ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6046/2013

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 3677 din 21 septembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a anulat recursul formulat de D.L. împotriva sentinței civile nr. 5342 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale, iar recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior, deși a fost citat cu mențiunea timbrării corespunzătoare (fila 11 în dosarul de recurs), astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G.

nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul a fost anulat ca netimbrat. Împotriva deciziei nr. 3677 din 21 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recurentul D.L. a formulat contestație în anulare. În motivarea contestației în anulare se arată că procedura de citare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii. Astfel, deși contestatorul a fost citat la adresa avocatului, acesta nu a fost citat la adresa sa de domiciliu, astfel că nu este valabilă comunicarea hotărârii făcută avocatului, dacă partea nu făcuse această alegere. Înalta Curte, examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, va respinge prezenta contestație în anulare.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul. Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare. Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc. Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil. Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de față contestația în anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale susmenționate, deoarece motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate, instanța de recurs apreciind în mod corect, că dovada achitării taxei judiciare de timbru nu a fost atașată cererii de recurs.

Contestatorul susține că nu a fost citat la adresa de domiciliu, însă această critică nu poate fi primită deoarece din actele și lucrările dosarului nu rezultă că reclamantul și-a schimbat domiciliul și nici faptul că acest lucru ar fi fost indicat. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatorului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de D.L. împotriva deciziei nr. 3677 din 21 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 iulie 2013.