ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1249/2015

Decizia nr. 1249/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 973 din 24 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele aspecte:

Reclamantul A. a solicitat instanței să constate calitatea pârâtului B. de colaborator al Securității.

Într-un prim ciclu procesul a fost pronunțată sentința civila nr. 1383 din 28 ianuarie 2013 casată prin Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 7751 din 12 decembrie 2013, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat la data de 19 februarie 2014 sub nr. x/2/2011*.

Din analiza probelor administrate în cauză, s-a reținut că nu există nicio nota informativă redactată sau semnată de pârât fie în clar fie cu numele conspirativ ce se pretinde a-i fi fost atribuit, la dosar neexistând nici angajament scris sau semnat de pârât. Dosarul cuprinde diverse afirmații incluse în documentele întocmite de agenții Securității, neconcludente în litigiu pentru a putea stabili o legătură directă și indubitabilă de cauzalitate între condițiile legale de la art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și pârâtul în cauză.

S-a reținut că în cuprinsul acțiunii partea reclamantă nu face referire la nicio nota de informare redactata sau semnata de parat, ci se întemeiază pe materialele întocmite de ofițerii de Securitate potrivit cărora informatorul C. ar fi furnizat informații privind corespondenta întreținută de cunoștințe ale sale cu cetățeni străini sau informațiile consemnate de ofițerii de Securitate referitoare la intențiile unor cunoscuți ai săi de a fugi din tara, din probele administrate nereieșind că pârâtului i s-ar fi atribuit numele conspirativ C. și nici că persoana căreia i s-a atribuit acest nume ar fi furnizat informații care să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

De asemenea, s-a reținut că din analiza notelor nesemnate indicate de instanța de control judiciar, rezultă că acestea nu conțin nicio relatare făcută de pârât în calitate de presupus colaborator, relatare care să fi fost consemnată de organele de securitate, astfel cum se reține în conținutul deciziei Curții Constituționale. Dimpotrivă, notele respective redau discuțiile purtate în familia „C.” familia pârâtului (fie între membrii familiei - tatăl, mama, paratul, prietenii) purtate in familie si la telefon. Nicio astfel de nota nu conține consemnările organelor de securitate care sa aibă relatări sau informații furnizate de parat. In plus, in acea perioada paratul se afla la studii in Italia, acesta având 2-3 întoarceri în țară in perioada respectiva pe perioade scurte.

Totodată, s-a reținut că din analiza notelor de la dosar nu rezultă că pârâtul le-ar fi furnizat informații care sa fi întrunit condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, notele organului de securitate neavând la baza nicio relatare furnizata de parat. Este fără relevanta pentru stabilirea calității de colaborator împrejurarea menționata de organele de securitate, câta vreme mențiunile, adnotările organelor de securitate nu se coroborează cu alte mijloace de proba certe din care sa rezulte faptul ca paratul ar fi furnizat informații de natura celor avute in vedere de legiuitor pentru stabilirea calității de colaborator.

S-a mai constatat că recompensarea presupusului colaborator nu este o condiție legala pentru stabilirea acestei calități, textul neputând fi extins la alte situații. Astfel, recompensarea unui presupus colaborator nu reprezintă o condiție legala pentru recunoașterea calității sale, ci coroborat cu alte mijloace de proba indubitabile, poate forma, eventual, convingerea instanței in acest sens, însa recompensarea, repetam, nu reprezintă o condiție necesara si suficienta pentru a demonstra o atare calitate de colaborator.

Referitor la problema recompensării pârâtului prin facilitatea petrecerii vacanței de vară în Italia în anul 1971, s-a constatat că reclamanta nu a dovedit cu nici un mijloc de probă acest aspect.

În fine s-a constatat că împrejurarea conform căreia paratul nu a contestat susținerile reclamantului nu poate conduce la concluzia temeiniciei acțiunii.

În concluzie s-a constatat că nu se poate reține calitatea de colaborator al fostei Securități prin furnizarea de informații, in condițiile in care la dosarul cauzei nu sunt probe certe cu privire la activitățile paratului concrete, prin note furnizate direct de acesta sau, după caz, prin relatări consemnate de organele de securitate care să se coroboreze cu alte mijloace de proba temeinice care să conducă la concluzia că persoana în mod cert a furnizat informații care să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist si care sa vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Împotriva sentinței pronunța

tă de Curtea de Apel București,

secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a declarat recurs

A.

, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

Astfel, decizia Înaltei Curți a arătat că instanța de rejudecare trebuie să aibă în vedere faptul că „deși legal citat pârâtul nu a contestat realitatea celor consemnate în respectivele rapoarte și note informative".

Judecând în fond după casare, instanța de fond nu a ținut seama de această realitate și nici de faptul că, nici măcar în rejudecare, pârâtul, deși a fost legal citat nu a contestat realitatea celor consemnate în rapoartele și notele informative.

Instanța de rejudecare a arătat că „împrejurarea că pârâtul nu a contestat susținerile reclamantului” nu ar avea relevanță. Practic, instanța de rejudecare a contrazis și a lăsat fără eficiență o indicație precisă a Deciziei de casare, ceea ce contravine art. 315 alin. (1) C. proc. civ. aplicabil.

În plus, decizia de casare a stabilit că îndeplinirea condițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 trebuie apreciată și din perspectiva „recompensei acordate pârâtului de Securitate prin facilitarea petrecerii vacanței de vară în Italia, în cursul anului 1971".

Și această indicație a Deciziei de casare a fost lipsită de eficiență de instanța de rejudecare care a arătat că „recompensarea presupusului colaborator" este, practic, lipsită de orice relevanță.

Caracterul deosebit de amănunțit al informațiilor - referirile făcute la mai multe persoane, la prietenii acestora din țară și din străinătate, la cele mai mici detalii legate de intențiile de a pleca din țară și de modalitatea în care doreau să o facă, precum și la corespondența purtată de aceștia - indică în mod cert că respectivele informații nu puteau fi rodul imaginației ofițerilor de Securitate.

Din cuprinsul considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 672/20124, ca și din practica anterioară a Curții Constituționale, rezultă foarte clar că relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității „pot servi ca temei al admiterii acțiunii în constatare", în condițiile în care „sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă".

În considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 672/2012, se arată: „Prin urmare, Curtea constată că pentru a da eficiență dreptului la un proces echitabil, și implicit dreptului la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității" nu pot fi administrate și apreciate, individual, ca probe unice. Cu alte cuvinte, asemenea documente nu pot avea forță probantă luate izolat și, ca atare, nu pot servi ca temei al admiterii acțiunii în constatare, decât dacă, pe calea unei atente si complete analize,

sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă."

Prin urmare, atât timp cât consemnările ofițerilor de Securitate sunt coroborate cu alte informații „provenite din alte documente" existente în arhive, care confirmă furnizarea unor informații importante către Securitate, sau atestă măsuri luate sau recompense acordate în urma informațiilor primite, relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității pot duce la reținerea calității de colaborator al Securității.

Recurentul și-a încadrat în drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, instanța de control judiciar constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, niciunul din motivele prezentate nu cuprinde semnătura pârâtului și nu există nici un angajament semnat de pârât cu fosta securitate.

De altfel, prin întâmpinarea depusă în recurs pârâtul contestă orice colaborare cu securitatea, astfel că nu se poate reține că, în mod tacit, pârâtul a fost de acord cu susținerile reclamantei.

Prin nici un mijloc de probă nu s-a dovedit că pârâtul ar fi fost recompensat de securitate prin petrecerea vacanței de vară în Italia, în anul 1971.

În ceea ce privește conținutul notelor depuse de reclamant ca probă, acestea au fost analizate amănunțit de către instanța de fond, rezultând că acestea consemnează discuții din interiorul familiei pârâtului în calitate de persoană urmărită, dată fiind calitatea de artist de talie internațională a acestuia, în domeniul muzicii de operă, cu deplasări în străinătate și nu sunt întrunite în cauză prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care definesc calitatea de colaborator al securității.

Instanța de control judiciar reține că în notele consemnate de ofițerul de securitate nu există denunțuri ale unor atitudini potrivnice regimului comunist, iar în ceea ce privește posibilitatea pârâtului de a se deplasa în străinătate, în scop profesional, aceasta nu face dovada colaborării cu fosta securitate, prin ea însăși, știut fiind că regimul comunist permitea uneori talentelor excepționale să reprezinte țara în occident.

Pentru considerentele menționate, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta Curte, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 973 din 24 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2015.