ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4749/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul N.L.I., a sesizat instanța de

contencios administrativ cu excepția de nelegalitate a prevederilor din Ordinul

Președintelui CNAS nr. 617/2007.

Prin Sentința civilă

nr. 233 din 23 martie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă,

contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate a

prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 al Președintelui CNAS invocată de

către reclamantul N.L.I. în contradictoriu cu pârâții Președintele Casei

Naționale de Asigurări de Sănătate și C.A.S. Maramureș.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că potrivit art. 216 din Legea nr.

95/2006 în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor

datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care

colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau

persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de

executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor

de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură

fiscală, republicat.

Astfel, norma legală

cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la

dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează

atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Împrejurarea că

dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și

posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al

CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să

contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile

în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale

se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor

Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în

cazul dat este chiar Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

În accepțiunea

reclamantului dispozițiile ordinului contestat sunt nelegale întrucât casele de

asigurări de sănătate nu sunt abilitate să recurgă la stabilirea contribuțiilor

datorate la FNUASS, având în vedere faptul că dispozițiile Legii nr. 95/2006

abilitează CNAS și CAS numai pentru luarea măsurilor de executare silită, nu și

pentru stabilirea contribuțiilor de asigurări de sănătate.

Curtea de Apel a mai

reținut că prin dispozițiile art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr.

617/2007 nu se realizează o substituire a CNAS, prin casele de asigurări de

sănătate sau persoane fizice ori juridice specializate, în obligația de

stabilire a taxelor și contribuțiilor datorate bugetului general consolidat

care incumbă în sarcina Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Potrivit art. 141 C.

proc. fisc. executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul

unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală,

de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar Casa

Națională de Asigurări de Sănătate, această din urmă competență fiindu-i

recunoscută expres de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 216 din Legea

nr. 95/2006.

Prevederile art. 35

din Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007 se limitează strict la cadrul

stabilit de actul de bază Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost emis,

și nu contravin legii ci doar o explicitează.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamantul N.L.I. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că soluția pronunțată de Curtea de Apel Cluj, este nelegală

și netemeinică, fiind lipsită de temei legal și dată cu interpretarea și

aplicarea greșită a legii.

Recurentul susține că

instanța fondului nu a observat sau nu a vrut să observe și apoi să rețină că,

nu s-a pus în discuție dreptul CAS de a colecta și administra creanțele

datorate fondului de persoane fizice ce desfășoară activități independente, așa

cum sunt definite prin textul art. 215 alin. (3), art. 216 și respectiv 261

alin. (1) și (4), context în care, pot proceda la executarea silită a

creanțelor datorate, potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu

modificările și completările ulterioare și O.U.G. nr. 92/2003, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, context în care, președintele CNAS, cu

avizul Consiliului de administrație, poate stabili norme obligatorii pentru

Casele Județene de Sănătate, ci că, s-a pus în discuție doar necompetența și

determinarea prin normele atacate a unor atribuții peste lege, de a emite

decizii de impunere din oficiu și apoi, de a soluționa contestațiile la

acestea, atribut exclusiv al ANAF.

De altfel, însăși

Ordinul nr. 617/2007 a fost emis cu un scop clar, anume acela de a aproba norme

metodologice privind:

- stabilirea

documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv

asigurat fără plata contribuției;

- aplicarea masurilor

de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul Național Unic

de Asigurări Sociale de Sănătate.

Titlul de creanță,

respectiv Decizia de impunere din oficiu, trebuia să fie emisă de ANAF și

transmisă CAS, pentru a putea proceda, potrivit normelor de procedură fiscală,

la punerea lui în executare și urmărirea încasării creanțelor pe care le-ar

stabili. Tot această instituție, potrivit normelor procesual-fiscale, era și

este în drept să soluționeze și eventualele contestații cu privire la

determinarea contribuției și respectiv a sumelor accesorii la acestea, în cazul

în care, debitul nu s-ar achita la termenul scadent.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

În cauză, Ordinul nr.

617/2007, emis de CNAS pentru aprobarea Normelor metodologice privind

stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat,

respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea

măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului

Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, a fost emis în temeiul

dispozițiilor expres menționate din Legea nr. 95/206 privind reforma în

domeniul sănătății (art. 211 alin. (3), 213 alin. (3) și (4), art. 216, 256 -

260 ș.a.) și al Statului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin

H.G. nr. 972/2006 (art. 7, 17 alin. (5) și art. 18 pct. 36).

Analizând textul a

cărei nelegalitate a fost invocată, respectiv a art. 35 din Ordinul nr.

617/2007, prin raportare la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006 Înalta

Curte apreciază că acesta nu adaugă la lege.

Instanța de control

judiciar apreciază că nu sunt extinse competențele CAS cu privire la emiterea

de decizii de impunere, care la scadență au valoarea de titlu executoriu în

baza cărora se poate declanșa urmărirea silită, în plus față de abilitarea

legală deja recunoscută, aceea de a proceda la aplicarea măsurilor de executare

silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de

întârziere.

Înalta Curte

apreciază, raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu

care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate

fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea

veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice

ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare

silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de

întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,

republicat, că dispozițiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter

nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici nu contravin sensului și spiritului

legii în aplicarea căreia au fost adoptate.

Astfel, norma legală

cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la

dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează atribuțiile

execuționale ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Împrejurarea că

dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și

posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al

CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să

contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile

în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale

se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor

Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în

cazul dat este chiar Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Interpretarea

sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la concluzia

că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2006 nu depășesc

cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost

esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu

privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale

de Sănătate, în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate

de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a

titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în

O.G. nr. 92/2003.

O astfel de

interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care gestionarea

fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se

constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează

prin CNAS ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează

că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare

referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a

putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu

respectarea prevederilor art. 141 C. proc. fisc.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de N.L.I. împotriva Sentinței civile nr. 233 din 23 martie 2012 a

Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM