ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6231/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

1.Hotărârea Curții de

apel

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.V.

în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș și în consecință

a dispus anularea Hotărârii nr. 945 din 14 noiembrie 2011, emisă de pârâtă și a

obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada

1 octombrie 1940 - 15 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute

de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2011.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a constatat că beneficiază de aceste prevederi

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din

străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de

concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a

făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a

trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din

motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

În opinia Curții,

dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999 se

poate realiza în condițiile definite de art. 6

1

al aceluiași act

normativ, respectiv cu acte oficiale, eliberate, la cerere, de către organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de

probă prevăzut de lege.

Curtea, în analiza

probei testimoniale administrată, a constatat că declarațiile martorilor sunt

pertinente, având legătură cu obiectul cauzei.

S-a mai reținut că în

perioada octombrie 1940 - martie 1945, din cauza persecuțiilor din motive,

familia reclamantului s-a refugiat din localitatea Slătioara, Com. Strâmtura,

Județul Maramureș, în localitățile Turda și Aiton, Jud. Cluj, din motive de

persecuție etnică.

exercitată

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs Casa Județeană de Pensii

Maramureș criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul

dispozițiilor art. 304 punctul 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.,

arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art. 1 și art. 6

1

din

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Se arată că deși art.

1 din O.G. nr. 105/1999 prevede că perioada de persecuție din motive entice se

poate încadra în intervalul 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, instanța de fond

a stabilit că reclamantul a suferit persecuții entice până la data de 15 martie

1945.

S-a mai arătat în

motivarea căii de atac că martorii nu au putut furniza date concrete în ceea ce

privește refugiul reclamantului.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând încheierea

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, dar și în temeiul  art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

fapt și de drept relevante

Intimatul - reclamant

a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect

anularea Hotărârii nr. 945 din 14 noiembrie 2011, emisă de Casa Județeană de

Pensii Maramureș și obligarea la recunoașterea calității de refugiat în

perioada 1 octombrie 1940 - 15 martie 1945 și acordarea drepturilor bănești

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2011.

Potrivit art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice

,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui

act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus

menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Prin

H.G. nr.

127/2002

s-au aprobat Normele pentru aplicarea

prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 105/1999.

Conform acestor

prevederi,

perioada maximă pentru care se poate

dovedi o persecuție din motive etnice este 6 martie 1945, astfel că drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000 nu pot fi acordate decât până la această dată.

Prin urmare, instanța

de control judiciar constată că în mod greșit Curtea de Apel Cluj a stabilit că

drepturile cuvenite reclamantului se acordă pentru perioada 1 octombrie 1940 -

15 martie 1945, criticile recurentei potrivit cărora această perioadă excede

cadrului legal pentru care se pot recunoaște drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000

sunt fondate.

Criticile recurentei

potrivit cărora declarațiile martorilor au un caracter general, nu pot fi

reținute.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu

modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut

de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

Din conținutul și

interpretarea textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii

se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în

perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar

în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din

H.G.127/2002 cuprinzând Normele Metodologice de Aplicare a O.G.105/1999.

Or, din declarațiile

martorilor date în fața instanței de fond, precum și din cuprinsul

înscrisurilor depuse în probațiune, rezultă cu certitudine că reclamantul

împreună cu familia sa, în perioada octombrie 1940-martie 1945, din cauza

persecuțiilor din motive entice s-au refugiat din localitatea Slătioara, Com. Strâmtura,

Jud. Maramureș în Localitățile Turda și Aiton, Județul Cluj.

În cauză, dovada

refugiului reclamantului s-a făcut, așadar conform legii, instanța de fond în

mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului

calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și în consecință

să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.

soluției adoptate în recurs

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin.

(1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă, va

modifica sentința atacată, în sensul că drepturile cuvenite

intimatului-reclamant, conform Legii nr. 189/2000, se acordă pentru perioada 1

octombrie 1940-06 martie 1945.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Maramureș împotriva Sentinței nr. 224 din 21 martie

2012 Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că drepturile vor fi calculate pentru perioada 1 octombrie 1940-6

martie 1945.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 septembrie 2013.