ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2725/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 02

noiembrie 2010 reclamantul C.N.P.S.A.S. a solicitai instanței de contencios

administrativ să constate calitatea pârâtului Ș.A. de colaborator al

Securității.;

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că pârâtul a fost recrutat de către organele de Securitate

pentru încadrarea informativă a cascadorilor ce activau în cadrul Centrului de

Producție Cinematografică din B. Colaborarea a fost consimțită de către pârât

prin semnarea unui angajament olograf, la data de 13 iunie 1974, fiindu-i

atribuit numele conspirativ V./V.A.

A mai arătat

reclamantul că informațiile furnizate de pârât au fost consemnate de către

ofițerul de Securitate în documentele redactate de către acesta, iar actele

întocmite de foștii ofițeri de Securitate cu privire la relația avută cu

informatorii lor se bucură de prezumția relativă de veridicitate a conținutului

lor, aspect care derivă din prevederile art. 2 lit

.

b) din O.U.G. nr.

24/2008.

Pârâtul a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând în esență că în

cazul său nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008.

Prin sentința nr.

3494 din 17 mai 2011, Curtea de Apel București, secție a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamantul C.N.P.S.A. in contradictoriu cu pârâtul Ș.A.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond, având ca reper dispozițiile art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008, a reținut că, din probele depuse de reclamant la dosar,

majoritatea este formată din note informative întocmite cu privire la pârât și

care nu au nicio relevanță în ce privește condițiile ce se cer îndeplinite în

concordanță cu textul legal citat anterior. În ce privește activitatea pârâtului,

instanța de fond a reținut că singurele înscrisuri relevante sunt angajamentul,

depus la fila din dosar și notele-raport întocmite de ofițeri cu privire la

informațiile pe care se presupune că le-ar fi furnizat pârâtul.

Cu toate acestea, instanța

a observat că aceste rapoarte intră în contradicție cu raportul depus, din care

reiese că pe parcursul anului 1977 pârâtul nu a furnizat note informative și nici

nu s-a prezentat la întâlnirile planificate.

În acest context, instanța

de fond a constatat că în cauză nu sunt elemente din care să reiasă că activitatea

pârâtului îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

motiv pentru care, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile

nr. 3434 din data de 17 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal

C.N.S.A.S., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea

hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și a reținerii existenței calității

de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe intimatul Ș.A.

C.N.S.A.S. a învederat,

prin motivele cererii de recurs, că în mod eronat prima instanță a arătat, în esență,

că înscrisul întocmit de ofițerii de legătură ai intimatului și care consemnează

delațiunea intră în contradicție cu raportul depus la fila 55 din care reiese că

pe parcursul anului 1997 pârâtul nu a furnizat note informative și nici nu s-a prezentat

la întâlnirile planificate, întrucât în realitate nu există absolut nicio contradicție

între cele două rapoarte la care se face referire în considerentele sentinței atacate.

Raportul care consemnează

furnizarea informațiilor, s-a arătat, provine din 19 aprilie 1974 (și consemnează

informații furnizate în 1974) în timp ce raportul din 1977 consemnează că în anul

1977 (nu mai devreme) intimatul nu a mai furnizat informații. Mai important, s-a

precizat, intimatul a recunoscut expres, pe calea întâmpinării, furnizarea informațiilor

la care s-a făcut referire, încercând doar să justifice furnizarea acestora.

Legiuitorul a dat o forță

probantă egală atât notelor olografe provenite de la persoana verificată cât și

„relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității”, iar sintagma „indiferent

sub ce formă” arată că niciuna din cele două modalități de evidențiere a informărilor

furnizate Securității – informațiile reținute în materialele olografe provenite

de la persoana verificată sau cele furnizate verbal și reținute în rapoartele lucrătorilor

Securității – nu se bucură de un tratament privilegiat. De asemenea, a menționat

recurentul că formularea „indiferent sub ce formă” demonstrează că o astfel de informație

are valoare probantă în mod independent, nefiind necesară coroborarea acesteia cu

datele provenite din alt înscris sau rezultate din administrarea altui mijloc de

probă. Cum, în speță, prezumția relativă cu privire la realitatea celor reținute

în cuprinsul rapoartelor ofițerilor nu a fost răsturnată prin administrarea altui

mijloc de probă, a considerat recurentul că ar fi trebuit să se țină cont de situația

la care se face referire în respectivele rapoarte.

În plus, a susținut recurentul

că este foarte greu de crezut că o informație ca cea furnizată de intimat să aibă

caracter fictiv, câtă vreme, ca urmare a acesteia, Securitatea a luat măsuri concrete

și importante asupra persoanei denunțate, care a fost avertizată. O astfel de măsură,

s-a adăugat, nu putea fi în nici un caz doar urmarea unui raport fictiv, întocmit

de ofițeri pentru a-și justifica activitatea. În fine, a precizat recurentul că

definiția legală a noțiunii de colaborator al Securității nu cere existența unei

pluralități de informații furnizate, fiind de ajuns și un singur denunț, care să

îndeplinească cele două condiții, pentru reținerea acestei calități.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar intimatul Ș.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, și menținerea

hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Recursul urmează a fi

admis, cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare

la aceiași instanță, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor

art. 261 alin. (1) pct. C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele

legii și trebuie să menționeze, printre altele, ”motivele de fapt și de drept care

au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților”. Constituie motiv de recurs, astfel cum dispune art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., situația în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină

sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii".

În mod necesar, o hotărâre

judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care

au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată,

argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile

și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile

raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator

și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ.

Motivarea este, așadar,

un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității

judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării

corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar

de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești

constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția

României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale.

Indiscutabil, orice parte

în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele

sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv.

Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât

dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care

are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor

și elementelor de probă.

Pe de altă parte, nemotivarea

unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără

a intra în fondul acțiunii, de natură prin urmare să justifice casarea cu trimitere

spre rejudecar

e.

Î

ntr-adevăr,

atâta timp cât în considerente instanța nu analizează probele care au fost administrate,

nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauza, nu evocă normele substanțiale

și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv

rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. O astfel

de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând

la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe

"fond", respingând acțiunea nu pe excepție ci ca "neîntemeiată".

În litigiu, judecătorul

fondului

și-a

întemeiat

soluția

adoptată, cea de respingere ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului C.N.S.A.S.,

pe considerente cu caracter general, nu a analizat, în mod efectiv, argumentele

reclamantului C.N.S.A.S., nu a procedat la o înlăturare, motivat și argumentat,

în mod explicit, a susținerilor din acțiunea în constatarea calității pârâtului

Ș.A. de colaborator al Securității, și nici nu a prezentat, în concret, motivele

de fapt și de drept care au format convingerea sa.

P

rima instanță a afirmat

numai, referitor la activitatea intimatului, că notele-raport întocmite de ofițerii

de Securitate cu privire la informațiile pe care le-ar fi furnizat pârâtul intră

în contradicție cu raportul depus la fila 55 dosar din care reiese că pe parcursul

anului 1977 pârâtul nu a furnizat note informative și nici nu s-a prezentat la întâlnirile

planificate, dar o atare concluzie nu poate fi reținută, în condițiile în care recurentul

și-a întemeiat acțiunea pe cele conținute de nota – raport din 20 aprilie 1974.

În mod evident, prin omisiunea

primei instanțe de analiza și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii

recurate, motivele invocate de reclamant prin acțiunea în contencios administrativ

– motive ce necesitau un răspuns specific și explicit - au fost nesocotite dispozițiile

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a fost încălcat astfel dreptul la un

proces echitabil. În aceste condiții, recurentei reclamante i s-a cauzat o vătămare

procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate

și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura

părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei

hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

În raport de cele mai

sus arătate, apreciindu-se că este nelegală hotărârea pronunțată în cauză, se va

dispune, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor

art. 304 pct. 7, art. 312 alin. (1) – (3) și art. 313 C. proc. civ.

, admiterea recursului

declarat de C.N.S.A.S. împotriva sentinței civile nr. 3494 din data de 17 mai 2011

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de C.N.S.A.S. împotriva sentinței nr. 3494 din 17 mai 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 mai 2012.