ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6046/2013

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3677

din 21 septembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a anulat recursul formulat de D.L. împotriva sentinței

civile nr. 5342 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Pentru

a hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că dovada

timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale,

iar recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior, deși

a fost citat cu mențiunea timbrării corespunzătoare (fila 11 în dosarul de

recurs), astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul a fost

anulat ca netimbrat.

Împotriva

deciziei nr. 3677 din 21 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recurentul D.L. a formulat

contestație în anulare.

În

motivarea contestației în anulare se arată că procedura de citare a părții pentru

ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele

legii. Astfel, deși contestatorul a fost citat la adresa avocatului, acesta nu

a fost citat la adresa sa de domiciliu, astfel că nu este valabilă comunicarea

hotărârii făcută avocatului, dacă partea nu făcuse această alegere.

Înalta

Curte, examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului, va respinge prezenta contestație în anulare.

Pentru

a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

În

conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.:

„Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când

procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost

îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de

judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului

sau recursului”.

Potrivit

alin. (2) al aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele

mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de

recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt

sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Cu

alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea

neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de

fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă

litigiul.

Deci,

în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu

privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența

vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația

în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în

condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând

contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile

instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată

este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul

sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre

motivele de modificare sau de casare”.

Motivele

contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de

lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima

ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural,

care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin

confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele

formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era

atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind

tardiv formulat, etc.

Fiind

un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată

extensiv.

În

orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma

aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze

prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de

interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a

aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Față

de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de față contestația în

anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în

textele legale susmenționate, deoarece motivele invocate de contestator nu se

încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate,

instanța de recurs apreciind în mod corect, că dovada achitării taxei judiciare

de timbru nu a fost atașată cererii de recurs.

Contestatorul

susține că nu a fost citat la adresa de domiciliu, însă această critică nu poate

fi primită deoarece din actele și lucrările dosarului nu rezultă că reclamantul

și-a schimbat domiciliul și nici faptul că acest lucru ar fi fost indicat.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatorului sunt

nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală.

În

consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația

în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de D.L. împotriva deciziei nr. 3677 din 21 septembrie 2012

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 iulie 2013.