ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6231/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6231/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
1.Hotărârea Curții de
apel
Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.V.
în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș și în consecință
a dispus anularea Hotărârii nr. 945 din 14 noiembrie 2011, emisă de pârâtă și a
obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada
1 octombrie 1940 - 15 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute
de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și
completările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2011.
Pentru a pronunța
această soluție, Curtea a constatat că beneficiază de aceste prevederi
persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere
de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din
străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de
concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a
făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a
trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din
motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
În opinia Curții,
dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999 se
poate realiza în condițiile definite de art. 6
1
al aceluiași act
normativ, respectiv cu acte oficiale, eliberate, la cerere, de către organele
competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de
probă prevăzut de lege.
Curtea, în analiza
probei testimoniale administrată, a constatat că declarațiile martorilor sunt
pertinente, având legătură cu obiectul cauzei.
S-a mai reținut că în
perioada octombrie 1940 - martie 1945, din cauza persecuțiilor din motive,
familia reclamantului s-a refugiat din localitatea Slătioara, Com. Strâmtura,
Județul Maramureș, în localitățile Turda și Aiton, Jud. Cluj, din motive de
persecuție etnică.
Calea de atac
exercitată
Împotriva sentinței
pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs Casa Județeană de Pensii
Maramureș criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul
dispozițiilor art. 304 punctul 9 și ale art. 304
1
C. proc. civ.,
arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art. 1 și art. 6
1
din
O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.
Se arată că deși art.
1 din O.G. nr. 105/1999 prevede că perioada de persecuție din motive entice se
poate încadra în intervalul 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, instanța de fond
a stabilit că reclamantul a suferit persecuții entice până la data de 15 martie
1945.
S-a mai arătat în
motivarea căii de atac că martorii nu au putut furniza date concrete în ceea ce
privește refugiul reclamantului.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând încheierea
atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, dar și în temeiul art. 304
1
C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Argumentele de
fapt și de drept relevante
Intimatul - reclamant
a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect
anularea Hotărârii nr. 945 din 14 noiembrie 2011, emisă de Casa Județeană de
Pensii Maramureș și obligarea la recunoașterea calității de refugiat în
perioada 1 octombrie 1940 - 15 martie 1945 și acordarea drepturilor bănești
prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu
modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2011.
Potrivit art. 1 lit.
c) din O.G. nr. 105/1999
privind acordarea unor
drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu
începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice
,
astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui
act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus
menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată,
expulzată sau strămutată în altă localitate.
Prin
H.G. nr.
127/2002
s-au aprobat Normele pentru aplicarea
prevederilor
Ordonanței Guvernului nr. 105/1999.
Conform acestor
prevederi,
perioada maximă pentru care se poate
dovedi o persecuție din motive etnice este 6 martie 1945, astfel că drepturile
prevăzute de Legea nr. 189/2000 nu pot fi acordate decât până la această dată.
Prin urmare, instanța
de control judiciar constată că în mod greșit Curtea de Apel Cluj a stabilit că
drepturile cuvenite reclamantului se acordă pentru perioada 1 octombrie 1940 -
15 martie 1945, criticile recurentei potrivit cărora această perioadă excede
cadrului legal pentru care se pot recunoaște drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000
sunt fondate.
Criticile recurentei
potrivit cărora declarațiile martorilor au un caracter general, nu pot fi
reținute.
În conformitate cu
dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor
drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu
începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu
modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ
beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut
de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau
strămutată în altă localitate.
Din conținutul și
interpretarea textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii
se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în
perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar
în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din
H.G.127/2002 cuprinzând Normele Metodologice de Aplicare a O.G.105/1999.
Or, din declarațiile
martorilor date în fața instanței de fond, precum și din cuprinsul
înscrisurilor depuse în probațiune, rezultă cu certitudine că reclamantul
împreună cu familia sa, în perioada octombrie 1940-martie 1945, din cauza
persecuțiilor din motive entice s-au refugiat din localitatea Slătioara, Com. Strâmtura,
Jud. Maramureș în Localitățile Turda și Aiton, Județul Cluj.
În cauză, dovada
refugiului reclamantului s-a făcut, așadar conform legii, instanța de fond în
mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului
calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și în consecință
să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs
Pentru
considerentele expuse,
în temeiul art. 312 alin.
(1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă, va
modifica sentința atacată, în sensul că drepturile cuvenite
intimatului-reclamant, conform Legii nr. 189/2000, se acordă pentru perioada 1
octombrie 1940-06 martie 1945.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de Casa Județeană de Pensii Maramureș împotriva Sentinței nr. 224 din 21 martie
2012 Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și
fiscal.
Modifică sentința
atacată, în sensul că drepturile vor fi calculate pentru perioada 1 octombrie 1940-6
martie 1945.
Menține celelalte
dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 19 septembrie 2013.