Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
admis

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2005/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2005/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., s-a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului să-i lase reclamantei în liniștită folosință terenul - drumul de acces betonat aferent transportatorului TH5 din cadrul C., pe care-l au în administrare, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 840 din 28.09.2017, pronunțată de Judecătoria Novaci, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantei. A fost respinsă excepția autorității de lucru judecat. A fost respinsă acțiunea civilă pentru obligația de a face, formulată de reclamanta S.C, A. S.A.

împotriva pârâtului B. Prin decizia civilă nr. 197/2018 din 13 februarie 2018, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă Societatea A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 840 din 28.09.2017, pronunțată de Judecătoria Novaci. A obligat apelanta să achite intimatului 2.000 RON cheltuieli de judecată în apel. La data de 5 aprilie 2018, reclamanta S.C. A. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 197/2018 din 13.02.2018 a Tribunalului Gorj, secția I civilă. Cererea de recurs a fost înaintată spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin adresa din data de 12.04.2018 a Tribunalului Gorj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 20 aprilie 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 10. Prin rezoluția din data de 25 aprilie 2018, s-a fixat termen de judecată la 23 mai 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs. La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției incompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ. Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiata pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa". Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți. Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc.

civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apei și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri. Astfel, formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței.

Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora,,Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod". Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, aceiași scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător". Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce ea ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens.

Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale". Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a. fost prevăzută în mod expres. Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile» conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod"). În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Gorj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc.

civ.

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Declină în favoarea Curții de Apel Craiova competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.A - împotriva deciziei nr. 197/2018 din 13 februarie 2018 a Tribunalului Gorj, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23.05.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2666/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 844 din 28.09.2017 pronunțată de Judecătoria Novaci în Dosar nr. x/2015 a fost admisă acțiunea civilă, astfel cum a fost precizată, având ca obiect pretenții, formulată d
ÎCCJ 2018-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 510/2018
. x/2015, SC B. SRL în calitate de pârâtă în contradictoriu cu reclamanta SC A. SRL, în temeiul art. 468 noul C. proc. civ. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în principal, în temeiul art. 480 alin
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3080/2018
sumei de 107 RON, reprezentând lipsa de folosință a terenului și a cheltuielilor de judecată în sumă de 1964 RON. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta C. S.A. Prin decizia civilă nr. 428/30.03.2018, Tribunalul Gorj, secția I ci
ÎCCJ 2018-03-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 959/2018
, H, I, J și K, pentru terenul reclamantei situat la nord de pârâtă și intervenientă. A respins capătul de cerere privind revendicarea. A admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei, formulată în cauză de intervenientă C. Pi
ÎCCJ 2018-09-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3471/2018
cătoria Novaci a respins contestația formulată de reclamanta A. S.A. București privind îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în ceea ce privește Notificarea din data de 08.07.2016, art. 5 din Legea nr. 77/2016, formulată de reclamanta
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă