ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2742/2014

Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile

art. 256 C. proc. civ., reține următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, reclamantul

P.I.G. a solicitat obligarea pârâților Municipiul Galați prin Primar, D.N., C.N.,

O.V., B.L. și F.I. la repararea prejudiciului suferit.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că

a cumpărat de la R. SRL, prin contract de vânzare-cumpărare autentificat la notar,

imobilul situat în Galați, cartier centru, str. N.B., zona parcare O.J.T.-Biserica

M.

Imobilul în cauză avea destinația de spațiu comercial

și fusese edificat în baza autorizației de construire din 27 ianuarie 1992, dreptul

de proprietate fiind intabulat în CF nr. XX a localității Galați.

Ulterior, în data de 22 octombrie 2009, la cererea

Primarului D.N., a fost emisă autorizația de desființare nr. AA/2009, prin care

s-a autorizat demolarea construcției, motivat de faptul că imobilul încalcă zona

de protecție a monumentului istoric - Biserica M.

Reclamantul a susținut că faptele săvârșite de

către pârâți atrag răspunderea civilă delictuală a acestora, deoarece încă de la

emiterea autorizației de construire trebuia avut în vedere eventualul statut de

monument istoric al Bisericii M., însă acest aspect nu este reținut nici în certificatul

de urbanism și nici în autorizația de construire.

Mai arată reclamantul că la data emiterii dispoziției

din 21 iulie 2011, autorizația de desființare nu mai era valabilă și că nu există

vreo hotărâre judecătorească care să-i fie opozabilă prin care să se dispună demolarea

imobilului. În plus, ulterior emiterii autorizației de desființare, nu

s-a formulat nicio acțiune de evacuare.

Ca atare, și-a precizat pretențiile la suma de

652.500 RON, daune materiale și 1.087.500 RON daune morale.

Prin sentința civilă nr. 1003 din data de 22 aprilie

2013, pronunțată de Tribunalului Galați, a fost respinsă acțiunea.

În motivare, s-a reținut că reclamantul nu a arătat

care este fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu pentru fiecare dintre părți.

Reclamantul a făcut dovada prejudiciului, însă

faptele ilicite ale pârâților nu numai că nu au fost demonstrate, dar nici nu au

fost individualizate pentru fiecare pârât în parte.

Demolarea imobilului s-a făcut în baza unei dispoziții

ale Primarului Municipiului Galați

Ca urmare a sentinței nr. 2695 din 03 octombrie

2008 pronunțată de Tribunalul Galați, Primăria Galați a emis autorizația de desființare

nr. AA/2009, prin care s-a dispus demolarea construcției.

Tribunalul a reținut că reclamantul a fost notificat

în mai multe rânduri, în perioada 2009-2011, în sensul demolării construcției. Mai

mult, reclamantul nu poate invoca faptul că nu a fost pusă în aplicare autorizația

de desființare, întrucât obligația demolării îi revenea reclamantului.

S-a reținut că la data demolării imobilul în cauză

nu mai avea autorizații de construire valabile, acestea fiind anulate conform sentinței

civile nr. 7485 din 23 mai 1994 a Judecătoriei Galați, astfel încât dispoziția

nr. 3188/2011 apare ca fiind legală.

Prin decizia nr. 9/A din data de 27 ianuarie 2014

Curtea de Apel Galați, secția a I-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului.

În motivare, Curtea de apel a reținut că nu s-a

făcut dovada existenței unei fapte ilicite și a vinovăției.

În baza înscrisurilor depuse la dosar, s-a reținut

că acțiunea de demolare a avut loc în baza unei dispoziții emise în baza unei sentințe

judecătorești (sentința civilă nr. 2695/2008 a Tribunalului Galați).

Reclamantul a avut posibilitatea efectivă a contestării

autorizației de demolare emise în anul 2009, însă urmare a nerespectării dispozițiilor

procedurale, în sensul că nu și-a motivat cererea de chemare în judecată, s-a ajuns

la soluția de anulare a cererii.

La data la care a achiziționat spațiul comercial

în discuție, în contract s-a menționat faptul că „autorizația de construcție este

posibil să înceteze în caz de restructurare urbană”. Vânzătorul și-a asumat acest

risc fiind de acord să cumpere respectivul spațiu comercial a cărui existență depindea

de împrejurări viitoare.

Deși reclamantul pretinde că locuia în spațiul

respectiv cu familia sa, în autorizația de construcție și în încheierea de intabulare

a dreptului de proprietate asupra construcției se menționează expres destinația

comercială a acestui spațiu.

Curtea de apel a reținut și că, față

de mențiunile din cartea funciară, s-a constatat că în cauză este vorba despre de

un imobil extins fără forme legale.

Față de situația de fapt, s-a reținut că nu a

existat o faptă ilicită pentru că demolarea a avut loc în baza unei hotărâri judecătorești,

iar fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție pentru că angajații Primăriei Galați

și au exercitat atribuțiile de serviciu.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat

recurs, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Reclamantul a susținut că a fost proprietar

de bună credință al imobilului, întrucât la data cumpărării nu exista nici o mențiune

în cartea funciară privind anularea autorizației de construcție.

A arătat și că nu a fost parte în procesele

ce au avut ca obiect anularea autorizației de construcție, iar acțiunea prin care

s-a solicitat demolarea imobilului a fost respinsă irevocabil.

În plus, demolarea imobilului s-a făcut în timp

ce reclamantul era încă în imobil, cu copiii săi.

Analizând excepția nulității recursului, invocată

de intimata pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor”.

Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul

este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine

publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs”.

De asemenea, potrivit art. 306

alin.

(3) C. proc. civ. „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului

dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute

de art. 304 C. proc. civ.”.

În cauză, recurentul reclamant a invocat, ca temei

de drept al recursului, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., dar dezvoltarea

criticilor vizează aspecte legate de administrarea și interpretarea probatoriului

în cauză.

Susținerile recurentului reclamant nu constituie

critici ale argumentelor legale prezentate de instanța de apel în susținerea soluției

pronunțate, ci sunt o reluare a criticilor formulate în apel și se referă o greșită

reținere a situației de fapt cu privire la imobil.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea

nemulțumirii față de soluția pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care,

din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală.

Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul

nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării

motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de

apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept.

În acest sens, trebuie menționat că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite

de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

În consecință, văzând că în speță nu este posibilă

o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce

echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea

recursului în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de reclamantul P.I.G. împotriva deciziei civile nr. 9 A din

27 ianuarie 2014 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2014.