ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2735/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2735/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 1 septembrie 2010,

reclamanta SC M. SRL a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul

București, reprezentat prin primarul general, să se constate caracterul nelegal

și injust al despăgubirii propuse de expropriator prin Hotărârea nr. 65 din 2

august 2010 și, pe cale de consecință, stabilirea cuantumului despăgubirilor

cuvenite acesteia și obligarea expropriatorului la plata lor.

Prin Sentința civilă

nr. 1808 din 10 octombrie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă a

respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța, de fond a reținut că prin notificarea nr. 236 din 21 aprilie

2008, emisă de Primăria Municipiului București, reclamantei i s-a adus la

cunoștința că zona în care se află imobilul proprietatea sa din București, a

fost declarată zonă de utilitate publică de interes local prin Hotărârea

Consiliului General al Municipiului București nr. 262 din 2 noiembrie 2006, în

vederea realizării lucrării "Dublarea diametralei N - S pe tronsonul xxxx,

etapa I din tronsonul yyyy", precum și suma ce urmează a fi propusă cu

titlu de despăgubire în cuantum de 2.422.760 lei.

Cu toate că

reclamanta a formulat întâmpinare prin care a arătat că este nemulțumită de

cuantumul despăgubirilor propuse, aceasta nu a fost soluționată întrucât

activitatea Comisiei a fost suspendată. Ulterior, prin H.G. nr. 590 din 23

iunie 2010, s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor

proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local

"Dublarea diametralei N - S pe tronsonul xxxx", în lista anexă fiind

menționat și imobilul din str. B. Urmare a acestei hotărâri, Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului București a întocmit, la data de 2

august 2010 procesul-verbal nr. x, în care a consemnat că reclamanta nu este de

acord cu cuantumul despăgubirilor propuse în sumă de 1.070.211 lei. Prin

hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 2 august 2010, emisă de aceeași

comisie, s-a dispus exproprierea imobilului situat în București și acordarea de

despăgubiri în cuantum de 1.070.211 lei.

Susținerile

reclamantei în sensul că suma stabilită cu titlu de despăgubiri nu poate fi mai

mică decât cea prevăzută în raportul de evaluare întocmit în procedura de

expropriere declanșată în temeiul Legii nr. 33/1994, au fost apreciate ca

nefondate, întrucât potrivit dispozițiilor art. 111 din Legea nr. 184/2008,

pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004, pentru imobilele pentru

care procedura de expropriere era în curs la data intrării în vigoare a Legii

nr. 184/2008, urmează să se declanșeze o nouă procedură de expropriere în

conformitate cu prevederile acestui act normativ.

Este adevărat că,

potrivit dispozițiilor art. 111 din Legea nr. 184/2008, documentațiile tehnice

sau de evaluare întocmite anterior intrării în vigoare a legii sunt considerate

valabile, însă această dispoziție nu poate fi interpretată în sensul că

expropriatorul nu ar putea dispune întocmirea unei noi expertize evaluatorii în

măsura în care apreciază că suma stabilită prin raportul anterior nu mai

corespunde valorii de circulație a imobilului la data exproprierii. Așadar, în

ipoteza întocmirii mai multor rapoarte de expertiză, singura despăgubire de

care este ținută instanța, în sensul că suma stabilită cu titlu de despăgubiri

nu poate fi mai mică, este cea menționată în oferta adresată expropriatului.

În temeiul și cu

respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, s-a dispus efectuarea

unui raport de expertiză tehnică evaluatorie pentru stabilirea valorii de piață

a imobilului expropriat, rezultând un cuantum al despăgubirilor de 965.506 lei.

Având în vedere că

despăgubirea propusă de expropriator prin Hotărârea nr. 65 din 2 august 2010

este mai mare decât valoarea de circulație a imobilului la data întocmirii

raportului de expertiză de către instanța, în temeiul art. 27 alin. (1) din

Legea nr. 33/1994, instanța a respins contestația.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta, iar în ședința publică din 3 februarie

2014, aceasta a depus la dosar o cerere de limitare a apelului exclusiv asupra

chestiunii valorii minime a despăgubirilor pe care o putea oferi expropriatorul

în procedura de expropriere și a modului greșit în care instanța de fond a

dezlegat această chestiune. A apreciat că, chiar în contextul intrării în

vigoare a Legii nr. 184/2008, de modificare a Legii nr. 198/2004,

expropriatorul era obligat să nu ofere o despăgubire mai mică decât cea oferită

inițial la nivelul anului 2008.

Prin Decizia civilă

nr. 38A din 10 februarie 2014, Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie s-a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamantă.

În motivarea acestei

decizii s-au reținut următoarele:

Norma aplicabilă

procedurii de expropriere este Legea nr. 198/2004 cu trimitere la Legea nr.

33/1994, cu precizarea că etapele procedurii exproprierii (reglementată de

Legea nr. 198/2004) diferă, în parte, de cele reglementate de Legea nr.

33/1994, întrucât presupune, în primul rând, declararea utilității publice,

operațiune care se realizează prin lege, ceea ce exclude caracterul

administrativ.

În acest sens sunt și

dispozițiile art. II din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 198/2004 potrivit cu care pentru lucrările în care procedura de

expropriere se află în curs la data intrării în vigoare a Legii nr. 184/2008,

Guvernul va emite câte o hotărâre pentru fiecare lucrare, prin care se aprobă

declanșarea procedurii de expropriere pentru toate imobilele rămase de

expropriat, precum și suma globală estimată a despăgubirilor.

Având în vedere că

declanșarea procedurii de expropriere se realizează prin Hotărâre a Guvernului,

Curtea a apreciat că dispozițiile de drept comun cuprinse în art. 13 - 20 din

Legea nr. 33/1994 referitoare la posibilitatea formulării de întâmpinări cu

privire la propunerea de expropriere și la procedura de soluționare a acestora

nu sunt aplicabile în cazul exproprierii în temeiul legii speciale (Legea nr.

198/2004).

Aceasta întrucât legea

specială prevede posibilitatea sesizării instanței numai cu privire la

cuantumul despăgubirilor propuse, concluzia fiind dedusă din dispozițiile art.

9 din Legea nr. 198/2004.

Spre deosebire de

legea specială, Legea nr. 33/1994 dă posibilitatea contestării propunerii de

expropriere, adică a însăși măsurii de trecere a bunului în proprietatea

statului, fiind reglementat dreptul de proprietate sau titularilor de alte

drepturi reale de a formula întâmpinări, care se soluționează de o comisie

printr-o hotărâre, care la rândul său poate fi atacată de instanța de

contencios administrat - curtea de apel în a cărei rază teritorială se află

imobilul.

Prin urmare, în

ipoteza în care apelanta aprecia că îi sunt aplicabile dispozițiile legale

generale, anterior declarării procedurii de expropriere a imobilului

proprietatea sa ca fiind de utilitate publică, avea posibilitatea să urmeze

procedura prevăzută de art. 14 și următoarele din Legea nr. 33/2004.

După declararea

utilității publice prin hotărâre de guvern, Curtea a apreciat că devin

incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 198/2004 în virtutea principiului

aplicării imediate a legii noi, fiind în prezența unei situații juridice în

curs de constituire, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile legii noi,

respectiv ale Legii nr. 198/2004 cu modificările și completările ulterioare.

În raport de

dispozițiile Legii nr. 198/2004, sesizarea instanței de judecată de către

expropriat poate fi făcută, exclusiv în ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor acordate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 9 din lege,

competența instanței, în această materie, fiind limitată exclusiv la cenzurarea

cuantumului despăgubirilor acordate pentru imobilul expropriat.

Art. 9 din Legea nr.

198/2004, sub imperiul căreia s-a născut raportul juridic dedus judecății,

prevede că acțiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se

soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirilor.

Sub acest aspect, cu

respectarea normelor juridice de trimitere cuprinse în art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, instanța de fond s-a raportat la valoarea de piață a

imobilului expropriat la data întocmirii raportului de expertiză și, constatând

că despăgubirea propusă de expropriator prin hotărârea contestată este mai mare

decât valoarea de circulație a imobilului la data întocmirii raportului de

expertiză, a dispus respingerea contestației.

Instanța a apreciat,

ca nefondată, critica apelantei în sensul că despăgubirea acordată de instanță

ar fi trebuit să se raporteze la despăgubirea oferită de expropriator prin

notificarea din 21 aprilie 2008, motivat de faptul că norma juridică aplicabilă

procedurii de expropriere este cea în vigoare la data emiterii actului

contestat, respectiv Legea nr. 198/2004, cu trimitere la art. 21 -26 din Legea

nr. 33/1994. Prin urmare, despăgubirea oferită de expropriator la care se

raportează despăgubirea acordată de instanță este cea stabilită prin decizia

contestată în prezenta cauză.

Este adevărat că art.

III din Legea nr. 184/2008 stipulează că orice documentație tehnică sau de

evaluare realizată anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră

valabilă, însă aceste dispoziții se raportează la Legea nr. 198/22004,

respectiv la documentația întocmită în baza Legii nr. 198/2004, modificată și

completată prin Legea nr. 184/2008 și O.U.G. nr. 228/2008 și care a stat la

baza emiterii hotărârii contestate în prezenta cauză.

Împotriva Deciziei

nr. 38A din 10 februarie 2014 Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamanta, invocând

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din

perspectiva greșitei aplicări și interpretări a dispozițiilor art. III din

Legea nr. 184/2008.

Atât cererea

introductivă cât și apelul, astfel cum a fost modificat, au vizat aplicarea

strictă a dispozițiilor Legilor nr. 184/2008 și nr. 198/2004 și stabilirea de

către instanța de judecată a unei juste despăgubiri și în niciun caz în ceea ce

privește exproprierea însăși sau transferul dreptului de proprietate, astfel că

aspectele relative la exproprierea propriu-zisă sau strict legate de transferul

dreptului de proprietate nu au fost niciodată avute în vedere sau invocate de

către reclamantă cu ocazia controlului judiciar realizat până la acest moment

în speță. Referințele reclamantei la perioada anterioară edictării H.G. nr.

590/2010, respectiv la actele aferente procedurilor de expropriere demarate

inițial de către expropriatorul Municipiul București strict sub regimul Legii

nr. 33/1994, sunt importante ca urmare a relevanței lor din perspectiva Legii

nr. 198/2004 însăși.

Dispozițiile art. III

din Legea nr. 184/2008, care erau incidente în cauză, stabilesc cu valoare

imperativă ca orice documentație tehnică sau de evaluare realizată anterior

intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă. Or, o asemenea

evaluare a fost anterior realizată, respectiv evaluarea anexată notificării de

expropriere trimisă în temeiul Legii nr. 33/1994, în cuantum de 2.422.760 lei.

Prin urmare, expropriatorul era obligat să nu ofere mai puțin decât evaluarea

inițială de la nivelul anului 2008, mai mult cu cât în anul 2010 nu s-a

realizat o nouă evaluare, cum greșit se reține în hotărârea recurată.

Interpretarea dată de

instanțele anterioare dispozițiilor art. III din Legea nr. 184/2008 este

greșită, întrucât art. III are o valoare imperativă și obligatorie. Astfel,

expropriatorul nu putea și nici nu trebuia să facă o nouă evaluare, ci trebuia

să aplice procedurile prevăzute de Legea nr. 198/2004, prin raportare la

vechiul raport de expertiză.

Concluzia că art. III

are o valoare imperativă este susținută și de interpretarea sistematică și

logică a Legii nr. 184/2008, într-adevăr, scopul urmărit de legiuitor prin

edictarea acestui act normativ a fost acela de a plasa proceduri de expropriere

de interes deosebit demarate sub regimul legii-cadru în materie de expropriere

- Legea nr. 33/1994 - sub regimul mai favorabil sub raportul duratei prevăzut

de Legea nr. 198/2004. Astfel, dacă în regimul Legii nr. 33/1994 expropriatul

nu este deposedat de dreptul său decât la finalizarea în justiție a acestor

proceduri, sub regimul Legii nr. 198/2004 procedurile de deposedare au un

caracter rapid, realizat prin disocierea, deposedarea de drept de cele legate

de posibilitățile expropriatului de a se plânge în justiție de despăgubirea

primită.

Un alt argument este

dat de faptul că legiuitorul a reținut în mod corect efectele juridice pe care

le are transmiterea unei notificări în regimul Legii nr. 33/1994, în sensul că

odată trimisă de către expropriator notificarea în temeiul Legii nr. 33/1994

aceasta nu mai putea fi retrasă de către expropriator și producea efecte

juridice ireversibile. Faptul că reclamanta a depus întâmpinarea la această

notificare nu putea avea decât efectul unei eventuale majorări a cuantumului

despăgubirilor și nicidecum efectul micșorării cuantumului propus inițial al

despăgubirilor, lucru ce rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor

Legii nr. 33/1994 (și în mod deosebit dispozițiile art. 27 alin. (2) în raport

de care despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât

cea oferită de expropriator. În esență, prin trimiterea notificării inițiale de

către expropriator se naște un drept garantat al expropriatului, eventualele

acțiuni ulterioare în justiție neputând avea drept consecință decât eventuala

majorare și nicidecum pierderea dreptului astfel câștigat.

Și jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului este de natură să conducă la aceeași concluzie.

Noțiunea de "așteptare legitimă" dezvoltată în jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului presupune și conduce la aceleași concluzii,

neacceptarea despăgubirilor inițiale și realizarea întâmpinării (în condițiile

Legii nr. 33/1994) nu sunt de natură să conducă la posibilitatea pentru

expropriator de a oferi ulterior mai puțin decât se obligase prin notificarea

inițială.

Analizând recursul

din prisma, criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea pot fi

încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și îl va analiza din această perspectivă.

Prin cererea de

chemare în judecată, formulată la data de 1 septembrie 2010, reclamanta a solicitat

ca, în conformitate cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, să se

constate caracterul nelegal și injust al despăgubirii propuse de pârâtul

expropriator prin Hotărârea nr. 65 din 2 august 2010 și, pe cale de consecință,

stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite acesteia și obligarea

expropriatorului la plata lor.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat, în esență, că procedura exproprierii imobilului

proprietatea sa a început în baza Legii nr. 33/1994 și că a fost reluată și

continuată în baza Legii nr. 198/2004, că oferta inițială de despăgubire făcută

de expropriator a fost de 2.422.760 lei, că reclamanta nu a fost de acord cu

această ofertă, pe care a contestat-o prin întâmpinarea formulată în

conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1994, iar prin Hotărârea de stabilire

a despăgubirilor din 2 august 2010, emisă de Comisia Municipiului București

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, ce i-a fost comunicată la data de 25

august 2010, s-a stabilit un alt cuantum al despăgubirii, și anume suma de

1.070.211 lei. Consideră că această despăgubire nu respectă criteriile

prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea astfel stabilită având

un caracter injust și nelegal.

Cum s-a arătat deja,

temeiul de drept invocat de reclamantă în susținerea pretențiilor sale îl

constituie dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Potrivit art. 9 alin.

(1) din Legea nr. 198/2004, lege în baza căreia reclamanții au fost expropriați

și care era în vigoare la data sesizării instanței (16 septembrie 2010),

"Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în

condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa,

instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care

i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub

sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate

către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor

de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii,

respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului."

Rezultă că, prin

demersul judiciar inițiat în cauza pendinte, reclamanta contestă cuantumul

despăgubirii stabilite prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 2 august

2010 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr.

198/2004, motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată

precizate, astfel cum au fost prezentate mai sus, conducând, în mod

neîndoielnic, la concluzia că cererea reclamantei are natura contestației

prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.

Conform art. 9 alin.

(3) din Legea nr. 198/2004, "Acțiunea formulată în conformitate cu

prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21

- 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. "

Art. 25 din Legea nr.

33/1994 prevede că "pentru stabilirea despăgubirilor, instanța va

constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert, numit, de instanță,

unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt

supuse exproprierii" și art. 26 din aceeași lege prevede la alin. (1) că

"despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite", iar la

alin. (2) că "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum

și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia."

Analiza fondului

contestației prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004 presupunea, așadar,

administrarea probei cu expertiză pentru determinarea cuantumului despăgubirii

cuvenite expropriaților, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 26 din

Legea nr. 33/1994, sens în care s-a procedat în cauză.

În urma raportului de

expertiză întocmit în fața primei instanțe, în temeiul și cu respectarea art.

26 din Legea nr. 33/1994, a rezultat că valoarea de piață a imobilului

expropriat, la data întocmirii raportului de expertiză, este de 965.506 lei,

inferioară celei oferite de către expropriator prin Hotărârea din 2 august

2010.

Prin urmare, prin

respingerea contestației, soluție menținută și de instanța de apel, prima

instanță a respectat exigențele art. 27 din Legea nr. 33/1994 care dispun:

"(1) Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu

pretențiile formulate de părți și va hotărî. (2) Despăgubirea acordată de către

instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai

mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată".

În ce privește

criticile formulate în legătură cu aplicarea și interpretarea greșită a

dispozițiilor art. III din Legea nr. 184/2008, se constată următoarele:

Necontestat,

dispozițiile Legii nr. 198/2004, lege în baza căreia reclamanta a fost

expropriată, au caracter special în raport de cele ale Legii-cadru în materie,

nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate, conform principiului "specialia

generalibus derogant".

Prin dispozițiile

art. 9 alin. (1), actul normativ cu caracter special prevede însă că

"expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii (...) se poate adresa

instanței judecătorești competente (...) fără a putea contesta transferul

dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii",

iar "acțiunea formulată (...) se soluționează potrivit dispozițiilor art.

21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii" (alin. (3)).

În interpretarea

acestor dispoziții legale, care reglementează expres posibilitatea

expropriatului de a se adresa unei instanțe judecătorești doar pentru

rezolvarea nemulțumirilor sale legate de "cuantumul despăgubirilor" -

alin. (1) - și care fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994 "în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor" - alin. (3) -

nu se poate aprecia că trimiterea la dispozițiile din legea-cadru, expres

indicate, ar viza doar aspecte procedurale.

Prin urmare, în

cadrul contestației formulate împotriva Hotărârii din 2 august 2010 emisă de

Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, stabilirea cuantumului despăgubirii

ce se cuvine reclamantei pentru terenul expropriat se face, în instanță, în

raport de dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, la care fac

trimitere dispozițiile art. 9 (3) din Legea nr. 255/2010, dispoziții corect

interpretate și aplicate de către instanța de apel prin decizia atacată.

Demarându-se

procedura de expropriere, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 33/1994

și fiind notificată, în cadrul procedurii de drept comun prevăzută de Legea nr.

33/1994, reclamanta a formulat întâmpinare prin care și-a arătat nemulțumirile

sub aspectul cuantumului despăgubirilor propuse, însă Comisia pentru

soluționarea întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994 și-a suspendat

activitatea.

Totodată, ca urmare a

modificărilor aduse Legii nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008, Parlamentul

României a declarat ca fiind de utilitate publică toate lucrările de

construcție de drumuri de interes național, județean și local, în aceste

lucrări încadrându-se și proiectul "Dublarea diametralei N - S pe

tronsonul xxx".

În conformitate cu

dispozițiile art. II din Legea nr. 184/2008, Guvernul României a adoptat

Hotărârea nr. 590 din 23 iunie 2010, prin care a aprobat declanșarea procedurii

de expropriere pentru toate imobilele rămase de expropriat pentru realizarea

lucrării de utilitate publică "Dublarea diametralei N - S pe tronsonul

xxx", printre care și imobilul situat în București, proprietatea

reclamantei.

Drept urmare,

expropriatorul Municipiul București, în baza acestui act normativ a demarat

procedura de expropriere, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 198/2004,

procedura finalizându-se prin emiterea hotărârii pe care reclamanta a înțeles

să o conteste în prezenta cauză.

Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prevede în mod detaliat

etapele procedurii, modalitățile, atribuțiile autorităților publice în materie,

măsurile prealabile și premergătoare exproprierii, exproprierea și stabilirea

despăgubirilor, plata acestora și punerea în posesie a expropriatorului.

Drept urmare, având

în vedere voința legiuitorului, dedusă din modul în care a conceput etapele

exproprierii redate în Capitolele 2, 3, 4 și 5 din lege, rezultă că pentru

etapele declarării utilității publice și a măsurilor premergătoare

exproprierii, controlul legalității actelor administrative revine instanțelor

de contencios-administrativ.

Aceasta reiese din

art. 20 alin. (1) ultimul din Cap. 3 al Legii nr. 33/1994 care arată că

"în cazul în care și noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul

precum și proprietarii sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra

imobilului propus spre expropriere pot contesta hotărârea comisie constituită

potrivit art. 15 la curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, în

termen de 15 zile de la comunicare, potrivit prevederilor legii contenciosului

administrativ".

Acest text coroborat

cu dispozițiile art. 21 alin. (1) și art. 23 alin. (2), cuprinse în Cap. 4

"Exproprierea și stabilirea despăgubirilor" relevă suficient de clar

că soluționarea cererii de expropriere cade în competența tribunalului județean

sau a municipiului B., în raza căruia este situat imobilul propus spre expropriere,

instanță datoare a verifica dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege

pentru expropriere și totodată stabilirea despăgubirilor.

În cazul în speță,

procedura a demarat, așa cum s-a arătat mai sus, în baza dispozițiilor Legii

nr. 33/1994, care, spre deosebire de Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea

nr. 184/2008, prevede în Capitolul III măsuri premergătoare exproprierii care

constau în executarea planurilor cadastrale, cu indicarea numelui

proprietarului și a ofertelor de despăgubire, precum și în notificarea

propunerilor de expropriere persoanelor fizice sau juridice titulare de

drepturi reale.

În cadrul acestor

proceduri este prevăzută posibilitatea depunerii de către proprietarii și

titularii altor drepturi reale asupra imobilelor în cauză, a unor întâmpinări

ce sunt analizate de către o comisie constituită în condițiile art. 15 din

Legea nr. 33/1994, care, dacă sunt admise, impun obligația expropriatorului de

a reveni asupra propunerilor sale, cu refacerea corespunzătoare a planurilor

cadastrale.

De asemenea, conform

art. 31 din Legea nr. 33/1994, punerea în posesie a expropriatorului se poate

efectua numai după îndeplinirea obligațiilor privind despăgubirea, iar în cazul

terenurilor cultivate și a celor cu plantații, numai după ce recoltele au fost

culese.

Această procedură

specială nu mai este prevăzută de Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri

prealabile lucrărilor de construcție pe drumuri de interes național, județean

și local, care, declară de plano ca fiind de utilitate publică toate drumurile

de interes național, județean și local - art. 2, și de importanță strategică și

de securitate națională toate drumurile de interes național - art. 1 alin. (2).

Considerându-se

nemulțumită de măsura exproprierii, invocând faptul că imobilul expropriat este

monument istoric și că nu se justifică măsura exproprierii, dar și că

despăgubirile nu reflectă valoarea reală a imobilului, reclamanta a formulat

întâmpinare, care nu a mai fost soluționată.

Drept urmare,

notificarea din 21 aprilie 2008 prin care i se propunea suma de 2.422.760 lei

cu titlu de despăgubiri a fost emisă într-o fază prealabilă de negociere, care

nu a intrat în circuitul civil, oferta nefiind acceptată, astfel încât etapele

reglementate de Legea nr. 33/1994 nu au fost finalizate, procedura de care se

prevalează recurenta nefiind reglementată de Legea nr. 198/2004, acest din urmă

act normativ instituind dispoziții referitoare doar la posibilitatea

contestării cuantumului despăgubirilor determinate prin hotărârea de

expropriere. Pe de altă parte, a fost emisă în baza altui temei legal, decât

cel care a stat la baza hotărârii contestate în prezenta cauză. În acest

context, dispozițiile legale ale Legii nr. 198/2004 sunt incidente în speță

întrucât guvernează procedura exproprierii dispusă prin hotărârea din 2 august

2010, care face obiectul cauzei de față.

În acest sens sunt și

prevederile art. 24 din Legea nr. 33/1994 (art. 21 - 27 din această lege

reprezintă norme de trimitere în cadrul contestațiilor formulate de

expropriatorul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor stabilite în procedura

exproprierilor derulate în condițiile legii speciale, Legea nr. 198/2004),

potrivit cărora, chiar și în cazul unei învoieli între expropriat și

expropriator asupra despăgubirii, instanța este cea care la act de această

învoială, iar dacă părțile nu se învoiesc, va stabili instanța despăgubirea.

De asemenea, nici

susținerea că art. III din Legea nr. 184 din 21 octombrie 2008 conform căruia

"orice documentație tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în

vigoare a prezentei legi se consideră valabilă" ar constitui un impediment

legal nu poate fi reținută, întrucât aplicarea de către expropriator a

procedurilor de stabilire a despăgubirilor prevăzute de legea specială este de

imediată aplicare în materia exproprierii pentru realizarea lucrărilor de

construcție de autostrăzi și drumuri naționale, prin emiterea unei hotărâri

care să poată fi contestată ulterior de cel interesat, sub aspectul cuantumului

despăgubirilor, la instanța judecătoreasă competentă.

Per a contrario, dacă

s-ar proceda altfel, în sensul celor invocate de recurentă, dispozițiile din

Legea nr. 198/2004 privind modul de stabilire a despăgubirilor în faza

judiciară, în cazul contestării de către expropriat a cuantumului despăgubirii

consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) din

aceeași lege, ar fi lipsite de eficiență juridică.

De altfel, aspectul

legat de incidența în cauză a dispozițiilor art. III din Legea nr. 184/2008, nu

poate fi primit întrucât acest text, deși imperativ, are în vedere existența

unei documentații de evaluare care să fi fost realizată în cadrul procedurii de

expropriere ce s-a finalizat cu hotărârea care face obiectul contestației

adresată instanței de judecată. Or, în speța pendinte, câtă vreme procedura

demarată în baza Legii nr. 33/1994 nu a fost finalizată, fiind abandonată, iar

expropriatorul a declanșat o nouă procedură de expropriere în baza Legii nr.

184/2008, fiind astfel emisă hotărârea din 2 august 2010 de către Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului București, dispozițiile art.

III din Legea nr. 184/2008 nu își găsesc aplicabilitatea.

Drept urmare, Înalta

Curte constată că hotărârea din 2 august 2010 a fost emisă în temeiul hotărârii

de expropriere H.G. nr. 590 din 23 iunie 2010 privind declanșarea procedurilor

de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate

privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local

"Dublarea diametralei N - S pe tronsonul yyyy", care este altul decât

cel în baza căruia a fost emisă notificarea din 21 aprilie 2008, respectiv

hotărârea din 2 noiembrie 2006 emisă de Consiliul General al Municipiului

București privind declararea de utilitatea publică a lucrării de interes local

"Dublarea diametralei N - S pe tronsonul xxxx, etapa I din tronsonul

yyyy", motiv pentru care apreciază că în mod corect expropriatorul a

dispus realizarea unei noi evaluări a despăgubirilor în cadrul reglementărilor

conferite de Legea nr. 198/2004.

Nici criticile

referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu sunt fondate, deoarece se invocă

încălcarea dispozițiilor din Convenție raportat la modul cum sunt aplicate

prevederile Legii nr. 198/2004, or Convenția și jurisprudența Curții europene

sunt incidente în caz de conflict între norma europeană și cea din legea

internă, iar nu în caz de aplicare greșită a normei interne.

Potrivit celor

anterior redate, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC M. SRL împotriva Deciziei civile nr. 38A din 10

februarie 2014 Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL