Decizia nr. 3670/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 februarie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantele A., B. și C., reprezentate de S.C. D. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, au solicitat instanței de contencios administrativ să dispună, în principal, obligarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Administrația Finanțelor Publice Sector 1, la: 1. În principal: a. acoperirea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea prevederilor art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 declarate neconstituționale, în cuantum de: (i) 1.224.218,53 RON, reprezentând echivalentul contribuției aferente trimestrelor I, II și III/2012 achitate în contul TVA nedatorat de către A.; (ii) 1.264.974,77 RON, reprezentând echivalentul contribuției aferente trimestrelor I, II și III/2012 achitate în contul TVA nedatorat de către B.; (iii) 749.386,76 RON, reprezentând echivalentul contribuției aferente trimestrelor I, II și III/2012 achitate în contul TVA nedatorat de către C.; b. obligarea la plata dobânzilor calculate la sumele încasate nelegal începând cu data plății acestora și până la restituirea efectivă;

În subsidiar: (A) Anularea în parte a actelor administrative emise de Casa Națională de Asigurări de Sănătate în baza dispozițiilor arte 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, prevederi declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013, în ceea ce privește includerea TVA în valoarea vânzărilor (baza de calcul a contribuției), după cum urmează: a. Datele comunicate de CNAS prin e-mailul transmis în data de 05.05.2012, ora 06:47 PM, și prin e-mail transmis în data de 23.05.2012, ora 04:42, de pe adresa de e-mail director.general@casan.ro. către adresa de e-mail a reprezentantului legal D. S.R.L., sbucur@its.jnj.ro - corespunzătoare trimestrului I/2012 (cu privire la suma de 957.242,98 RON) - (ANEXA 3); b. Adresa CNAS nr. DG/19711 din 31.07.2012, transmisă prin e-mail în data de 02.08.2012, ora 09:56 AM, de pe adresa de e-mail director.general@casan.ro, către adresa de e-mail a reprezentantului legal D. S.R.L., sbucur@its.jnj.ro - corespunzătoare trimestrului 11/2012 (cu privire la suma de 1.044.735,35 RON) - (ANEXA 4); c. Adresa CNAS nr. MS/FD/2433 din 31 octombrie 2012, transmisă prin e-mail în data de 02.11.2012, ora 20:54, de pe adresa de e-mail clawback@casan.ro. către adresa de e-mail a reprezentantului legal D. S.R.L., sbucur@its.jnj.ro - corespunzătoare trimestrului III/2012 (cu privire la suma de 1.236.601,72 RON) - (ANEXA 5); (B) Obligarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Administrația Finanțelor Publice Sector 1, la: d. acoperirea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea prevederilor art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 declarate neconstituționale, reprezentând echivalentul contribuției aferente trimestrelor I, II și III/2012 achitate în contul TVA nedatorat: (i) 1.224.218,53 RON, reprezentând echivalentul contribuției aferente trimestrelor I, II și III/2012 achitate în contul TVA nedatorat de către A.; (ii) 1.264.974,77 RON, reprezentând echivalentul contribuției aferente trimestrelor I, II și III/2012 achitate în contul TVA nedatorat de către B.; (iii) 749.386,76 RON, reprezentând echivalentul contribuției aferente trimestrelor I, II și III/2012 achitate în contul TVA nedatorat de către C., precum și e. obligarea la plata dobânzilor calculate la sumele încasate nelegal începând cu data plății acestora și până la restituirea efectivă. 2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința civilă nr. 2460 din 23 Septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Administrația Finanțelor Publice Sector 1; - admite în parte acțiunea formulată de reclamantele A., B. și C., reprezentate de S.C. D. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice; - anulează notificările emise la datele de 05.05.2012, 02.08.2012 și 02.11.2012, emise de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate în temeiul O.U.G. nr. 77/2011; - respinge, ca inadmisibile, capetele de cerere privind obligarea pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Administrația Finanțelor Publice Sector 1 la plata despăgubirilor.

Cererile de recurs. Motivele de casare Împotriva sentinței civile nr. 2460 din 23 Septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele A., B. și C., reprezentate de S.C. D. S.R.L., și pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice. Recursul pârâtei Direcția Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice Recurenta-pârâtă DGRFP București a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488, pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fiind lipsită de temei legal. A criticat recurenta-pârâtă soluția primei instanțe de respingere ca nefondată a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că restituirea taxei clawback se putea face numai după formularea unei cereri pe cale administrativă, întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 92/2003, însă o astfel de cerere trebuia îndreptată către intimata-pârâtă CNAS. Trecând în revistă procedura de calcul, declarare și virare a taxei clawback, a învederat recurenta-pârâtă că Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București nu este emitenta actelor administrative contestate, neavând competența acordată de lege de a dispune restituirea acestor sume, motivat de faptul că nu poate efectua operațiuni privind restituirea de sume din conturi deținute de alte organe ale statului, respectiv de CNAS. O.U.G. nr. 77/2011, ce se referă doar la administrarea creanțelor, nu în ceea ce privește restituirea taxei clawback. Față de împrejurarea că doar beneficiarul taxei poate face operațiuni pe conturile deschise pe numele său, consideră recurenta-pârâtă DGRFP București că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind subiect al raportului juridic litigios cercetat în dosarul de față. În raport de prevederile art. 33 din O.G. nr. 92/2003 și ale art. 136 alin. (2) din același act normativ, a menționat recurenta-pârâtă că reprezentantul fiscal S.C. D. S.R.L. este contribuabil mare, aflat în administrarea Direcției Generale a Marilor Contribuabili. B. Recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate A criticat recurenta-pârâtă sentința atacată sub aspectul unei greșite interpretări și aplicări a dispozițiilor legale speciale din materia asigurărilor sociale de sănătate, indicând drept temei juridic prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ. În referire la soluția primei instanțe de anulare în parte a notificărilor ce au fost contestate în cauză, a arătat recurenta CNAS că, la momentul emiterii acestor acte administrativ-fiscale aferente perioadei de referință a trimestrelor I-III 2012, a fost respectat cadrul juridic în vigoare, iar deciziile pronunțate de CCR produc efecte doar pentru viitor, nu și pentru trecut. Astfel, a precizat recurenta că, la acel moment, au fost aplicate prevederile art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 110/2011, potrivit cărora "prin valoarea vânzărilor, în sensul alin. (1)-(3) se înțelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul Național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, care include și taxa pe valoarea adăugată." Prin urmare, consumul a fost calculat în baza prețului de referință suportat din FNUASS și Ministerul Sănătății, care includea și TVA, iar ulterior, prin art. 7 din O.G. nr. 17/2012, s-a stabilit că, începând cu trimestrul IV 2012, calculul contribuției trimestriale să se realizeze potrivit formulei prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, unde CTt și Bat nu includ taxa pe valoarea adăugată. A conchis recurenta CNAS că nu are obligația de a deduce TVA-ul din consumul de medicamente suportat de FNUASS și Ministerul Sănătății, comunicat DAPP-urilor, întrucât mecanismul clawback presupune includerea TVA-ului în consumul centralizat de medicamente înregistrat la nivelul CNAS, care este calculat pe baza prețului de referință suportat din FNUASS, preț ce include TVA, urmând ca, în mod firesc, și consumul să includă TVA. Un alt aspect invocat de către recurenta-pârâtă CNAS este acela referitor la împrejurarea că, potrivit prevederilor art. 11 din Anexa 30 la Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 864/538/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru anul 2011 de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări de sănătate pentru anii 2011-2012, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 14 alin. (1) din același act normativ, CNAS avea obligația de a comunica intimatei-reclamante consumul propriu centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate. În privința posibilității de deducere a TVA-ului, făcând trimitere la mecanismul colectării și deducerii acestei taxe prin raportare la jurisprudența CJUE în materie, a concluzionat recurenta-pârâtă CNAS că obligația de stabilire a cuantumului taxei clawback cade în sarcina subiectului plătitor al acestei contribuții, iar în această etapă, deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentelor poate proceda la deducerea TVA-ului în conformitate cu prevederile legale. Recursul declarat de reclamantele A., B. și Johnson Johnson d.o.o, reprezentate legal de Societatea D. SRL Sub un prim aspect, au invocat recurentele-reclamante motivul de casare prevăzut de art. 488, pct. 5 C. proc. civ., în referire la soluția primei instanțe de respingere ca inadmisibile a capetelor de cerere privind plata despăgubirilor și a dobânzilor aferente, fiind astfel încălcate principiile dreptului de dispoziție al părților și rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului. Au susținut recurentele-reclamante că problema inadmisibilității cererii de plată a despăgubirilor și a dobânzilor nu a fost invocată de niciuna dintre pârâte, că incidența prevederilor art. 117 Codul de procedură fiscalălă nu a fost invocată de către instanța de judecată, iar inadmisibilitatea acestor cereri nu a fost pusă în discuția părților, astfel încât acestea să formuleze apărări și/sau puncte de vedere în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 117 Codul de procedură fiscalălă. Au solicitat recurentele-reclamante să se constate că instanța de fond a nesocotit obligațiile legale care îi reveneau conform principiilor fundamentale anterior menționate, fapt ce atrage, în opinia acestora, casarea parțială a hotărârii și admiterea în tot a cererii de chemare în judecată, prin admiterea cererii de obligare a intimatelor-pârâte la plata de despăgubiri și dobânzi aferente acestora. Din perspectiva motivului de casare reglementat de prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., au considerat recurentele-reclamante că instanța de fond a interpretat și aplicat eronat prevederile art. 117 Codul de procedură fiscalălă, asimilând nepermis despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 cu simple sume nedatorate, achitate în plus către organele fiscale, ca urmare a unor erori de calcul, ori cu sumele achitate fără temei legal (art. 117 alin. (1) lit. a)-e) din Codul de procedură fiscală), sau, în raport de prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) Codul de procedură fiscalălă, instanța de fond nu a observat că sumele solicitate de reclamante cu titlul de despăgubiri pot fi restituite/achitate de către organul fiscal în temeiul unor hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele de judecată, prealabil cererii de restituire formulată pe tărâm administrativ. Au menționat recurentele-reclamante că în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat posibilitatea de restituire a unor sume achitate fără temei legal, ca urmare a anulării unor acte de control fiscal, direct prin hotărârea de anulare a actelor administrativ-fiscale, fără a se invoca inadmisibilitatea cererii de restituire prin prisma dispozițiilor art. 117 Codul de procedură fiscalălă. Din punctul de vedere al recurentelor-pârâte, deși contribuția clawback reglementată de O.U.G. nr. 77/2011 este asimilată unei contribuții fiscale, despăgubirile solicitate nu pot fi calificate drept creanțe fiscale calculate eronat sau achitate fără temei legal, sumele fiind corect calculate, în temeiul valorilor de consum incorect și nelegal comunicate de către CNAS, conținând TVA, contrar prevederilor constituționale și principiilor fiscale, astfel cum a constatat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 39/2013. Au mai susținut recurentele-reclamante că dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea unor dispoziții declarate neconstituționale a fost fundamentat nu numai pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, ci și pe cele ale art. 1341 și urm. C. civ., conform căruia cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire.

Apărările intimaților A. Intimata-pârâtă ANAF a solicitat instanței de control judiciar, prin întâmpinarea depusă la dosar, respingerea ca nefondate a recursurilor declarate în cauză, arătând că actele atacate nu au fost emise de către organul fiscal, astfel că nu se justifică soluționarea cauzei în contradictoriu cu această persoană juridică, ce are doar rolul unui intermediar între plătitorul taxei și beneficiarul taxei, ANAF având doar atribuția ca prin trezorerie să încaseze taxa și imediata să o vireze Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din subordinea Ministerului Sănătății. În privința soluției de inadmisibilitate a cererii de despăgubiri, a arătat intimata-pârâtă ANAF că a formulat apărări în acest sens în fața instanței de fond, cererea de restituire urmând a fi formulată către CNAS, în temeiul prevederilor art. 117, alin. (1), lit. b) din O.G. nr. 92/2003. Prin întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă CNAS s-a solicitat respingerea recursului declarat de recurentele-reclamante, arătând că în mod corect a reținut judecătorul fondului că cererea de restituire a sumelor este inadmisibilă, întrucât aceste sume au regimul juridic al unor creanțe fiscale, or, restituirea sumelor plătite nedatorat se realizează după procedura prevăzută de art. 117 C. proc. civ., ce nu a fost urmată de reclamante. În privința solicitării recurentelor de a fi obligate intimatele- pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea căii de atac, arată intimata CNAS că nu poate fi considerată culpabilă de neexecutarea obligațiilor care-i reveneau, cât timp aceasta a aplicat prevederile legale în vigoare în spiritul și litera lor, iar cheltuielile solicitate trebuie să fie dovedite. Prin întâmpinarea formulată de recurentele-reclamante reprezentate de Societatea D. S.R.L. la recursul declarat de DGRFP București, s-a solicitat respingerea căii de atac formulate de această parte ca fiind nefondat, organul fiscal chemat în judecată fiind administratorul contribuției clawback, conform prevederilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, iar potrivit temeiului juridic indicat ca fiind prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, subiect al raportului juridic specific este și entitatea care a încasat efectiv sumele plătite în plus și care gestionează fondurile încasate în temeiul acestor prevederi legale. În privința entității fiscale care administrează creanțele fiscale ale DAPP, au susținut intimatele-reclamante că, în calitatea lor de deținători ai autorizațiilor de punere pe piață, au fost înregistrați distinct și individual la AFP Sector 1 București, fiind administrați distinct de reprezentantul lor D. S.R.L., iar la momentul plății contribuțiilor aferente trimestrelor I-III 2012 erau arondați la AFP Sector 1 București, iar reprezentantul lor era arondat fiscal la Direcția Generală a Marilor Contribuabili. Au mai susținut intimatele că plata contribuției s-a efectuat în baza declarațiilor întocmite de acestea (declarația 100), acesta fiind titlul de creanță în baza căruia se stabilește și se individualizează creanța fiscală. Pe aspectul legat de necesitatea formulării unei cereri de restituire a sumelor pe cale administrativă, conform prevederilor din O.G. nr. 92/2003, arată intimatele-reclamante că, raportat la temeiul juridic invocat (prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004), sunt îndreptățite la recuperarea prejudiciului cauzat prin aplicarea unor prevederi legale declarate neconstituționale. În referire la recursul declarat de pârâta CNAS, au solicitat intimatele-reclamante prin întâmpinarea depusă la dosar respingerea acestuia ca nefundat, arătând că, în procedura specială reglementată de art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu are relevanță faptul că deciziile CCR produc efecte numai pentru viitor sau dacă DAPP a urmat procedura administrativă prealabilă de contestare a actului administrativ- fiscal prin care CNAS comunică consumul de medicamente pentru trimestrele I-III 2012. De altfel, arată intimatele că, prin calea conferită de art. 9 din Legea nr. 554/2004, li s-a recunoscut dreptul la acțiune pentru înlăturarea efectelor directe ale textului legal declarat neconstituțional, respectiv, prin repunerea în situația anterioară emiterii și aplicării prevederilor legale declarate neconstituționale, fără analiza altor condiții de admisibilitate ori altor aspecte de nelegalitate. În privința includerii TVA în valorile de consum, arată intimatele-reclamante că este eronată susținerea CNAS în sensul legalității acestui consum, prin raportare la Decizia CCR nr. 39/2013, în care se reține că sistemul clawback introdus prin O.U.G. nr. 110/2011, aplicabil trimestrelor de referință I-III 2012, potrivit căruia consumul comunicat de CNAS conține TVA, nu este legal și constituțional, fapt ce determină nelegalitatea actelor administrative emise în temeiul acestor prevederi neconstituționale. În referire la destinația sumelor colectate cu titlul de contribuție clawback, aceea de finanțare a Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, au arătat intimatele că aceste susțineri sunt eronate și, mai mult decât atât, nerelevante din perspectiva verificării actelor administrativ-fiscale contestate în cauză. Au formulat răspunsuri la întâmpinări recurentele-reclamante, precum și recurenta-pârâtă CNAS.

Procedura de soluționare a recursurilor 5.1 Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru Raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 februarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea din camera de consiliu de la 25 mai 2016, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele de admisibilitate și, pe cale de consecință, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 12 octombrie 2016, când judecata cauzei a fost amânată la data de 14 decembrie 2016. 5.2 Cu privire la fondul recursurilor. Soluția instanței de recurs. Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor de casare invocate, a probelor administrate și în raport de soluția pronunțată prin hotărârea atacată, Înalta Curte reține caracterul lor nefondat, pentru considerentele ce urmează. 5.2.a) Argumentele de fapt și de drept relevante A) Recursul declarat de pârâta CNAS În privința notificărilor aferente trimestrelor I-III 2012, în cuprinsul cărora s-au comunicat datele necesare pentru calculul contribuției clawback potrivit formulei prevăzute de art. 31 din O.U.G. nr. 77/2011, Înalta Curte, în deplin acord cu judecătorul fondului, reține nelegalitatea acestora, în raport de caracterul neconstituțional al normei legale ce a fost aplicată în emiterea actelor administrativ-fiscale contestate, normă reliefată în conținutul art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, în ceea ce privește sintagma" care include și taxa pe valoarea adăugată". Includerea TVA în valoare vânzărilor încalcă principiul dublei impuneri, astfel cum a reținut Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013. Prin decizia menționată a fost admisă excepția de neconstituționalitate referitoare la formula de calcul a taxei de clawback, constatându-se că sintagma "care include și taxa pe valoare adăugată" din cuprinsul art. 31 al Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2011, este neconstituțională. În condițiile în care prin Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013 s-a reținut că includerea taxei pe valoare adăugată în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport de care se calculează taxa de clawback este neconstituțională, în mod corect prima instanță, cu respectarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, dar și a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1997, a admis acțiunea formulată de reclamanți, motivat de faptul că în mod greșit la stabilirea taxei de clawback a fost inclusă taxa pe valoare adăugată în valoarea vânzărilor de medicamente, în acest fel fiind încălcat principiul dublei impuneri. Susținerea recurentei-pârâte CNAS, în sensul că Decizia Curții Constituționale nu produce efecte în cauza de față, nu are un fundament legal, având în vedere atât dispozițiile constituționale arătate, cât și dispozițiile Legii nr. 47/1997 care prevăd în sarcina instanței obligația de a aplica decizia Curții Constituționale, începând cu data publicării în Monitorul Oficial în toate procesele aflate pe rol. Faptul că notificările contestate a fost emise anterior publicării Deciziei nr. 39/2013 a Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României nu înlătură efectele acesteia, ținând cont atât de dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, cât și de dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, sens în care s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 223/2012. În raport de caracterul neconstituțional al prevederilor legale ce au constituit fundamentul emiterii notificărilor contestate, reține instanța de control judiciar că argumentele recurentei-pârâte în sensul deducerii TVA-ului de către deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor la momentul calculului contribuției clawback ori cele referitoare la mecanismul includerii taxei pe valoarea adăugată în circuitul vânzărilor de medicamente ce apar evidențiate în listele caselor județene de asigurări de sănătate, centralizate la nivelul CNAS, nu pot avea suficientă pertinență, astfel încât să probeze caracterul legal al acestor notificări, neconstituționalitatea normei legale ce a fost aplicată în cuprinsul acestor notificări determinând un viciu de nelegalitate ce nu poate fi înlăturat decât prin anularea respectivelor acte. În ceea ce privește destinația sumelor colectate cu titlul de contribuție clawback de la deținătorii de autorizații de punere pe piață, reține instanța de control judiciar că aspectul reliefat de către recurenta CNAS nu prezintă relevanță în analiza motivului de nelegalitate a notificărilor emise pentru trimestrele I-III 2012, care, prin raportare la cele statuate în cuprinsul Decizie CCR nr. 39/2013, a fost găsit întemeiat de prima instanță, soluție împărtășită și în calea de atac. Prin urmare, criticile care au fost formulate de către recurenta CNAS în susținerea motivului de casare invocat, acela reglementat de prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate. B. Recursul declarat de pârâta DGRFP București, în reprezentarea AFP Sector 1 București Recurenta-pârâtă DGRFP București a criticat soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP sector 1 București ca neîntemeiată, susținând, în esență, că nu este emitenta actelor administrativ-fiscale vătămătoare ce au fost contestate în cauză. Instanța de control judiciar reține însă, contrar argumentelor prezentate de recurenta-pârâtă DGRFP București, că introducerea în cauză a AFP Sector 1 București s-a justificat în vederea soluționării capătului de cerere prin care reclamantele au solicitat acordarea despăgubirilor și a dobânzilor aferente acestora pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea prevederilor art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, declarate neconstituționale, despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând TVA la contribuțiile clawback aferente trimestrelor I-III 2012. Înalta Curte reține că recurentele-reclamante erau arondate fiscal, în perioada de referință avută în vedere în cuprinsul notificărilor contestate, la AFP Sector 1 București, iar declarațiile 100, privind obligațiile de plată la bugetul de stat, înregistrate pentru trimestrele I-III 2012, poartă viza acestui organ fiscal, care își justifică astfel calitatea procesuală pasivă pentru cererea de restituire a unor sume pe care le administrează, conform prevederilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011. Este evident, în condițiile legale prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011, ce fac trimitere la normele de procedură fiscală, că raportul juridic legat în urma plății contribuției clawback de către deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor nu poate exclude organul fiscal din conținutul său, acesta fiind liantul între plătitor și beneficiarul taxei, cel prin care se derulează mecanismul colectării acestei taxe parafiscale. În atare condiții, reține Înalta Curte că este dovedită calitatea procesuală pasivă a AFP Sector 1 București pentru capătul de cerere prin care reclamantele au solicitat restituirea sumelor achitate cu titlul de TVA la contribuția clawback pentru trimestrele I-III 2012, astfel că recursul declarat de DGRFP București este nefondat. Recursul declarat de recurentele-reclamnte reprezentate de Societatea D. SRL Criticile recurentelor au vizat soluția de respingere ca inadmisibile a capetelor de cerere privind obligarea pârâtelor ANAF-DGAMC și AFP Sector 1 București la plata despăgubirilor și a dobânzilor aferente, soluție fundamentată pe nerespectarea de către titularele acestui capăt de cerere a procedurii de restituire a sumelor plătite nedatorat, reglementată de prevederile art. 117 Codul de procedură fiscalălă. Sub un prim aspect, au susținut recurentele că au fost încălcate principiile dreptului de dispoziție al părților și rolului judecătorului în aflarea adevărului, fapt ce reclamă incidența motivului de casare reglementat de prevederile art. 488, pct. 5 C. proc. civ. Raportat la susținerile recurentelor-reclamante, reține instanța de control judiciar că excepția inadmisibilității capătului de cerere privind restituirea sumelor reprezentând echivalentul contribuției clawback pe trimestrele I-III 2012 a fost invocată de către pârâta ANAF prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, act procedural ce a fost comunicat părților adverse, acestea având astfel posibilitatea de a lua cunoștință de apărările în sens larg ale pârâtelor și de a răspunde în combaterea acestora. De altfel, observă Înalta Curte că, în răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâta ANAF, recurentele-reclamante au arătat care este punctul lor de vedere în legătură cu admisibilitatea capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri, făcând trimitere la inaplicabilitatea, în opinia lor, a dispozițiilor art. 117 Codul de procedură fiscalălă, fapt ce reprezintă o aplicare a principiului dreptului de dispoziție a părților. Dat fiind acest parcurs procesual, în care se relevă că, la termenul din 09.09.2014, în cursul dezbaterilor, au fost puse în discuția părților aspectele legate de admisibilitatea capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri, reține instanța de control judiciar că a fost respectat principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului, nefiind identificată nicio încălcare a vreunei reguli de procedură a cărei nerespectare ar atrage sancțiunea nulității, motivul de casare prevăzut de art. 488, pct. 5 C. proc. civ. fiind nefondat. În privința motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., reține instanța de control judiciar că este corectă soluția atacată, urmând a fi menținută. Principalul argument al recurentelor-reclamante în susținerea inaplicabilității prevederilor art. 117 C. proc. civ. a fost cel al temeiului de drept pe care l-au indicat în cererea de chemare în judecată, cel al dispozițiile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, în care se face vorbire de posibilitatea persoanei vătămate de a solicita despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, în ipoteza declarării acestora în tot sau în parte ca fiind neconstituționale. Acest prejudiciu, încercat prin aplicarea unei ordonanțe de guvern (simplă sau de urgență) ce a fost declarată neconstituțională, reprezintă pierderea efectiv suferită (și care trebuie probată) ca urmare a derulării unui raport juridic întemeiat pe norma afectată de viciul de neconstituționalitate, prejudiciu care se poate pretinde de la emitentul actului normativ ce a constituit temeiul de drept al respectivului raport juridic vătămător. Ceea ce au solicitat însă recurentele-reclamate a fost doar restituirea sumei nedatorate, reprezentată de valoarea TVA-ului ce s-a stabilit la calcului contribuției clawback achitată pentru trimestrele I-III 2012, neputând fi vorba despre un prejudiciu rezultat din incidența prevederilor art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, ci despre restituirea de către organul fiscal colector, a unor sume pe care contribuabilul îndreptățit pretinde că nu le mai datorează, ca efect al declarării neconstituționale a textului de lege care impunea includerea TVA-ului în calculul taxei parafiscale. În aceste condiții, se reține aplicabilitatea prevederilor art. 117 Codul de procedură fiscalălă, referitor la restituirile de sume, ce trebuie să urmeze procedura la care face trimitere alin. (9) al aceluiași articol, fără a se putea eluda etapa administrativă de soluționare a cererii depuse de contribuabil la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare. Soluția primei instanțe, de respingere ca inadmisibilă a cererii de restituire formulate direct în cadrul cererii de chemare în judecată, fără respectarea prevederilor art. 117 C. proc. civ., este, așadar, legală și temeinică, urmând a fi menținută prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentele-reclamante, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488, pct. 5 și 8 C. proc. civ. 5.2.b) Temeiul de drept al soluției pronunțate Pentru toate considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., raportat la cele prevăzute de art. 488, pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge toate cele trei recursuri declarate în cauză ca nefondate, menținând ca legală și temeinică sentința civilă nr. 2460 din 23 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.