ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6172/2013

Asupra

contestației în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în recurs

Prin decizia nr. 4047

din 11 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost anulat

recursul declarat de F.D. împotriva sentinței nr. 295 din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat;

au fost admise recursurile declarate de U.N.B.R. și de B. Botoșani împotriva

aceleiași sentințe, modificată sentința, în sensul respingerii

acțiunii formulate ca neîntemeiate și menținute celelalte

dispoziții.

Totodată, a fost

obligat recurentul-reclamant F.D. la plata sumei de 800 lei cheltuieli de

judecată către U.N.B.R.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a

reținut, în esență, următoarele considerente:

recursul formulat de recurentul-reclamant F.D., în temeiul art. 20 alin. (1) și

(3) din Legea nr. 146/1997 modificată și completată, s-a dispus anularea căii

de atac ca netimbrată, având în vedere că recurentul, citat fiind cu mențiunea

timbrării (fila 18 dosar recurs) nu s-a conformat dispoziției instanței care în

aceste condiții nu poate lua act de cererea de renunțare la recursul declarat.

recursurile formulate de pârâții U.N.B.R. și de B. Botoșani, acestea se

fondează, practica Înaltei Curți, fiind în sensul că, potrivit art. 21 alin. (2)

din Statutul profesiei de avocat, în cazul cererilor de primire în profesie cu

scutire de examen, C.B. poate să verifice cunoștințele solicitantului cu

privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Dispozițiile art. 21 alin.

(2) din Statutul profesiei de avocat nu au fost anulate, iar în privința

acestora nu s-a admis vreo excepție de nelegalitate în prezentul dosar.

Așadar, C.B. are

dreptul să verifice cunoștințele solicitantului, scop în care reclamantul F.D. a

fost convocat pentru susținerea unui test, însă acesta nu s-a prezentat.

Jurisprudența Înaltei

Curți este în sensul că testarea nu trebuie transformată într-un adevărat

examen, în caz contrar, s-ar încălca dispozițiile legale incidente speței.

Întrucât reclamantul

nu s-a prezentat la testare, nu se poate afirma că această modalitate de

verificare a cunoștințelor reprezintă, în realitate, un examen.

B. Botoșani nu a

putut să își exercite un drept prevăzut în art. 21 alin. (2) din Statutul

profesiei de avocat, lipsind astfel una dintre condițiile obligatorii pentru

intrarea în profesia de avocat, cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2)

lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

Motivul de recurs ce

privește necompetența Consiliului U.N.B.R. de a-l primi în profesia de avocat

pe reclamant, cu scutire de examen este întemeiat, deoarece potrivit art. 63 lit.

o) din Legea nr. 51/1995, numai C.B. are o astfel de atribuție.

Această apreciere nu

are însă consecințe practice, având în vedere că instanța de recurs a reținut

netemeinicia cererii formulate.

S-a mai reținut

că excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă de prima instanță prin

prisma considerentelor ce privesc soluționarea excepției de prematuritate a

acțiunii, în realitate fiind vorba despre una și aceeași excepție.

anulare exercitată împotriva deciziei de recurs

Recurentul-pârât a

atacat decizia menționată cu o contestație în anulare întemeiată pe prevederile

art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., considerând că instanța a

săvârșit greșeli materiale la judecarea recursurilor

O primă greșeală

materială invocată de contestator constă în anularea recursului personal ca

netimbrat, în loc să se ia act de renunțarea la judecată, care a avut loc

înainte de primul termen de judecată.

O a doua

greșeală materială invocată privește recursul promovat de U.N.B.R.,

care deși era netimbrat, potrivit referatului magistratului asistent, a

fost admis.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra contestației în anulare

și de drept relevante

Contestația în

anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată

în cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 317 – art. 318 C. proc. civ.

Potrivit art. 318

teza I C. proc. civ., temeiul de drept invocat de contestator, „hotărârile

instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată

este rezultatul unei greșeli materiale…”.

În ipoteza acestei

prevederi legale se încadrează greșelile materiale evidente, legate de

aspectele formale ale judecării recursului, de o asemenea gravitate încât au

dus la pronunțarea unei soluții greșite, pe calea contestației în anulare

nefiind posibilă remedierea unor greșeli vizând aprecierea probelor sau

interpretarea unor dispoziții legale.

Neobservarea de către

instanță a unui act de procedură, cu privire la care nu s-a făcut nicio

judecată, ar putea constitui greșeală materială, dar niciuna dintre susținerile

contestatorului nu-și găsește suport în datele cauzei de față.

Astfel, din

considerentele hotărârii atacate rezultă că instanța de control judiciar

nu a luat act de cererea de renunțare la judecata recursului formulată de

contestator, deoarece s-a constatat că recursul nu a fost, în prealabil,

timbrat.

Față de această împrejurare, timbrajul fiind prioritar, în lipsa

acestuia instanța neputând a se pronunța pe nicio altă cerere, a fost aplicată

sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.

Referitor la

netimbrarea recursului U.N.B.R., Înalta Curte constată că nici aceste

susțineri nu se confirmă.

Instanța a

examinat pe fond acest recurs deoarece era legal timbrat, la dosar aflându-se

depuse atât taxa judiciară de timbru cât și timbrul judiciar în cuantumul

prevăzut de Legea nr. 146/1997și O.G. nr. 32/1995, numai dintr-o eroare

consemnându-se în practicaua hotărârii, contrariul.

Prin urmare, instanța

a avut în vedere aspectele învederate de contestator, neexistând o greșeală

materială în sensul art. 318 teza I C. proc. civ.

soluției adoptate cu privire la contestația în anulare

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge contestația în anulare, ca nefondată.

În temeiul art. 247 alin.

(1) C. proc. civ., va fi obligat contestatorul F.D. la plata sumei de 500 lei

către intimata U.N.B.R., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de F.D. împotriva deciziei nr. 4047 din 11 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Obligă contestatorul

F.D. la plata sumei de 500 lei către intimata U.N.B.R., cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 septembrie 2013.