ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 405/2016

Ședința publică din data de 2 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1145 din 12 octombrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2015, în al doilea ciclu procesual, Tribunalul București, secția I penală a hotărât, printre altele, următoarele:

În latura penală a cauzei:

În temeiul art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. și art. 13

2

din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu (denunțarea unilaterală a contractului cu S.C. B. S.R.L.).

În temeiul art. 67 alin. (1) și (2) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 ani, calculată conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu referire la Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, a dispus achitarea inculpatului A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (încheierea contractului cu S.C. C. S.R.L. fără organizarea unei proceduri de achiziție).

Prin aceeași hotărâre s-au pronunțat soluții față de inculpații: D., E., F., G., S.C. B. S.R.L. și H..

În latura civilă:

În baza art. 19 C. proc. pen. și art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1357 și urm. C. civ., a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Compania Națională Poșta Română S.A., dispunând obligarea, în solidar, a inculpaților A. și E. la plata către aceasta a echivalentului în RON la data plății a sumei de 1.396.938,10 euro.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu și participație improprie la abuz în serviciu pentru care s-a dispus achitarea inculpaților.

În temeiul dispozițiilor art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 62.000 RON (suma remisă de inculpatul H. fiului inculpatului, cu titlul de sponsorizare, în perioada iulie - septembrie 2009).

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanța nr. 693/P/2014 din 6 mai 2015 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, astfel cum a fost modificată prin încheierea din 28 octombrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului București, secția I penală, asupra bunurilor imobile deținute de inculpatul A.: teren în orașul Sinaia, județul Prahova, strada x nr. 10, înscris în C.F. nr. x a orașului Sinaia, cu nr. cadastral x și I.D. electronic x, în suprafață măsurată de 505 m

2

și în acte de 500 m

2

, în valoare estimată de 35.000 euro; apartament situat în mun. București, str. x, înscris în C.F. nr. x a sectorului 6 București, având număr cadastral x și I.D. electronic x, în valoare estimată de 30.000 euro și a sumelor de bani deținute de inculpatul A. în conturile deschise la I. S.A.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a dispus anularea contractelor de prestări servicii media încheiate între S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. și S.C. C. S.R.L.

În temeiul art. 274 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpații D., A. și E. la plata sumei de 21.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 3.000 RON în cursul urmăririi penale), câte 7.000 RON fiecare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpați A., H., E., D., F., G., S.C. B. S.R.L. și partea civilă Compania Națională Poșta Română S.A.

Prin decizia penală nr. 140/A din 7 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 21 martie 2025 pronunțată de aceeași instanță, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații H., F., G. și S.C. B. S.R.L. și de partea civilă Compania Națională Poșta Română S.A. împotriva sentinței penale nr. 1145 din 12 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în dosarul nr. x/2015, dispunându-se obligarea apelanților la plata sumei de câte 500 RON fiecare către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Totodată, s-au admis apelurile declarate, printre alții, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe, s-a desființat, în parte, hotărârea atacată și, rejudecând, printre altele:

S-a înlăturat condamnarea inculpatului A..

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen., art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 (fapta din 08.05.2009).

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate, în măsura în care nu sunt contrare deciziei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel cu privire la apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul A. au fost lăsate în sarcina statului.

****

La data de 7 martie 2025, inculpatul A. a formulat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 140/A din 7 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II - a penală în dosarul nr. x/2015, prin avocați L. și M..

În urma comunicării cererii de recurs în casație, la data de 9 mai 2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., ca nefondată, pentru argumentele detaliat prezentate în cuprinsul memoriului.

La aceeași dată, intimata parte civilă Compania Poșta Română S.A. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată - în raport cu argumentele dezvoltate în cuprinsul memoriului.

La data de 13 mai 2025, intimatul inculpat E. a transmis un e-mail prin care a arătat că este de acord cu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., solicitând admiterea ei.

După efectuarea comunicărilor prev. de art. 439 C. proc. pen., Curtea de Apel București a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției penale, la data de 12 iunie 2025, sub nr. x/2025, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeași dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 2 octombrie 2025.

Ulterior înregistrării cauzei pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 17 iunie 2025, prin apărători aleși L. și M., recurentul inculpat A. a depus la dosar o cerere de suspendare a executării deciziei recurate până la soluționarea recursului în casație, formulate în temeiul art. 441 C. proc. pen., iar, la data de 15 septembrie 2025, o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din 2 octombrie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2025.

În conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit și depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație.

****

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Alineatul (4) al aceluiași text de lege stabilește că, în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Cererea îndeplinește și condiția prevăzută de art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A., care a formulat și apel în cauză.

În fine, cererea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele și prenumele recurentului, domiciliul acestuia și hotărârea care se atacă, deopotrivă, cererea fiind semnată de apărătorii recurentului inculpat.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1), lit. c) C. proc. pen., se constată că inculpatul A. și-a fundamentat demersul judiciar pe cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen.

În argumentarea cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., apărarea a susținut că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal, respectiv cu greșita aplicare a legii în soluționarea laturii civile.

În acest sens a arătat că, în concret, în latura civilă a cauzei, a solicitat instanței de apel să constate intervenită nu doar prescripția acțiunii penale, ci și prescripția acțiunii civile - element eminamente de legalitate a modului în care s-a soluționat latura civilă prin decizia atacată.

Raportat la această solicitare, instanța de apel a motivat în felul următor:

"Acțiunea civilă fiind alăturată acțiunii penale, nu se pune problema împlinirii acestui termen și, pe cale de consecință, acest motiv de apel invocat de inculpatul A. este neîntemeiat.". Or, o asemenea motivare nu corespunde exigențelor legale, fiind și contrară jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere următoarele motive:

În cauză, partea civilă Compania Națională Poșta Română S.A. pretinde că inculpatul A. i-a cauzat, personal, un prejudiciu, prin faptul că rezilierea contractului dintre companie și S.C. B. S.R.L. ar fi condus la constituirea dosarului arbitral nr. x/2009, care a avut ca obiect litigiul dintre reclamanta S.C. B. S.R.L. și pârâta Compania Națională Poșta Română S.A., în care recurentul nu a fost nici parte și nici altă contribuție nu a putut avea - și la sentință arbitrală nr. 119 din 25 mai 2010, prin care Compania Națională Poșta Română S.A. a fost obligată la dezdăunări față de S.C. B. S.R.L.

Perioada de executare silită a Companiei Naționale Poșta Română S.A. a acestor dezdăunări este 03.02.2012-27.03.2012, așa cum aceasta se regăsește confirmată în adresa B.E.J.A. "N." de înființare a popririi nr. 2/2012 din 23 martie 2012.

Prin urmare, având în vedere art. 2523 C. civ., termenul de prescripție a acțiunii civile, de 3 ani, calculată conform art. 2517 C. civ., a început să curgă la 27 martie 2012.

Or, există două argumente juridice pe care apărarea le-a susținut în invocarea excepției prescripției acțiunii civile:

i) Acțiunea penală împotriva inculpatului A. (in personam) a început prin ordonanța din data de 5 mai 2015. Anterior, în cauză nici Compania Națională Poșta Română S.A. nu a avut calitate de parte civilă, potrivit art. 19 alin. (2) C. proc. pen. și nici recurentul nu s-a putut apăra, acesta fiind audiat ca martor.

Conceptual, acțiunea civilă se exercită însă într-o urmărire penală in personam față de inculpat, care are dreptul corelativ la apărare. Or, în speță, urmărirea penală in personam a început după expirarea termenului de 3 ani de prescripție a acțiunii civile (după 27 martie 2015).

ii) A doua categorie de argumente este cea care ar trebui cu precădere să fie tranșată chiar de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru că au fost invocate avându-se în vedere jurisprudența anterioară a instanței supreme, iar Curtea de Apel București nu a motivat deloc acest aspect.

Argumentele rezultă din prevederile speciale ale art. 1394 C. civ. (intrat în vigoare în octombrie 2011), respectiv: în orice caz, termenul de prescripție a acțiunii civile nu poate depăși termenul de prescripție a răspunderii penale.

Art. 1394 C. civ. dispune:

"În toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripții mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică și dreptului la acțiunea în răspundere civilă."

În interpretarea și aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 1448 din 23 iulie 2020 a stabilit următoarele:

"Acțiunea civilă în despăgubiri ce are ca temei răspunderea civilă delictuală este supusă prescripției extinctive în termenul general de prescripție de 3 ani de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și persoana care răspunde de ea în conformitate cu dispozițiile art. 2517 și art. 2528 alin. (1) noul C. civ.

De la regula generală menționată legiuitorul a stabilit, potrivit art. 1394 noul C. civ., o excepție pentru situația în care fapta ilicită cauzatoare de prejudicii întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.

În această situație, în mod corect a reținut instanța de apel aplicabilitatea dispozițiilor art. 1394 potrivit cărora prelungirea termenului de prescripție privind acțiunea civilă în despăgubiri se va face până la momentul împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, astfel încât tragerea la răspundere civilă a persoanei vinovate pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită, infracțiune, poate avea loc în tot intervalul de timp în care persoana vinovată poate fi trasă la răspundere penală."

Pentru argumentele prezentate, concluzionând, apărarea a susținut că, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se impune admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și înlăturarea greșitei aplicări a legii - respectiv greșita soluționare a excepției prescripției acțiunii civile, respectiv, implicit, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune civilă și respingerea acțiunii civile ca fiind prescrisă.

În argumentarea cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., apărarea a susținut că formularea din acest text de lege este identică cu formularea "faptă care nu este prevăzută de legea penală" din art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

A mai arătat că prin partea din dispozitivul deciziei atacate, conform căreia "Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, în măsura în care nu sunt contrare prezentei decizii", s-a menținut, de fapt, obligarea recurentului, pe latură civilă, la plata echivalentului în RON la data plății a sumei de 1.396.938,10 Euro. Or, soluția instanței de fond pe latură civilă este consecința implicită a condamnării recurentului la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, dispusă de Tribunalul București, secția I penală. Curtea de Apel București nu a înlăturat decât pedeapsa, ca efect al prescripției răspunderii penale.

Dar, în substanța sa, modul de soluționare a acțiunii civile, care a rămas definitiv la Curtea de Apel București, decurge implicit din condamnarea recurentului, acestea fiind argumentele pentru care aspectele prezentate se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

De altfel, raportat la motivele de recurs în casație invocate și la dispozițiile art. 436 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și art. 448 alin. (2) C. proc. pen., instituția recursului în casație este deschisă inculpatului pe latură civilă, când față de acesta s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal. Iar dacă, din orice cauze, încadrarea în cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen., în sensul că "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal cu greșita aplicare a legii în soluționarea laturii civile", ar părea inadecvată, înseamnă că instituția recursului în casație suferă de neconstitutionalitate, cum, recent, a stabilit Curtea Constituțională prin Decizia din 18 februarie 2025.

Apărarea a mai susținut că, în plus, instanța de apel nu a analizat nici:

- lipsa vinovăției recurentului (exemplificativ, notele scrise din 22 ianuarie 2025 nici nu au fost menționate, deși cuprindeau concluzii suplimentare cu relevanță atât pe latură penală, cât și pe latura civilă, sub aspectul lipsei vinovăției cerute atât pentru infracțiunea imputată, cât și pentru presupusul delict civil);

- ruperea legăturii de cauzalitate, în condițiile în care între actul inculpatului intitulat "scrisoare de reziliere" din 8 mai 2009 și prejudiciul reclamat de Compania Națională Poșta Română S.A. s-a interpus un proces civil în care recurentul nu a avut nicio contribuție, situație care îndreptățește la o soluție de respingere în tot a pretențiilor părții civile formulate față de acesta sau, cel puțin, la trimiterea cauzei spre rejudecarea laturii civile la instanța de apel, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Totodată, apărarea a subliniat că: opțiunea inculpatului de a nu continua procesul penal subsecvent constatării intervenirii prescripției răspunderii penale, opțiune întemeiată pe art. 18 C. proc. pen., nu se confundă cu procedura abreviată a recunoașterii învinuirii și a necontestării probelor administrate în faza de urmărire penală, prevăzută de art. 375 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. apărarea a invocat prescripția de îndată după pronunțarea Deciziei Curții Constituționale din mai 2022, apoi a reiterat-o de două ori; instanța de apel nu a luat însă act de opțiunea inculpatului cu motivarea că dosarul este complex, opțiunile inculpaților diferă și nu este oportună disjungerea. Ca urmare, procesul penal a continuat cu administrarea de probe, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă. Nimic nu justifică însă lăsarea ca neanalizate a apărărilor inculpatului care tindeau la exonerarea sa de vinovăție atât în sens penal, cât și pe latură civilă.

Or, întrucât instanța de apel nu a făcut o analiză concretă a apărărilor recurentului pe latură civilă, care erau centrate pe neîndeplinirea elementelor răspunderii civile delictuale, se impune admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea laturii civile de către instanța de apel, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Pentru toate aceste considerente, concluzionând, apărarea a solicitat:

- în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casație și trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație;

- în baza art. 448 alin. (2) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 448 pct. 2 lit. a) teza a III-a sau, după caz, art. 448 pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen., cu referire la art. 448 alin. (2) teza I C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și, în principal, înlăturarea nelegalității constatate, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune civilă, cu consecința respingerii acțiunii civile ca fiind prescrisă, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecarea laturii civile la instanța de apel, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

*****

Raportat la criteriile de exigență ale condiției de admisibilitate analizate, Înalta Curte, judecătorul de filtru constată că aspectele criticate de inculpatul A. în recurs în casație, care se circumscriu, în esență, exclusiv greșitei soluționări a laturii civile a cauzei, nu pot fi cenzurate prin prisma cazurilor de recurs în casație invocate, dar nici a vreunuia dintre celelalte cazuri limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În acest sens reține că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual-penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la acele încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, dat fiind imperativul includerii în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs în casație numai a aspectelor de drept, cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează exclusiv situațiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunțat o soluție definitivă de condamnare, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau în care instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta concret săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

La rândul său, cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia Curții Constituționale nr. 50/2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, vizează situațiile în care în mod eronat s-a reținut sau s-a omis a se reține incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. (respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), care impun o soluție de încetare a procesului penal.

Astfel reglementate, deși pot avea implicații și asupra legalității soluției date acțiunii civile, cazurile de recurs în casație menționate nu permit, însă, cenzurarea exclusiv a soluției pronunțate în latura civilă a cauzei, această fiind concluzia care se desprinde inclusiv din jurisprudența Curții Constituționale, reflectată în Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragraful 17) și Decizia nr. 699 din 29 noiembrie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragraful 17).

Or, în actualul cadru procesul, în sfera cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a susținut faptul că, deși a invocat atât prescripția răspunderii sale penale, cât și prescripția extinctivă, Curtea de Apel București s-a pronunțat doar asupra celei dintâi, dispunând încetarea procesului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 (fapta din 08.05.2009, pentru care fusese condamnat în primă instanță).

În schimb, instanța de apel a respins în mod nejustificat și nemotivat excepția prescripției acțiunii civile, menținând dispoziția primei instanțe de obligare a sa la plata sumei de 1.396.938,10 euro, în echivalent în RON la data plății, către partea civilă Compania Națională Poșta Română S.A.

Aceeași dispoziție vizând latura civilă a instanței de apel a fost criticată de recurentul inculpat A. și în sfera cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., acesta susținând că, practic, ca efect al constatării intervenirii prescripției răspunderii sale penale și a dispunerii încetării procesului penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat în primă instanță, Curtea de Apel București nu a înlăturat decât pedeapsa pentru respectiva faptă, iar nu și consecințele acesteia pe latură civilă a cauzei, pe care le-a menținut, deși nu erau îndeplinite condițiile angajării răspunderii sale civile delictuale.

Or, în reperele prezentate, aspectele invocate de recurentul inculpat A. în recurs în casație aduc în discuție, în concret, exclusiv temeinicia soluției definitive date laturii civile a cauzei, chestiune care nu poate fi cenzurată eo ipso nici prin prisma cazurilor de recurs în casație invocate, dar nici a vreunuia dintre celelalte cazuri limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Invocând greșita menținere, în apel, a dispoziției primei instanțe de obligare la plata către partea civilă a sumei de 1 de 1.396.938,10 euro, în echivalent în RON la data plății, recurentul inculpat tinde la a supune cenzurii instanței de casație, în actualul cadru procesual, nu aspecte de legalitate a soluției dispuse, ci exclusiv elemente de temeinicie, referitoare la îndeplinirea condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale pentru prejudiciul cauzat prin faptele deduse judecății.

Recursul în casație nu permite, însă, reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată.

În egală măsură, recursul în casație întemeiat pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. permite doar examinarea legalității statuărilor instanței de apel cu privire la caracterul penal al faptei, adică existența incriminării ori elementele de conținut constitutiv obiectiv (și, subsecvent, a efectelor acestei statuări în drept asupra laturii civile), nicidecum cu privire la caracterul delictual al faptei exclusiv prin raportare la dispozițiile legii civile.

Aceasta deoarece, în actualul cadru procesual, instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis și, implicit, nici aspectele de temeinicie ale concluziei instanței de apel privind îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare, hotărârea atacată este corespunzătoare.

La rândul său, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. constituie temei al examinării legalității hotărârii atacate exclusiv prin raportare, astfel cum s-a argumentat în precedent, la incidența vreunuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., care lipsesc de obiect acțiunea penală și conduc la încetarea procesului penal (Decizia Curții Constituționale nr. 50/2025, pct. 28).

Acest caz de casare, supus regulii interpretării stricte și unei aplicări echivalente, nu permite prin ipoteză examinarea autonomă a chestiunii prescripției acțiunii civile, deoarece în procesul penal, o astfel de acțiune exercitată de partea civilă este întotdeauna alăturată celei penale, cu toate consecințele procesuale inerente normelor aplicabile procesului penal.

Prin urmare, în temeiul acestui caz de casare, soluția dispusă asupra laturii civile poate fi examinată numai ca o consecință a greșitei dispuneri sau, după caz, a omisiunii dispunerii soluției de încetare a procesului penal. Or, această cerință nu este îndeplinită în speță, deoarece recurentul inculpat nu a criticat greșita încetare a procesului penal și, subsecvent, a soluției date acțiunii civile, ci a invocat exclusiv omisiunea instanței de apel de a constata prescrisă acțiunea civilă, chestiune care nu poate fi cenzurată prin prima cazului de casare invocat.

În fine, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată că recurentul inculpat a invocat și nemotivarea aceleiași soluții pronunțate pe latura civilă a cauzei, dar și omisiunea instanței de apel de a analiza aspecte esențiale invocate în apărare, vizând lipsa vinovăției ori a raportului de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul produs.

Or, sfera actuală a cazurilor în care se poate formula recurs în casație, configurată limitativ prin dispozițiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen., nu permite evaluarea unor astfel de critici prin prisma vreunuia dintre cazurile de recurs în casație expres prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, judecătorul de filtru concluzionează că aspectele invocate de recurentul inculpat A. în recurs în casație nu se circumscriu, nici măcar formal, cazurilor de recurs în casație invocate, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen., motiv pentru care nu îndeplinește condiția de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 438 C. proc. pen., concluzie în contextul căreia evaluarea cererii de suspendare a executării deciziei recurate, formulate de recurentul inculpat, apare ca fiind superfluă.

Având în vedere cele anterior expuse, în baza art. 440 alin. (2) raportat la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 140/A din data de 7 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2015.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 140/A din data de 7 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2025.