ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3701/2014

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 30 noiembrie 2011, sub nr. 66799, la Comisia de

aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 105/1999, reclamantul a

solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării

drepturilor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 189/2000 depunând în probațiune

acte de stare civilă, declarații ale unor martori autentificate de către

notarul public.

Pârâta

prin Hotărârea nr. 33282 din 23 august 2012, urmare examinării cererii

înregistrate sub nr. 71252 din 22 februarie 2011, analizând actele de stare

civilă, adeverințele eliberate de Arhivele Naționale sub nr. 4698 din 3

decembrie 2010 și declarațiile autentificate a doi martori a respins cererea,

reținând că au fost prezentate date contradictorii în dovedirea calității de

beneficiar.

Prin

Sentința nr. 72 din 28 ianuarie 2013, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea în

contencios administrativ formulată de reclamantul R.S.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că probele

testimoniale administrate în cauză, cuprind date contradictorii referitoare la

perioada refugiului reclamantului precum și a eventualelor persecuții etnice

care să fi impus schimbarea domiciliului. Mai mult, instanța a reținut și

împrejurarea că martorii audiați au relatat unele evenimente care la rândul lor

le-au cunoscut din povestirile părinților lor, la epoca pretinsului refugiu,

martorii având o vârstă fragedă.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R.S., criticând soluția adoptată

pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că din documentele

prezentate rezultă că refugiul, împreună cu familia sa, din localitatea de

domiciliu, Satul Tritenii de Sus, în Satul Mihai Viteazu, s-a datorat

persecuțiilor etnice.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința

atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză,

constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit

prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,

beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care

în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la

6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din

situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat.

Prin

"persoană strămutată" în altă localitate, conform dispozițiilor

Hotărârii Guvernului nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a Ordonanței

Guvernului nr. 105/1999, se înțelege "persoana care a fost mutată sau care

a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive

etnice".

Analiza

prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 relevă că beneficiază de aceste

prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit

persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre

de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de

detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate

decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a

fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei

asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Condițiile

pentru acordarea drepturilor instituite în cuprinsul Legii nr. 189/2000 privind

aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea

Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6

martie 1945 precum și celor deportate în străinătate ori constituite în

prizonieri sunt așadar enumerate în textul legal enunțat și impun ca persoana

respectivă să fie cetățean român fără a se face vreo distincție în raport de

etnia acesteia, ca persoana să fi suferit persecuții etnice provenind de la

autoritățile regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 și până

la 6 martie 1945.

Așa

cum corect s-a reținut, probatoriul administrat nu a confirmat îndeplinirea

condițiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000, respectiv faptul că reclamantul deși cetățean român ar fi

fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor

etnice la care a fost supus de unul din regimurile instaurate în intervalul 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Probele

testimoniale administrate în cauză, de către instanța de fond, cuprind date

contradictorii referitoare la perioada refugiului reclamantului precum și a

eventualelor persecuții etnice care să fi impus schimbarea domiciliului.

În

raport de cele mai sus menționate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este

legală, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

formulat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de R.S. împotriva Sentinței nr. 72 din 28 ianuarie 2013 a

Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - GV