ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2494/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2494/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Procedura în fața
primei instanțe
Obiectul cererii
de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București la data de 12 august 2010, reclamantul C.D., în contradictoriu
cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, a solicitat să se constate
refuzul nejustificat al A.N.C. de a-i soluționa cererea de redobândire a
cetățeniei române; obligarea pârâtei la analizarea și avizarea cererii sale de
redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea
irevocabilă a hotărârii instanței de judecată și la emiterea și comunicarea
Ordinului de redobândire a cetățeniei; obligarea pârâta să plătească suma de
100 RON pe fiecare zi de întârziere, cu titlu de daune interese, de la data
introducerii acțiunii și până la data comunicării Ordinului de redobândire a
cetățeniei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat că a depus cerere de redobândire a cetățeniei
române în data de 28 aprilie 2010 la A.N.C., iar în data de 30 iunie 2010 a
formulat și înregistrat cererea de urgentare a soluționării dosarului, însă
până în prezent pârâta nu s-a pronunțat pe cererea sa.
Pârâta Autoritatea
Națională pentru Cetățenie, la termenul din data de 04 aprilie 2011 a comunicat
instanței că cererea de redobândire a cetățeniei române a fost aprobată prin
emiterea Ordinului nr. 176/P din 31 martie 2011, urmând ca reclamantul să
depună jurământul de credință față de țară în fața șefului misiunii diplomatice
din țara în care domiciliază, potrivit prev. art. 20 alin. (6) Legea nr.
21/1991 republicată.
În raport de această
împrejurare, apărătorul reclamantului a solicitat să se ia act că primele două
capete de cerere au rămas fără obiect, însă insistă în cererea de comunicare a
Ordinului de redobândire a cetățeniei române și de plată a cheltuielilor de
judecată.
Hotărârea primei
instanțe prin Sentința nr. 2731 din 5 aprilie 2011, Curtea de Apel București a
admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.D. în contradictoriu cu pârâta
Autoritatea Națională pentru Cetățenie și a obligat pârâta să comunice
reclamantului Ordinul de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de
zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Totodată, Curtea de
apel a respins primele două capete de cerere ca rămase fără obiect, precum și
cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că având în vedere că
cererea de redobândire a cetățeniei române a fost aprobată prin emiterea
Ordinului nr. 176/P din 31 martie 2011, cererile de obligare a pârâtei la
avizarea cererii și la emiterea ordinului au rămas fără obiect.
În ceea ce privește
la cererea de comunicare a Ordinului, prima instanță, constatând că Ordinul de
redobândire a cetățeniei române a fost emis, a apreciat cererea ca fiind
fondată.
Cu privire la cererea
de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, judecătorul fondului
a constatat că reclamantul s-a adresat instanței de contencios administrativ la
trei luni de la înregistrarea cererii la A.N.C., astfel că nu se putea vorbi la
data înregistrării cererii de un refuz nejustificat al pârâtei cu privire la
soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române.
Recursul
reclamantului
Împotriva sentinței
Curții de apel, a declarat recurs reclamantul C.D., considerând-o nelegală și
netemeinică.
În motivarea căii de
atac se menționează că sentința instanței de fond este lipsită de temei legal
și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât deși instanța a admis
parțial acțiunea, a respins în mod nefondat acordarea cheltuielilor de
judecată.
De asemenea,
recurentul a mai susținut că cererea sa de redobândire a fost soluționat la
circa 1 an de zile de la înregistrarea cererii sale, cu depășirea termenului de
5 luni prevăzut de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, situație ce ar fi
trebuit sancționată de instanța de fond.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința
atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant C.D.,
cât și potrivit art. 304
1
C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta
Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în
continuare.
Prima instanță a
respins capetele de cerere prind constatarea refuzului nejustificat al A.N.C.
de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române și obligarea
pârâtei la analizarea și avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei
române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii
instanței de judecată, reținând că ordinul de redobândire a cetățeniei române a
fost emis.
Potrivit
dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. "Partea care cade în
pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată".
De la această regulă
există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 C. proc. civ., potrivit
cărora "pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile
reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară
numai dacă a fost în întârziere înainte de chemarea în judecată".
În cauza dedusă
judecății, reclamantul C.D. a formulat cererea de chemare în judecată la data
de 12 august 2010 invocând existența unui refuz nejustificat din partea
Autorității Naționale pentru Cetățenie, prin nesoluționarea, în termen, deși
cererea de redobândire a cetățenie române fusese depusă la Autoritatea
Națională pentru Cetățenie la 28 aprilie 2010.
Înalta Curte,
constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluționarea recursului
este aceea de a cerceta dacă cererea de obligare a pârâtei la plata
cheltuielilor de judecată, formulată de reclamant în fața instanței de fond, se
încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) și
art. 275 C. proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus.
În ceea ce privește
condiția stabilită de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că partea
care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie
"căzută în pretenții", Înalta Curte constată că aceasta nu este
îndeplinită în ceea ce o privește pe pârâta Autoritatea Națională pentru
Cetățenie.
De asemenea, din
actele aflate la dosar rezultă că la data de 05 octombrie 2010, pârâta
Autoritatea Națională pentru Cetățenie, i-a pus în vedere reclamantului C.D.,
printr-o adresă, ca până la data de 12 ianuarie 2011 să-și completeze dosarul
de cetățenie cu copie legalizată a certificatului de naștere a bunicului A.,
iar ulterior la data de 31 martie 2011 a fost emis ordinul de redobândire a
cetățeniei române.
Dezlegarea dată de
către instanță acțiunii, de respingere a primelor două capete de cerere ca
rămase fără obiect, face imposibilă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1)
C. proc. civ., neputându-se reține o "cădere în pretenții" a
pârâtului, având în vedere că nu s-a constatat o culpă a autorității
reprezentată de "refuzul nejustificat" de a da curs pretențiilor
reclamantului, ordinul fiind emis și comunicat reclamantului.
Prin urmare, demersul
judiciar al reclamantului, în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o
hotărâre judecătorească de obligare a autorității pârâte la satisfacerea
pretențiilor deduse judecății și, prin urmare nici nu-l putea obliga pe pârât
la cheltuieli de judecată, acesta neavând o atitudine procesuală de opoziție
sau de nerecunoaștere a dreptului pretins de reclamant.
Temeiul legal al
soluției instanței de recurs
Pentru considerentele
expuse, Înalta Curte constată că, în mod legal, instanța de fond a respins
obligarea instituției pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamant
și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,
coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările
ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de C.D. împotriva Sentinței nr. 2731 din 5 aprilie 2011 a Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 18 mai 2012.
Procesat
de GGC - NN