ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7359/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta M.F. a solicitat anularea hotărârii nr. 2186 din 01 iunie 2012 emise de pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara și admiterea cererii sale de recunoaștere a calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada septembrie 1940 - martie 1945. Motivează reclamanta că este soție supraviețuitoare a defunctului M.M., acesta fiind nevoit să se refugieze, împreună cu părinții și ceilalți frați ai săi, din comuna D.M., județul Cluj, în comuna B., județul Cluj.

Precizează că surorilor soțului său, G.R. și B.L., le-au fost admise cererile de acordare a calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999. 2. Apărările pârâtei și procedura derulată în fața instanței de fond Pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii. Arată că reclamanta nu a dovedit faptul că soțul său a fost refugiat, strămutat sau evacuat din localitate de domiciliu din cauză că ar fi suferit persecuții din motive etnice în perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945, din adresa din 09 februarie 2012 emisă de Arhivele Naționale - Serviciul Județean Cluj reieșind că localitatea D.M., județul Cluj, „se afla în România în perioada 1940-1945, iar eventualele deplasări de populație datorate operațiunilor militare au avut loc după data de 23 august 1944”.

Astfel, soțul său nu avea cum să sufere persecuții pe criterii etnice în localitatea natală care se afla sub administrarea statului român. 3. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 341 din 29 octombrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 2186 din 01 iunie 2012 emise de pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara și a obligat pârâta emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c). A reținut instanța, în esență, că, din înscrisurile depuse la dosar, se constată că soțul decedat al reclamantei, M.M., împreună cu părinții și ceilalți frați au fost nevoiți ca, în luna septembrie 1940, să se refugieze din comuna D.M., județul Cluj, în comuna B., județul Cluj, aspect necontestat de pârâtă.

În ce privește susținerea pârâtei, în sensul că localitatea D.M., județul Cluj, nu ar fi făcut obiectul Dictatului de la Viena, astfel că soțul reclamantei nu putea fi persecutat, prima instanță a reținut că beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de O.G. nr. 105/1999 cetățenii români care au fost persecutați din motive etnice, indiferent dacă la data respectivă aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile românești aflate sub ocupația altor state și indiferent dacă localitatea în care s-au refugiat se afla sub jurisdicție românească sau sub administrația altui stat, aspecte reținute și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție. În plus, s-a reținut că surorilor soțului reclamantei, G.R.

și B.L., li s-au recunoscut calitatea de beneficiare a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, prin hotărârile nr. 10993 din 12 septembrie 2011 a Casei de Pensii Timiș și, respectiv, nr. 2145 din 23 iunie 2011 a Casei Județene de Pensii Hunedoara, astfel că a nu-i acorda reclamantei, în calitate de soț supraviețuitor, drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 ar echivala cu acceptarea unui tratament discriminatoriu între soțul său și surorile acestuia, de natură a aduce atingere principiului nediscriminării consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituția României și de art. 14 din Convenție Europeană a Drepturilor Omului. 4. Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara a formulat recurs, întemeiat pe art. 299 și art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ., solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate. Reiterează recurenta-pârâtă argumentele aduse în fața instanței de fond, concluzionând că, întrucât localitatea din care s-a refugiat familia soțului reclamantei, D.M., județul Cluj, nu a făcut obiectul Dictatului de la Viena, nefiind teritoriu cedat, aflându-se sub administrarea statului român, nu poate face obiectul art. 1 din O.G. nr. 105/1999. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.

Conform art. 3 din O.G. nr. 105/1999, de aceste prevederi beneficiază și soțul supraviețuitor al celui decedat, dacă ulterior nu s-a recăsătorit. În raport cu aceste dispoziții, prima instanță a reținut în mod corect că reclamanta, în calitate de soț supraviețuitor, beneficiază de facilitățile acordate prin lege, având în vedere că soțul său, M.M., împreună cu părinții și frații săi, au fost nevoiți să se refugieze din comuna D.M., județul Cluj, în comuna B., județul Cluj. Aspectul refugierii este necontestat de recurenta-pârâtă, reieșind și din actele depuse la dosar (declarații notariale ale surorilor soțului reclamantei, G.R. și B.L.), recurenta contestând îndeplinirea condiției privind persecuția etnică.

Din conținutul textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nicio diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice. Astfel, nu poate fi primită susținerea recurentei că nu sunt îndeplinite condițiile legii pentru că localitatea din care s-a refugiat familia reclamantei nu a făcut obiectul Dictatului de la Viena, aflându-se sub administrație românească.

În plus, Înalta Curte reține și faptul că s-a făcut dovada că surorile soțului intimatei-reclamante, G.R. și B.L., sunt beneficiare ale dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, prin depunerea hotărârilor nr. 10993 din 12 septembrie 2011 a Casei de Pensii Timiș și respectiv nr. 2145 din 23 iunie 2011 a Casei Județene de Pensii Hunedoara. Or, soțul intimatei-reclamante fiind refugiat împreună cu întreaga familie, aceasta, în calitate de soț supraviețuitor, are cel puțin o speranță legitimă că îi vor fi recunoscute drepturile de care beneficiază surorile soțului său, aflate în aceeași situație (aspect reținut și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Beian contra României și în cauza Brumărescu contra României aplicabile prin analogie).

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este temeinică și legală, criticile recurentei-pârâte urmând a fi respinse ca nefondate. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 341 din 29 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2013.