ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6286/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe Prin încheierea din 20 august 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 9956/117/2011, Curtea de Apel Cluj a fost legal învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate cu privire la dispozițiile art. 8 alin. (1) și (4) și art. 35 alin. (1) din Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele C.N.A.S. În motivarea excepției de nelegalitate invocate, reclamantul L.V.C.M. a susținut că, prin textele criticate, se adaugă nepermis la Legea nr. 95/2006, în sensul că se stabilește modul de calcul al unei contribuții bugetare și termenele de plată și se extinde competența Casei de Asigurări de Sănătate privind emiterea de decizii de impunere, care, la scadență, au valoare de titlu executoriu, în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită.

2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 924/2012 din 23 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, excepția de nelegalitate a art. 8 alin. (1) și (4) și a art. 35 din Ordinul nr. 617/2006 emis de Președintele C.N.A.S., invocată de reclamantul L.V.C.M., în contradictoriu cu intimații Casa Județeană de Sănătate a Județului Cluj, Președintele C.N.A.S. și C.N.A.S. În motivarea acestei soluții, prima instanță, examinând dispozițiile legale criticate, a apreciat, mai întâi, că dispozițiile art. 8 alin. (1) și (4) din Ordin nu fac decât să expliciteze și să detalieze modalitatea de calculare a termenului de plată stabilit în Legea nr. 95/2006, fără a afecta termenul de plată.

În continuare, instanța fondului a mai constatat că dispozițiile art. 35 din Normele Metodologice nu adaugă la lege, întrucât C.N.A.S. este abilitată de Legea nr. 95/2006 să aibă calitate de organ emitent al deciziei de impunere pentru creanțele cu titlu de contribuții la Fondul național unic de asigurări de sănătate și, totodată, de organ execuțional, respectiv de a proceda la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere în condițiile prevăzute de legea procesual fiscală, iar măsurile de executare silită pentru care este abilitată Casa conform art. 216 din Legea nr. 95/2006 se pot întreprinde doar dacă există un titlu executoriu formal valabil și în fond temeinic.

Ca atare, prevederea din textul art. 35 din Normele Metodologice, privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, emis de C.N.A.S. conform căreia Casa este abilitată să emită decizii de imputare care la scadență au valoare de titlu executoriu nu modifică dispozițiile legale mai sus analizate, ci doar explicitează modalitatea concretă de realizare. Curtea a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui C.N.A.S., cu motivarea că actul administrativ cu caracter normativ a fost emis de președintele C.N.A.S.

în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, precum și pentru punerea în aplicare a hotărârilor consiliului de administrație care avea competența de a elabora norme privind aplicarea măsurilor de executare silită și de urmărire a contribuțiilor datorate la Fond pentru persoanele fizice. 3.Recursul reclamantului Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul L.V.C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul - reclamant a reluat criticile privind introducerea, prin art. 8 alin. (1) și (4) a unor termene pentru plata obligațiilor ce exced cadrului stabilit de Legea nr. 95/2006 arătat că instanța de fond a ocolit rezolvarea directă a cauzei deduse judecății, apelând la o interpretare proprie, considerată „rațională”, numai prin prisma politicii de gestionare a fondului de asigurări sociale de sănătate.

A mai arătat că analiza concretă a Legii nr. 95/2006 duce la concluzia că aceasta nu cuprinde dispoziții privind abilitarea caselor de asigurări de sănătate de a stabili impozite, taxe sau contribuții, respectiv de a emite decizii de impunere. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul - reclamant a reluat argumentele invocate în motivarea excepției de nelegalitate, arătând că art. 216 din Legea nr. 95/2006 conferă C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, numai atribuția de a aplica măsurile de executare silită, iar nu de a emite decizii de impunere. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul - reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ nelegal cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Odată cu instituționalizarea excepției de nelegalitate, prin Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ stabilește, în baza principiilor legalității, ierarhiei și forței juridice a actelor normative, legalitatea unui act administrativ pe calea acestei excepții. Prin urmare, excepția de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la legea în a cărei executare au fost emise.

Cu alte cuvinte, avem de-a face cu consonanța unui act juridic care produce efecte cu o forță juridică inferioară față de actul juridic care produce efecte cu forță juridică superioară, fundamentul constituțional fiind reprezentat de art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (2) și, respectiv, cu art. 108 alin. (2) din Constituție. Ordinul nr. 617/2007, din care fac parte normele administrative atacată pe calea excepției de nelegalitate, are ca obiect aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Ordinul a fost emis de C.N.A.S., în temeiul unor prevederi expres menționate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin. (3), art. 213 alin. 3 și 4, art. 216, art. 256 - 260 ș.a) și din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7, art. 17 alin. 5 și art. 18 pct. 36). Soluția adoptată de judecătorul fondului reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative, atât dispozițiile art. 8 alin. (1) și (4), cât și ale art. 35 din Normele metodologice neadăugând la lege și necontravenind sensului și spiritului actelor normative cu forță juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat De asemenea sentința este motivată în mod logic și convingător, întrunind cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Mai întâi, așa cum a reținut și instanța de fond, dispozițiile art. 8 alin. (1) și (4) din Ordin nu fac decât să expliciteze și să detalieze modalitatea de calculare a termenului de plată stabilit în Legea nr. 95/2006, fără a afecta în vreun fel acest termen sau a excede cadrului stabilit de legea în executarea căreia au fost emise normele metodologice.

În continuare, se constată că art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la prevederile Codului de procedură fiscală în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor ce revin C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice sau juridice specializate, pentru aplicarea măsurilor de executare silită în vederea încasării sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere aferente, astfel că nu se poate reproșa instanței de fond că a raportat fără temei analiza legalității ordinului la prevederile Codului de procedură fiscală, în loc să se limiteze la cele ale Legii nr. 95/2006, așa cum afirmă recurentul - reclamant. Potrivit art. 141 din C. proc. fisc., executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul normelor cuprinse în același cod, de către organul de executare competent, care în materia supusă analizei este C.N.A.S..

Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce la concluzia că, în cadrul competenței atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silite pentru sumele datorate către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, este inclusă și atribuția de a emite decizii de impunere și titluri executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor Codului de procedură fiscală, strict cu privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate . O astfel de interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care gestionarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin C.N.A.S.

ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 din C. proc. fisc. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.V.C.M. împotriva sentinței civile nr. 924 din 23 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2013.