ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7359/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta M.F.

a solicitat anularea hotărârii nr. 2186 din 01 iunie 2012 emise de pârâta Casa

Județeană de Pensii Hunedoara și admiterea cererii sale de recunoaștere a

calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c),

pentru perioada septembrie 1940 - martie 1945.

Motivează reclamanta că este soție supraviețuitoare

a defunctului M.M., acesta fiind nevoit să se refugieze, împreună cu părinții și

ceilalți frați ai săi, din comuna D.M., județul Cluj, în comuna B., județul Cluj.

Precizează că surorilor soțului său, G.R. și B.L.,

le-au fost admise cererile de acordare a calității de beneficiar al drepturilor

prevăzute de O.G. nr. 105/1999.

fața instanței de fond

Pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii. Arată că reclamanta nu a dovedit faptul

că soțul său a fost refugiat, strămutat sau evacuat din localitate de domiciliu

din cauză că ar fi suferit persecuții din motive etnice în perioada 06

septembrie 1940 - 06 martie 1945, din adresa din 09 februarie 2012 emisă de Arhivele

Naționale - Serviciul Județean Cluj reieșind că localitatea D.M., județul Cluj,

„se afla în România în perioada 1940-1945, iar eventualele deplasări de populație

datorate operațiunilor militare au avut loc după data de 23 august 1944”. Astfel,

soțul său nu avea cum să sufere persecuții pe criterii etnice în localitatea natală

care se afla sub administrarea statului român.

Prin sentința nr. 341 din 29 octombrie 2012, Curtea

de Apel Alba Iulia a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 2186 din 01 iunie 2012

emise de pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara și a obligat pârâta emită o nouă

hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor

Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c).

A reținut instanța, în esență, că, din înscrisurile

depuse la dosar, se constată că soțul decedat al reclamantei, M.M., împreună cu

părinții și ceilalți frați au fost nevoiți ca, în luna septembrie 1940, să se refugieze

din comuna D.M., județul Cluj, în comuna B., județul Cluj, aspect necontestat de

pârâtă.

În ce privește susținerea pârâtei, în sensul că

localitatea D.M., județul Cluj, nu ar fi făcut obiectul Dictatului de la Viena,

astfel că soțul reclamantei nu putea fi persecutat, prima instanță a reținut că

beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de O.G. nr. 105/1999 cetățenii români

care au fost persecutați din motive etnice, indiferent dacă la data respectivă aveau

domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile românești aflate sub

ocupația altor state și indiferent dacă localitatea în care s-au refugiat se afla

sub jurisdicție românească sau sub administrația altui stat, aspecte reținute și

în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În plus, s-a reținut că surorilor soțului reclamantei,

G.R. și B.L., li s-au recunoscut calitatea de beneficiare a drepturilor prevăzute

de O.G. nr. 105/1999, prin hotărârile nr. 10993 din 12 septembrie 2011 a Casei de

Pensii Timiș și, respectiv, nr. 2145 din 23 iunie 2011 a Casei Județene de Pensii

Hunedoara, astfel că a nu-i acorda reclamantei, în calitate de soț supraviețuitor,

drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 ar echivala cu acceptarea unui tratament

discriminatoriu între soțul său și surorile acestuia, de natură a aduce atingere

principiului nediscriminării consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituția României

și de art. 14 din Convenție Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică

și nelegală, pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara a formulat recurs, întemeiat

pe art. 299 și art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii

recurate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate.

Reiterează recurenta-pârâtă argumentele aduse

în fața instanței de fond, concluzionând că, întrucât localitatea din care s-a refugiat

familia soțului reclamantei, D.M., județul Cluj, nu a făcut obiectul Dictatului

de la Viena, nefiind teritoriu cedat, aflându-se sub administrarea statului român,

nu poate face obiectul art. 1 din O.G. nr. 105/1999.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente

în cauză, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., constată că recursul

este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de

la 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se

în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată

sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru

aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin

persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în

altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care

au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație

ca urmare a unui tratat bilateral.

Conform art. 3 din O.G. nr. 105/1999, de aceste

prevederi beneficiază și soțul supraviețuitor al celui decedat, dacă ulterior nu

s-a recăsătorit.

În raport cu aceste dispoziții, prima instanță

a reținut în mod corect că reclamanta, în calitate de soț supraviețuitor, beneficiază

de facilitățile acordate prin lege, având în vedere că soțul său, M.M., împreună

cu părinții și frații săi, au fost nevoiți să se refugieze din comuna D.M., județul

Cluj, în comuna B., județul Cluj.

Aspectul refugierii este necontestat de recurenta-pârâtă,

reieșind și din actele depuse la dosar (declarații notariale ale surorilor soțului

reclamantei, G.R. și B.L.), recurenta contestând îndeplinirea condiției privind

persecuția etnică.

Din conținutul textului de lege sus menționat,

rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice,

au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nicio diferențiere de

tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă

localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste

drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit

consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice. Astfel, nu poate fi primită

susținerea recurentei că nu sunt îndeplinite condițiile legii pentru că localitatea

din care s-a refugiat familia reclamantei nu a făcut obiectul Dictatului de la Viena,

aflându-se sub administrație românească.

În plus, Înalta Curte reține și faptul că s-a

făcut dovada că surorile soțului intimatei-reclamante, G.R. și B.L., sunt beneficiare

ale dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, prin depunerea hotărârilor

nr. 10993 din 12 septembrie 2011 a Casei de Pensii Timiș și respectiv nr. 2145

din 23 iunie 2011 a Casei Județene de Pensii Hunedoara.

Or, soțul intimatei-reclamante fiind refugiat

împreună cu întreaga familie, aceasta, în calitate de soț supraviețuitor, are cel

puțin o speranță legitimă că îi vor fi recunoscute drepturile de care beneficiază

surorile soțului său, aflate în aceeași situație (aspect reținut și de Curtea Europeană

a Drepturilor Omului în cauza Beian contra României și în cauza Brumărescu contra

României aplicabile prin analogie).

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluția

primei instanțe este temeinică și legală, criticile recurentei-pârâte

urmând a fi respinse ca nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de

Pensii Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 341 din 29 octombrie 2012 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie

2013.