ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6971/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Institutul Național de Sănătate Publică, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Sănătății, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României anularea în totalitate a încheierii nr. 31 din 23 martie 2012 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României și, pe cale de consecință, admiterea contestației formulate de către Institutul Național de Sănătate Publică împotriva deciziei din 23 ianuarie 2012 privind înlăturarea deficiențelor constatate și consemnate în raportul de control înregistrat la Curtea de Conturi - Departamentul V în 20 decembrie 2011 și la Institutul Național de Sănătate Publică în 14 decembrie 2011, anularea în parte a deciziei din 23 ianuarie 2012, și anume măsura nr. 1-2 din decizie, reprezentată de virarea la bugetul statului a sumei de 3.356.136,51 RON, precum și de calcularea, evidențierea și virarea la bugetul statului a dobânzilor și penalităților la această sumă.

A solicitat, de asemenea, suspendarea parțială a executării deciziei din 23 ianuarie 2012, respectiv măsura nr. 1-2, până la soluționarea irevocabilă a cererii, iar în subsidiar, în cazul menținerii măsurii nr. 1-2 din decizia din 23 ianuarie 2012, privind virarea la bugetul de stat a sumei de 3.356.136.51 RON, a solicitat revocarea/anularea măsurii de calculare, evidențiere și virare la bugetul de stat a dobânzilor și penalităților aferente acestei sume. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin dispozițiile Legii nr. 329/2009 s-a creat cadrul general de reorganizare a mai multor entități publice. Astfel, în temeiul H.G. nr. 1414/2009 s-a înființat Institutul Național de Sănătate Publică, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, aflată în subordinea Ministerului Sănătății, rezultată prin comasarea prin fuziune a mai multor entități.

În baza protocoalelor încheiate cu ocazia reorganizării, Institutul Național de Sănătate Publică a preluat întreg patrimoniul fostelor instituții desființate, reprezentat de bunurile imobile aflate în proprietatea publică a statului și în administrarea acestora, precum și celelalte bunuri, împreună cu activul și pasivul acestor instituții (inclusiv disponibilul bănesc existent în conturi etc). A menționat că prin Legea nr. 329/2009, la art. 3, s-au prevăzut în mod expres și limitativ modalitățile de reorganizare a autorităților și instituțiilor publice, Institutul Național de Sănătate Publică aflându-se în ipoteza reglementată la lit. c), și anume comasare prin fuziune.

De asemenea, a menționat că, în conformitate cu prevederile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, din punct de vedere al regimului sau condițiilor de finanțare, instituțiile publice se clasifică astfel: a) integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; b) din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; c) integral, din veniturile proprii.

Ținând cont de modalitatea de reorganizare (comasare prin fuziune) și efectele acesteia prin prisma Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice (act normativ în vigoare la data reorganizării), noua persoană juridică - Institutul Național de Sănătate Publică, în calitate de continuator al fostelor instituții publice desființate, a desfășurat și desfășoară aceeași activitate cu a acestora, iar din punct de vedere al tipului/regimului de finanțare, așa cum este reglementat expres de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, acesta este identic cu cel al fostelor instituții publice desființate: integral de la bugetul de stat [art. 62 alin. (1) lit. a) teza I]. O astfel de activitate o reprezintă cea de „Prestare de servicii medicale cu plată, la cererea persoanelor fizice și juridice”, înființată și desfășurată în conformitate cu prevederile H.G.

nr. 59/2003 privind înființarea de către Ministerul Sănătății și Familiei a unei activități finanțate integral din venituri proprii, cu modificările și completările ulterioare, temeiul de drept al acestei H.G. reprezentându-l, alături de Constituție, art. 67 din Legea nr. 500/2002.

Înființarea acestei Activități pe lângă o instituție publică finanțată integral de la bugetul de stat (cazul fostelor institute și centre de sănătate publică desființate și, ulterior, Institutul Național de Sănătate Publică - în calitate de continuator) nu conduce automat la modificarea regimului sau tipului de finanțare al instituției publice, în sensul prevederilor art. 62 din Legea nr. 500/2002, sau la încadrarea instituției ce desfășoară o astfel de Activitate în categoria instituțiilor finanțate integral sau parțial din venituri proprii [lit. b) sau c)], considerând că aceasta este și rațiunea pentru care legiuitorul a reglementat în mod distinct, într-un articol separat, art. 67 din Legea nr. 500/2002, aceasta posibilitate sau „coabitare” între regimul de finanțare al instituției propriu-zise (integral, de la bugetul de stat) și regimul de finanțare al activității desfășurate de către instituția publică finanțată integral de la bugetul de stat.

Reclamantul a arătat că, în perioada 10 noiembrie 2011 - 14 decembrie 2011, la Institutul Național de Sănătate Publică s-a desfășurat, de către o echipă de auditori publici externi din cadrul Curții de Conturi a României o acțiune de control/verificare cu tema: Situația evoluției și modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului în anul 2010, la Institutul Național de Sănătate Publică și că, în urma controlului efectuat, a fost întocmit raportul de control înregistrat la Institutul Național de Sănătate Publică în 14 decembrie 2011. Asupra concluziilor raportului, Institutul Național de Sănătate Publică a formulat obiecțiuni în termenul legal, conform procedurilor specifice Curții de Conturi, susținând în principal faptul că echipa de control a făcut o apreciere greșită cu privire la modul de respectare în ansamblu a prevederilor Legii nr. 329/2009, punând un raport de cauzalitate între o posibilă nerespectare a acestora și nevirarea la bugetul de stat a sumei de 3.356.136,51 RON, reprezentând disponibilul aferent instituțiilor care au fost desființate, rezultat al activității de prestări servicii medicale cu plată la cererea persoanelor fizice sau juridice, activitate finanțată integral din venituri proprii.

Ulterior, Curtea de Conturi a României a emis decizia nr. 2 din 23 ianuarie 2012 prin care a dispus, la pct. 1.2 ca ordonatorul de credite al Institutului Național de Sănătate Publică să dispună măsurile necesare care să asigure virarea la bugetul de stat a sumei de 3.356.136,51 RON, reprezentând disponibil din venituri proprii, realizate din activități de prestări servicii medicale cu plată de către instituțiile publice care au fost desființate, existent în cont la data reorganizării Institutului Național de Sănătate Publică, în baza prevederilor Legii nr. 329/2009, precum și măsurile necesare care să asigure calcularea, evidențierea în contabilitate și virarea la bugetul statului a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente.

Decizia sus-menționată a reluat în parte constatările din raportul de control, schimbându-se, însă, temeiul de drept invocat inițial de către echipa de control. Reclamantul a învederat că măsura dispusă la pct. nr. 1-2 din decizie a fost determinată de constatări neîntemeiate, bazate pe dispozițiile legale menționate în raportul de control din 14 decembrie 2011, sau a avut la bază, după caz, interpretări eronate ale reglementărilor în vigoare. Împotriva deciziei, Institutul Național de Sănătate Publică a formulat contestație, care a fost înaintată spre soluționare Comisiei de Soluționare a Contestațiilor și prin care a solicitat anularea/revocarea măsurii prevăzute la pct. 1-2 din decizie, respectiv de a vira la bugetul statului suma de 3.356.136,51 RON, precum și de a calcula, evidenția și vira la bugetul statului dobânzi și penalități la această sumă.

S-a mai solicitat ca, în subsidiar, în cazul menținerii măsurii de virare la bugetul de stat a sumei de 3.356.136,51 RON, să fie anulată/revocată măsura de calculare, evidențiere și virare la bugetul de stat a dobânzilor și penalităților la această sumă.

Contestația formulată de Institutul Național de Sănătate Publică a fost respinsă prin încheierea nr. 31 din 23 martie 2012. Cu privire la situația de fapt prezentată, reclamantul a considerat că neconcordanțele clare și majore între temeiurile de drept invocate de către Curtea de Conturi în cuprinsul celor 3 documente emise (raport de control, decizie, încheiere) sunt urmare a erorii în care s-a aflat echipa de control și, ulterior, reprezentanții celorlalte structuri implicate în emiterea deciziei și, ulterior, a încheierii, generată, în principal, de neînțelegerea regimului de finanțare al Institutului Național de Sănătate Publică (ca și continuator al fostelor instituții desființate) și a mecanismului de desfășurare a Activității.

Curtea de Conturi a României a făcut o interpretare eronată a prevederilor H.G. nr. 1414/2009, a Legii nr. 329/2009 și a Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3156/2009 considerând că, la data înființării Institutului Național de Sănătate Publică prin fuziunea instituțiilor publice desființate, potrivit prevederilor Legii nr. 329/2009, nu s-a virat la bugetul de stat suma estimată de 3.356.136,51 RON, reprezentând disponibil din venituri proprii, realizate din activități de prestări servicii medicale cu plată de către instituțiile publice care au fost desființate. A arătat că raționamentul pe baza căruia Curtea de Conturi a emis decizia atacată este greșit, câtă vreme textele art. 7 din Legea nr. 329/2009 și al art. 2 din anexa Ia Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3156/2009 nu sunt aplicabile în această situație.

Potrivit dispozițiilor pct. 27-32 din Anexa nr. 2 a Legii nr. 329/2009, fostele institute și centre de sănătate publică erau finanțate integral de la bugetul de stat, reorganizându-se într-o singură instituție (Institutul Național de Sănătate Publică), având ca mod de finanțare, integral, tot bugetul de stat. Nefiind îndeplinită condiția ca anterior reorganizării, fostele instituții să fi fost finanțate integral sau parțial din venituri proprii, a concluzionat că nu se află în fața ipotezei prevăzute la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 329/2009, care să fi impus obligația persoanei juridice nou create de a vira la bugetul de stat veniturile obținute. Suma de 3.356.136,51 RON, vărsată de entitățile desființate ca urmare a fuziunii în momentul înființării Institutului Național de Sănătate Publică, conform H.G.

nr. 1414/2009, a fost depusă la Trezoreria Statului de către aceste entități și nu de Institutul Național de Sănătate Publică. Suma a stat în permanență la dispoziția statului, nu a fost utilizată niciodată de către Institutul Național de Sănătate Publică și, mai mult, Institutul Național de Sănătate Publică nu putea dispune în niciun fel de această sumă, întrucât bugetul și operațiunile cu privire la aceasta trebuiau aprobate de Ministerul Sănătății. Așadar, ceea ce se impută ordonatorului de credite al Institutul Național de Sănătate Publică este faptul că această sumă nu a fost evidențiată în mod distinct în momentul „reorganizării” și virată în mod expres în contul de venituri la bugetului de stat, aspect incorect din punct de vedere legal, atâta timp cât s-a depus de către entitățile desființate suma reprezentând soldul la momentul încetării activității, iar soldul a rămas în contul trezoreriei statului în toată această perioadă.

Reclamantul a menționat că suma de 3.356.136,51 RON a rămas în componența soldului contului de trezorerie al Institutului Național de Sănătate Publică de la înființare până în prezent. Așa cum Institutul Național de Sănătate Publică nu îi revenea nici o obligație de virare a veniturilor proprii în baza art. 7 alin. (2) din Legea nr. 329/2009, deoarece nu îi erau aplicabile aceste dispoziții legale, constatarea că obligația de virare a sumei de 3.356.136,51 RON se întemeiază pe dispozițiile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3409/2009 este greșită. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3409/2009 nu prevede nici o obligație de virare a vreunei sume de către instituțiile finanțate integral de la bugetul de stat la niciun termen, ci reglementează situațiile financiare ce se întocmesc de autoritățile și instituțiile publice care se reorganizează potrivit prevederilor Legii nr. 329/2009, așa cum a arătat anterior.

Penalitățile și dobânzile invocate în raport nu reprezintă o obligație fiscală accesorie, deoarece nici suma asupra căreia ar trebui să se calculeze aceste așa-zise penalități de întârziere și dobânzi nu reprezintă o obligație fiscală principală. În ceea ce privește cererea privind suspendarea executării parțiale a deciziei din 23 ianuarie 2012, reclamantul a solicitat instanței de contencios să constate ca aceasta este temeinică și legală. Astfel, a solicitat a se constata că există indicii serioase de nelegalitate a actului contestat, din motivele prezentate anterior rezultând argumente suficiente pentru ca instanța de contencios să poată trage concluzia privind existența unui caz bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ contestat.

De asemenea, a susținut că, în speță, este îndeplinită și condiția privind prevenirea unei pagube iminente în patrimoniul reclamantei (virarea sumei de 3.356.136,51 RON, precum și a dobânzilor și penalităților aferente acestei sume), paguba constând în aceea că Institutul Național de Sănătate Publică își diminuează patrimoniul cu sumele menționate. Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiate. Prin sentința nr. 5777 din data de 15 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererile de anulare și suspendare formulate de reclamantul Institutul Național de Sănătate Publică, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că nu pot fi reținute criticile de nelegalitate invocate de către reclamantă în privința actelor atacate. Astfel, cu privire la interpretarea dată de către reclamantă asupra regimului de finanțare a acesteia, prima instanță a constatat că, în parte, acestea sunt întemeiate, însă se constată că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 329/2009, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, veniturile obținute de autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, care sunt reorganizate ca instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, potrivit anexelor nr. 1 și 2, se fac venit la bugetul de stat.

Curtea de Apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1, 2 și 7 din Ordinul ministrului finanțelor nr. 3156/2009, dat în aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 329/2009, autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, care s-au reorganizat ca instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, virează disponibilitățile reprezentând venituri proprii, inclusiv cele păstrate în depozite, în contul de venituri ale bugetului de stat, la unitățile Trezoreriei Statului la care au fost deschise conturile de disponibilități respective, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme metodologice.

Judecătorul fondului a apreciat că obligația ca aceste disponibilități, preluate de la entitățile desființate urmare a reorganizare prin fuziune, să fie virate din conturile reclamantei în contul bugetului de stat, revine reclamantei tocmai în considerarea modului de finanțare a acestei activități care a generat anterior desființării acestor entități aceste venituri preluate ulterior de către reclamantă și aflate la data controlului în conturile acesteia din urmă, nefiind relevantă împrejurarea că atât potrivit Legii nr. 329/2009, respectiv dispozițiilor H.G. nr. 1718/2008, atât fostele entități desființate, cât și reclamanta sunt finanțate integral de la bugetul de stat, incidența dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 329/2009 fiind generată de existența în disponibilitățile deținute în conturi de către reclamantă a acestor venituri proprii care urmează să fie virate integral la bugetul de stat.

Instanța de fond a constatat că necitarea reprezentanților reclamantei la soluționarea obiecțiunilor și, ulterior, la soluționarea contestației nu a determinat o vătămare a acesteia având în vedere că argumentele privind pretinsa nelegalitate și netemeinicie a actelor atacate au fost supuse în integralitate analizei instanței de contencios administrativ, fiind analizate pe fondul acestora. În privința neaplicării în cauză a dispozițiilor Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3409/2009, prima instanță a apreciat că această susținere nu poate fi reținută, având în vedere că în mod corect pârâta a constatat că sunt aplicabile dispozițiile acestui act administrativ cu caracter normativ în considerarea aplicării dispozițiilor Legii nr. 329/2009 inclusiv reclamantei, entitate nou înființată prin efectul acestei legi, urmare a reorganizării prin fuziune a fostelor entități desființate și a căror activitate au generat aceste fonduri proprii.

Prin urmare, Curtea a reținut că revenea reclamantei obligația ca în temeiul dispozițiilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3409/2009 să preia pe bază de protocoale de predare-primire inclusiv a soldurilor existente în conturile aferente acestor venituri obținute prin activitatea finanțată de fostele entități desființate din venituri proprii, iar ulterior, potrivit procedurii reglementată detaliat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3156/2009, să vireze aceste sume în contul bugetului de stat, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002 [art. 60 alin. (1) lit. b), respectiv art. 62 alin. (2) din acest act normativ].

De asemenea, susținerea privind imposibilitatea preluării acestor conturi de disponibil pe bază de protocoale de predare-primire nu a fost reținută de către instanța de fond, nefiind dovedite împrejurările invocate de către reclamantă în sensul că nu erau cunoscute aceste fonduri, fiind necesară o activitate suplimentară de verificare a acestora, iar prin acțiunea introductivă reclamanta recunoaște că a preluat pe bază de protocoale aceste conturi. Pe de altă parte, nu rezultă că această sumă stabilită prin actele atacate de către organele pârâtei în sarcina reclamantei ar fi fost virată chiar de către aceste entități anterior preluării patrimoniului entităților desființate prin efectul dispozițiilor Legii nr. 329/2009 în contul trezoreriei statului.

Mai mult, cu privire la susținerea vizând cuantumul acestor disponibilități, judecătorul fondului a constatat că aceasta a fost reținută de către organele pârâtei tocmai în considerarea faptului că nu se poate stabili o concordanță între execuția de casă a activității finanțată din venituri proprii cu valoarea soldurilor preluate de la entitățile desființate, apreciindu-se că se impune virarea sumei stabilită prin decizia atacată.

S-a reținut că, prin adresa din 08 decembrie 2011, reclamanta a comunicat organelor pârâtei situația disponibilului din activitatea de prestări de servicii medicale cu plată, la cererea persoanelor fizice și juridice, la data de 31 decembrie 2010, rezultând că la data aplicării dispozițiilor Legii nr. 329/2009 și preluarea soldurilor fostelor entităților desființate prin efectul acestei legi, soldul acestor venituri era în cuantum de 3.356.136,51 RON, aceasta fiind suma preluată în actele de control întocmite de către pârâtă și reținută astfel în sarcina reclamantei ca nefiind virată la data preluării acestui sold de disponibil în temeiul dispozițiilor legale reținute a fi aplicabile anterior, astfel încât orice susținere cu privire la lipsa unui calcul exact al acestui disponibil, pretins pârâtei, nu poate fi luată în considerare.

În privința accesoriilor constând în dobânzile și penalitățile de întârziere, Curtea de Apel a reținut că în mod corect pârâta a constatat că sunt datorate urmare a reținerii caracterului obligației constatată în sarcina reclamantei, respectiv obligație bugetar-fiscală, astfel încât în temeiul dispozițiilor Legii nr. 500/2002, respectiv O.G. nr. 92/2003, asemenea accesorii să fie datorate urmare a nevirării la scadența a sumei reprezentând debitul principal, rezultat din activitatea desfășurată de către fostele entități desființate în temeiul H.G. nr. 59/2003.

Pe de altă parte, prima instanță a apreciat că nu pot fi reținute nici susținerile reclamantei privind inexistența unei scadențe a acestei obligații de virare a disponibilului în cauză în contul bugetului de stat, față de împrejurarea că dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2), respectiv ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3156/2009 sunt clare, în sensul că, odată cu preluarea acestor solduri de disponibil și intrarea în vigoare a acestor acte normative, să fie executată și obligația efectivă de virare potrivit procedurii stabilită de către Ministerul Finanțelor Publice, nefiind relevantă împrejurarea că acest disponibil nu ar fi fost utilizat efectiv de către reclamantă și că nu ar fi fost posibilă efectuarea unor cheltuieli din cadrul acestui sold, dispozițiile legale menționate anterior instituind obligația de a vira acest sold în contul bugetului de stat odată cu preluarea de la fostele entități desființate, nefiind necesară o aprobare în acest sens din partea Ministerului Sănătății Publice, față de împrejurarea că legea instituie obligația în sarcina exclusivă a instituției nou înființată, iar nu a Ministerului Sănătății Publice.

Față de împrejurarea că mandatarul avocat al reclamantei nu a prezentat instanței un mandat special care să îi confere dreptul de a renunța la susținerea capătului de cerere privind suspendarea actelor atacate, instanța de fond a analizat pe fond această cerere, reținând că, în raport de dispozițiile art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, nu a fost dovedită existența condiției cazului bine justificat, fiind astfel înlăturate criticile de nelegalitate invocate de către reclamantă cu privire la actele contestate ca neîntemeiate și nici că prin executarea acestor acte ar fi îndeplinită condiția pagubei iminente, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din același act normativ. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamantul Institutul Național de Sănătate Publică, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac, încadrabilă în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 329/2009, respectiv instanța nu a luat în considerare dispozițiile art. 3 lit. c) și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (2) din același act normativ, care se referă exclusiv la instituțiile care se reorganizează prin schimbarea regimului de finanțare potrivit art. 3 lit. b) din lege. Consideră recurentul că obligativitatea de a vira la bugetul de stat a disponibilului aflat în cont la data reorganizării revenea instituțiilor care și-au schimbat regimul de finanțare și nu și celor care s-au reorganizat din instituții finanțate integral de la bugetul de stat tot în instituții finanțate integral de la bugetul de stat.

În acest sens, recurentul apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut că existența sumei în contul instituției la data apariției Legii nr. 329/2009 atrage automat incidența art. 7 alin. (1) și (2) din acest act normativ și implicit obligația de virare a acestei sume la bugetul statului. În ceea ce privește măsura de calculare, evidențiere și virare la bugetul de stat a dobânzilor și penalităților pentru suma de 3.356.136,51 RON vărsată de entitățile desființate ca urmare a fuziunii în momentul înființării Institutului Național de Sănătate Publică conform H.G. nr. 1414/2009, recurentul a susținut că nu avea nicio obligație de virare a disponibilului în baza art. 7 alin. (2) din Legea nr. 329/2009, nefiindu-i aplicabile aceste dispoziții legale, iar pe de altă parte, a arătat că suma respectivă nu a fost utilizată, astfel că nu se justifică obligarea la calcularea și virarea dobânzilor și penalităților aferente acestei sume.

În subsidiar, recurentul a solicitat în situația menținerii măsurii de la alin. (1) privind virarea la bugetul de stat a sumei de 3.356.136,51 RON, anularea măsurii de calculare, evidențiere și virare la bugetul de stat a dobânzilor și penalităților aferente. Intimata Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondată a cererii de recurs și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și s-au menținut actele contestate, respectiv încheierea nr. 31 din 23 martie 2012 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României și a măsurii dispuse la pct. 1.2 din decizia din 23 ianuarie 2012, susținând în esență că recurentul-reclamant avea obligația conform dispozițiilor art. 2 din Anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3156/2009 de a vira suma disponibilă la bugetul de stat.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ. apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii,prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Urmare a controlului efectuat de către Curtea de Conturi a României privind „Controlul situației, evoluției și modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului în anul 2010” la Institutul Național de Sănătate Publică prin raportul de control din 20 decembrie 2012 au fost constatate o serie de nereguli, printre care și cele pentru care a fost dispusă măsura contestată la pct. 1.2 din decizia din 23 ianuarie 2012, privind virarea la bugetul de stat a sumei de 3.356.136,51 RON, reprezentând disponibil din venituri proprii, realizat din activități de prestări servicii medicale cu plată, de către instituțiile publice care au fost desființate, existent în cont la data reorganizării Institutului Național de Sănătate Publică, în baza prevederilor Legii nr. 329/2009.

Prin aceeași decizie, la pct. 1.2 s-a dispus și luarea măsurilor necesare de către ordonatorul principal de credite al Institutului Național de Sănătate Publică de calculare, evidențiere în contabilitate și virare la bugetul de stat a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente datorate ca urmare a nevirării la termen a sumei datorate. Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentului în sensul că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale prevăzute de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 329/2009, fără a lua în considerare dispozițiile art. 3 lit. e) și lit. f) din lege. În fapt, Institutul Național de Sănătate Publică a fost înființat în baza prevederilor art. 1 din H.G.

nr. 1414/2009 prin comasarea prin fuziune a Institutului Național de Sănătate Publică București, Institutul Național de Sănătate Publică „Prof. Dr. Iuliu Moldovan” Cluj-Napoca, Institutul Național de Sănătate Publică Iași, Institutul Național de Sănătate Publică „Prof. Dr. Leonida Georgescu” Timișoara, Centrul de Sănătate Publică Târgu Mureș și Centrul de Sănătate Publică Sibiu. Toate instituțiile desființate erau finanțate de la bugetul de stat dar și din venituri proprii întrucât acestea desfășurau activități de prestări servicii medicale cu plată la cererea persoanelor fizice și juridice.

Potrivit dispoziției art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 329 din 05 noiembrie 2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, începând cu data intrării în vigoare a legii, veniturile obținute de autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, care sunt reorganizate ca instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, potrivit Anexelor nr. 1 și 2, se fac venit la bugetul de stat, iar disponibilitățile în RON și valută ale acestor instituții, existente la data intrării în vigoare a acestei legi, se virează integral la bugetul de stat, potrivit mecanismului stabilit prin normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii.

Conform art. 2 din Anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3156/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind virarea la bugetul de stat a veniturilor obținute de autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, care s-au reorganizat ca instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat potrivit Legii nr. 329/2009, virează disponibilitățile reprezentând venituri proprii și subvenții la bugetul de stat, în termen de 5 zile de la intrare în vigoare a prezentelor norme metodologice.

Din perspectiva acestor dispoziții legale, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 329/2009, respectiv obligația virării la bugetul de stat a disponibilităților reprezentând venituri proprii, conform dispozițiilor art. 2 din Anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3156/2009, disponibilități preluate de la entitățile desființate urmare a reorganizării prin fuziune și care trebuiau virate din conturile recurentului-reclamant.

Contrar susținerilor recurentului privind nelegalitatea hotărârii recurate prin prisma aplicării eronate în cauză a dispozițiilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3409/2009, instanța de control judiciar constată că dispozițiile acestui ordin emis în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 329/2009 este aplicabil recurentului-reclamant în calitatea sa de entitate nou înființată prin efectul legii de reorganizare prin fuziune a fostelor entități desființate, a căror activitate a generat fonduri proprii.

În consecință, recurentul-reclamant avea obligația de a prelua pe bază de protocol de predare-primire inclusiv soldurile existente în conturile aferente acestor venituri, conform Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3409/2009, iar ulterior potrivit procedurii reglementate de Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3156/2009, să vireze sumele respective în contul bugetului de stat, conform dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. b) și art. 62 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

Nu pot fi primite nici susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora nu ar datora accesoriile constând în dobânzi și penalități de întârziere, acestea fiind datorate ca urmare a neîndeplinirii obligației bugetar-fiscale, de virare a disponibilului reprezentând veniturile proprii existente în sold la data reorganizării, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 329 din 05 noiembrie 2009, cât și art. 2 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3159/2009 care stipulează termenul de 5 zile de la intrarea în vigoare a normelor. Având în vedere toate aceste considerente, față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Institutul Național de Sănătate Publică împotriva sentinței nr. 5777 din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2013.