ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6561/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 206 din 20 martie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Î.I.I., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Protecție și Pază, a anulat Decizia nr. N704 din 17 februarie 2011, Hotărârea nr. N1279 din 25 martie 2011 și Hotărârea nr. 2 din 27 iunie 2011, emise de pârâtă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: În baza procesului-verbal de cercetare administrativa din 1 februarie 2011, Serviciul de Protecție și Pază a emis în sarcina reclamantului decizia de imputare nr. N 1704 din 17 februarie 2011 pentru suma de 14.163,97 lei reprezentând cheltuieli de întreținere suportate pe timpul școlarizării in cadrul Academiei Forțelor Terestre „N.B." Sibiu.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație, care a fost respinsă ca neîntemeiata prin Hotărârea nr. N 1583 din 18 aprilie 2011 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Serviciului de Protecție și Pază, act care a fost atacat de reclamant cu plângere la Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul aceluiași serviciu, plângere ce a fost respinsă prin Hotărârea nr. 2 din 27 iunie 2011. Prin toate aceste înscrisuri, s-a reținut că prin trecerea în rezervă prin demisie a reclamantului, intervenită la data de 17 decembrie 2010, înainte de împlinirea termenului de 10 ani pentru care s-a obligat să îndeplinească serviciul de militar activ, potrivit angajamentului încheiat cu M.A.N.

la data de 04 octombrie 2000, s-a creat o pagubă materială în sumă de 14.163,97 lei reprezentând cheltuieli de școlarizare. Se mai reține că, în perioada 2000-2004, reclamantul a fost student la Academia Forțelor Terestre „N.B." Sibiu, beneficiind gratuit de procesul de instruire și școlarizare. Prin Angajamentul încheiat cu M.A.N. la data de 04 octombrie 2000, în baza Decretului nr. 473/1971 privind încheierea de angajamente de către candidații admiși să urmeze instituțiile militare de învățământ și instituțiile civile de învățământ superior pentru cheltuielile de întreținere, reclamantul s-a obligat să îndeplinească serviciul militar activ timp de 10 ani, după absolvirea cursului de specializare pentru prima funcție.

Astfel, la art. II, punctul G din acest Angajament, reclamantul s-a obligat să restituie cheltuielile de întreținere efectuate de M.A.N. pe perioada cât a fost școlarizat, diminuate cu cota parte corespunzătoare perioadei servite ca ofițer în activitate, dacă este trecut în rezervă prin aplicarea uneia din prevederile art. 85 alin. (1), lit. g) - l), art. 87 sau art. 88 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, înainte de împlinirea termenului prevăzut la pct. II lit. e) din contract, care se referă la termenul de 10 ani, mai sus arătat. Ulterior, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 90/2001, care a modificat și completat Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin art. 41 s-a prevăzut obligația „persoanelor care urmează să devină cadre militare în condițiile art. 36 alin. (1), lit. a)-c), art. 38 lit. a) și art. 40 alin. (1) lit. a), la admiterea într-o instituție militară de învățământ pentru formarea ofițerilor, maiștrilor militari sau subofițerilor în activitate de a încheia cu M.A.N. contracte cu durata de 8 ani, de la numirea lor în prima funcție ” . În raport de modificarea legală intervenită, între M.A.N. și reclamant a fost încheiat un nou Contract privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate din 01 octombrie 2001 (fila 33 dosar) în care s-a prevăzut ca termen pentru exercitarea acestei profesii, termenul de 8 ani, mai sus arătat.

Rezultă că prin încheierea celui de-al doilea contract intervenit între aceleași părți, termenul privind obligativitatea exercitării profesiei de cadru militar, de la numirea în prima funcție a reclamantului, stabilit prin Angajamentul din 04 octombrie 2000, a fost modificat la 8 ani, acesta fiind aplicabil speței de față, termenul de 10 ani nemaifiind valabil. Prin urmare, prima instanță a apreciat că în mod nelegal au fost calculate în sarcina reclamantului cheltuieli de școlarizare, avându-se în vedere termenul de 10 ani prevăzut în Angajamentul din 04 octombrie 2000 care nu mai era valabil, când în realitate prin contractul din 01 octombrie 2001 termenul se modificase la 8 ani, calculați de la data numirii în prima funcție a acestuia.

Susținerea de către reclamant a faptului că cele două acte administrative nu sunt opozabile S.P.P., ca motiv de nulitate, nu a fost reținută, în condițiile în care S.P.P. a fost ultima unitate în care acesta a activat și, care, conform art. 22 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, luând cunoștința de producerea pagubei, avea obligația efectuării cercetării administrative. Împrejurarea că stabilirea cuantumului prejudiciului s-a făcut în baza datelor transmise de către U.M. nr. x Sibiu este justificată de faptul că doar această instituție militară de învățământ superior cunoaște valoarea cheltuielilor de întreținere pe care le-a suportat cu reclamantul pe perioada celor 4 ani cât acesta a fost student.

În ceea ce privește calculul cheltuielilor de școlarizare, acesta este reglementat de Ordinul M.A.N. din 12 aprilie 2007 pentru aprobarea Metodologiei privind determinarea/stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării/instruirii. 2. Motivele de recurs înfățișate de recurentul-pârât Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, în termen legal, a declarat recurs pârâtul S.P.P. Recurentul-pârât, invocând motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut, în esență, următoarele critici în raport cu hotărârea atacată: - instanța de fond, apreciind că singura bază legală pentru calcularea prejudiciului în discuție o reprezintă contractul semnat de reclamantul-intimat cu M.A.N.

la data de 1 octombrie 2001, prin care a fost redusă la 8 ani obligația exercitării profesiei de cadru militar activ, termenul de 10 ani stabilit prin angajament nemaifiind valabil, pornește de la o premisă greșită, după cum în mod eronat au fost aplicate și dispozițiile Decretului nr. 473/1971, ale H.G. nr. 190/1991 și ale Legii nr. 80/1995 întrucât s-a apreciat că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 90/2001 de modificare a Legii nr. 80/1995, dispozițiile primelor două acte normative nu își mai au aplicabilitate; - în realitate atât dispozițiile art. 41 1 din Legea nr. 80/1995 cât și cele ale Decretului nr. 473/1911 și ale H.G.

nr. 190/1991 sunt în vigoare, aplicându-se unor situații specifice, distincte, astfel că și cele două acte semnate de reclamant, respectiv angajamentul și contractul produc efecte; - în mod corect instanța de fond a stabilit că autoritatea recurentă este singura abilitată, în cazul reclamantului „să recupereze prejudiciul creat statului” prin demisia acestuia din urmă, ca ultimă unitate din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în care a activat reclamantul și care a și luat cunoștință de producerea pagubei, însă, în mod eronat a anulat actele de cercetare administrativă emise, argumentul avut în vedere în sensul că perioada care trebuia considerată ca fiind legală în calcularea prejudiciului produs, este de 8 ani și nu de 10 ani, așa cum a procedat S.P.P., fiind neîntemeiat.

3. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursul nu este fondat. Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu subzistă motive de nelegalitate de natură a antrena modificarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare expuse și a precizărilor aduse de instanța de recurs.

Reclamantul-intimat a investit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a actelor administrative emise de autoritatea recurentă S.P.P., incluzând decizia de imputare din 17 februarie 2011, prin care s-a stabilit obligația sa de plată a sumei de 14.163,97 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere pe durata școlarizării sale, urmare a trecerii în rezervă prin demisie, înainte de îndeplinirea serviciului, ca ofițer activ, timp de cel puțin 10 ani în unități militare, potrivit angajamentului înregistrat în 4 octombrie 2000. Prima instanță a admis cererea reclamantului și a dispus anularea actelor atacate reținând în esență că viciul de nelegalitate al acestora derivă din și constă în nesocotirea prevederilor, respectiv a duratei stipulate în noul contract privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, nr. 13647 din 1 octombrie 2001, încheiat între M.A.N.

și reclamant, pe durată de 8 ani, de la numirea în prima funcție conform prevederilor art. 41 1 din Legea nr. 80/1995, modificată și completată prin O.U.G. nr. 90/2001. Înalta Curte, examinând criticile recurentului vizând modalitatea de interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente, în raport și de conținutul angajamentului dar și al contractului, semnate de intimatul-reclamant, constată contrar celor susținute prin motivele de recurs, că în cauza de față au fost corect aplicate normele legale cuprinse în O.U.G. nr. 90 din 21 iunie 2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.

Astfel, în cuprinsul art. 41 1 , nou introdus, se stipulează după cum urmează: „Persoanele care urmează să devină cadre militare în condițiile art. 36 alin. (1) lit. a) - c), ale art. 38 lit. a) și ale art. 40 alin. (1) lit. a), la admiterea într-o instituție militară de învățământ pentru formarea ofițerilor, maiștrilor militari sau subofițerilor în activitate, încheie cu M.A.N. contracte cu durata de 8 ani de la numirea lor în prima funcție. În condițiile prevăzute la art. 36 alin. (1) lit. d) și e), art. 38 lit. b) și c), precum și la art. 40 alin. (1) lit. b) și c) persoanele în cauză, înainte de a urma cursul de formare ofițeri, maiștri militari sau subofițeri în activitate, în condițiile Ghidului carierei militare, încheie cu M.A.N.

contracte cu durata de 4 ani. După expirare contractele pot fi reînnoite, în funcție de opțiunea părților, pe perioade succesive cu durata de până la 4 ani, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului apărării naționale. Cadrele militare care au o vechime ca ofițer, maistru militar sau subofițer în activitate de cel puțin 15 ani pot încheia cu M.A.N. contracte până la împlinirea limitei de vârstă în grad. Cu 6 luni înainte de expirarea contractului părțile sunt obligate să se încunoștințeze reciproc asupra intenției de reînnoire a acestuia. În situația în care înainte de expirarea duratei stabilite cadrele militare reziliază contractul potrivit art. 85 alin. (1) lit. h), acestea sunt obligate să anunțe M.A.N.

cu cel puțin 30 de zile înainte, iar în cazul primului contract cadrele militare sunt obligate și să restituie cheltuielile de întreținere și de instruire pe timpul școlarizării, proporțional cu perioada de contract rămasă neexecutată.” Raportat la prevederile legale sus-citate, care, fără echivoc, prevăd necesitatea încheierii unui contract cu durata de 8 ani de la numirea în primă funcție a unui cadru militar și Înalta Curte apreciază că, în mod firesc dar și corect din perspectivă legală, s-a apreciat că în situația reclamantului prevalență se impune a fi acordată contractului din 1 octombrie 2001, în care este stipulat tocmai termenul de 8 ani, urmare a modificărilor survenite prin adoptarea O.U.G.

nr. 90/2001. Împrejurarea că în cuprinsul acestui contract, încheiat în anul 2001 (fila 33 dosar fond) nu este cuprinsă nici o prevedere prin care să se facă trimitere la perioada stipulată în angajamentul anterior semnat, din 4 octombrie 2000, în ceea ce privește durata impusă pentru exercitarea profesiei, de la numirea în funcție, nu este de natură a conduce la concluzia, susținută de recurent, în sensul că subzistă integral valabilitatea ambelor documente iar în ceea ce privește îndatoririle reclamantului-intimat, urmează a fi avut în vedere termenul de 10 ani inițial prevăzut. Și aceasta întrucât, pe de-o parte, încheierea ulterioară a contractului, în anul 2001, ca nou acord, a reflectat modificările legislative intervenite prin adoptarea O.U.G.

nr. 90 din 21 iunie 2001, pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, iar pe de alta nu poate fi nesocotită împrejurarea că în cuprinsul angajamentului semnat în anul 2000, la pct. „G” se face trimitere expresă la prevederile art. 85-88 din Legea nr. 80/1995, în forma anterioară modificării intervenite în anul 2001. Acea prevedere din angajament viza tocmai restituirea cheltuielilor de întreținere efectuate de M.A.N., pe durata școlarizării, proporțional cu perioada servită ca ofițer în activitate, în ipoteza trecerii în rezervă, prin aplicarea uneia din prevederile art. 85 alin. (1) lit. g)-l), înainte de împlinirea termenului prevăzut la pct. II lit. e) 1 din angajament, iar prin O.U.G.

nr. 90/2001 s-au modificat, respectiv au fost completate prevederile Legii nr. 80/1995, atât prin introducerea art. 41 1 , sus citat, cât și prin adăugarea unui nou caz de trecere în rezervă, printre cele prevăzute de art. 85, respectiv cel de la pct. II „lit. e) 1 : - la expirarea termenului prevăzut în contractul încheiat în condițiile art. 41 1 , dacă una din părți nu este de acord cu reînnoirea acestuia”. Așa fiind este evidentă corelarea prevederilor și mai bine spus legătura dintre cele două acte, angajamentul și contractul încheiate de reclamant, sub imperiul unor prevederi legale succesive, reglementând însă, pentru ipoteza ce interesează prezenta cauză, aceeași chestiune și anume, modalitatea prin care persoanele care urmează să devină cadre militare, la admiterea într-o instituție militară de învățământ, urmează să încheie cu M.A.N.

angajamente, respectiv contracte, pe o anume durată, de la numirea în funcție. Din această perspectivă, raportat așadar la criteriul succesiunii în timp nu numai a reglementărilor legale intervenite dar și a documentelor prin care părțile s-au angajat și și-au asumat obligații, Înalta Curte în acord cu cele statuate și de prima instanță, apreciază că prin încheierea celui de-al doilea contract, intervenit între aceleași părți, termenul privind obligativitatea exercitării profesiei de cadru militar a fost implicit modificat în sensul că durata a fost redusă de la 10 la 8 ani, corespunzător modificărilor și prevederilor legale sus enunțate.

Așa fiind, actele administrative emise de către pârâtul recurent, atacate în prezenta cauză, fiind fundamentate exclusiv pe clauzele cuprinse în Angajamentul semnat în anul 2000, apreciat ca singurul aplicabil și pornind de la unica premisă a încălcării obligației de îndeplinire a serviciului militar activ timp de 10 ani, după absolvirea cursului de specializare pentru prima funcție, sunt apreciate și de Înalta Curte ca fiind nelegale întrucât nesocotesc nu numai prevederile contractului semnat în anul 2001 dar chiar prevederile art. 41 1 din Legea nr. 80/1995, cu privire la care instanța, pentru argumentele expuse, a reținut deplina incidență în cauză.

Înalta Curte apreciază că sancțiunea anulării actelor atacate, dată fiind natura lor nelegală se impune a fi menținută și în considerarea lipsei motivării respectiv a indicării cu claritate a elementelor de fapt și de drept pentru care prin Hotărârea nr. 2 din 27 iunie 2011 nu au fost primite susținerile reclamantului-intimat vizând modalitatea de calcul a prejudiciului reținut în sarcina sa, simpla mențiunea în sensul că documentul avut în vedere emană de la o instituție publică, nefiind desigur suficientă. De altfel, în acest sens este de arătat că potrivit art. 41 1 alin. (6) din Legea nr. 80/1995, în situația în care se stabilește restituirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, aceasta se dispune proporțional cu perioada de contract rămasă neexecutată.

În cadrul procesual de față, dat fiind viciul de nelegalitate reținut, ce afectează actele administrative atacate dar și insuficienta motivare a acestora în sensul arătat, desigur că nu s-a putut determina, raportat și la data demisiei reclamantului-intimat - 15 decembrie 2010 - măsura în care contractul din 1 octombrie 2001 își păstrează valabilitatea pentru a se putea determina astfel și eventuala perioadă pentru care, proporțional cu durata din contract rămasă neexecutată, reclamantul-intimat datorează cheltuieli de școlarizare. Nu mai puțin însă, în raport de dezlegările cuprinse în prezenta decizie asupra cadrului legal aplicabil și a stabilirii normelor incidente, Înalta Curte apreciază că autoritatea intimată va putea determina și finaliza pe cale administrativă, chestiunile sus-arătate, în calitatea sa de ultimă unitate din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în care a activat reclamantul intimat și care, conform art. 22 din O.G.

nr. 121/1998, este singura instituție care poate, în cazul de față, să recupereze eventualul prejudiciu creat prin demisia reclamantului, astfel cum în mod just a reținut prima instanță și a confirmat, de altfel și recurentul pârât prin cererea de recurs promovată. Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge așadar ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.P.P. împotriva Sentinței civile nr. 206 din 20 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2013.