ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 95/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 95/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra contestației
în anulare de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
decizia nr. 1474 din 20 martie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de C.N.,
împotriva sentinței civile nr. 1774 din 7 martie 2011 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pentru
a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut că în mod corect
instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite
condițiile impuse de
dispozițiile art. 2 lit.
b) din O.U.G. nr. 24/2004, cu modificările ulterioare în ceea ce-l privește pe
recurentul-pârât C.N.
S-a
constatat că în perioada 1988-1989 recurentul-pârât C.N. a fost recrutat pentru
încadrarea informativă a numiților L.A., I.I. și L.N. și a altor persoane pretabile
la manifestări tendențioase.
În
acest sens, recurentul-pârât a semnat cu numele real un „Angajament” având nume
conspirativ de colaborator „I.”.
Susținerea
recurentului, potrivit cu care „Angajamentul” a fost semnat în stare de
ebrietate este lipsită de relevanță având în vedere faptul că acesta nu a negat
existența „Angajamentului”, iar pe de altă parte condiția impusă de lege este
aceea a „furnizării în orice mod a informațiilor”.
Or,
așa cum în mod corect s-a reținut, din coroborarea informațiilor conținute de
înscrisurile existente la dosar, precum și din cuprinsul raportului de
recrutare, rezultă cu certitudine că recurentul-pârât C.N. era aceeași persoană
cu „sursa” I. care a întocmit mai multe note informative despre numiții L.A., L.N.
și I.I. Așa cum rezultă din cuprinsul acestor note, informațiile furnizate se
refereau la intenția acestora de a părăsi fraudulos țara, ceea ce a fost de
natură să îngrădească drepturile și libertățile fundamentale ale acestora.
Împrejurarea
că, așa cum susține recurentul-pârât era de notorietate că numitul L.A.
intenționa să fugă din țară, nu prezintă nicio relevanță cu privire la condiția
impusă de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2004, de vreme ce
persoana respectivă suferise o condamnare pentru trecerea frauduloasă a
frontierei și tocmai din această cauză era în vizorul Securității.
De
altfel, ceea ce informa recurentul-pârât prin notele întocmite, era tocmai
faptul că acesta avea noi intenții de trecere frauduloasă a frontierei.
Împotriva
deciziei nr. 1474 din 20 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția
contencios administrativ și fiscal C.N. a formulat contestație în anulare.
Contestatorul
susține că pentru judecarea recursului a primit citație pentru data de 28
martie 2012 la completul nr. 2.
Ulterior,
fără să primească o altă citație a aflat că recursul a fost judecat pe data de
20 martie 2012, când nici avocatul său nu a participat, fiind imobilizat la
pat.
După
judecarea recursului a aflat că data soluționării recursului s-a decalat ca
urmare a desființării completului nr. 2 și că s-a judecat la completul nr. 5 la
20 martie 2012, motiv pentru care nu a avut cunoștință de acest termen ca să poată
susține motivele de recurs.
Contestatorul
mai arată că nu poate fi considerat colaborator al Securității doar pe baza unui
angajament nesemnat de el și niște rapoarte ale ofițerului de securitate a cărui
citare a propus-o, ca să fie audiat, dar solicitarea i s-a respins.
Înalta
Curte, examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările
dosarului, constată că prezenta contestație în anulare este nefondată.
Pentru
a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în
continuare arătate.
În
conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.:
„Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când
procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost
îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de
judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la
competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului
sau recursului”.
Potrivit
alin. (2) al aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele
mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de
recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt
sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
Cu
alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea
neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de
fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă
litigiul.
Deci,
în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire
la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia
dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.
Contestația
în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în
condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând
contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile
instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată
este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul
sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre
motivele de modificare sau de casare”.
Motivele
contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de
lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima
ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural,
care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin
confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele
formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era
atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca
fiind tardiv formulat, etc.
Fiind
un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată
extensiv.
În
orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma
aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze
prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de
interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a
aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.
Față
de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de față contestația în
anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în
textele legale susmenționate, deoarece motivele invocate de contestator nu se
încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate,
instanța de recurs apreciind în mod corect, în raport de actele și lucrările dosarului,
faptul că recursul este nefondat.
Contestatorul
a precizat că a primit citație pentru termenul din 28 martie 2012, însă
recursul s-a judecat pe 20 martie 2012, fără a primi citație, ca urmare a desființării
Completului nr. 2.
Înalta
Curte constată că susținerile sunt neîntemeiate, deoarece din actele și
lucrările dosarului rezultă că atât pentru termenul din 28 martie 2012 cât și
pentru cel din 20 martie 2012, recurentul a primit citație, aceasta fiind înmânată
soției, care a semnat de primire.
Prin
urmare, instanța de control judiciar apreciază că nu sunt întemeiate criticile sub
acest aspect, recurentul-contestator având cunoștință de termenul acordat.
Astfel
fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatorului sunt
nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre
temeinică și legală.
În
consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația
în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația
în anulare formulată de C.N. împotriva deciziei nr. 1474 din 20 martie 2012 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și
fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2013.