ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6971/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6971/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Institutul Național

de Sănătate Publică, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Sănătății,

a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României anularea în

totalitate a încheierii nr. 31 din 23 martie 2012 emisă de Comisia de Soluționare

a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României și, pe cale de consecință,

admiterea contestației formulate de către Institutul Național de Sănătate

Publică împotriva deciziei din 23 ianuarie 2012 privind înlăturarea deficiențelor

constatate și consemnate în raportul de control înregistrat la Curtea de Conturi

- Departamentul V în 20 decembrie 2011 și la Institutul Național de Sănătate

Publică în 14 decembrie 2011, anularea în parte a deciziei din 23 ianuarie 2012,

și anume măsura nr. 1-2 din decizie, reprezentată de virarea la bugetul statului

a sumei de 3.356.136,51 RON, precum și de calcularea, evidențierea și virarea la

bugetul statului a dobânzilor și penalităților la această sumă. A solicitat, de

asemenea, suspendarea parțială a executării deciziei din 23 ianuarie 2012, respectiv

măsura nr. 1-2, până la soluționarea irevocabilă a cererii, iar în subsidiar, în

cazul menținerii măsurii nr. 1-2 din decizia din 23 ianuarie 2012, privind virarea

la bugetul de stat a sumei de 3.356.136.51 RON, a solicitat revocarea/anularea măsurii

de calculare, evidențiere și virare la bugetul de stat a dobânzilor și penalităților

aferente acestei sume.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că, prin dispozițiile Legii nr. 329/2009 s-a creat cadrul general

de reorganizare a mai multor entități publice.

Astfel, în temeiul H.G.

nr. 1414/2009 s-a înființat Institutul Național de Sănătate Publică, instituție

publică cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, aflată

în subordinea Ministerului Sănătății, rezultată prin comasarea prin fuziune a mai

multor entități.

În baza protocoalelor

încheiate cu ocazia reorganizării, Institutul Național de Sănătate Publică a preluat

întreg patrimoniul fostelor instituții desființate, reprezentat de bunurile imobile

aflate în proprietatea publică a statului și în administrarea acestora, precum și

celelalte bunuri, împreună cu activul și pasivul acestor instituții (inclusiv disponibilul

bănesc existent în conturi etc).

A menționat că prin Legea

nr. 329/2009, la art. 3, s-au prevăzut în mod expres și limitativ modalitățile de

reorganizare a autorităților și instituțiilor publice, Institutul Național de

Sănătate Publică aflându-se în ipoteza reglementată la lit. c), și anume comasare

prin fuziune.

De asemenea, a menționat

că, în conformitate cu prevederile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind

finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, din punct de vedere

al regimului sau condițiilor de finanțare, instituțiile publice se clasifică astfel:

a) integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele

fondurilor speciale, după caz; b) din venituri proprii și subvenții acordate de

la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale,

după caz; c) integral, din veniturile proprii.

Ținând cont de modalitatea

de reorganizare (comasare prin fuziune) și efectele acesteia prin prisma Decretului

nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice (act normativ în

vigoare la data reorganizării), noua persoană juridică - Institutul Național de

Sănătate Publică, în calitate de continuator al fostelor instituții publice desființate,

a desfășurat și desfășoară aceeași activitate cu a acestora, iar din punct de vedere

al tipului/regimului de finanțare, așa cum este reglementat expres de Legea nr.

500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

acesta este identic cu cel al fostelor instituții publice desființate: integral

de la bugetul de stat [art. 62 alin. (1) lit. a) teza I].

O astfel de activitate

o reprezintă cea de „Prestare de servicii medicale cu plată, la cererea persoanelor

fizice și juridice”, înființată și desfășurată în conformitate cu prevederile H.G.

nr. 59/2003 privind înființarea de către Ministerul Sănătății și Familiei a unei

activități finanțate integral din venituri proprii, cu modificările și completările

ulterioare, temeiul de drept al acestei H.G. reprezentându-l, alături de Constituție,

art. 67 din Legea nr. 500/2002.

Înființarea acestei Activități

pe lângă o instituție publică finanțată integral de la bugetul de stat (cazul fostelor

institute și centre de sănătate publică desființate și, ulterior, Institutul

Național de Sănătate Publică - în calitate de continuator) nu conduce automat la

modificarea regimului sau tipului de finanțare al instituției publice, în sensul

prevederilor art. 62 din Legea nr. 500/2002, sau la încadrarea instituției ce desfășoară

o astfel de Activitate în categoria instituțiilor finanțate integral sau parțial

din venituri proprii [lit. b) sau c)], considerând că aceasta este și rațiunea pentru

care legiuitorul a reglementat în mod distinct, într-un articol separat, art. 67

din Legea nr. 500/2002, aceasta posibilitate sau „coabitare” între regimul de finanțare

al instituției propriu-zise (integral, de la bugetul de stat) și regimul de finanțare

al activității desfășurate de către instituția publică finanțată integral de la

bugetul de stat.

Reclamantul a arătat că,

în perioada 10 noiembrie 2011 - 14 decembrie 2011, la Institutul Național de

Sănătate Publică s-a desfășurat, de către o echipă de auditori publici externi din

cadrul Curții de Conturi a României o acțiune de control/verificare cu tema: Situația

evoluției și modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului

în anul 2010, la Institutul Național de Sănătate Publică și că, în urma controlului

efectuat, a fost întocmit raportul de control înregistrat la Institutul

Național de Sănătate Publică în 14 decembrie 2011.

Asupra concluziilor raportului,

Institutul Național de Sănătate Publică a formulat obiecțiuni în termenul legal,

conform procedurilor specifice Curții de Conturi, susținând în principal faptul

că echipa de control a făcut o apreciere greșită cu privire la modul de respectare

în ansamblu a prevederilor Legii nr. 329/2009, punând un raport de cauzalitate între

o posibilă nerespectare a acestora și nevirarea la bugetul de stat a sumei de 3.356.136,51

RON, reprezentând disponibilul aferent instituțiilor care au fost desființate, rezultat

al activității de prestări servicii medicale cu plată la cererea persoanelor fizice

sau juridice, activitate finanțată integral din venituri proprii.

Ulterior, Curtea de Conturi

a României a emis decizia nr. 2 din 23 ianuarie 2012 prin care a dispus, la

pct. 1.2 ca ordonatorul de credite al Institutului Național de Sănătate Publică

să dispună măsurile necesare care să asigure virarea la bugetul de stat a sumei

de 3.356.136,51 RON, reprezentând disponibil din venituri proprii, realizate din

activități de prestări servicii medicale cu plată de către instituțiile publice

care au fost desființate, existent în cont la data reorganizării Institutului

Național de Sănătate Publică, în baza prevederilor Legii nr. 329/2009, precum și

măsurile necesare care să asigure calcularea, evidențierea în contabilitate și virarea

la bugetul statului a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente.

Decizia sus-menționată

a reluat în parte constatările din raportul de control, schimbându-se, însă, temeiul

de drept invocat inițial de către echipa de control.

Reclamantul a învederat

că măsura dispusă la pct. nr. 1-2 din decizie a fost determinată de constatări neîntemeiate,

bazate pe dispozițiile legale menționate în raportul de control din 14

decembrie 2011, sau a avut la bază, după caz, interpretări eronate ale reglementărilor

în vigoare.

Împotriva deciziei, Institutul

Național de Sănătate Publică a formulat contestație, care a fost înaintată spre

soluționare Comisiei de Soluționare a Contestațiilor și prin care a solicitat anularea/revocarea

măsurii prevăzute la pct. 1-2 din decizie, respectiv de a vira la bugetul statului

suma de 3.356.136,51 RON, precum și de a calcula, evidenția și vira la bugetul statului

dobânzi și penalități la această sumă.

S-a mai solicitat ca,

în subsidiar, în cazul menținerii măsurii de virare la bugetul de stat a sumei de

3.356.136,51 RON, să fie anulată/revocată măsura de calculare, evidențiere și virare

la bugetul de stat a dobânzilor și penalităților la această sumă.

Contestația formulată

de Institutul Național de Sănătate Publică a fost respinsă prin încheierea nr. 31

din 23 martie 2012.

Cu privire la situația

de fapt prezentată, reclamantul a considerat că neconcordanțele clare și majore

între temeiurile de drept invocate de către Curtea de Conturi în cuprinsul celor

3 documente emise (raport de control, decizie, încheiere) sunt urmare a erorii în

care s-a aflat echipa de control și, ulterior, reprezentanții celorlalte structuri

implicate în emiterea deciziei și, ulterior, a încheierii, generată, în principal,

de neînțelegerea regimului de finanțare al Institutului Național de Sănătate

Publică (ca și continuator al fostelor instituții desființate) și a mecanismului

de desfășurare a Activității.

Curtea de Conturi a României

a făcut o interpretare eronată a prevederilor H.G. nr. 1414/2009, a Legii nr. 329/2009

și a Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3156/2009 considerând că, la data

înființării Institutului Național de Sănătate Publică prin fuziunea instituțiilor

publice desființate, potrivit prevederilor Legii nr. 329/2009, nu s-a virat la bugetul

de stat suma estimată de 3.356.136,51 RON, reprezentând disponibil din venituri

proprii, realizate din activități de prestări servicii medicale cu plată de către

instituțiile publice care au fost desființate.

A arătat că raționamentul

pe baza căruia Curtea de Conturi a emis decizia atacată este greșit, câtă vreme

textele art. 7 din Legea nr. 329/2009 și al art. 2 din anexa Ia Ordinul

ministrului finanțelor publice nr. 3156/2009 nu sunt aplicabile în această situație.

Potrivit dispozițiilor

pct. 27-32 din Anexa nr. 2 a Legii nr. 329/2009, fostele institute și centre de

sănătate publică erau finanțate integral de la bugetul de stat, reorganizându-se

într-o singură instituție (Institutul Național de Sănătate Publică), având ca mod

de finanțare, integral, tot bugetul de stat.

Nefiind îndeplinită condiția

ca anterior reorganizării, fostele instituții să fi fost finanțate integral sau

parțial din venituri proprii, a concluzionat că nu se află în fața ipotezei prevăzute

la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 329/2009, care să fi impus obligația persoanei

juridice nou create de a vira la bugetul de stat veniturile obținute.

Suma de 3.356.136,51 RON,

vărsată de entitățile desființate ca urmare a fuziunii în momentul înființării Institutului

Național de Sănătate Publică, conform H.G. nr. 1414/2009, a fost depusă la Trezoreria

Statului de către aceste entități și nu de Institutul Național de Sănătate

Publică. Suma a stat în permanență la dispoziția statului, nu a fost utilizată niciodată

de către Institutul Național de Sănătate Publică și, mai mult, Institutul

Național de Sănătate Publică nu putea dispune în niciun fel de această sumă, întrucât

bugetul și operațiunile cu privire la aceasta trebuiau aprobate de Ministerul Sănătății.

Așadar, ceea ce se impută

ordonatorului de credite al Institutul Național de Sănătate Publică este faptul

că această sumă nu a fost evidențiată în mod distinct în momentul „reorganizării”

și virată în mod expres în contul de venituri la bugetului de stat, aspect incorect

din punct de vedere legal, atâta timp cât s-a depus de către entitățile desființate

suma reprezentând soldul la momentul încetării activității, iar soldul a rămas în

contul trezoreriei statului în toată această perioadă.

Reclamantul a menționat

că suma de 3.356.136,51 RON a rămas în componența soldului contului de trezorerie

al Institutului Național de Sănătate Publică de la înființare până în prezent.

Așa cum Institutul

Național de Sănătate Publică nu îi revenea nici o obligație de virare a veniturilor

proprii în baza art. 7 alin. (2) din Legea nr. 329/2009, deoarece nu îi erau aplicabile

aceste dispoziții legale, constatarea că obligația de virare a sumei de 3.356.136,51

RON se întemeiază pe dispozițiile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3409/2009

este greșită.

Ordinul ministrului

finanțelor publice nr. 3409/2009 nu prevede nici o obligație de virare a vreunei

sume de către instituțiile finanțate integral de la bugetul de stat la niciun termen,

ci reglementează situațiile financiare ce se întocmesc de autoritățile și instituțiile

publice care se reorganizează potrivit prevederilor Legii nr. 329/2009, așa cum

a arătat anterior.

Penalitățile și dobânzile

invocate în raport nu reprezintă o obligație fiscală accesorie, deoarece nici suma

asupra căreia ar trebui să se calculeze aceste așa-zise penalități de întârziere

și dobânzi nu reprezintă o obligație fiscală principală.

În ceea ce privește cererea

privind suspendarea executării parțiale a deciziei din 23 ianuarie 2012, reclamantul

a solicitat instanței de contencios să constate ca aceasta este temeinică și legală.

Astfel, a solicitat a

se constata că există indicii serioase de nelegalitate a actului contestat, din

motivele prezentate anterior rezultând argumente suficiente pentru ca instanța de

contencios să poată trage concluzia privind existența unui caz bine justificat pentru

suspendarea executării actului administrativ contestat.

De asemenea, a susținut

că, în speță, este îndeplinită și condiția privind prevenirea unei pagube iminente

în patrimoniul reclamantei (virarea sumei de 3.356.136,51 RON, precum și a dobânzilor

și penalităților aferente acestei sume), paguba constând în aceea că Institutul

Național de Sănătate Publică își diminuează patrimoniul cu sumele menționate.

Prin întâmpinare, pârâta

Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiate.

Prin sentința nr. 5777

din data de 15 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins cererile de anulare și suspendare formulate de

reclamantul Institutul Național de Sănătate Publică, în contradictoriu cu pârâta

Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a constatat că nu pot fi reținute criticile de nelegalitate

invocate de către reclamantă în privința actelor atacate.

Astfel, cu privire la

interpretarea dată de către reclamantă asupra regimului de finanțare a acesteia,

prima instanță a constatat că, în parte, acestea sunt întemeiate, însă se constată

că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 329/2009, începând

cu data intrării în vigoare a prezentei legi, veniturile obținute de autoritățile

și instituțiile publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, care

sunt reorganizate ca instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat,

potrivit anexelor nr. 1 și 2, se fac venit la bugetul de stat.

Curtea de Apel a reținut

că, potrivit dispozițiilor art. 1, 2 și 7 din Ordinul ministrului finanțelor

nr. 3156/2009, dat în aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 329/2009, autoritățile

și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, care s-au reorganizat

ca instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, virează disponibilitățile

reprezentând venituri proprii, inclusiv cele păstrate în depozite, în contul de

venituri ale bugetului de stat, la unitățile Trezoreriei Statului la care au fost

deschise conturile de disponibilități respective, în termen de 5 zile de la intrarea

în vigoare a prezentelor norme metodologice.

Judecătorul fondului a

apreciat că obligația ca aceste disponibilități, preluate de la entitățile desființate

urmare a reorganizare prin fuziune, să fie virate din conturile reclamantei în contul

bugetului de stat, revine reclamantei tocmai în considerarea modului de finanțare

a acestei activități care a generat anterior desființării acestor entități aceste

venituri preluate ulterior de către reclamantă și aflate la data controlului în

conturile acesteia din urmă, nefiind relevantă împrejurarea că atât potrivit Legii

nr. 329/2009, respectiv dispozițiilor H.G. nr. 1718/2008, atât fostele entități

desființate, cât și reclamanta sunt finanțate integral de la bugetul de stat, incidența

dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 329/2009 fiind generată de existența

în disponibilitățile deținute în conturi de către reclamantă a acestor venituri

proprii care urmează să fie virate integral la bugetul de stat.

Instanța de fond a constatat

că necitarea reprezentanților reclamantei la soluționarea obiecțiunilor și, ulterior,

la soluționarea contestației nu a determinat o vătămare a acesteia având în vedere

că argumentele privind pretinsa nelegalitate și netemeinicie a actelor atacate au

fost supuse în integralitate analizei instanței de contencios administrativ, fiind

analizate pe fondul acestora.

În privința neaplicării

în cauză a dispozițiilor Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3409/2009, prima

instanță a apreciat că această susținere nu poate fi reținută, având în vedere că

în mod corect pârâta a constatat că sunt aplicabile dispozițiile acestui act administrativ

cu caracter normativ în considerarea aplicării dispozițiilor Legii nr. 329/2009

inclusiv reclamantei, entitate nou înființată prin efectul acestei legi, urmare

a reorganizării prin fuziune a fostelor entități desființate și a căror activitate

au generat aceste fonduri proprii.

Prin urmare, Curtea a

reținut că revenea reclamantei obligația ca în temeiul dispozițiilor Ordinului

ministrului finanțelor publice nr. 3409/2009 să preia pe bază de protocoale de predare-primire

inclusiv a soldurilor existente în conturile aferente acestor venituri obținute

prin activitatea finanțată de fostele entități desființate din venituri proprii,

iar ulterior, potrivit procedurii reglementată detaliat prin Ordinul

ministrului finanțelor publice nr. 3156/2009, să vireze aceste sume în contul bugetului

de stat, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002 [art. 60 alin. (1) lit. b), respectiv

art. 62 alin. (2) din acest act normativ].

De asemenea, susținerea

privind imposibilitatea preluării acestor conturi de disponibil pe bază de protocoale

de predare-primire nu a fost reținută de către instanța de fond, nefiind dovedite

împrejurările invocate de către reclamantă în sensul că nu erau cunoscute aceste

fonduri, fiind necesară o activitate suplimentară de verificare a acestora, iar

prin acțiunea introductivă reclamanta recunoaște că a preluat pe bază de protocoale

aceste conturi.

Pe de altă parte, nu rezultă

că această sumă stabilită prin actele atacate de către organele pârâtei în sarcina

reclamantei ar fi fost virată chiar de către aceste entități anterior preluării

patrimoniului entităților desființate prin efectul dispozițiilor Legii nr. 329/2009

în contul trezoreriei statului.

Mai mult, cu privire la

susținerea vizând cuantumul acestor disponibilități, judecătorul fondului a constatat

că aceasta a fost reținută de către organele pârâtei tocmai în considerarea faptului

că nu se poate stabili o concordanță între execuția de casă a activității finanțată

din venituri proprii cu valoarea soldurilor preluate de la entitățile desființate,

apreciindu-se că se impune virarea sumei stabilită prin decizia atacată.

S-a reținut că, prin adresa

din 08 decembrie 2011, reclamanta a comunicat organelor pârâtei situația disponibilului

din activitatea de prestări de servicii medicale cu plată, la cererea persoanelor

fizice și juridice, la data de 31 decembrie 2010, rezultând că la data aplicării

dispozițiilor Legii nr. 329/2009 și preluarea soldurilor fostelor entităților desființate

prin efectul acestei legi, soldul acestor venituri era în cuantum de 3.356.136,51

RON, aceasta fiind suma preluată în actele de control întocmite de către pârâtă

și reținută astfel în sarcina reclamantei ca nefiind virată la data preluării acestui

sold de disponibil în temeiul dispozițiilor legale reținute a fi aplicabile anterior,

astfel încât orice susținere cu privire la lipsa unui calcul exact al acestui disponibil,

pretins pârâtei, nu poate fi luată în considerare.

În privința accesoriilor

constând în dobânzile și penalitățile de întârziere, Curtea de Apel a reținut că

în mod corect pârâta a constatat că sunt datorate urmare a reținerii caracterului

obligației constatată în sarcina reclamantei, respectiv obligație bugetar-fiscală,

astfel încât în temeiul dispozițiilor Legii nr. 500/2002, respectiv O.G. nr. 92/2003,

asemenea accesorii să fie datorate urmare a nevirării la scadența a sumei reprezentând

debitul principal, rezultat din activitatea desfășurată de către fostele entități

desființate în temeiul H.G. nr. 59/2003.

Pe de altă parte, prima

instanță a apreciat că nu pot fi reținute nici susținerile reclamantei privind inexistența

unei scadențe a acestei obligații de virare a disponibilului în cauză în contul

bugetului de stat, față de împrejurarea că dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2),

respectiv ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3156/2009 sunt clare,

în sensul că, odată cu preluarea acestor solduri de disponibil și intrarea în vigoare

a acestor acte normative, să fie executată și obligația efectivă de virare potrivit

procedurii stabilită de către Ministerul Finanțelor Publice, nefiind relevantă împrejurarea

că acest disponibil nu ar fi fost utilizat efectiv de către reclamantă și că nu

ar fi fost posibilă efectuarea unor cheltuieli din cadrul acestui sold, dispozițiile

legale menționate anterior instituind obligația de a vira acest sold în contul bugetului

de stat odată cu preluarea de la fostele entități desființate, nefiind necesară

o aprobare în acest sens din partea Ministerului Sănătății Publice, față de împrejurarea

că legea instituie obligația în sarcina exclusivă a instituției nou înființată,

iar nu a Ministerului Sănătății Publice.

Față de împrejurarea că

mandatarul avocat al reclamantei nu a prezentat instanței un mandat special care

să îi confere dreptul de a renunța la susținerea capătului de cerere privind suspendarea

actelor atacate, instanța de fond a analizat pe fond această cerere, reținând că,

în raport de dispozițiile art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, nu a fost dovedită

existența condiției cazului bine justificat, fiind astfel înlăturate criticile de

nelegalitate invocate de către reclamantă cu privire la actele contestate ca neîntemeiate

și nici că prin executarea acestor acte ar fi îndeplinită condiția pagubei iminente,

în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din același act normativ.

Împotriva hotărârii instanței

de fond a declarat recurs reclamantul Institutul Național de Sănătate Publică, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac,

încadrabilă în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a

susținut faptul că sentința contestată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită

a dispozițiilor Legii nr. 329/2009, respectiv instanța nu a luat în considerare

dispozițiile art. 3 lit. c) și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1)

și (2) din același act normativ, care se referă exclusiv la instituțiile care se

reorganizează prin schimbarea regimului de finanțare potrivit art. 3 lit. b) din

lege.

Consideră recurentul că

obligativitatea de a vira la bugetul de stat a disponibilului aflat în cont la data

reorganizării revenea instituțiilor care și-au schimbat regimul de finanțare și

nu și celor care s-au reorganizat din instituții finanțate integral de la bugetul

de stat tot în instituții finanțate integral de la bugetul de stat.

În acest sens, recurentul

apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut că existența sumei în contul

instituției la data apariției Legii nr. 329/2009 atrage automat incidența art. 7

alin. (1) și (2) din acest act normativ și implicit obligația de virare a acestei

sume la bugetul statului.

În ceea ce privește măsura

de calculare, evidențiere și virare la bugetul de stat a dobânzilor și penalităților

pentru suma de 3.356.136,51 RON vărsată de entitățile desființate ca urmare a fuziunii

în momentul înființării Institutului Național de Sănătate Publică conform H.G.

nr. 1414/2009, recurentul a susținut că nu avea nicio obligație de virare a disponibilului

în baza art. 7 alin. (2) din Legea nr. 329/2009, nefiindu-i aplicabile aceste dispoziții

legale, iar pe de altă parte, a arătat că suma respectivă nu a fost utilizată, astfel

că nu se justifică obligarea la calcularea și virarea dobânzilor și penalităților

aferente acestei sume.

În subsidiar, recurentul

a solicitat în situația menținerii măsurii de la alin. (1) privind virarea la bugetul

de stat a sumei de 3.356.136,51 RON, anularea măsurii de calculare, evidențiere

și virare la bugetul de stat a dobânzilor și penalităților aferente.

Intimata Curtea de Conturi

a României a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondată a cererii

de recurs și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate prin care a

fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și s-au menținut actele

contestate, respectiv încheierea nr. 31 din 23 martie 2012 a Comisiei de soluționare

a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României și a măsurii dispuse la

pct. 1.2 din decizia din 23 ianuarie 2012, susținând în esență că recurentul-reclamant

avea obligația conform dispozițiilor art. 2 din Anexa la Ordinul ministrului

finanțelor publice nr. 3156/2009 de a vira suma disponibilă la bugetul de stat.

Examinând sentința atacată

în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ. apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse

în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii,prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Urmare a controlului efectuat

de către Curtea de Conturi a României privind „Controlul situației, evoluției și

modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului în anul 2010”

la Institutul Național de Sănătate Publică prin raportul de control din 20

decembrie 2012 au fost constatate o serie de nereguli, printre care și cele pentru

care a fost dispusă măsura contestată la pct. 1.2 din decizia din 23 ianuarie 2012,

privind virarea la bugetul de stat a sumei de 3.356.136,51 RON, reprezentând disponibil

din venituri proprii, realizat din activități de prestări servicii medicale cu plată,

de către instituțiile publice care au fost desființate, existent în cont la data

reorganizării Institutului Național de Sănătate Publică, în baza prevederilor Legii

nr. 329/2009.

Prin aceeași decizie,

la pct. 1.2 s-a dispus și luarea măsurilor necesare de către ordonatorul principal

de credite al Institutului Național de Sănătate Publică de calculare, evidențiere

în contabilitate și virare la bugetul de stat a dobânzilor și penalităților de întârziere

aferente datorate ca urmare a nevirării la termen a sumei datorate.

Înalta Curte apreciază

că sunt nefondate criticile recurentului în sensul că prima instanță a interpretat

și aplicat greșit dispozițiile legale prevăzute de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 329/2009, fără a lua în considerare dispozițiile art. 3 lit. e) și lit. f) din

lege.

În fapt, Institutul Național

de Sănătate Publică a fost înființat în baza prevederilor art. 1 din H.G. nr. 1414/2009

prin comasarea prin fuziune a Institutului Național de Sănătate Publică București,

Institutul Național de Sănătate Publică „Prof. Dr. Iuliu Moldovan” Cluj-Napoca,

Institutul Național de Sănătate Publică Iași, Institutul Național de Sănătate Publică

„Prof. Dr. Leonida Georgescu” Timișoara, Centrul de Sănătate Publică Târgu Mureș

și Centrul de Sănătate Publică Sibiu.

Toate instituțiile desființate

erau finanțate de la bugetul de stat dar și din venituri proprii întrucât acestea

desfășurau activități de prestări servicii medicale cu plată la cererea persoanelor

fizice și juridice.

Potrivit dispoziției

art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 329 din 05 noiembrie 2009 privind reorganizarea

unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea

mediului de afaceri și respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană și Fondul

Monetar Internațional, începând cu data intrării în vigoare a legii, veniturile

obținute de autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau parțial

din venituri proprii, care sunt reorganizate ca instituții publice finanțate integral

de la bugetul de stat, potrivit Anexelor nr. 1 și 2, se fac venit la bugetul de

stat, iar disponibilitățile în RON și valută ale acestor instituții, existente la

data intrării în vigoare a acestei legi, se virează integral la bugetul de stat,

potrivit mecanismului stabilit prin normele metodologice aprobate prin ordin al

ministrului finanțelor publice în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare

a legii.

Conform art. 2 din Anexa

la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3156/2009 pentru aprobarea Normelor

metodologice privind virarea la bugetul de stat a veniturilor obținute de autoritățile

și instituțiile publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, care

s-au reorganizat ca instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat

potrivit Legii nr. 329/2009, virează disponibilitățile reprezentând venituri proprii

și subvenții la bugetul de stat, în termen de 5 zile de la intrare în vigoare a

prezentelor norme metodologice.

Din perspectiva acestor

dispoziții legale, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut

prin sentința atacată aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 329/2009,

respectiv obligația virării la bugetul de stat a disponibilităților reprezentând

venituri proprii, conform dispozițiilor art. 2 din Anexa la Ordinul ministrului

finanțelor publice nr. 3156/2009, disponibilități preluate de la entitățile desființate

urmare a reorganizării prin fuziune și care trebuiau virate din conturile recurentului-reclamant.

Contrar susținerilor recurentului

privind nelegalitatea hotărârii recurate prin prisma aplicării eronate în cauză

a dispozițiilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3409/2009, instanța

de control judiciar constată că dispozițiile acestui ordin emis în aplicarea dispozițiilor

Legii nr. 329/2009 este aplicabil recurentului-reclamant în calitatea sa de entitate

nou înființată prin efectul legii de reorganizare prin fuziune a fostelor entități

desființate, a căror activitate a generat fonduri proprii.

În consecință, recurentul-reclamant

avea obligația de a prelua pe bază de protocol de predare-primire inclusiv soldurile

existente în conturile aferente acestor venituri, conform Ordinului ministrului

finanțelor publice nr. 3409/2009, iar ulterior potrivit procedurii reglementate

de Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3156/2009, să vireze sumele respective

în contul bugetului de stat, conform dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. b) și

art. 62 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

Nu pot fi primite nici

susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora nu ar datora accesoriile constând

în dobânzi și penalități de întârziere, acestea fiind datorate ca urmare a neîndeplinirii

obligației bugetar-fiscale, de virare a disponibilului reprezentând veniturile proprii

existente în sold la data reorganizării, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr.

329 din 05 noiembrie 2009, cât și art. 2 din Ordinul ministrului finanțelor

publice nr. 3159/2009 care stipulează termenul de 5 zile de la intrarea în vigoare

a normelor.

Având în vedere toate

aceste considerente, față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod

legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul

art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din

Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Institutul Național de Sănătate Publică împotriva sentinței nr. 5777 din 15 octombrie

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 octombrie 2013.