ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5353/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 697 din 20 octombrie

2010, pronunțată în Dosarul nr. 841/108/2010, Tribunalul Arad a admis acțiunea

precizată a reclamantei G.L.S. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului - AVAS și, în consecință, a dispus obligarea

pârâtei să emită dispoziție motivată prin care să soluționeze notificarea din

11 august 2001, privind patrimoniul fostei Societăți Comerciale Fabrica de

Calapoade, Tocuri și alte Articole din L.I.S. Arad.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul a reținut că starea de fapt prezentată de către

reclamantă este susținută de probatoriul administrat, respectiv de certificatul

de calitate de moștenitor, copiile notificărilor, extrasul CF nr. 6602 Arad,

inventarul patrimoniului întreprinderii și procesul-verbal de predare-primire

cu ocazia naționalizării.

Față de această stare

de fapt, văzând că reclamantei nu i-au fost soluționate notificările la care

era îndreptățită în condițiile art. 25 și 27 din Legea nr. 10/2001, Tribunalul

a admis acțiunea reclamantei, în sensul obligării pârâtei să se pronunțe asupra

soluționării notificării prin emiterea unei dispoziții.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului - AVAS, iar prin Decizia civilă nr. 807 din 20 aprilie 2011 a Curții

de Apel Timișoara s-a respins apelul pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 25

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 - republicată, în termen de 60 de zile de la

înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe

prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de

restituire în natură.

În speță,

reclamanta-intimată i-a comunicat pârâtei apelante Notificările nr. 88 din 12

februarie 2002 și nr. 456 din 11 august 2008, în care se menționează că au fost

anexate și actele doveditoare, iar în fața primei instanțe pârâta nu a depus

întâmpinare și nici vreo dovadă din care să reiese că i-ar fi pus în vedere

reclamantei să completeze dosarul cu actele doveditoare pe care le-a menționat

abia prin cererea de apel, pentru a dovedi culpa reclamantei cu privire la

necompletarea dosarului și înlăturării culpei sale pentru refuzul soluționării

contestației în termenul de 60 zile de la înregistrarea notificării.

Pe de altă parte,

etapa jurisdicțională urmează regulile procesului civil, ceea ce presupune

caracterul contradictoriu al dezbaterilor, posibilitatea conferită părților de

a formula în fața instanțelor civile apărările și susținerile menite să le

conducă la satisfacerea drepturilor subiective ce se pot valorifica pe calea

contestației.

Dacă s-ar accepta

teza prematurității acțiunii și teza imposibilității instanței învestite cu

soluționarea contestației de a mai administra probe în dovedirea dreptului de

proprietate sau a calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în

temeiul Legii nr. 10/2001, etapa jurisdicțională ar fi lipsită de conținut și

nu ar putea fi considerată, în interpretarea dispozițiilor art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, ca reprezentând un recurs efectiv, ceea ce

presupune dreptul de a te adresa unui tribunal independent, imparțial și de a

beneficia de garanțiile unui proces echitabil.

Or, în fața primei

instanțe, au fost depuse certificatul de moștenitor, extrasul CF și inventarul

întreprinderii, astfel încât în mod corect prima instanță a admis acțiunea și a

obligat pârâta să emită dispoziția motivată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului AVAS solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului și pe cale

de consecință respingerea acțiunii.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel se susține

încălcarea dispozițiilor art. 109

2

C. proc. civ. în condițiile în

care procedura administrativă prealabilă reglementată de dispozițiile Legii nr.

10/2001 au un caracter obligatoriu, iar competența instanței poate interveni

numai în măsura în care se emitea dispoziția motivată, care însă în cauză nu a

fost finalizată.

Cu privire la

termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației de către AVAS de a se

pronunța asupra notificării recurenta a arătat că acesta conform art. 25 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 republicată poate avea două date de referință, fie

data înregistrării notificării, fie data depunerii actelor doveditoare în

completare.

Or, susține

recurenta, față de împrejurările de fapt și de drept ale situației invocate în

notificare, AVAS apreciază că este încă în temeiul legal de a analiza notificarea

fiind necesară și o completare a actelor doveditoare, câtă vreme nu au fost

comunicate toate actele necesare în temeiul art. 29 din Legea nr. 10/2001

republicată respectiv: - dovada calității de acționar a antecesorilor S.I. și

S.L. la momentul preluării societății, ultimul bilanț contabil înainte de

naționalizarea societății, Certificat de moștenitor de pe urma defunctului S.L.

și S.I., Adresa nr. 2038/31278 din 4 octombrie 1948 eliberată de Camera de

Comerț și Industrie Lugoj - Registrul Comerțului.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul dedus

judecății vizează obligarea pârâtei la emiterea dispoziției motivate privind

soluționarea Notificării din 11 august 2001 privind patrimoniul fostei

Societății Comerciale Fabrica de Calapoade Tocin și alte articole din L.I.S.

Arad, în condițiile în care entitatea învestită nu a soluționat notificarea în

termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

În raport de

obiectivul dedus judecății instanța de apel și de fond au făcut o legală

interpretare și aplicare a legii față de dispozițiile art. 25 și 27 din Legea

nr. 10/2001.

Cum entitatea

notificată nu s-a conformat obligațiilor legale rezultate din dispozițiile art.

25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în condițiile în care au fost anexate și

actele doveditoare, și în raport și de actele depuse la instanța de fond -

Certificatul de moștenitor, extrasul de CF precum și inventarul întreprinderii

(fosta Societate Comercială Fabrica de Calapoade Tocin și alte articole din

L.I.S. Arad) soluția instanței de obligare la emiterea dispoziției de

soluționare a notificării este nu numai legală dar și în concordanță cu

dispozițiunile Deciziei nr. XX/2007 dată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Astfel prin decizia

sus-evocată s-a reținut că „în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea

învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin

art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de

restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte

bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de

zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii

actelor doveditoare, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al

entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul

restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat,

pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră

nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși

Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi

exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru

apărarea intereselor sale legitime.

Cum reclamanta i-a

comunicat pârâtei Notificările nr. 88 din 12 februarie 2002 și nr. 456 din 11

august 2008, în care se menționează că au fost anexate și actele doveditoare,

lipsa răspunsului la aceste notificări în termenul prevăzut de dispozițiile

Legii nr. 10/2001, echivalează cu refuzul soluționării notificărilor, care

într-adevăr nu poate rămâne necenzurat.

Potrivit art. 25 din

Legea nr. 10/2001 republicată, pârâtul este obligat să soluționeze notificarea

în termen de 60 de zile de la depunerea notificării sau, după caz, a actelor

doveditoare, urmând ca pe baza analizei acestor acte să accepte sau să refuze

acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.

Nu exista nici un

temei legal pentru care, considerând că actele depuse de reclamantă nu sunt

nici adecvate sau nici măcar suficiente, pârâtul să refuze „sine die”

soluționarea notificării și eventualul control ulterior al instanței de

judecată cu privire la temeinicia și legalitatea dispoziției sau deciziei

emise.

Prin urmare, chiar și

în situația nedepunerii tuturor actelor considerate necesare de către

notificatori, soluția de obligare a entității la emiterea unei decizii sau

dispoziții motivate, este în concordanță cu legea.

Astfel din

perspectiva celor expuse, nici una din criticile recurentei nu se circumscrie

dispozițiilor art. 304 pct 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul urmează

a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 807/A din 20 aprilie 2011 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 17 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM