Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.09.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5992/2011

HOTĂRÂRE
14.09.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5992/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 noiembrie 2007, sub nr. 8529/62/2007, la Tribunalul Brașov, reclamanta G.H. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC Ș.S. SA, admiterea contestației formulate împotriva deciziei din 15 octombrie 2007 emisă de pârâtă, anularea deciziei și obligarea pârâtei să restituie în natură imobilul situat în S., b-dul B., jud. Brașov, înscris în C.F., ce a făcut obiectul notificării înregistrate la B.E.J. S.A.I. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este moștenitoarea foștilor proprietari ai imobilului, F.R. și F.A., anterior naționalizării de către Statul Român, iar, în baza Legii nr. 10/2001, a cerut restituirea în natură a imobilului în cauză, prin notificarea, înregistrată la executorul judecătoresc S.A.I.

din Brașov, notificare ce a fost transmisă de către Primăria S. antecesoarei pârâtei - SC P. SA, prin adresa nr. 9394/2001. Această unitate deținătoare a înaintat, la rândul ei, spre soluționare, notificarea către A.P.A.P.S., în prezent A.V.A.S., însă, întrucât notificarea nu s-a rezolvat în termenul legal, reclamanta a formulat acțiune civilă împotriva A.V.A.S., prin care a solicitat obligarea pârâtei să dispună restituirea în natură a imobilului în cauză, acțiune ce a format obiectul Dosarului nr. 1471/2004 al Tribunalului Brașov. Prin decizia nr. 198/2004 a A.V.A.S. privind soluționarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, emisă în cadrul desfășurării procesului menționat, s-a reținut că imobilul pretins este deținut de SC P. SA Brașov, și că soluționarea notificării revine acesteia, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 117/S din 04 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul Brașov în cauza menționată, a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu A.V.A.S., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, întrucât aceasta nu este nici proprietara, nici deținătoarea imobilului, pârâta A.V.A.S. fiind doar acționar majoritar, în numele statului, cu un procent de 8,18 % din capitalul social al SC P. SA Brașov. În urma fuziunii prin absorbție a SC P. SA Brașov, s-a dispus obligarea pârâtei SC V.P. SA, căreia îi reveneau toate drepturile și obligațiile avute de SC P. SA Brașov să soluționeze notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001.

Reclamanta a susținut că decizia nr. 21 din 15 octombrie 2007, emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă notificarea în baza art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, pe considerentul că imobilul ce face obiectul notificării se află în patrimoniul unei societăți integral privatizate, este nelegală și netemeinică. Prin sentința civilă nr. 153 din 25 februarie 2010, Tribunalul Vâlcea a respins excepția lipsei calității procesuale pasive evocată de pârâta SC Ș.S. SA Râmnicu Vâlcea și a admis contestația reclamantei, anulând decizia nr. 21 din 15 octombrie 2007, emisă de pârâtă. S-a dispus restituirea în natură către moștenitoarele reclamantei B.E.R. și A.E.E. a imobilului situat în S., B-dul.

B., jud. Brașov, înscris în C.F., compus din casă de cărămidă, un grajd (brutăria B.) și teren (curte), în suprafață de 568 m.p., identificat cu contur roșu în planul de situație - la raportul de expertiză tehnică topografică, întocmit în cauză . A fost obligată intimata să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului mai sus menționat. Tribunalul a reținut următoarele: Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC Ș.S. SA Râmnicu Vâlcea este neîntemeiată, față de considerentele sentinței civile nr. 117/S din 14 aprilie 2005 a Tribunalului Brașov, intrate în puterea lucrului judecată potrivit cărora persoana trebuie să soluționeze notificarea este SC P.P. SA, actuala pârâtă SC Ș.S.

SA, ca și față de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, pârâta fiind deținătoarea imobilelor solicitate. Pe fondul cauzei s-a reținut că imobilele în litigiu, construcții și teren, au aparținut autorilor contestatoarei G.H., F.R. și F.A., care le-au dobândit prin contractul de cumpărare și vânzare din 30 august 1935, fiind preluate de stat în baza Legii nr. 119/1948 pentru naționalizarea bunurilor industriale și date în administrarea întreprinderii M.P. Brașov. Prin decizia nr. 115 A din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondat apelul pârâtei declarat împotriva susmenționatei sentințe, reținând în esență, următoarele: Calitatea procesuală pasivă a pârâtei rezultă din faptul că aceasta a emis decizia din 15 octombrie 2007, prin care a respins notificarea formulată de autoarea G.H., decizie contestată și care face obiectul cauzei de față.

În speță s-a dovedit că imobilele pentru care reclamanta a formulat notificare pe Legea nr. 10/2001 au aparținut autorilor săi, că acestea au fost preluate abuziv de Statul Român prin naționalizare, și că se află în patrimoniul pârâtei, astfel că în mod corect s-a dispus restituirea în natură în conformitate cu dispozițiile art. 21 din lege. Susținerea pârâtei în sensul că imobilele care au format obiectul notificării, se încadrează în dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât se află în patrimoniul unei societăți integral privatizate, situație în care nu pot fi restituite, este nejustificată în raport de probațiunea administrată în cauză din care rezultă că statul este încă acționar al societății pârâte și că bunurile pretinse sunt nefolosite, aflate în stare de degradare, ceea ce atrage incidența art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, corect reținute de prima instanță.

Împotriva susmenționatei hotărâri, a declarat recurs pârâta SC Ș.S. SA, cale de atac întemeiată pe disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în susținerea căreia au arătat că instanța de apel a aplicat și interpretat greșit dispozițiile legale privind opozabilitatea hotărârilor judecătorești, a prevederilor art. 1201 C. civ., și art. 21 din Legea nr. 10/2001. La termenul de dezbateri din data de 14 septembrie 2011, recurenta-pârâtă SC Ș.S. SA prin petiție depusă la dosar a solicitat să se ia act de poziția sa procesuală de renunțare la judecata recursului dedus judecății, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 246 C. proc. civ., se va lua act de manifestarea de voință a părții.

D E C I D E Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de pârâta SC Ș.S. SA împotriva deciziei nr. 115 A din 06 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-11-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6904/2008
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Brașov sub nr. 97/2006, reclamanții W.E.W., W.R.M., P.F.G., P.K.W., D.M.F., G.D.C.M. și D.W.W. au chemat în judecată pe intimata SC B. SA, prin lichidator judiciar SC C. SA Bacău, co
ÎCCJ 2010-03-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1872/2010
area restituirii de achitarea sumei de 282.575 lei (74.483 Euro) cu titlul de despăgubiri aferente modernizărilor și extinderii clădirii executate de pârâtă. Instanța de fond a reținut că, prin notificarea înregistrată sub nr. 2084 din 13 a
ÎCCJ 2007-10-26
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 831/2010
ală a acestor terenuri, acest aspect fiind deci sub efectul autorității de lucru judecat. În situația în care, pârâta aprecia că, în mod nelegal și netemeinic, Curtea de Apel Brașov a stabilit că are calitate de unitate deținătoare a imobil
ÎCCJ 2009-04-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5008/2009
Legea nr. 10/2001, cu trimitere la decizia nr. IX din 20 martie 2006 a ICCJ. Reclamantul a susținut că atâta timp cât prin cerere a urmărit doar să obțină răspunsul scris din partea pârâtei cu privire la notificarea formulată, în mod eronat
ÎCCJ 2007-03-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2311/2007
Asupra recursului de față, Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 293 din 23 aprilie 2004 Tribunalul Brașov a respins contestația formulată de reclamantul I.V.N. în contradictoriu cu pârât
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă