ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1606/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22

februarie 2011, sub nr. 71252, la Comisia de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobată

prin Legea nr. 105/1999, reclamantul a solicitat pârâtei recunoașterea statutului

de refugiat cu consecința acordării drepturilor prevăzute în cuprinsul Legii

nr. 189/2000 depunând în probațiune acte de stare civilă, declarații ale unor martori

autentificate de către notarul public.

Pârâta prin Hotărârea

nr. 31381 din 28 februarie 2012, urmare examinării cererii înregistrate sub nr.

71252 din 22 februarie 2011, analizând actele de stare civilă, adeverințele eliberate

de Arhivele Naționale și declarațiile autentificate a doi martori a respins cererea,

reținând că au fost prezentate date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar.

Prin Sentința nr. 544

din 10 septembrie 2012, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea în contencios administrativ

formulată de reclamantul O.I.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut, în esență, că probele testimoniale administrate în

cauză, cuprind date contradictorii referitoare la perioada refugiului reclamantului

precum și a eventualelor persecuții etnice care să fi impus schimbarea domiciliului.

Mai mult, instanța a reținut și împrejurarea că martorii audiați au relatat unele

evenimente care la rândul lor le-au cunoscut din povestirile părinților lor, la

epoca pretinsului refugiu, martorii având o vârstă fragedă.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul O.I., criticând soluția adoptată pentru netemeinicie

și nelegalitate, susținând, în esență, că din documentele prezentate rezultă că

refugiul, împreună cu mama sa, din localitatea de domiciliu, S., în localitatea

G., s-a datorat persecuțiilor etnice.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul

probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul

declarat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor

art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile

acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din

motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat.

Prin „persoană strămutată”

în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare

a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată

să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

Analiza prevederilor

art. 1 din Legea nr. 189/2000 relevă că beneficiază de aceste prevederi persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv

a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată

de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată

în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă

forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei

asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Condițiile pentru acordarea

drepturilor instituite în cuprinsul Legii nr. 189/2000 privind aprobarea O.G.

nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind

acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura

instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum și celor deportate în străinătate

ori constituite în prizonieri sunt așadar enumerate în textul legal enunțat și impun

ca persoana respectivă să fie cetățean român fără a se face vreo distincție în raport

de etnia acesteia , ca persoana să fi suferit persecuții etnice provenind de la

autoritățile regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 și până

la 6 martie 1945.

Așa cum corect s-a reținut,

probatoriul administrat nu a confirmat îndeplinirea condițiilor instituite de legiuitor

pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, respectiv faptul că

reclamantul deși cetățean român ar fi fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu

datorită persecuțiilor etnice la care a fost supus de unul din regimurile instaurate

în intervalul 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Probele testimoniale administrate

în cauză, de către instanța de fond, cuprind date contradictorii referitoare la

perioada refugiului reclamantului precum și a eventualelor persecuții etnice care

să fi impus schimbarea domiciliului.

În raport de cele mai

sus menționate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este legală, astfel încât,

în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul formulat va fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de O.I. împotriva sentinței nr. 544 din 10 septembrie 2012 a Curții de Apel Cluj,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie

2014.