ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 992/2014

Decizia nr. 992/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la data de 1 iunie 2012 pe rolul Curții de Apel Cluj, contestatorul A. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata B. Cluj, să se anuleze Hotărârea nr. 31316 din 21 februarie 2012 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 și recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor aferente conform legii.

Prin sentința nr. 588 din 21 septembrie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea formulată de reclamantul A., a dispus anularea Hotărârii nr. 31316 din 21 februarie 2012 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 12 februarie 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 martie 2011.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele.

Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.

Prin Hotărârea nr. 31316 din 21 februarie 2012, emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, s-a respins cererea formulată de contestatorul A. cu mențiunea că datele sunt contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

A reținut instanța că, proba testimonială administrată în cauză, este concludentă, martorii arătând instanței detalii ale refugiului reclamantului, împreună cu familia acestuia, relatând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care a fost implicați personal.

Pe cale de consecință, Curtea a statuat că, A. este îndreptățit să se bucure de efectele O.G. nr. 105/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta B. Cluj, criticând soluția adoptată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că din documentele prezentate rezultă că refugiul nu s-a datorat persecuției etnice.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat.

Prin „persoană strămutată” în altă localitate, conform dispozițiilor H.G.R. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

Din probatoriul administrat în cauză - proba testimonială - rezultă că familia reclamantului s-a refugiat pentru că satul în care locuiau a fost ocupat de forțele armatei străine, fiind o măsură de protejare.

Este de necontestat că și persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecințele nefavorabile, dar legiuitorul nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestei categorii.

Situația relevată nu atrage așadar incidența prevederilor O.U.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, acest act normativ vizând acordarea de măsuri reparatorii exclusiv persoanelor persecutate din motive etnice de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945.

În raport de cele mai sus menționate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., recursul formulat va fi admis, casată sentința atacată și respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de B. Cluj împotriva sentinței nr. 588 din 21 septembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2014.