ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4848/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 10 iunie 2011, reclamantul D.G. a solicitat, în contradictoriu cu A.N.C.

- Comisia pentru Cetățenie, obligarea autorității administrative la emiterea actului administrativ privind soluționarea și avizarea în regim de urgență la primul termen de lucru a Comisiei după data depunerii prezentei, a cererilor cu privire la redobândirea cetățeniei române solicitate în baza Legii nr. 21/1991 și înaintarea raportului Comisiei însoțit de cererea de redobândire președintelui A.N.C., emiterea în termen de 30 de zile, în caz de avizare pozitiva a cererii de redobândire a cetățeniei romane în Comisie și comunicarea de îndată a ordinului de redobândire a cetățeniei române semnat de Președintele A.N.C., fiind necesar la programarea pentru depunerea jurământului de credință față de România, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a precizat că a depus cerere împreuna cu actele necesare pentru redobândirea cetățeniei romane la Comisia pentru Cetățenie - București, în data de 13 mai 2010, Dosarul având nr. 43322RD/2010, însă acesta nu a fost soluționat, încălcându-se astfel dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 6638 din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D.G., în contradictoriu cu pârâta A.N.C.

- Comisia pentru Cetățenie, a obligat pârâta să emită ordinul de soluționare a cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române și să-l comunice acestuia prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, a respins cererea privind avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române ca rămasă fără obiect, a respins cererea privind emiterea unui ordin de redobândire a cetățeniei române ca prematur formulată și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 304,30 lei, cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) și art. 276 C. proc. civ.

Pentru a pronunța această soluție, instanța d e fond a reținut situația de fapt potrivit căreia cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române a fost înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei sub nr. 43322/RD din 13 mai 2010, iar în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. a) și c) din Legea nr. 21/1991, președintele Comisiei a dispus, prin rezoluție, solicitarea de relații autorităților abilitate cu privire la îndeplinire a condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) și e) și a fixat, totodată, data la care Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor necesare redobândirii cetățeniei române, respectiv la data de 31 ianuarie 2011. La data de 28 octombrie 2011, cererea a primit aviz pozitiv, nefiind însă emis ordinul de redobândire a cetățeniei române.

În raport de dispozițiile art. 12-21 din Legea nr. 21/1991, republicată, Curtea a reținut că cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la avizarea pozitivă a cererii de redobândire a cetățeniei române a rămas fără obiect.

Cu privire la solicitarea acestuia de obligare a autorității pârâte la emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei române, Curtea a constatat că se impune admiterea în parte, în sensul că, deși a expirat termenul de cinci luni prevăzut de lege pentru soluționarea unor astfel de cereri (cererea reclamantului fiind înregistrată la data de 13 mai 2010), totuși pârâta nu a înțeles să emită un ordin de soluționare a acesteia, invocând motive nejustificate în amânarea emiterii unui astfel de act administrativ, sens în care, în temeiul art. 2 lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004, a fost obligată pârâtă să emită un ordin de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române, fiind respinsă ca prematur formulată cererea privind emiterea unui ordin de soluționare favorabilă a acestei cereri, având în vedere că numai ulterior unei eventuale respingeri a cererii prin ordin al pârâtei, acest act administrativ poate fi supus căii de atac prevăzută de Legea nr. 554/2004, nefiind admisibilă obligarea în mod direct a autorității să emită un astfel de ordin.

De asemenea, potrivit procedurii menționată în art. 12-21 din același act normativ, Curtea a dispus obligarea pârâtului și la comunicarea actului administrativ de soluționare a cererii formulată de către reclamant prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar în temeiul art. 274 alin. (3) și 276 C. proc. civ. a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 304,30 lei, reprezentând parte din onorariul de avocat (cenzurat în raport de complexitatea redusă a pricinii și onorariul solicitat de avocat), precum și taxa de timbru și timbrul judiciar conform chitanței fiscale atașate dosarului. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta A.N.C.

a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, autoritatea recurentă susține că dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, conform cărora "Președintele Comisiei pentru cetățenie, prin rezoluție, dispune fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit art. 11, termen care nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii", au fost interpretate și aplicate în mod greșit, din moment ce termenul de 5 luni prevăzut de textul de lege invocat este exclusiv pentru verificarea, de către Comisia pentru Cetățenie, a îndeplinirii condițiilor necesare redobândirii cetățeniei române, nefiind aplicabil altor proceduri, cum ar fi cea de avizare a cererii sau de emitere a ordinului de către președintele A.N.C.

În plus, chiar dacă s-ar aprecia că termenul de 5 luni prevăzut pentru verificarea îndeplinirii condițiilor este un termen imperativ și nu de recomandare, depășirea acestuia nu ar putea fi imputată A.N.C., întrucât pentru analizarea cererilor privind redobândirea cetățeniei române, Comisia pentru cetățenie trebuie să aștepte relațiile pe care i le furnizează diverse instituții ale statului, iar în unele situații, chiar petenții sunt cei care determină întârzierea procedurilor prevăzute de legea cetățeniei, prin depunerea unui dosar incomplet. Totodată, recurenta arată că legiuitorul nu a prevăzut un termen expres pentru emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei române. Pe de altă parte, recurenta critică soluția instanței de fond de obligare la plata cheltuielilor de judecată, susținând că procedura specială prevăzută de Legea nr. 21/1991 a fost respectată și, în consecință, nu se poate reține culpa procesuală a pârâtei.

4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că reclamantul D.G. a înregistrat cererea de redobândire a cetățeniei române la data de 13 mai 2010, a formulat cererea de chemare în judecată la data de 10 iunie 2011, a primit avizul pozitiv din partea Comisiei pentru cetățenie la data de 28 octombrie 2011, iar Președintele A.N.C. a emis în favoarea reclamantului, la data de 15 noiembrie 2011, Ordinul de redobândire a cetățeniei române nr. 1128/P (fila nr. 5 din dosarul de recurs).

Așa cum corect a reținut și instanța de fond, reclamantul s-a adresat în mai multe rânduri, solicitând redobândirea cetățeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Problema care se impune a fi rezolvată în cauza de față este legată de termenul în care autoritățile române trebuie să soluționeze cererile de redobândire a cetățeniei române. Potrivit art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, autoritățile române trebuie să soluționeze cererea în 5 luni. Contrar susținerilor recurentei, nu se poate reține că dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991 instituie un termen de recomandare, ci o obligație imperativă în sarcina autorității pârâte, ce nu poate fi eludată în mod arbitrar, iar singura situație în care este permisă prelungirea termenului este cea prevăzută de art. 16 lit. b), însă recurenta nu a făcut dovada existenței unei asemenea situații.

Susținerea recurentei conform căreia nu se poate reține în sarcina sa vreo culpă pe motiv că legea nu prevede un termen expres pentru emiterea ordinului nu poate fi primită, chiar dacă Legea nr. 21/1991 stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei române, fără să prevadă însă un termen în care autoritățile române să proceseze astfel de cereri. Or, în lipsa unui asemenea termen legal, se impune aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie”.

În același sens sunt și prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare , adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acționării într-un termen rezonabil”, potrivit căruia „Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinească atribuțiile într-un termen rezonabil”. Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Susținerile recurentei-pârâte în sensul că nu se poate reține culpa sa procesuală, potrivit art. 274-276 C. proc.

civ., întrucât nu a contestat pretențiile reclamantului, iar acțiunea a fost admisă în parte, nu pot fi primite, atâta timp cât reclamantul a sesizat instanța ca urmare a conduitei pârâtei care nu a soluționat până la data de 10 iunie 2011 (data introducerii acțiunii la Curtea de apel) cererea de redobândire a cetățeniei formulată la data de 13 mai 2010. Pe cale de consecință, cheltuielile de judecată avansate de reclamant au fost determinate de conduita culpabilă a autorității publice chemate în judecată, iar avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române la data de 28 octombrie 2011 și emiterea Ordinului de redobândire a cetățeniei române nr. 128/P la data de 15 noiembrie 2011 nu reprezintă cauze exoneratoare de răspundere.

Culpa autorității pârâte a fost dovedită, întrucât aceasta trebuia să depună toate diligențele pentru a verifica stadiul cererii de redobândire a cetățeniei române și ulterior, să comunice un răspuns în conformitate cu dispozițiile legale. Orice amânare în soluționarea cererii reclamantului a însemnat depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și l-a determinat să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorității pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea reclamantului ar fi fost soluționată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. Prin urmare, instanța de control judiciar va menține dispoziția instanței de fond privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 304,30 lei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.C. împotriva sentinței civile nr. 6638 din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2012.