ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1176/2014

Decizia nr. 1176/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată la data de 24 mai 2012 pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B. Cluj, anularea Hotărârii nr. 31688 din 23 aprilie 2012 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor aferente conform legii.

Prin sentința nr. 676 din 11 octombrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. Cluj, a anulat Hotărârea nr. 31688 din 23 aprilie 2012 și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 01 octombrie 1940 - 06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 aprilie 2011.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut concludența probei testimoniale în cauză, martorii arătând instanței detalii ale refugiului reclamantei, împreună cu familia acesteia, relatând fapte pe care le-au cunoscut direct în care au fost implicați personal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs B. Cluj, considerând-o netemeinică și nelegală.

În motivarea succintă a recursului, recurenta a susținut că la baza recunoașterii statutului de refugiat, în cazul în care nu există documente oficiale, stau declarațiile notariale, dovezi care în lipsa actelor oficiale trebuie cercetate amănunțit. În cauză, declarațiile martorilor C. și D. nu confirmă refugiul din motive etnice al reclamantei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința Curții de apel prin prisma recursului declarat, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală, așa încât o va menține.

Prima instanță a stabilit calitatea intimatei-reclamante de persoană refugiată din motive etnice, în sensul art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

„b

eneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:

(...) c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”

.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6¹ din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimata-reclamantă și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.

Contrar susținerilor recurentei,

Declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Astfel, Înalta Curte constată că declarațiile martorilor C. și D.

respectă cerințele prevăzute de lege,

sunt pertinente, confirmând susținerile reclamantei și, de asemenea, concludente, martorii arătând instanței detalii ale refugiului reclamantei, relatând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați personal (filele 35-36, dosar fond).

Înalta Curte reține că si

tuația creată pentru reclamantă și familie s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

În cauză, prezintă relevanță

împrejurarea că probele testimoniale provin de la persoane care, la rândul lor, sunt beneficiare ale prevederilor Legii nr. 189/2000, fiindu-le recunoscută calitatea de refugiat prin hotărâri similare emise de pârâtă.

Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu, respectiv Someșul Cald, în localitatea Mihai Viteazu și, ulterior Măguri Răcătău, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. Cluj împotriva sentinței nr. 676 din 11 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2014.