ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5560/2013

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Judecătoria Novaci, prin Sentința civilă nr. 732 din 15 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2415/267/2011, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea civilă în revendicare, formulată de reclamantul Ș.E.I., împotriva pârâtului S.N.N. Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că reclamantul nu are un drept de proprietate asupra terenului revendicat, astfel încât nu justifică o calitate procesuală activă în promovarea acțiunii în revendicare, întrucât conform art. 13 din Regulamentul pentru Organizarea și Funcționarea Cimitirelor Parohiale și Mănăstirești din cuprinsul Eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, locurile de înmormântare se atribuie în folosință temporară sau veșnică prin eliberarea unui act de concesiune care dă titularului numai dreptul la folosință locului atribuit ce nu poate fi înstrăinat decât în condițiile art. 15 alin. (2) din Regulament.

Totodată s-a reținut că terenul pe care se află locul de veci a fost în domeniul public al comunei, nefiind transferat instituției de cult, și, prin urmare, acest loc de veci nu poate face obiectul dreptului de proprietate al titularului, acesta din urmă având doar un drept de folosință izvorât din actul de concesiune ce nu poate fi apărat pe calea acțiunii în revendicare. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul. Tribunalul Gorj, prin Decizia civilă nr. 2984 din 17 octombrie 2012, a respins recursul declarat de recurentul reclamant Ș.E.I., acesta fiind obligat la 300 RON cheltuieli de judecată, în recurs, către intimat. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a apreciat că situația de fapt este cea reținută de prima instanță.

Reclamantul nu are încheiat contract de concesiune pentru locul de veci pe care îl revendică, iar, pe de altă parte, el nu dovedește calitatea de proprietar necesară admisibilității acțiunii în revendicare prin care proprietarul neposesor solicită restituirea bunului de la posesorul neproprietar. Împotriva acestei decizii a formulat apel reclamantul Ș.E.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Craiova prin Decizia civilă nr. 6 din 5 februarie 2012, pronunțată în Dosar nr. 2415/267/2011, a respins, ca inadmisibil apelul declarat de reclamantul Ș.E.I. împotriva Deciziei civile nr. 2984 din 17 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 2415/267/2011.

A obligat apelantul la 500 RON cheltuieli de judecată către intimatul pârât S.N.N. Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că Tribunalul a judecat ca instanță de recurs, în baza art. 282 1 C. proc. civ., astfel încât hotărârea atacată în prezenta cauză cu apel la instanța de grad superior este o hotărâre irevocabilă, și deci, nu mai poate fi atacată cu un nou apel, împotriva acestei hotărâri putând fi exercitate celelalte căi de atac extraordinare prevăzute de Codul de procedură civilă. Astfel, hotărârea atacată cu apel în cauză nu a fost pronunțată de tribunal în primă instanță, ci ca instanță de recurs, iar apelantul nu mai poate promova apel împotriva unei hotărâri deja irevocabile, calea de atac declarată fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul Ș.E.I., criticând-o pentru nelegalitate. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 20 din 8 aprilie 2013 a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare. În cadrul acestei căi de retractare, intervenienta Asociația „Lupta împotriva Corupției și pentru Drepturile Omului a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul contestatorului Ș.E.I., solicitând admiterea contestației și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Judecătoria Novaci. Curtea a constatat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare, condiții prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ., contestatorul având posibilitatea de a invoca motivele de nelegalitate a deciziei în calea de atac a recursului.

Ca urmare, cum contestația în anulare este inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie în interesul contestatorului formulată în condițiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ., a fost respinsă. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., contestatorul a fost obligat să achite intimatului suma de 600 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată (din care 500 de RON onorariu avocat și 100 de RON cheltuieli de transport). Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul/contestatorul Ș.E.I., aducând critici pe fondul cauzei, arătând că are drept de proprietate pe terenul în litigiu și contestând faptul că a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată. La dosarul cauzei au depus concluzii scrise atât recurentul cât și intimatul.

La termenul de judecată din data de 2 decembrie 2013, Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității recursului pe care o reține ca fiind incidentă cauzei, având în vedere următoarele argumente: O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii. Dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că pot fi supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport de judecata propriu-zisă, în fond sau recurs. În speță, hotărârea atacată cu recurs, a rezolvat o contestație în anulare, contra unei decizii irevocabile, pronunțate în apel împotriva unei decizii irevocabile prin care s-a soluționat calea de atac a recursului, la rândul său irevocabilă. Se reține că ordinea de declarare a căilor de atac este, de asemenea instituită de dispozițiile procedurale, partea neputând opta în a exercita după bunul plac căile de atac de reformare.

Cum, potrivit art. 320 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea dată asupra contestației în anulare este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea contestată și cum decizia pronunțată în soluționarea contestației nu se încadrează între hotărârile menționate de art. 299 alin. (1) C. proc. civ. ce pot fi atacate cu recurs, fiind irevocabilă (prin aceasta instanța respingând ca inadmisibilă calea de atac a apelului declarat împotriva unei decizii prin care s-a soluționat recursul) în sensul art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil. De altfel, această concluzie decurge și din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, deoarece o altă soluție ar tinde la ipoteza acceptării unui “recurs la recurs”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul Ș.E.I. împotriva Deciziei civile nr. 20 din 8 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM