ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5700/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 02 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș în Dosarul nr. 667/320/2010, Curtea de Apel Târgu Mureș a fost sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 964/2002. În motivarea excepției de nelegalitate invocată de C.N. s-a arătat că H.G. nr. 964/2002 conține inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei S.C. și prin care imobilul situat în comuna S.C., nr. X, compus din clădire din cărămidă, fundație de beton, acoperiș din țigle, dotată cu instalație de curent, gaz, compusă din 9 camere și demisol cu pivniță, suprafață construită de 408 m.p., cu teren aferent de 800 m.p., este identic cu imobilul înscris în C.F.

nr. Y S.C., fiind trecut în domeniul public al comunei S.C. Pârâtul Guvernul României în calitate de emitent al actului administrativ, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată. Prin sentința nr. 141 din 10 iunie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis excepția inadmisibilității invocată de Guvernul României prin întâmpinare și a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de C.N.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că dispozițiile Legii nr. 554/2004, care permit repunerea în discuție, în mod repetat și fără limită în timp, a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, contravine jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție de la Luxemburg, pronunțate în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative cu caracter individual, admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere, și conținut, cu anularea actului respectiv.

În consecință, în aplicarea prevederilor art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, prin raportare la principiile mai sus amintite, Curtea a înlăturat în speță aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 262/2007 și ale art. 11 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007 cu privire la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pe numele pârâtei, act administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 și a cărui nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.N.

solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât potrivit dispozițiilor legale invocate este posibilă nu numai ridicarea excepției de nelegalitate cu privire la acte normative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, ci și formularea unei cereri de revizuire a hotărârilor judecătorești prin care s-au respins ca inadmisibile asemenea cereri. Înalta Curte examinând motivele de recurs, legislația aplicabilă și situația de fapt existentă în cauză reține: Obiectul analizei judiciare în prezenta cauză îl constituie excepția de nelegalitate a H.G. nr. 964/2002. Cererea a fost soluționată de prima instanță prin admiterea excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate a unui act administrativ emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

C. proc. civ. art. 137 alin. „(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. (2) Excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.” Legea nr. 554/2004, art. 4 alin. (1) „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza.

încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze.” Constituția României art. 2 alin. (1) „Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.” Constituția României art. 148 alin. (2) „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

„(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. (2).” Din analiza reglementării cuprinse în art. 4 din Legea nr. 554/2004 rezultă că excepția de nelegalitate poate viza și acte administrative unilaterale individuale emise înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. Potrivit art. 15 din Constituția României și art. 1 C. civ., legile produc efecte pentru viitor. În același timp potrivit prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudentei constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, dispozițiile legale care permit verificarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a legii, pe calea procedurii speciale a excepției de nelegalitate, încalcă dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, textul art. 4 din Legea nr. 554/2004 nesocotește și prevederile art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, aducând atingere principiului securității raporturilor juridice. În exercitarea rolului constituțional, judecătorul național trebuie să aplice cu prioritate prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și Dreptul comunitar. Înalta Curte precizează că prin Legea nr. 30/1994 România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât aceasta face parte din dreptul intern, context în care judecătorul național va aplica prioritar prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale jurisprudenței Curții, care împreună formează blocul de convenționalitate.

În baza art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României reglementările comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene sunt aplicabile direct, astfel că un act normativ intern nu poate produce efecte retroactiv, soluția contrară fiind de natură a afecta principiul stabilității și securității raporturilor juridice. În realizarea acestui rol, jurisdicția supremă a stabilit în mod constant că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 nu sunt aplicabile actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

În practica și doctrina administrativă, a fost analizată excepția de ilegalitate a actelor administrativ, fiind unanim admis că aceasta reprezintă un mijloc de apărare a celor vătămați în drepturile lor prin acte administrative de autoritate ilegale, putând fi invocată de orice parte interesată, atât de reclamant prin acțiune, cât și de pârât prin întâmpinare. Anterior adoptării Legii nr. 554/2004, excepția de nelegalitate se invoca în fața oricărei instanțe învestită cu soluționarea pe fond a litigiului, iar efectul admiterii acesteia consta în înlăturarea, la soluționarea cauzei, a efectelor unui act administrativ emis cu nesocotirea legii. În consecință, o astfel de excepție poate fi cercetată de instanța de fond, ca mijloc de apărare, dar nu pe calea specială a controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, procedură care a fost reglementată ulterior adoptării actului.

Înalta Curte mai arată că în raport de considerentele acestei decizii, sentința primei instanțe este legală și temeinică, motivul de recurs fiind nefondat. Având în vedere prezentele considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N. împotriva sentinței nr. 141 din 10 iunie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.