ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5560/2013

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Judecătoria Novaci, prin Sentința civilă nr.

732 din 15 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2415/267/2011, a admis excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea civilă

în revendicare, formulată de reclamantul Ș.E.I., împotriva pârâtului S.N.N.

Pentru a se pronunța

astfel, s-a reținut că reclamantul nu are un drept de proprietate asupra

terenului revendicat, astfel încât nu justifică o calitate procesuală activă în

promovarea acțiunii în revendicare, întrucât conform art. 13 din Regulamentul

pentru Organizarea și Funcționarea Cimitirelor Parohiale și Mănăstirești din

cuprinsul Eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, locurile de înmormântare se

atribuie în folosință temporară sau veșnică prin eliberarea unui act de

concesiune care dă titularului numai dreptul la folosință locului atribuit ce

nu poate fi înstrăinat decât în condițiile art. 15 alin. (2) din Regulament.

Totodată s-a reținut

că terenul pe care se află locul de veci a fost în domeniul public al comunei,

nefiind transferat instituției de cult, și, prin urmare, acest loc de veci nu

poate face obiectul dreptului de proprietate al titularului, acesta din urmă

având doar un drept de folosință izvorât din actul de concesiune ce nu poate fi

apărat pe calea acțiunii în revendicare.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamantul.

Tribunalul Gorj, prin

Decizia civilă nr. 2984 din 17 octombrie 2012, a respins recursul declarat de

recurentul reclamant Ș.E.I., acesta fiind obligat la 300 RON cheltuieli de

judecată, în recurs, către intimat.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a apreciat că situația de fapt este cea reținută de prima

instanță. Reclamantul nu are încheiat contract de concesiune pentru locul de

veci pe care îl revendică, iar, pe de altă parte, el nu dovedește calitatea de

proprietar necesară admisibilității acțiunii în revendicare prin care

proprietarul neposesor solicită restituirea bunului de la posesorul

neproprietar.

Împotriva acestei

decizii a formulat apel reclamantul Ș.E.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea de Apel Craiova

prin Decizia civilă nr. 6 din 5 februarie 2012, pronunțată în Dosar nr.

2415/267/2011, a respins, ca inadmisibil apelul declarat de reclamantul Ș.E.I.

împotriva Deciziei civile nr. 2984 din 17 octombrie 2012, pronunțată de

Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 2415/267/2011.

A obligat apelantul

la 500 RON cheltuieli de judecată către intimatul pârât S.N.N.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea a reținut că Tribunalul a judecat ca instanță de recurs, în baza

art. 282

1

C. proc. civ., astfel încât hotărârea atacată în prezenta

cauză cu apel la instanța de grad superior este o hotărâre irevocabilă, și

deci, nu mai poate fi atacată cu un nou apel, împotriva acestei hotărâri putând

fi exercitate celelalte căi de atac extraordinare prevăzute de Codul de

procedură civilă. Astfel, hotărârea atacată cu apel în cauză nu a fost

pronunțată de tribunal în primă instanță, ci ca instanță de recurs, iar

apelantul nu mai poate promova apel împotriva unei hotărâri deja irevocabile,

calea de atac declarată fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare contestatorul Ș.E.I., criticând-o

pentru nelegalitate.

Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 20 din 8 aprilie 2013 a respins, ca

inadmisibilă, contestația în anulare.

În cadrul acestei căi

de retractare, intervenienta Asociația „Lupta împotriva Corupției și pentru

Drepturile Omului a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul

contestatorului Ș.E.I., solicitând admiterea contestației și trimiterea cauzei

pentru rejudecare la Judecătoria Novaci.

Curtea a constatat că

nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare,

condiții prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ., contestatorul având

posibilitatea de a invoca motivele de nelegalitate a deciziei în calea de atac

a recursului.

Ca urmare, cum

contestația în anulare este inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie în

interesul contestatorului formulată în condițiile art. 49 alin. (3) C. proc.

civ., a fost respinsă.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., contestatorul a fost obligat să achite

intimatului suma de 600 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată (din care

500 de RON onorariu avocat și 100 de RON cheltuieli de transport).

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul/contestatorul Ș.E.I., aducând critici pe

fondul cauzei, arătând că are drept de proprietate pe terenul în litigiu și

contestând faptul că a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.

La dosarul cauzei au

depus concluzii scrise atât recurentul cât și intimatul.

La termenul de

judecată din data de 2 decembrie 2013, Înalta Curte a invocat excepția

inadmisibilității recursului pe care o reține ca fiind incidentă cauzei, având

în vedere următoarele argumente:

O hotărâre

judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de

lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot

exista în afara legii.

Regula are valoare de

principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că

mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de

lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile

legii.

Dispozițiile art. 299

alin. (1) C. proc. civ. prevăd că pot fi supuse recursului hotărârile date fără

drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege,

hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Potrivit dispozițiilor

art. 320 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea dată în contestație în anulare este

supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, întrucât aceasta are un

caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport de judecata

propriu-zisă, în fond sau recurs.

În speță, hotărârea

atacată cu recurs, a rezolvat o contestație în anulare, contra unei decizii irevocabile,

pronunțate în apel împotriva unei decizii irevocabile prin care s-a soluționat

calea de atac a recursului, la rândul său irevocabilă.

Se reține că ordinea

de declarare a căilor de atac este, de asemenea instituită de dispozițiile

procedurale, partea neputând opta în a exercita după bunul plac căile de atac

de reformare.

Cum, potrivit art.

320 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea dată asupra contestației în anulare este

supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea contestată și cum

decizia pronunțată în soluționarea contestației nu se încadrează între

hotărârile menționate de art. 299 alin. (1) C. proc. civ. ce pot fi atacate cu

recurs, fiind irevocabilă (prin aceasta instanța respingând ca inadmisibilă

calea de atac a apelului declarat împotriva unei decizii prin care s-a

soluționat recursul) în sensul art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., se

constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil.

De altfel, această

concluzie decurge și din regula unicității dreptului de a folosi o cale de

atac, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, deoarece o altă soluție ar tinde

la ipoteza acceptării unui “recurs la recurs”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de contestatorul Ș.E.I. împotriva Deciziei

civile nr. 20 din 8 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM