ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 405/2016

Ședința publică din data de 09 noiembrie 2021

deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor aflate la dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1969 din data de 27.12.2019, Tribunalul București, secția I Penală, în baza art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. și art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, cu producerea unor consecințe deosebit de grave.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. și art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, cu producerea unor consecințe deosebit de grave (în conformitate cu Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale a României).

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., inculpatul A. având de executat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 3 ani, și anume 8 ani închisoare, precum și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante.

II. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. și art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 137 alin. (4) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpata Z S.R.L., la pedeapsa amenzii de 250 zile amenda, cu o suma corespunzătoare de 4.000 RON pentru ziua amenda, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, cu producerea unor consecințe deosebit de grave (în conformitate cu Decizia nr. 405/2016 a CCR).

A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 136 alin. (3) lit. f) C. pen.

III. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. și art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 137 alin. (4) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpata B. S.R.L., la pedeapsa amenzii de 250 zile amenda, cu o suma corespunzătoare de 4.000 RON pentru ziua amenda, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, cu producerea unor consecințe deosebit de grave (în conformitate cu Decizia nr. 405/2016 a CCR).

A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 136 alin. (3) lit. f) C. pen.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ. 1864 raportat la art. 1003 C. civ. 1864, a admis în parte/în totalitate (pentru C. S.A., D. S.R.L., E. S.A., F. S.R.L., G.), următoarele acțiuni civile exercitate și a obligat în solidar pe inculpații A. și H. S.R.L. la plata următoarelor sume, după cum urmează:

1.424.283,48 RON către partea civilă I.;

A menținut masurile asiguratorii dispuse prin ordonanțele DNA din 28.10.2014 și 31.10.2014.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpatul A. suma de 3.363.792 RON dobândită prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., a confiscat de la fiecare din inculpații A. și H. S.R.L., suma de 1.331.194,24 RON dobândită prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., a confiscat de la fiecare din inculpații A., B. S.R.L. și P. S.R.L., suma de 2.529.430,33 RON dobândită prin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

A menținut măsurile preventive luate față de inculpatele Z S.R.L., P. S.R.L. și B. S.R.L., în temeiul art. 493 alin. (1) lit. a), b) și c) C. proc. pen., respectiv față de inculpata H. S.R.L., în temeiul art. 493 alin. (1) lit. a) și c) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, printre alții, inculpații A., Z S.R.L. și B. S.R.L., părțile civile L. S.A. și E. S.A. și petentul Q..

Prin decizia penală nr. 866/A din data de 18 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantele părți civile L. S.A. și E. S.A. împotriva sentinței penale nr. 1969/27.12.2019 a Tribunalului București.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile formulate de apelanții A., H. S.R.L., Z S.R.L., P. S.R.L., B. S.R.L. și Q. împotriva sentinței penale nr. 1969/27.12.2019 a Tribunalului București, îndreptată prin încheierile din datele de 30.12.2019, 10.04.2020 și 15.06.2020 pronunțate în dosarul nr. x/2014.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și în totalitate încheierile de îndreptare menționate și, rejudecând:

S-a constatat că, prin încheierea din data de 17.07.2020, s-a dispus schimbarea încadrării juridice în cazul inculpatului A. din infracțiunile de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., delapidare cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. și art. 309 C. pen. și art. 35 C. pen. și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prevăzută art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. și art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. în infracțiunile de înșelăciune prevăzută de: art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și delapidare cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. și art. 309 C. pen. și art. 35 C. pen.

S-a constatat că prin încheierea din data de 24.07.2020 s-a dispus schimbarea încadrării juridice în cazul inculpatelor Z S.R.L., P. S.R.L. și B. S.R.L. în infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, respectiv art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 246 C. pen. anterior, art. 248

1

și art. 250 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prevăzută de: art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen.

În temeiul art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. și art. 309 C. pen. și art. 35 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de delapidare în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 4 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 65 alin. (1), raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, de la momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal față de inculpata Z S.R.L. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, respectiv art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 246 C. pen. anterior, art. 248

1

și art. 250 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a încetat procesul penal față de inculpata B. S.R.L. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, respectiv art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 246 C. pen. anterior, art. 248

1

și art. 250 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 C. pen. anterior.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ. 1864 raportat la art. 1003 C. civ. 1864 cu aplicarea art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-au lăsat nesoluționate acțiunile civile exercitate de părțile civile I. S.R.L., D. S.R.L.; J. S.A.; E. S.A. (atât în nume propriu cât și pentru F. SRL), C. S.A.; K. S.R.L.; L. S.A.; M. S.R.L.; G.; N. S.R.L. ȘI O. S.R.L..

Au fost înlăturate dispozițiile privind confiscarea sumelor de 3.363.792 RON de la inculpatul A. (rezultată în urma comiterii infracțiunii de delapidare), 1.331.194,24 RON de la fiecare dintre inculpații A. și H. S.R.L. (rezultată în urma comiterii infracțiunii de înșelăciune) și 2.529.430,33 RON de la fiecare dintre inculpații A., B. S.R.L. și P. S.R.L. (rezultată în urma comiterii infracțiunii de abuz în serviciu).

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 256 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situației anterioare, urmând a fi anulat contractul din data de 20.12.2010 între H. S.R.L. și R. S.R.L. având ca obiect:

"prelucrare date și informații, operațiuni IT, instalări și mentenanță software și hardware rețea Societate Beneficiar în vederea operări și desfășurării activității Societății beneficiare. De asemenea, Furnizorul v-a asigura asistența și consultanța în cadrul preluării business-ului de către S., în ce privește transferul clienților, monitorizarea acestui transfer, reprezentarea în fața S. și T. a intereselor BENEFICIARULUI."

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 256 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situației anterioare, urmând a fi anulat contractul din data de 13.12.2010 încheiat între H. S.R.L. și B. S.R.L. având ca obiect:

"prestări de servicii de prelucrare date aflate pe suporturi informatice și nu numai, administrare web și activități conexe, consultanță de servicii de public relation și comunicare, consultanță de marketing, de afaceri și de management, servicii de reprezentare media, precum și editarea și prelucrarea bazelor de parteneri clienți și afiliați pentru prezentarea acestora în vederea încheierii unei tranzacții."

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 256 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situației anterioare, urmând a fi anulat contractul încheiat la data de 15.01.2010 între H. S.R.L. și U. S.R.L. având ca obiect "editarea de către prestator în favoarea beneficiarului a unei aplicații informatice specifice sistemului electronic special two sided network, respectiv sistemului electronic de tickete (…) în lumina pregătirii trecerii de la sistemul actual ce folosește suportul clasic de hârtie, către sistemul ce folosește suportul informatic, respectiv la sistemul de carduri pentru tickete de masă, cadou, creșă etc." și contractul de împrumut din 05.05.2010 prin care H. S.R.L. a acordat U. S.R.L. un împrumut de 1.000.000 de RON și actul adițional din 7.05.2010 prin care suma împrumutată a fost majorată la 1.100.000 RON.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 944 00 RON rezultată din comiterea infracțiunii de delapidare (sumă însușită cu titlul ("avans know-how open market Franța" în perioada 30.12.2010-31.05.2011) și 2.529.430,33 RON (rezultată din comiterea infracțiunii de delapidare prin raportare la activitățile care au fost încadrate prin rechizitoriu și de prima instanță ca abuz în serviciu).

Au fost menținute măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatei H. S.R.L. în condițiile art. 397 alin. (5) C. proc. pen.

Au fost ridicate măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatelor Z S.R.L. și P. S.R.L..

Au fost menținute măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatei B. S.R.L. până la concurența a 310 500 RON.

Au fost menținute măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului A..

Au fost înlăturate dispozițiile de obligare:

-a inculpaților A., H. S.R.L., Z S.R.L., P. S.R.L. și B. S.R.L., la plata sumei de 9.716,59 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de partea civilă K. S.R.L..

-a inculpaților A., H. S.R.L., Z S.R.L., P. S.R.L. și B. S.R.L., la plata sumei de 3065,088 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de partea civilă D. S.R.L..

-a inculpaților A., H. S.R.L., Z S.R.L., P. S.R.L. și B. S.R.L., la plata sumei de 1256 Euro-la cursul BNR din momentul plății- + 2.770,4 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de partea civilă L. S.A.

-a inculpaților A., H. S.R.L., Z S.R.L., P. S.R.L. și B. S.R.L., la plata sumei de 700 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de partea civilă E. S.A.

În temeiul art. 276 C. proc. pen., s-au respins, ca neîntemeiate, cererile formulate cu ocazia judecății în primă instanță de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor judiciare formulate de către părțile civile K. S.R.L., D. S.R.L., L. S.A și E. S.A.

Împotriva deciziei penale nr. 866/A din data de 18 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au declarat recurs în casație, printre alții, inculpata B. S.R.L., inculpatul A. și inculpata Z S.R.L..

Prin încheierea nr. 404/RC din 12 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2021 a fost admis în principiu recursul în casație exercitat de inculpatul A., fiind respinse ca inadmisibile cererile de recurs în casație formulate de inculpatele B. S.R.L. și Z S.R.L..

Cât privește recursul în casație declarat de inculpatul A., prin încheierea amintită s-a reținut că doar criticile referitoare la tipicitatea faptelor se circumscriu cazului de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu și cele care antamează reevaluarea probatoriului sau vizează greșita schimbare a încadrării juridice a faptei, greșita aplicare a legii penale mai favorabile precum și pretinsa lipsă a motivării, critici ce excedează competenței instanței de recurs în casație, a căror expunere nu este utilă în contextul în care nu fac obiectul analizei.

În susținerea criticilor referitoare lipsa corespondenței situației factuale cu configurarea legală a infracțiunii de delapidare pentru care a fost condamnat, recurentul inculpat a arătat că instanța de apel, urmare a constatării că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, a stabilit în sarcina acestuia însușirea unei sume de bani pentru sine sau pentru altul, cu consecința păgubirii societății H..

Așadar s-a apreciat că este esențială situația factuală de la care instanța de apel a pornit această analiză și, a ajuns, în final, la soluția de condamnare în condițiile în care nu relevă că acesta și-ar fi însușit vreo sumă de bani pentru sine sau pentru altul, ci faptul că a determinat încheierea unor contracte de prestări servicii care să ajute în definitivarea contractului de vânzare a afacerii societății H. către S. S.R.L., inculpatul apreciind că însușirea, ca acțiune materială incriminată de infracțiunea de delapidare presupune împosedarea autorului, indiferent dacă acționează în interesul său ori pentru altul.

Astfel, în ce privește infracțiunea de delapidare în relația cu H., instanța de apel a reținut că, în calitate de director al societății H., inculpatul și-a însușit din gestiunea societății amintite/în mod repetat, din iunie 2010 și până în iunie 2011, suma de 3.363.792 RON, simulând prestații de consultanță (avans know-how open market Franța) pe care le-ar fi prestat pentru el însuși.

Inculpatul a aratăt că instanța de apel a avut argumente contradictorii cu privire la presupusa infracțiune de delapidare pe care a împarțit-o în două etape: înainte de vânzarea afacerii de către H. către societatea S. S.R.L. și după vânzarea afacerii.

Astfel, s-a susținut că H. a vândut către S. S.R.L. un bun al său, A. rămânând în continuare reprezentant legal al H. pe o perioadă de cel puțin 1 an, conform contractului încheiat cu S. S.R.L.

Recurentul inculpat a susținut că instanța de apel în raționamentul său nu a avut în vedere că plățile pot fi făcute eșalonat.

Conform documentelor juridice, contabile necontestate, recurentul A. a precizat că avea dreptul la încasarea sumei de 9.500.000 RON cu titlu de goodwill și know-how și că pentru o parte a sumei a făcut compensări cu alte datorii, iar o altă parte, mai exact suma de 4.638.375 RON, încă nu a recuperat-o, astfel încât nu poate fi reținută în sarcina sa săvârșirea infracțiunii de delapidare.

În acest context, a apreciat că nu există documente din care să rezulte vreo destinație sau un document din care să rezulte că și-a însușit aceste sume de bani.

Concluzionând, recurentul inculpat a apreciat că fapta descrisă mai sus nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de delapidare deoarece faptele materiale reținute în sarcina sa nu constituie elementul material al infracțiunii de delapidare nici prin însușire, nici prin folosire, nici prin traficare, deoarece după vânzarea afacerii, nu a acționat diferit în calitatea sa de reprezentant legal de modul în care a acționat înainte de vânzarea afacerii. Activitatea sa a fost aceeași, operațiunile contabile au fost aceleași. Așa cum erau deconturi înregistrate în contabilitate înaintea vânzării afacerii au fost și după vânzarea afacerii. Era pur și simplu activitatea normală a unei societăți. Desfășurarea activității de reprezentant al unei societăți, cu tot ce implică acest fapt, nu sunt fapte prevăzute de legea penală. De asemenea, a arătat că nu există prejudiciu.

În legătură cu infracțiunea de delapidare în relația cu B. S.R.L. instanța de apel a apreciat ca s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul A. a delapidat H. de 621.000 RON cu sprijinul B. S.R.L, societate pe care o controla, motivând că nu a avut resursa umană pentru a îndeplini obiectul contractului.

Inculpatul a susținut că societatea B. S.R.L. a pregătit tranzacția cu S. S.R.L., respectiv a întocmit actele, documentele, rapoartele, due-diligence, bazele de date, partea contractuală, susținerea părții juridice din partea societății H..

După semnarea contractului dintre H. și S. S.R.L., societatea B. S.R.L., s-a ocupat în continuare de derularea în bune condiții a transferului, urmărind în special partea juridică și calculele concrete în ceea ce privește sumele de bani.

Din aceeași perspectivă s-a mai susținut că instanța de apel nu a avut în vedere specificul pur comercial al contractului de vânzare a afacerii încheiat între H. și S.., respectiv elementele de confidențialitate.

Așadar, recurentul inculpat a menționat că acest contract dintre societățile B.. și H. a fost un contract prestat, dovedit a fi prestat nu numai de rapoartele de activitate care se află la dosar, ci și prin susținerile Gărzii Finaciare în procesul-verbal de control.

Având în vedere aceste argumente, recurentul A. a considerat că fapta descrisă nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de delapidare deoarece faptele materiale reținute nu constituie elementul material al infracțiunii de delapidare nici prin însușire, nici prin folosire, nici prin traficare, deoarece nu și-a însușit vreo sumă de bani. A plătit prin transfer bancar un contract care a fost prestat și la care s-au plătit taxe și impozite. De asemenea, nu există prejudiciu.

În legătură cu infracțiunea de delapidare în relația cu societatea U. S.R.L. la care asociați au fost H. 90 % și persoana fizică A. 10% și ulterior societatea P. S.R.L, recurentul inculpat a arătat că instanța de apel nu a avut în vedere calitatea acestor persoane, aceea de societăți afiliate și tratamentul legal aplicabil acestora.

De asemenea, s-a susținut că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că U. S.R.L. a fost radiată la data de 23.09.2010, înaintea vânzării afacerii de către H. către S. S.R.L.

Așadar, s-a apreciat că fapta descrisă nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de delapidare deoarece faptele materiale reținute în sarcina recurentului inculpat A. nu constituie elementul material al infracțiunii de delapidare nici prin însușire, nici prin folosire, nici prin traficare, deoarece acesta nu și-a însușit vreo sumă de bani. În acest sens s-a arătat că au fost achitate prin transfer bancar prestațiile aferente a două contracte și la care s-au plătit taxe și impozite.

În legătură cu infracțiunea de delapidare în relația cu societatea R. S.R.L., în cuprinsul cererii de recurs în casație s-a susținut în esență că însușirea pentru altul presupune în mod necesar o împosedare a făptuitorului și ulterior a persoanei care, în final, beneficiază de bunul respectiv.

În acest context, recurentul inculpat a susținut că în privința elementului material al infracțiunii de delapidare săvârșită, prin modalitatea alternativă, a însușirii, există o practică judiciară vastă în sensul că însușirea constă în scoaterea definitivă a bunului din sfera patrimonială a persoanei vătămate, urmată de împosedarea făptuitorului.

Or, din expunerea făcută de către instanță nu rezultă împosedarea făptuitorului.

Astfel, recurentul a precizat că plățile nu sunt fictive și că pentru existența faptei trebuia să existe un contract între V. S.R.L și R. S.R.L. și/sau A., or, acesta nu avea nicio datorie către societatea V. S.R.L sau către societatea R. S.R.L., asociați ai societății, afiliați, etc.

Din această perspectivă recurentul a apreciat că din expunerea făcută de către instanță de apel nu a fost probată circumstanța imposedării făptuitorului, și nici dovada achitării unei datorii personale, față de R. S.R.L. sau V. S.R.L. și nici existența vreunei plăți a R. S.R.L către V. S.R.L. care să justifice reținerea plății unei datorii personale.

Așadar, s-a apreciat că fapta descrisă mai sus nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de delapidare, deoarece faptele materiale reținute în sarcina sa nu constituie elementul material al infracțiunii de delapidare nici prin însușire, nici prin folosire, nici prin traficare, deoarece nu și-a însușit vreo sumă de bani.

În fine, referitor la infracțiunea de delapidare în relația cu societatea Z S.R.L., recurentul a susținut că nu este îndeplinită condiția tipicității infracțiunii de delapidare cu privire la valoarea așa zis nejustificată a contractului.

De asemenea, în mod nelegal s-a reținut că activitatea sa ar fi fost legală dacă s-ar fi mărginit la a percepe sumele strict necesare Z S.R.L., societate în care el însuși era angajat și încasa cel mai mare salariu, dublu față de următoarele salarii ca valoare pentru realizarea obiectivelor contractului.

Cu privire la acest aspect recurentul a susținut că nu a fost demonstrat în niciun fel cum și prin ce metode acesta controla pe asociatul societății și nici cum a fost suma însușită, din moment ce nu controla Z S.R.L.

În acest context, a apreciat că fapta descrisă nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de delapidare, lipsind elementul material deoarece nu și-a însușit vreo sumă de bani.

Recurentul inculpat a apreciat că nu s-a stabilit pe baza probelor că s-a realizat scoaterea sumei de bani din patrimoniul H. pentru a fi însușiți, în final, de către acesta sau că, la un moment dat, vreo sumă de bani ar fi ajuns în patrimoniul său.

****

Examinând cauza, în raport de limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursul în casație formulat de inculpatul A., este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare menționat, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.

În evaluarea legalității hotărârii definitive, instanța de casație va proceda la identificarea cât mai precisă a conținutului factual reținut prin decizia definitivă pentru a clarifica conținutul concret al infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea, având în vedere că multitudinea elementelor ce caracterizează aceste fapte și particularitățile stilistice ale părții expozitive a deciziei au fost valorificate selectiv în motivele de recurs ale inculpatului cu ignorarea ansamblului împrejurărilor relevante și specularea înțelesului noțiunilor utilizate prin excluderea acestora din contextul argumentării.

Analizând în aceste coordonate recursurile în casație, respectiv criticile formulate de recurenții inculpați prin cererile introductive care se circumscriu laturii obiective a infracțiunilor ce au făcut obiectul judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Situația de fapt valorificată prin decizia recurată constă în aceea că, în calitate de director al H. S.R.L., inculpatul A. și-a însușit din gestiunea societății comerciale următoarele sume de bani:

- 944 00 RON, în perioada 30.12.2010-31.05.2011, simulând prestații de consultanță ("avans know-how open market Franța");

- 621.000 RON, reprezentând plata unor servicii fictive realizată către B. S.R.L. (societate controlată de inculpat);

- 1.327.000 RON, reprezentând plata unor servicii fictive (227.000 RON) și a unui împrumut acordat către U. S.R.L. (societate controlată de inculpat);

- 1.180.576,83 RON, reprezentând plata unor servicii supraevaluate realizată către Z. (societate controlată de inculpat);

- 1.200.000 RON, în perioada februarie - martie 2011, pentru servicii fictive către R. S.R.L. în vederea stingerii în parte a unei datorii personale.

În argumentarea incidenței cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a susținut, în esență că faptele materiale reținute în sarcina recurentului nu realizează elementul material al infracțiunii de delapidare, deoarece inculpatul A. nu și-a însușit vreo sumă de bani din gestiunea H. S.R.L. (fostă H. SRL). În acest sens, s-a precizat că nu s-a stabilit, în sarcina recurentului inculpat că acesta ar fi scos din patrimoniul H. vreo sumă de bani pe care să o însușească pentru sine sau pentru altul.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele efectului devolutiv al cazului de casare și al motivelor invocate prin cererea de recurs în casație, în raport cu situația de fapt stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de delapidare corespund faptei reținute în concret în sarcina recurentului inculpat.

S-a reținut că inculpatul a A., în calitate de administrator al S.C. H. S.R.L., societate specializată în emiterea de tichete de masă și de tichete cadou, după începerea negocierilor privind vânzarea activelor și clientelei către S.C. S. S.R.L., a trecut prin acte materiale repetate, din fondurile S.C. H. S.R.L., sume importante de bani sau creanțe în patrimoniul altor societăți comerciale pe care le controla.

Astfel, s-a reținut că la data de 23.12.2010, S.C. H. S.R.L. a vândut activele sale către S.C. S. S.R.L., de RON, iar, ulterior, la data de 29.12.2010, între H. S.R.L. (reprezentată de A.), pe de o parte, și A., pe de altă parte, a intervenit o tranzacție care menționa că din avansul de 19.000.000 RON primiți de H. S.R.L. de la S. S.A., 9.500.000 RON i se cuveneau lui A. întrucât era parte în contractul de vânzare a afacerii, dar și ținând cont că "valoarea obținută" din vânzare i se datorează lui, aportului său decisiv de "goodwill și know-how".

Or, pentru acest aport H. S.R.L. plătise deja sau urma să plătească sume de bani către B. S.R.L. și avocatul W.. Mai mult, pentru aportul de know-how A. a retras în numerar din "casa" H. S.R.L. (H. SRL), începând din 28.06.2010 și până în 31.05.2011, prin 208 operațiuni distincte, suma totală de 3.363.792 RON, așa cum rezultă din registrul de casă cu circa 6 luni înainte de a vinde afacerea, reprezentând aportul său la vânzare ("avans know-how open market Franța").

Referitor la aceste sume de bani, instanța de apel a considerat că doar prestațiile aferente intervalului 30.12.2010 - 31.05.2011, sunt fictive, deoarece după vânzarea activelor societății nu mai exista nici un motiv pentru care inculpatul să fie plătit pentru know-how, în contextul în care singura activitate ce se mai desfășura de către societate consta în decontarea tichetelor anterior emise și în transferarea clientelei (elemente care oricum au fost externalizate către alte societăți controlate de inculpat).

S-a statuat că inculpatul A. și-a însușit suma de 621 000 RON, reprezentând plata unor servicii fictive realizată către B. S.R.L., societate controlată de inculpat.

Cu privire la acest aspect, Curtea de Apel a reținut că la data de 13.12.2010, H. S.R.L. a încheiat cu B. S.R.L. un contract având ca obiect:

"prestări de servicii de prelucrare date aflate pe suporturi informatice și nu numai, administrare web și activități conexe, consultanță de servicii de public relation și comunicare, consultanță de marketing, de afaceri și de management, servicii de reprezentare media, precum și editarea și prelucrarea bazelor de parteneri clienți și afiliați pentru prezentarea acestora în vederea încheierii unei tranzacții."

Contractul urma să producă efecte chiar din 13.12.2010, pe o durată de 2 ani, iar H. S.R.L. urma să plătească serviciile achiziționate cu 1.000.000 de RON. O primă plată de 124.000 RON a fost făcută chiar în 13.12.2010, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/13.12.2010. Contractul respectiv a fost semnat de recurentul inculpat A. atât pentru H. S.R.L., cât și pentru B. S.R.L..

În ce privește societatea B. S.R.L., aceasta nu dispunea de resursa umană necesară pentru a desfășura activități care să privească "tehnologia informației", "administrarea paginilor web" și "realizarea de soft", astfel încât nu ar fi putut îndeplini obligațiile contractuale.

Curtea a constatat că nu există nici un document care să ateste în concret care au fost persoanele care l-au sprijinit pe inculpat în vederea prestării serviciilor de către B. S.R.L. -societate comercială fără nici un angajat și fără experiență în domeniul indicat în contract, în urmă cărora au intrat în conturile societății suma de 621 000 RON.

Referitor la însușirea sumei de 1.327.000 RON, prin plata unor servicii fictive în cuantum de 227.000 RON și a unui împrumut acordat către U. S.R.L., societate controlată de inculpat, instanța de apel a reținut faptul că între beneficiarul H. S.R.L. și prestatorul U. S.R.L. a intervenit contractul din 15.01.2010 privind editarea de produse software. Obiectul contractului îl reprezenta:

"editarea de către prestator în favoarea beneficiarului a unei aplicații informatice specifice sistemului electronic special two sided network, respectiv sistemului electronic de tickete (…) în lumina pregătirii trecerii de la sistemul actual ce folosește suportul clasic de hârtie, către sistemul ce folosește suportul informatic, respectiv la sistemul de carduri pentru tickete de masă, cadou, creșă etc." Valoarea contractului era de 600.000 de RON (fără tva) și s-au emis 3 facturi de o valoare totală de 485.662 RON, din care au fost achitați 227.000 RON.

Prin contractul din 05.05.2010 H. S.R.L. a acordat U. S.R.L. un împrumut de 1.000.000 de RON. Printr-un act adițional din 07.05.2010, suma a fost majorată la 1.100.000 RON, ea urmând să fie restituită în rate, până în anul 2022. Cele două societăți comerciale au fost reprezentate de A..

S-a mai notat faptul că la data de 02.08.2010 între U. S.R.L., A. și H. S.R.L. a intervenit o novație. Debitorul obligației de restituire a sumei de 1.100.000 RON, U. S.R.L. fiind înlocuit cu debitorul A..

În acest context, s-a constatat că acordarea unui împrumut unei societăți fără vreun angajat și care nu a desfășurat vreo activitate, societate controlată tot de recurentul inculpat, reprezintă o formă prin care acesta a delapidat societatea H. S.R.L.. Referitor la împrejurarea că ulterior a intervenit o novație iar debitorul obligației de restituire a sumei de 1.100.000 RON, U. S.R.L. a fost înlocuit cu debitorul A. nu poate conduce la o concluzie contrară.

Referitor la însușirea sumei de 1.180.576,83 RON, realizată prin plata unor servicii supraevaluate, s-a reținut că în data de 04.01.2011, H. S.R.L. deși se afla în procedură de dizolvare și lichidare voluntară a încheiat, pe o durată de 2 ani, cu Z., societate nou înființata, controlată de inculpatul A. prin colaboratorul său X., un contract având ca obiect:

"asigurarea desfășurării operațiunilor efectuate de S.C. H. S.R.L. conform procedurilor, tradițiilor, cutumelor, regulilor formale și informale ale sale". Pentru a justifica valoarea contractului, de 40.000 de RON pe zi lucrătoare, între serviciile pe care trebuia să le asigure societatea se regăseau:

"servicii de coordonare la nivel de departamente între S.C. Z., pentru S.C. H. S.R.L. și S.C. S. SRL", "servicii aferente activității de comunicare și coordonare inițială cu echipa S.C. S. S.R.L. în vederea maximizării procentului de reușită a transferului afacerii", "servicii aferente activității de organizare și coordonare a echipei de vânzări din teritoriu în vederea unor acțiuni coordonate cu echipa S.C. S. S.R.L., dar în conformitate cu apărarea intereselor S.C. H. SRL".

Ulterior, Z. și S.C. H. S.R.L. au încheiat în data de 31.03.2011 un act adițional la contractul de prestări servicii din data de 04.01.2011, prin care se stipula că facturarea serviciilor să se facă anual, din cauza lipsei disponibilităților bănești și a lipsei "încasărilor aferente facturilor emise către beneficiari și neachitate de către aceștia".

S-a mai reținut că în data de 15.08.2011, S.C. H. S.R.L. a semnat cu S.C. Z. un înscris denumit "act de recunoaștere de datorie" prin care S.C. H. S.R.L. recunoaște că datorează S.C. Z., pentru serviciile prestate, suma de 5.208.000 RON pe care se obligă să o achite până la data de 31.08.2011; depășirea acestui termen atrăgea aplicarea unei dobânzi de 1% pe fiecare zi calendaristică de întârziere.

Astfel s-a constatat că Z. avea de încasat 16.065.440 RON, din care a fost facturată suma de 5.072.532,14 RON, începând cu data de 13.01.2011.

Reținând aceste aspecte, instanța de apel a considerat că serviciile au fost supraevaluate și că nu a existat nicio justificare pentru ca respectivul contract să se deruleze pe o perioadă de 2 ani, un termen de 1 an fiind suficient pentru transferul tuturor clienților și pentru decontarea tuturor tichetelor de masă. De asemenea, s-a precizat că nu a existat nicio justificare pentru plata acestor servicii cu suma de 40.000 RON pe zi lucrătoare. O astfel de modalitate de stabilire a prețului a reprezentat o modalitate prin care A. a procedat la delapidarea propriei societăți, iar împrejurarea că în contextul demarării cercetărilor din prezenta cauză a fost facturată doar suma de 5.232.800 de RON și plătită suma de 3.874.400 RON nu a putut conduce la o concluzie contrară.

În ce privește suma de 1.200.000 RON, achitată din banii H. S.R.L. către R. S.R.L. în perioada februarie- martie 2011, s-a reținut că la data de 20.12.2010 s-a încheiat un contract având ca obiect:

"prelucrare date și informații, operațiuni IT, instalări și mentenanță software și hardware rețea beneficiar în vederea operări și desfășurării activității societății beneficiare". De asemenea, se stipula faptul că furnizorul va asigura asistența și consultanță în cadrul preluării business-ului de către S., în ce privește transferul clienților, monitorizarea acestui transfer, reprezentarea în fața S. și T. a intereselor beneficiarului. Din fișa furnizorului a reieșit că H. S.R.L. a făcut plăți totale către R. S.R.L. de 1.240.000 RON, în zilele de 03.02.2011și 01.03.2011.

În data de 31.01.2011, între S.C. R. S.R.L. și S.C. H. S.R.L. s-a semnat un proces-verbal în care au fost consemnate activitățile desfășurate de prima societate comercială, servicii facturate, iar în data de 10.05.2011, s-a semnat un nou proces-verbal similar.

În acest context, instanța de apel a reținut că, în perioada indicată, S.C. R. S.R.L. a fost reprezentată de martorul Y., care, cu ocazia audierii sale, a declarat că:

"S.C. V. S.R.L. a vândut părțile sociale deținute la S.C. H. S.R.L. lui A.. Contractul implica și obligația lui A. de a plăti 50% din prețul unei viitoare vânzări. O astfel de vânzare a avut loc la sfârșitul anului 2010, fără ca reprezentanții S.C. V. S.R.L. să fie încunoștințați și plătiți. Aceștia au luat legătura cu mine, în primele zile ale lunii ianuarie 2011, în încercarea de a-și recupera creanța. Am primit de la reprezentanții S.C. V. S.R.L. un mandat pentru recuperarea creanței din care jumătate ar fi urmat să îmi revină mie, cu titlu de onorariu."

De asemenea, instanța de apel a notat faptul că S.C. R. S.R.L. avea ca angajați barmani, ospătari, dansatoare de club care nu puteau să presteze servicii, activități de mentenanță hardware, "activități de instalare aplicații pe calculatoare, formatare, curățare a informațiilor vechi, aferente foștilor angajați, neimportante pentru societate" ori să ofere "consiliere cu privire la continuarea desfășurării operaționale a activității IT a beneficiarului" astfel încât o societate având un asemenea profil de activitate, cu astfel de angajați și bunuri de tipul celor menționate nu ar fi putut presta activitățile indicate în procesele-verbale depuse la dosarul cauzei.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 295 C. pen. "Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică".

Se notează astfel că infracțiunea de delapidare - sub aspectul laturii obiective, este o infracțiune comisivă, norma incriminatoare stipulând trei modalități alternative în care aceasta poate fi savârșită, respectiv însușirea, folosirea sau traficarea bunului aflat în gestiunea sau traficarea făptuitorului.

Însușirea reprezintă acțiunea de scoatere din posesia sau detenția legitimă a unor bunuri pe care făptuitorul le gestionează sau administrează și trecerea lor ilicită în stăpânirea sa, putând dispune de ele ca de bunurile proprii și se poate realiza sub forma reținerii sau trecerii definitive în patrimoniul personal.

Prin urmare, vom avea în primul rând un act de scoatere a bunului din patrimoniul ocrotit de lege, iar apoi - un act de trecere a bunului în stăpânirea autorului delapidării, stăpânire ce trebuie să aibă, din punct de vedere al autorului, caracter definitiv, altminteri, vom fi în prezența comiterii prin una din celelalte două forme - folosirea ori traficarea.

Reținând aceste considerente precum și în raport de situația de fapt reținută de instanța de apel, Înalta Curte constată că actele materiale efectuate de recurentul A., în modalitățile indicate anterior, corespund elementului material al infracțiunii de delapidare în varianta însușirii mai multor sume de bani din patrimoniul S.C. H..

În cauză, s-a notat cu autoritate de lucru judecat faptul că însușirea, ca modalitate a sustragerii de către recurentul A. a sumelor de bani din patrimoniul S.C. H., s-a realizat prin intermediul utilizării unor contracte de prestări servicii cu caracter fictiv încheiate cu Z., U. S.R.L. și B. S.R.L., persoane juridice controlate în drept sau în fapt tot de acesta.

De asemenea, instanța de apel a reținut săvărșirea infracțiunii de delapidare în varianta însușirii și din prisma relației comerciale pe care H. S.R.L. a desfășurat-o cu R. S.R.L., conform contractului de prestări servicii din 20.12.2010, prin intermediul căruia s-a achitat contravaloarea unor servicii fictive către această societate, cu scopul real ca recurentul A. să reușească stingerea datoriei pe care o avea față de alta societate comercială, respectiv S.C. V. S.R.L.

În acest context, Înalta Curte constată că demersurile realizate de recurentul A., materializate prin încheierea unui contract având ca obiect prestarea unor servicii cu caracter fictiv, au avut ca unic scop crearea posibilității de a face acte de dispoziție cu privire la bunurile aflate în gestiunea/administrarea sa și în consecință sporirea patrimoniului său sau al unor societăți comerciale, astfel încât în raport de această bază factuală, fapta comisă se circumscrie elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv infracțiunea prevăzută de art. 295 din C. pen.

În ceea ce privește analiza argumentelor invocate de recurentul inculpat A., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că, în realitate, acestea nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se contestă situația de fapt stabilită de către instanța de apel, fondul criticii formulată pe calea recursului în casație pornind de la negarea bazei factuale care a condus la reținerea săvârșirii infracțiunii de delapidare, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

O reapreciere a probelor deja administrate în cauză cu influențe asupra situațiilor faptice constatate și reținute de instanța de apel, constituie o analiză ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casație.

Înalta Curte reamintește faptul că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situația de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de judecătorii fondului.

Așadar, instanței de casație nu îi este permis să cenzureze concluzia, la care au ajuns instanțele ce au soluționat fondul cauzei, cu privire la caracterul fictiv sau supraevaluat al serviciilor presupus prestate de societățile controlate de recurentul inculpat și la forma de vinovăție cu care acesta a acționat, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută și derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare.

De asemenea, raportându-se la conținutul factual al acuzațiilor penale, astfel cum se desprinde acesta, în mod real, din ansamblul considerentelor hotărârii definitive atacate, contrar celor susținute de apărare, Înalta Curte constată îndeplinită și condiția dovedirii raportului de cauzalitate dintre fapta săvârșită de recurentul inculpat, în modalitatea de comitere a infracțiunii de delapidare prin varianta alternativă a însușirii și deposedarea S.C. H. de bunurile gestionate și sustrase, instanța de apel analizând și indicând, în mod concret, demersurile prin care recurentul A. a reușit să-și însuseașcă sumele de bani anterior precizate.

În consecință, se constată că starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței de casație astfel încât, în mod corect, instanța de apel a reținut că faptele săvârșite de recurentul A. îndeplinesc elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare în modalitatea "însușirii în interesul său" pentru care acesta a fost condamnat.

Faptul că inculpatul și-a însușit prin intermediari sumele de bani pe care le administra, prin încheierea unor contracte fictive, nu denotă decât o modalitate complexă de operare, prin care inculpatul a creat o aparență de legalitate pentru scoaterea sumelor de bani din patrimoniul părții civile. Cât privește fictivitatea contractelor și faptul că inculpatul deținea controlul societăților respective sunt chestiuni de fapt ce excedează limitelor devolutive ale recursului în casație.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile recurentului inculpat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 866/A din data de 18 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 157 RON, va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 866/A din data de 18 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2014.

Obligă pe recurent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 157 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 noiembrie 2021.