ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5567/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 iulie 2011,

reclamanta SC S.P. SA a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, până la pronunțarea

instanței de fond, să se dispună suspendarea executării următoarelor acte

administrative prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în

sumă de 1.255.038 RON, reprezentând impozit pe profit, dobânzi și penalități ,

decizia de impunere din 22 iunie 2011 și raportul de inspecție fiscală din 22

iunie 2011.

Reclamanta a susținut

că nu datorează obligațiile fiscale suplimentare stabilite prin actele administrativ-fiscale

contestate, iar executarea acestora în perioada de soluționare a recursului administrativ,

înregistrat din 4 iulie 2011 a Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului

București poate determina blocarea activității societății, provocând consecințe

grave, prin imposibilitatea executării obligațiilor contractuale.

Reclamanta a mai arătat

că, demararea unor forme de executare silită, marcate de publicitatea inerentă unor

astfel de acte, ar crea societății o imagine de debitor rău platnic sau de rea credință,

ceea ce ar afecta într-o măsură dramatică imaginea și credibilitatea sa pe piață,

existând astfel un risc serios de afectare a raporturilor cu partenerii existenți,

dar și în ceea ce privește inițierea unor noi raporturi contractuale.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă

nr. 4784 din 23 august 2011, prin care a admis cererea formulată de reclamantă și

a dispus suspendarea în parte a executării deciziei de impunere din 22 iunie 2011

și a raportului de inspecție fiscală din 22 iunie 2011 până la pronunțarea instanței

de fond.

Instanța de fond a constatat

că sunt îndeplinite în cauză condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ, precum

și cerința de plată a unei cauțiuni, în conformitate cu prevederile art. 215

alin. (2) din C. proc. civ.

Condiția existenței unui

caz bine justificat, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea

nr. 554/2004, a fost considerată ca fiind îndeplinită în cauză prin dovedirea unor

împrejurări de fapt și de drept de natură a crea o îndoială serioasă în privința

legalității deciziei de impunere din 22 iunie 2011 și a raportului de inspecție

fiscală din 22 iunie 2011.

Instanța de fond a apreciat

că există aparența unei greșeli grave făcute de organele fiscale referitoare la

interpretarea prevederilor legale și contractuale în ceea ce privește momentul transferului

dreptului de proprietate.

Pentru constatarea condiției

privind paguba iminentă, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea

nr. 554/2004, s-a avut în vedere că, executarea actelor administrative contestate

poate bloca activitatea societății, întrucât aceasta s-ar afla în imposibilitate

să respecte obligațiile contractuale și obligațiile de plată pentru utilități. De

asemenea, s-a avut în vedere că, reclamanta este beneficiara unor contracte de credit,

iar executarea silită reprezintă unul dintre cazurile în care banca poate considera

debitul ca fiind scadent anticipat.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București,

solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., să fie

modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării

formulate de reclamantă.

În primul motiv de recurs,

s-a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită

a legii, deoarece instanța de fond a prejudecat fondul, pronunțându-se asupra motivelor

de nelegalitate invocate în cererea de anulare.

Astfel, s-a arătat că

existența unui caz bine justificat a fost stabilită față de aparența unei greșeli

făcute de organele fiscale referitoare la interpretarea prevederilor legale și contractuale

în ceea ce privește momentul transferului dreptului de proprietate asupra lucrărilor

care au făcut obiectul contractului încheiat de intimata–reclamantă SC I.C.M. SRL.

Recurenta a criticat și

argumentarea instanței de fond cu privire la faptul că, vânzarea unor lucrări viitoare

nu poate fi considerată venit și nu poate fi impozitată, precum și concluzia privind

întocmirea actelor contestate numai în baza legislației din materia TVA, fără a

observa celelalte temeiuri juridice pe care s-au întemeiat organele de control.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, s-a susținut că în mod greșit instanța de fond și-a însușit susținerile

din cerere privind riscul producerii unei pagube iminente și nu a verificat temeinicia

lor față de cifra de afaceri, obligațiile de plată curente și obligațiile contractuale

ale societății intimate.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

din C.

proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în

judecată a fost formulată de intimata SC S.P. SA în baza dispozițiilor art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, până la pronunțarea instanței

de fond, se poate dispune suspendarea executării actului administrativ în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

În sensul definit prin

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazuri bine justificate

reprezintă împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Aceeași lege a definit

în art. 2 alin. (1) lit. ș) paguba iminentă, ca fiind prejudiciul material viitor

și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice sau a unui serviciu public.

Hotărârea recurată în

cauză a fost pronunțată cu încălcarea acestor dispoziții legale, care reglementează

cadrul procesual și condițiile în care poate fi exercitat controlul judecătoresc

pentru măsura provizorie de suspendare a executării actelor administrative până

la pronunțarea instanței de fond.

Analizând existența condițiilor

de suspendare a efectelor actelor administrative, instanța de fond nu a respectat

limitele învestirii sale față de obiectul și temeiul juridic al cererii, pronunțându-se

asupra nelegalității actelor administrative, care nu poate fi cercetată decât în

cadrul acțiunii în anulare.

Astfel, cazul bine justificat

presupune invocarea și dovedirea unor elemente de fapt sau de drept de natură a

demonstra, în cadrul procedurii sumare de cercetare a actelor administrative contestate,

existența unor indicii de nelegalitate.

În cauză, nu s-au reținut

asemenea aparente elemente de nelegalitate și prin preluarea motivelor de nelegalitate

invocate de intimata–reclamantă, prima instanță a dezlegat fondul pricinii, motivând

suspendarea dispusă prin considerente referitoare la dreptul substanțial aplicat

de organele de control, la calificarea juridică a operațiunilor comerciale supuse

controlului și la efectele acestora din punct de vedere fiscal.

În consecință, se dovedește

a fi întemeiată prima critică formulată în recurs cu privire la prejudecarea greșită

a fondului pricinii în cadrul procedurii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

Nerespectarea de către

instanța de fond a procedurii judiciare pentru care a fost sesizată încalcă dreptul

părților la apărare și garanțiile unui proces echitabil, în sensul dispozițiilor

art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, ceea ce are drept consecință,

admiterea prezentului recurs în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C.

proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și casarea hotărârii atacate,

urmând a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Față de soluția dată recursului,

nu se mai impune a fi examinate celelalte susțineri din recurs, urmând ca acestea

să fie avute în vedere, sub forma unor apărări, cu ocazia rejudecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva sentinței

civile nr. 4784 din 23 august 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie

2011.