ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5353/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 697 din 20 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 841/108/2010, Tribunalul Arad a admis acțiunea precizată a reclamantei G.L.S. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS și, în consecință, a dispus obligarea pârâtei să emită dispoziție motivată prin care să soluționeze notificarea din 11 august 2001, privind patrimoniul fostei Societăți Comerciale Fabrica de Calapoade, Tocuri și alte Articole din L.I.S. Arad. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că starea de fapt prezentată de către reclamantă este susținută de probatoriul administrat, respectiv de certificatul de calitate de moștenitor, copiile notificărilor, extrasul CF nr. 6602 Arad, inventarul patrimoniului întreprinderii și procesul-verbal de predare-primire cu ocazia naționalizării.

Față de această stare de fapt, văzând că reclamantei nu i-au fost soluționate notificările la care era îndreptățită în condițiile art. 25 și 27 din Legea nr. 10/2001, Tribunalul a admis acțiunea reclamantei, în sensul obligării pârâtei să se pronunțe asupra soluționării notificării prin emiterea unei dispoziții. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS, iar prin Decizia civilă nr. 807 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara s-a respins apelul pentru următoarele considerente: Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 - republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

În speță, reclamanta-intimată i-a comunicat pârâtei apelante Notificările nr. 88 din 12 februarie 2002 și nr. 456 din 11 august 2008, în care se menționează că au fost anexate și actele doveditoare, iar în fața primei instanțe pârâta nu a depus întâmpinare și nici vreo dovadă din care să reiese că i-ar fi pus în vedere reclamantei să completeze dosarul cu actele doveditoare pe care le-a menționat abia prin cererea de apel, pentru a dovedi culpa reclamantei cu privire la necompletarea dosarului și înlăturării culpei sale pentru refuzul soluționării contestației în termenul de 60 zile de la înregistrarea notificării. Pe de altă parte, etapa jurisdicțională urmează regulile procesului civil, ceea ce presupune caracterul contradictoriu al dezbaterilor, posibilitatea conferită părților de a formula în fața instanțelor civile apărările și susținerile menite să le conducă la satisfacerea drepturilor subiective ce se pot valorifica pe calea contestației.

Dacă s-ar accepta teza prematurității acțiunii și teza imposibilității instanței învestite cu soluționarea contestației de a mai administra probe în dovedirea dreptului de proprietate sau a calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, etapa jurisdicțională ar fi lipsită de conținut și nu ar putea fi considerată, în interpretarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca reprezentând un recurs efectiv, ceea ce presupune dreptul de a te adresa unui tribunal independent, imparțial și de a beneficia de garanțiile unui proces echitabil. Or, în fața primei instanțe, au fost depuse certificatul de moștenitor, extrasul CF și inventarul întreprinderii, astfel încât în mod corect prima instanță a admis acțiunea și a obligat pârâta să emită dispoziția motivată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului AVAS solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință respingerea acțiunii. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Astfel se susține încălcarea dispozițiilor art. 109 2 C. proc. civ. în condițiile în care procedura administrativă prealabilă reglementată de dispozițiile Legii nr. 10/2001 au un caracter obligatoriu, iar competența instanței poate interveni numai în măsura în care se emitea dispoziția motivată, care însă în cauză nu a fost finalizată. Cu privire la termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației de către AVAS de a se pronunța asupra notificării recurenta a arătat că acesta conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată poate avea două date de referință, fie data înregistrării notificării, fie data depunerii actelor doveditoare în completare.

Or, susține recurenta, față de împrejurările de fapt și de drept ale situației invocate în notificare, AVAS apreciază că este încă în temeiul legal de a analiza notificarea fiind necesară și o completare a actelor doveditoare, câtă vreme nu au fost comunicate toate actele necesare în temeiul art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată respectiv: - dovada calității de acționar a antecesorilor S.I. și S.L. la momentul preluării societății, ultimul bilanț contabil înainte de naționalizarea societății, Certificat de moștenitor de pe urma defunctului S.L. și S.I., Adresa nr. 2038/31278 din 4 octombrie 1948 eliberată de Camera de Comerț și Industrie Lugoj - Registrul Comerțului. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul dedus judecății vizează obligarea pârâtei la emiterea dispoziției motivate privind soluționarea Notificării din 11 august 2001 privind patrimoniul fostei Societății Comerciale Fabrica de Calapoade Tocin și alte articole din L.I.S. Arad, în condițiile în care entitatea învestită nu a soluționat notificarea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001. În raport de obiectivul dedus judecății instanța de apel și de fond au făcut o legală interpretare și aplicare a legii față de dispozițiile art. 25 și 27 din Legea nr. 10/2001.

Cum entitatea notificată nu s-a conformat obligațiilor legale rezultate din dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în condițiile în care au fost anexate și actele doveditoare, și în raport și de actele depuse la instanța de fond - Certificatul de moștenitor, extrasul de CF precum și inventarul întreprinderii (fosta Societate Comercială Fabrica de Calapoade Tocin și alte articole din L.I.S. Arad) soluția instanței de obligare la emiterea dispoziției de soluționare a notificării este nu numai legală dar și în concordanță cu dispozițiunile Deciziei nr. XX/2007 dată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Astfel prin decizia sus-evocată s-a reținut că „în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

Cum reclamanta i-a comunicat pârâtei Notificările nr. 88 din 12 februarie 2002 și nr. 456 din 11 august 2008, în care se menționează că au fost anexate și actele doveditoare, lipsa răspunsului la aceste notificări în termenul prevăzut de dispozițiile Legii nr. 10/2001, echivalează cu refuzul soluționării notificărilor, care într-adevăr nu poate rămâne necenzurat. Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată, pârâtul este obligat să soluționeze notificarea în termen de 60 de zile de la depunerea notificării sau, după caz, a actelor doveditoare, urmând ca pe baza analizei acestor acte să accepte sau să refuze acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.

Nu exista nici un temei legal pentru care, considerând că actele depuse de reclamantă nu sunt nici adecvate sau nici măcar suficiente, pârâtul să refuze „sine die” soluționarea notificării și eventualul control ulterior al instanței de judecată cu privire la temeinicia și legalitatea dispoziției sau deciziei emise. Prin urmare, chiar și în situația nedepunerii tuturor actelor considerate necesare de către notificatori, soluția de obligare a entității la emiterea unei decizii sau dispoziții motivate, este în concordanță cu legea. Astfel din perspectiva celor expuse, nici una din criticile recurentei nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 807/A din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM