ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2459/2016

Decizia nr. 2459/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 6 august 2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Protecție de Pază anularea Deciziei de impunere din 17 ianuarie 2014, a Hotărârii din 22 aprilie 2014, respectiv Procesul-verbal de cercetare administrativ din data 20 decembrie 2013.

1.2. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel Craiova, prin Sentința nr. 368 din 21 octombrie 2014 a respins contestația formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

3.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul de filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 14 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 7 iunie 2016, Completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

3.2 Cu privire la fondul recursului

3.3.Analiza motivelor de casare invocate

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate de pârât, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurent, pentru considerentele ce urmează.

Recurentul apreciază că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinzând motive străine de natura cauzei.

În opinia recurentului, instanța de fond a reținut doar existența unei puteri de lucru judecat în sensul că intimata-pârâtă este îndreptățită să determine și să finalizeze pe cale administrativă perioada pentru care datorează cheltuieli de școlarizare, aceasta fiind ultima unitate din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în care a activat.

Se susține că au fost ignorate și încălcate dispozițiile legale aplicabile în materie și care stabilesc fără echivoc faptul că obligația de a suporta cheltuielile de școlarizare revine în mod exclusiv cadrelor militare din Ministerul Apărării Naționale care demisionează, or recurentul la momentul înaintării demisiei nu mai era încadrat în rândul cadrelor militare MAN ci era ofițer activ în cadrul SPP.

Motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează hotărârile care nu cuprind motivele pe care se întemeiază, care cuprind motive contradictorii sau care conțin numai motive străine de natura cauzei.

În speță nu este îndeplinită niciuna dintre aceste ipoteze, sentința atacată fiind motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Judecătorul fondului a indicat situația de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate și motivele de drept pe care s-a întemeiat soluția, raționamentul urmat fiind expus clar și logic.

Criticile adresate de reclamant sentinței pronunțate de Curtea de Apel Craiova sunt subsumate motivului de nelegalitate a hotărârii prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește acest motiv de recurs, se apreciază că este neîntemeiat, hotărârea fiind dată în conformitate cu normele de drept material care guvernează materia specifică.

Susținerea recurentului cum că actele contestate sunt nelegale motivat de faptul că, între părți nu există vreun document care să ateste existența raporturilor contractuale la momentul înaintării demisiei sale și că astfel intimatul nu poate solicita obligarea sa la plata sumei de 7.934,7 lei nu poate fi reținută de instanță.

Astfel, instanțele de judecată au lămurit definitiv și irevocabil faptul că invocarea de recurent a inopozabilității față de Serviciul de Protecție și Pază a angajamentului și contractului nu poate fi reținută, în condițiile în care instituția intimată a fost ultima unitate în care acesta a activat și care conform art. 22 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea material a militarilor, luând cunoștință de producerea pagubei, avea obligația legală a efectuării cercetării administrative.

Având în vedere că s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, îndreptățirea actualei intimate-pârâte la recuperarea eventualului prejudiciu cauzat de demisa recurentului-reclamant anterior împlinirii termenului de 8 ani de la data încheierii contractului din 01 octombrie 2001, orice critică a recurentului sub acest aspect nu poate fi repusă în discuția părților, în caz contrar încălcându-se efectul pozitiv al lucrului judecat, hotărârea beneficiind de prezumția că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Nefondată este și susținerea recurentului privind imposibilitatea de a proceda la recuperarea sumei de 7.934,7 lei în lipsa unui angajament valabil din partea sa, întrucât, așa cum s-a reținut, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 6.561 din 08 octombrie 2013, a stabilit, cu putere de lucru judecat, îndreptățirea intimatului la determinarea eventualului prejudiciu creat prin demisia recurentului.

În privința sumei imputate recurentului prin decizia contestată, din angajamentul de plată din data de 04 octombrie 2000, se reține că recurentul, fost student la Academia Forțelor Terestre " ...", s-a obligat să restituie cheltuielile de întreținere efectuate de Ministerul Apărării Naționale pe perioada cât a fost școlarizat, diminuate cu cota parte corespunzătoare perioadei servite ca ofițer în activitate, dacă este trecut în rezervă, prin aplicarea uneia din prevederile de la art. 85 alin. (1) lit. g - l, art. 87 sau art. 88 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare înainte de împlinirea termenului prevăzut la pct. II lit. E) din prezentul angajament.

Prin încheierea contractului cu Ministerul Apărării Naționale, termenul privind obligativitatea exercitării profesiei de cadru militar, de la numirea în prima funcție, stabilită prin Angajamentul din 4 octombrie 2000 a fost modificat la 8 ani, acesta fiind aplicabil speței de față, termenul de 10 nemaifiind valabil.

Față de cele anterior menționate, singurul act ce poate fi invocat ca bază pentru calcularea prejudiciului produs prin trecerea în rezervă înainte de termen, este contractual din 1 octombrie 2001.

Potrivit dispozițiilor art. 41

1

alin. (7) din O.G. nr. 80/1995 obligația de restituire a cheltuielilor de întreținere și de instruire pe timpul școlarizării revine cadrelor militare, dacă sunt trecute în rezervă de către Ministerul Apărării Naționale, potrivit art. 85 alin. (1) lit. i) - l), art. 87 și 88, înainte de expirarea primului contract.

În cauza de față, reclamantul a fost trecut în rezervă la data de 17 decembrie 2010 ( urmare a demisie), astfel că data trecerii în rezervă a fost anterioară împlinirii termenului de 8 ani, motiv pentru care, în raport cu prevederile art. 41

1

din O.G. nr. 80/1995 are obligația de a restitui cheltuielile de întreținere și de instruire pe timpul școlarizării proporțional cu numărul de zile rămase până la împlinirea termenului de 8 ani, respectiv un număr de 593 zile conform procesului-verbal de cercetare administrativă din 20 decembrie 2013.

Se susține de recurent că prevederile art. 41

1

se aplică în exclusivitate cadrelor militare din Ministerul Apărării Naționale.

Or, acest argument nu este de natură a-l exonera pe recurent de obligația de a achita suma reținută în sarcina sa acesta fiind fost cadru militar în cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Mai mult, cu putere de lucru judecat s-a stabilit că termenul de 8 ani prevăzut de dispozițiile art. 41

1

din O.G. nr. 80/1995 este aplicabil speței de față.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamatului A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 368 din 21 octombrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2016.

Procesat de GGC - ED