ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1606/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2011, sub nr. 71252, la Comisia de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 105/1999, reclamantul a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării drepturilor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 189/2000 depunând în probațiune acte de stare civilă, declarații ale unor martori autentificate de către notarul public. Pârâta prin Hotărârea nr. 31381 din 28 februarie 2012, urmare examinării cererii înregistrate sub nr. 71252 din 22 februarie 2011, analizând actele de stare civilă, adeverințele eliberate de Arhivele Naționale și declarațiile autentificate a doi martori a respins cererea, reținând că au fost prezentate date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar.

Prin Sentința nr. 544 din 10 septembrie 2012, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul O.I. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că probele testimoniale administrate în cauză, cuprind date contradictorii referitoare la perioada refugiului reclamantului precum și a eventualelor persecuții etnice care să fi impus schimbarea domiciliului. Mai mult, instanța a reținut și împrejurarea că martorii audiați au relatat unele evenimente care la rândul lor le-au cunoscut din povestirile părinților lor, la epoca pretinsului refugiu, martorii având o vârstă fragedă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul O.I., criticând soluția adoptată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că din documentele prezentate rezultă că refugiul, împreună cu mama sa, din localitatea de domiciliu, S., în localitatea G., s-a datorat persecuțiilor etnice.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat. Prin „persoană strămutată” în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G.

nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”. Analiza prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 relevă că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Condițiile pentru acordarea drepturilor instituite în cuprinsul Legii nr. 189/2000 privind aprobarea O.G.

nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri sunt așadar enumerate în textul legal enunțat și impun ca persoana respectivă să fie cetățean român fără a se face vreo distincție în raport de etnia acesteia , ca persoana să fi suferit persecuții etnice provenind de la autoritățile regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945. Așa cum corect s-a reținut, probatoriul administrat nu a confirmat îndeplinirea condițiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, respectiv faptul că reclamantul deși cetățean român ar fi fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supus de unul din regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Probele testimoniale administrate în cauză, de către instanța de fond, cuprind date contradictorii referitoare la perioada refugiului reclamantului precum și a eventualelor persecuții etnice care să fi impus schimbarea domiciliului.

În raport de cele mai sus menționate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este legală, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul formulat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de O.I. împotriva sentinței nr. 544 din 10 septembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2014.