ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6061/2011

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei. 1. Cadrul procesual. Prin cererea adresată Înaltei Curți, la data de 29 august 2011 G.C. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2977 din 24 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte, invocând ca temei al contestației dispozițiile art. 318 teza I-a C. proc. civ. 2. Hotărârea instanței de recurs. Prin decizia nr. 2977 din 24 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respinsă excepția de tardivitate a declarării recursului și a fost admis recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva Sentinței nr. 267 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul că a fost casată sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că prima instanță deși a fost sesizată cu o acțiune principală în contencios administrativ, în loc să se pronunțe în baza art. 18 din Legea contenciosului administrativ și să dispună fie admiterea acțiunii reclamantului, cu consecința anulării în tot sau în parte a actului administrativ atacat, fie respingerea acțiunii acestuia, a procedat la examinarea legalității prevederilor art. 21 alin. (2) din Metodologia de concurs aprobată prin Ordinul nr. 5741/2008 al Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, conform procedurii reglementată în art. 4 alin. (1), ca și când reclamantul ar fi solicitat verificarea conformității actului administrativ mai sus amintit cu actul normativ în executarea căruia a fost adoptat, pe cale incidentală, pronunțând în acest sens o hotărâre nelegală.

Procedând în acest fel, prima instanță nu a soluționat fondul cauzei, motiv pentru care a fost pronunțată soluția de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei. 3. Contestația în anulare formulată de G.C. Prin cererea formulată contestatorul a criticat soluția pronunțată în recurs arătând că hotărârea este rezultatul unei greșeli materiale. Astfel, contestatorul a arătat că din eroare nu a fost avută în vedere împrejurarea că pe rolul Curții de Apel Galați, există dosarul nr. 2549/91/2009, dosar aflat în stadiul procesual al recursului și suspendat până la soluționarea prezentului dosar. Contestatorul a arătat că suspendarea cauzei a fost dispusă întrucât a invocat nelegalitatea art. 21 alin. (2) din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 5741/2008 a M.E.C.T.S., reținut ca temei legal în motivarea soluției de respingere a acțiunii sale prin sentința nr. 38 din 3 februarie 2010 a Tribunalului Vrancea.

II. Decizia instanței de recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea contestației în anulare declarată, analizând motivele formulate în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge contestația în anulare formulată pentru considerentele ce urmează: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I-a C. proc. civ., invocate de contestator reglementează contestația în anulare specială, iar potrivit acestui text, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

În cauza de față, Înalta Curte, constată că nu suntem în prezența unei greșeli materiale, în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. Noțiunea de „greșeală materială” folosită de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal. „Greșelile materiale”, conform art. 318 C. proc. civ., sunt erori evidente și involuntare cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală.

Verificarea unei astfel de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs. Ori, susținând că instanța de recurs nu a observat existența dosarului nr. 2549/91/2009 în care s-a invocat nelegalitatea Ordinului nr. 5741/2008, contestatorul invocă aspecte care țin de fondul cauzei, de modul în care instanța de recurs, prin aprecierea probelor și prin stabilirea situației de fapt, în raport cu interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile, a înțeles să exercite controlul hotărârii recurate.

Or, aceste aspecte, așa cum s-a arătat, exced noțiunii de „greșeală materială” în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de G.C. împotriva deciziei nr. 6061 din 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2011.