ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4749/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul N.L.I., a sesizat instanța de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate a prevederilor din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007. Prin Sentința civilă nr. 233 din 23 martie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate a prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 al Președintelui CNAS invocată de către reclamantul N.L.I. în contradictoriu cu pârâții Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și C.A.S. Maramureș.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit art. 216 din Legea nr. 95/2006 în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat. Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Împrejurarea că dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

În accepțiunea reclamantului dispozițiile ordinului contestat sunt nelegale întrucât casele de asigurări de sănătate nu sunt abilitate să recurgă la stabilirea contribuțiilor datorate la FNUASS, având în vedere faptul că dispozițiile Legii nr. 95/2006 abilitează CNAS și CAS numai pentru luarea măsurilor de executare silită, nu și pentru stabilirea contribuțiilor de asigurări de sănătate. Curtea de Apel a mai reținut că prin dispozițiile art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 nu se realizează o substituire a CNAS, prin casele de asigurări de sănătate sau persoane fizice ori juridice specializate, în obligația de stabilire a taxelor și contribuțiilor datorate bugetului general consolidat care incumbă în sarcina Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Potrivit art. 141 C. proc. fisc. executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar Casa Națională de Asigurări de Sănătate, această din urmă competență fiindu-i recunoscută expres de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 95/2006. Prevederile art. 35 din Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007 se limitează strict la cadrul stabilit de actul de bază Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost emis, și nu contravin legii ci doar o explicitează. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul N.L.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că soluția pronunțată de Curtea de Apel Cluj, este nelegală și netemeinică, fiind lipsită de temei legal și dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii. Recurentul susține că instanța fondului nu a observat sau nu a vrut să observe și apoi să rețină că, nu s-a pus în discuție dreptul CAS de a colecta și administra creanțele datorate fondului de persoane fizice ce desfășoară activități independente, așa cum sunt definite prin textul art. 215 alin. (3), art. 216 și respectiv 261 alin. (1) și (4), context în care, pot proceda la executarea silită a creanțelor datorate, potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare și O.U.G.

nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, context în care, președintele CNAS, cu avizul Consiliului de administrație, poate stabili norme obligatorii pentru Casele Județene de Sănătate, ci că, s-a pus în discuție doar necompetența și determinarea prin normele atacate a unor atribuții peste lege, de a emite decizii de impunere din oficiu și apoi, de a soluționa contestațiile la acestea, atribut exclusiv al ANAF. De altfel, însăși Ordinul nr. 617/2007 a fost emis cu un scop clar, anume acela de a aproba norme metodologice privind: - stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției; - aplicarea masurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Titlul de creanță, respectiv Decizia de impunere din oficiu, trebuia să fie emisă de ANAF și transmisă CAS, pentru a putea proceda, potrivit normelor de procedură fiscală, la punerea lui în executare și urmărirea încasării creanțelor pe care le-ar stabili. Tot această instituție, potrivit normelor procesual-fiscale, era și este în drept să soluționeze și eventualele contestații cu privire la determinarea contribuției și respectiv a sumelor accesorii la acestea, în cazul în care, debitul nu s-ar achita la termenul scadent. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În cauză, Ordinul nr. 617/2007, emis de CNAS pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, a fost emis în temeiul dispozițiilor expres menționate din Legea nr. 95/206 privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin. (3), 213 alin. (3) și (4), art. 216, 256 - 260 ș.a.) și al Statului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G.

nr. 972/2006 (art. 7, 17 alin. (5) și art. 18 pct. 36). Analizând textul a cărei nelegalitate a fost invocată, respectiv a art. 35 din Ordinul nr. 617/2007, prin raportare la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006 Înalta Curte apreciază că acesta nu adaugă la lege. Instanța de control judiciar apreciază că nu sunt extinse competențele CAS cu privire la emiterea de decizii de impunere, care la scadență au valoarea de titlu executoriu în baza cărora se poate declanșa urmărirea silită, în plus față de abilitarea legală deja recunoscută, aceea de a proceda la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere.

Înalta Curte apreciază, raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, că dispozițiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici nu contravin sensului și spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.

Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menționează atribuțiile execuționale ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Împrejurarea că dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2006 nu depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.

O astfel de interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care gestionarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin CNAS ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 C. proc. fisc. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.L.I. împotriva Sentinței civile nr. 233 din 23 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM