ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5771/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul U.L. a

chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- anularea Deciziei nr.

22 din 31 august 2010, emisă de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale – Agenția Națională a Zonei Montane și, pe cale de consecință,

reintegrarea sa în funcția de consilier asistent 2 în cadrul Agenției Naționale

a Zonei Montane (A.N.Z.M.) și plata despăgubirilor salariale cuvenite până la

data reintegrării efective în funcție;

- suspendarea

executării actului administrativ reprezentat de decizia nr. 22 din 31 august 2010;

- suspendarea

concursului desfășurat la Direcția pentru Agricultură Suceava în data de 11 -

13 septembrie 2010, până la pronunțarea instanței de fond;

- despăgubiri pentru

prejudiciul suferit și daune morale.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de nerespectarea

procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum și

excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Prin sentința nr. 52

din 2 februarie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a respins ca inadmisibilă

acțiunea formulată de reclamantul U.L., în contradictoriu cu intimații

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția Națională a Zonei

Montane Alba Iulia.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece

Agenția Națională a Zonei Montane este o structură din cadrul acestuia,

desființată la momentul pronunțării hotărârii.

Instanța de fond a mai

reținut că i-a pus în vedere reclamantului să facă dovada îndeplinirii

procedurii prealabile și să depună la dosar actul administrativ atacat și a

cărui suspendare se cere, respectiv decizia nr. 22 din 31 august 2010, însă reclamantul

nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile și nici nu a depus la

dosar actul administrativ atacat, astfel încât instanța a constatat inadmisibilitatea

capetelor de cerere privind anularea și suspendarea actului administrativ și a

apreciat că, întrucât celelalte două capete de cerere au caracter accesoriu,

inadmisibilitatea se răsfrânge și asupra acestora.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul U.L., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., se arată că la data de 30 iunie 2010, prin Ordonanța de urgență nr. 70/2010,

privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia,

Agenția Națională a Zonei Montane s-a desființat și, cu toate acestea, la data

de 01 septembrie 2010 recurentul-reclamant a primit decizia de preaviz nr. 22

din 31 august 2010, emisă de către Agenția Națională a Zonei Montane, unitate

desființată prin actul normativ anterior menționat.

Recurentul-reclamant

mai arată că a precizat în acțiune că preavizul este lovit de nulitate absolută,

fiind emis de o unitate desființată, că procesul a fost judecat în lipsa sa,

astfel că nu a știut că trebuie să depună copie de pe contestație și de pe

decizia de preaviz și că, având în vedere că în calea de atac a recursului este

permisă proba cu înscrisuri, anexează copii de pe decizia de preaviz nr. 22 din

31 august 2010 și contestația deciziei din data de 10 septembrie 2010.

Apreciază

recurentul-reclamant că a fost victima unor abuzuri și ilegalități vizibile,

motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și

admiterea acțiunii.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul este fondat, pentru considerentele

în continuare arătate.

Instanța de fond a

respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul U.L., pentru

neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004,

reținând că a pus în vedere reclamantului să facă dovada îndeplinirii acestei

proceduri și să depună la dosar actul administrativ atacat și a cărui

suspendare se cere, respectiv decizia nr. 22 din 31 august 2010, dar acesta nu

s-a conformat.

Înalta Curte, reține

faptul că inadmisibilitatea este o sancțiune de drept procesual, care nu poate

fi confundată cu prematuritatea acțiunii, care constituie o excepție de fond.

Astfel, sancțiunea

inadmisibilității intervine în cazurile prevăzute de lege, când sesizarea

instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri

prealabile.

Așadar,

inadmisibilitatea vizează respingerea acțiunii pentru neîndeplinirea unei

condiții prealabile sesizării instanței, respectiv dacă nu s-a făcut plângere

prealabilă și reclamantul se adresează instanței, după expirarea termenului

pentru formularea recursului ierarhic sau grațios.

Ca excepție de fond

inadmisibilitatea poate fi invocată și de instanță din oficiu, însă, în baza art.

129 alin. (4) C. proc. civ. și pentru respectarea principiului

contradictorialității care guvernează procesul civil român și în vederea

aplicării art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru

asigurarea unui proces echitabil, judecătorul trebuie să pună în dezbaterea

părților această excepție.

În cauza prezentă,

excepția inadmisibilității acțiunii a fost invocată din oficiu de către

instanță, prin încheierea din data de 1 noiembrie 2010 și, ulterior, de către

pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin întâmpinare, dar nu

a mai fost pusă în discuția părților.

Înalta Curte,

constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., potrivit cărora, pentru a se ajunge la o soluție temeinică și

legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori să pună întrebări

părților, sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept

care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în

întâmpinare, putând ordona dovezile pe care le va găsi de cuviință, chiar dacă

părțile se împotrivesc.

De asemenea, instanța

este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi

adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând

părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor.

În prezentul dosar,

în faza de recurs, recurentul-reclamant a depus la dosar un set de înscrisuri,

printre care copie de pe decizia de preaviz nr. 22 din 31 august 2010 (fila 10

dosar recurs) și contestația formulată împotriva acestei decizii la data de 10

septembrie 2010 (filele 11-12 dosar recurs), din toate documentele depuse

rezultând îndeplinirea procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea nr.

554/2004.

Astfel fiind, rezultă

fără putință de tăgadă că recurentul-reclamant U.L., cu respectarea

dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, a îndeplinit procedura

prealabilă anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care a avut

loc la data de 18 octombrie 2010.

Astfel, în cauză nu

poate fi reținută și sancționată ca atare o stare de pasivitate sau de

neglijență a recurentului, care să fi sesizat instanța fără a urma procedura

prevăzută de lege.

Pe de altă parte, se

are în vedere și faptul că prima instanță nu a evocat fondul cauzei, motiv

pentru care sentința atacată se impune a fi casată cu trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Soluția casării cu

trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă

de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două

grade de jurisdicție.

Este firesc ca

instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă

cercetare a fondului cauzei.

În temeiul art. 312 alin.

(5) teza I C. proc. civ., în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată

a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs,

după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea

casată.

Cercetarea fondului

cauzei, în sensul textului legal anterior citat, presupune existența tuturor

elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

Altfel spus, dacă

s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să

verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la

dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare – contestația

în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ

prevăzute de C. proc. civ.

Pe cale de

consecință, constatând îndeplinită condiția susmenționată de exercitare a

acțiunii în contencios administrativ și întrucât Curtea de Apel, a soluționat

procesul fără a intra în cercetarea fondului, hotărârea recurată este supusă

casării cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanța să se pronunțe

asupra fondului cauzei, în raport cu susținerile părților și probatoriul

administrat.

Pentru considerentele

arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (5) C. proc. civ.,

coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările

ulterioare, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care va face aplicarea

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de U.L. împotriva sentinței nr. 52 din 2 februarie 2011 a Curții de

Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 noiembrie 2011.