ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5776/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 21/2011 CNC din 17 iunie

2011 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a

stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Direcția

Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Craiova și pe pârâții S.S.

și S.G., în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele:

În cadrul raportului

juridic dedus judecății, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și

Protecția Copilului, instituție publică organizată potrivit legii, a solicitat

obligarea pârâților la plata contribuției lunare de întreținere a fiicei lor,

persoană afectată de handicap, asistată într-un centru de recuperare și

reabilitare, temeiul de drept al obligației fiind H.G. nr. 532/1999 privind

nivelul contribuției în instituțiile de asistență socială și angajamentul de

plată semnat de parți din 31 ianuarie 2006, coroborat cu Ordinul Autoritatea Națională

pentru Persoanele cu Handicap nr. 467/2009.

Instanța a apreciat

că în speță nu se solicită îndeplinirea unei obligații de întreținere potrivit

C. fam., ci executarea unei obligații prevăzută de lege specială, pe care

pârâții o datorează unei instituții investite cu putere publică, care

acționează în regim de putere publică, fiind, în consecință, în prezența unor

raporturi juridice de drept administrativ, astfel că a stabilit competența de

soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și

Protecția Copilului Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de

atac exercitate se arată că în mod greșit instanța

de judecată a reținut

că acțiunea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj

ia naștere din raporturi juridice care sunt de drept administrativ și nu este o

acțiune în pretenții rezultată din executarea unei obligații prevăzute de legea

specială, arătând că, în speță, competența specială a instanței de drept

administrativ se determină în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) și art.

10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, recurenta

arată că instanța de contencios administrativ este competentă să analizeze

legalitatea actelor administrative, în ipoteza în care este sesizată de

persoane pretins vătămate în drepturile și interesele legitime prin

respectivele acte, însă în această cauză nu se contestă legalitatea unui act

administrativ, ci obiectul este o cerere în pretenții, astfel că, în temeiul

art. 1 pct. 1 din C. proc. civ., competența materială în soluționarea cauzei

aparține instanței de drept comun, respectiv Judecătoria Craiova.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

din C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce

vor fi expuse în continuare.

Din examinarea

cererii de chemare în judecată, precum și a actelor și lucrărilor dosarului,

rezultă faptul că obiectul prezentului litigiu constă în obligarea pârâților S.S.

și S.G. la plata către reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția

Copilului Craiova a unor sume reprezentând debit la contribuția lunară de

întreținere, sume datorate pentru fiica lor cu handicap, Șubulică Ecaterina,

asistată în Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap, în

temeiul H.G. nr. 532/1999 privind nivelul contribuției în instituțiile de

asistență socială și al angajamentului de plată semnat de părți din 31 ianuarie

2006, coroborat cu Ordinul Autorității Naționale pentru Persoane cu Handicap

nr. 467/2009.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei

cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.

Potrivit art. 2 lit.

c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege „actul unilateral

cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt

asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele

încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a

bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public,

prestarea serviciilor publice, achizițiile publice…”, iar potrivit alin. (2) al

aceluiași articol sunt asimilate

actelor administrative unilaterale „și

refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un

interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în

termenul legal”.

De asemenea, potrivit

art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, prin contencios administrativ se

înțelege „

activitatea de soluționare de către instanțele de contencios

administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin

una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din

emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul

prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat

de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.

Raportat la aceste

dispoziții legale și la situația de fapt, Înalta Curte constată că în mod

corect a reținut Tribunalul Dolj că în cauză litigiul nu poartă asupra unui act

administrativ tipic sau asimilat, autoritatea publică reclamantă neemițând un

act administrativ în stabilirea obligației pârâților la suportarea

cheltuielilor de întreținere pentru fiica lor cu handicap, astfel încât

litigiul prin care autoritatea publică solicită obligarea pârâților la plata

contribuției de întreținere pentru fiica acestora, persoană cu handicap, în

virtutea relației de rudenie și a legilor aplicabile, nu este supus

jurisdicției administrative, ci celei civile de drept comun.

Astfel, Înalta Curte,

în acord cu considerentele reținute de Tribunalul Dolj, constată că raportul

juridic dedus judecății are natură civilă, astfel încât în cauză competența de

soluționare a litigiului aparține instanței de drept comun, iar, având în

vedere valoarea pretențiilor, aceasta este judecătoria, care judecă, potrivit

prevederilor art. 1 pct. 1 din C. proc. civ., toate procesele și cererile, în

afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și

alin. (3) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, va admite recursul și va modifica

sentința atacată, în sensul că va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

Craiova împotriva sentinței nr. 21/2011 CNC din 17 iunie 2011 a Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

noiembrie

2011.