ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 893/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, inițial pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, reclamantul I.V.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București, efectuarea instruirii practice pe grupe de elevi la toate unitățile școlare cu profil tehnic și obligarea la daune morale de 20.000 RON, precum și a cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că au fost încălcate dispozițiile Constituției României, art. 4 lit. b) din Legea învățământului, Legea nr. 319/2006, Legea nr. 48/2002, C. muncii, C. pen., Declarația Drepturilor Omului și ale Tratatului de Lisabona.

De asemenea, a mai arătat că elevii sunt privați de dreptul de a beneficia de o pregătire corespunzătoare și sunt supuși riscului la accidente în orice moment, ceea ce îl determină să solicite anularea ordinului nr. 3342 din 11 martie 2002 emis de pârât, prin care s-a impus Inspectoratelor Școlare Județene și unităților de învățământ cu profil tehnic ce nu fac parte din programul PHARE TVET RO 9405, ca instruirea practică în atelierele școlare să se realizeze cu clasa întreagă. Pârâtul, prin întâmpinarea formulată a invocat excepția necompetenței materiale a instanței și excepția inadmisibilității acțiunii, în temeiul art. 112 C. proc.

civ., pe considerentul că aceasta nu cuprinde motivele de drept pe care se întemeiază și dovezile pe care se sprijină, arătând, totodată, că ordinul respectiv a fost abrogat prin ordinul nr. 4927/2002, în prezent fiind aplicabile prevederile ordinului nr. 5885 din 10 noiembrie 2009, care a înlocuit prevederile ordinului nr. 5743 din 28 octombrie 2008. Față de cele susținute de pârât, reclamantul a depus precizare la acțiune, în sensul că mai solicită și modificarea art. 20 lit. b) din anexa la ordinul nr. 574/2008 și a art. 33 din anexa la ordinul nr. 5885/2009, întrucât pârâtul folosește două metode diferite de instruire pentru aceeași formă de pregătire, ceea reprezintă o discriminare profesională, ce intră sub incidența C. pen.

Tribunalul Vâlcea, complet conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 293 pronunțată în data de 12 aprilie 2010, a admis excepția invocată de pârât și a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Pitești, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004. Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ, prin sentința nr. 115/F-CONT din data de 28 mai 2010, a respins acțiunea formulată de reclamantul I.V.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru lipsa procedurii prealabile.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Reclamantul a precizat acțiunea, prin care a solicitat obligarea pârâtului la modificarea art. 1 pct. 20 lit. b) din ordinul nr. 5473 din 28 octombrie 2008, în care se arată că pregătirea practică se efectueze pe clase la agenții economici și pe grupe în atelierele proprii, precum și art. 1 pct. 3 din ordinul nr. 5885 din 10 noiembrie 2009, cu precizarea că pregătirea practică se efectuează pe clase la agenții economici și pe grupe în atelierele proprii, precum și obligarea la daune morale de 20.000 RON și cheltuieli de judecată. De asemenea, a mai invocat procedura discriminatorie, sub aspectul menționat, în ceea ce privește atelierele incluse în programul PHARE, unde instruirea se face cu un număr de numai 15 elevi.

În ceea ce privește excepția invocată de pârât privind inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, instanța a constat că este întemeiată, având în vedere că reclamantul a adresat un memoriu către minister, la data de 10 martie 2010, prin care doar a semnalat situațiile existente în școli, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul I.V.D. În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a susținut în esență că, în mod greșit instanța de fond a reținut că nu au fost respectate dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și, în consecință, a respins acțiunea, ca inadmisibilă întrucât această soluție este în contradicție cu însăși motivarea acțiunii, care se referă la tardivitatea depunerii acesteia.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant a susținut că prin soluția pronunțată sunt încălcate implicit și dispozițiile art. 3 C. civ., dar și dispozițiile art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitoare la liberul acces la un proces echitabil. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Intimatul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond ca fiind legală și temeinică susținând în esență că, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia. (1 1 ) În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.

Dispozițiile legale mai sus expuse, reglementează procedura plângerii prealabile ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, ca un fine de neprimire a acțiunii și este obligatorie, iar neîndeplinirea ei este sancționată cu respingerea cererii în contencios administrativ, ca inadmisibilă, în acord cu prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. Este de necontestat în cauză și instanța de fond a relevat această împrejurare că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de aceste dispoziții legale, astfel că soluția de respingere a acțiunii reclamantului dată de instanța de fond se impune a fi menținută.

Criticile recurentului reclamant referitoare la încălcarea dreptului subiectiv al acestuia de a promova o acțiune în justiție în temeiul dispozițiilor legii privind contenciosul administrativ, ca și a dispozițiilor art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil sunt nefondate.

Astfel, Curtea Constituțională a reținut prin mai multe decizii - cum ar fi Decizia nr. 39/2005; Decizia nr. 123/2006 - constituționalitatea prevederilor legale prin care este reglementată procedura prealabilă obligatorie, precum și faptul că nicio dispoziție constituțională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură prealabilă, fără caracter jurisdicțional, cum este procedura recursului administrativ grațios sau cel ierarhic, precum și faptul că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție „nu constituie o încălcare a dreptului la accesul liber la justiție și la un proces echitabil”. Astfel fiind, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică neexistând motive de casare sau modificare a acesteia și, în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată, va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul I.V.D. împotriva sentinței nr. 115/F-CONT din 28 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2011.