ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5567/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 5 iulie 2011, reclamanta SC S.P.

SA a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, până la pronunțarea instanței de fond, să se dispună suspendarea executării următoarelor acte administrative prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sumă de 1.255.038 RON, reprezentând impozit pe profit, dobânzi și penalități , decizia de impunere din 22 iunie 2011 și raportul de inspecție fiscală din 22 iunie 2011. Reclamanta a susținut că nu datorează obligațiile fiscale suplimentare stabilite prin actele administrativ-fiscale contestate, iar executarea acestora în perioada de soluționare a recursului administrativ, înregistrat din 4 iulie 2011 a Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București poate determina blocarea activității societății, provocând consecințe grave, prin imposibilitatea executării obligațiilor contractuale.

Reclamanta a mai arătat că, demararea unor forme de executare silită, marcate de publicitatea inerentă unor astfel de acte, ar crea societății o imagine de debitor rău platnic sau de rea credință, ceea ce ar afecta într-o măsură dramatică imaginea și credibilitatea sa pe piață, existând astfel un risc serios de afectare a raporturilor cu partenerii existenți, dar și în ceea ce privește inițierea unor noi raporturi contractuale. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 4784 din 23 august 2011, prin care a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea în parte a executării deciziei de impunere din 22 iunie 2011 și a raportului de inspecție fiscală din 22 iunie 2011 până la pronunțarea instanței de fond.

Instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite în cauză condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ, precum și cerința de plată a unei cauțiuni, în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (2) din C. proc. civ. Condiția existenței unui caz bine justificat, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, a fost considerată ca fiind îndeplinită în cauză prin dovedirea unor împrejurări de fapt și de drept de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității deciziei de impunere din 22 iunie 2011 și a raportului de inspecție fiscală din 22 iunie 2011. Instanța de fond a apreciat că există aparența unei greșeli grave făcute de organele fiscale referitoare la interpretarea prevederilor legale și contractuale în ceea ce privește momentul transferului dreptului de proprietate.

Pentru constatarea condiției privind paguba iminentă, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, s-a avut în vedere că, executarea actelor administrative contestate poate bloca activitatea societății, întrucât aceasta s-ar afla în imposibilitate să respecte obligațiile contractuale și obligațiile de plată pentru utilități. De asemenea, s-a avut în vedere că, reclamanta este beneficiara unor contracte de credit, iar executarea silită reprezintă unul dintre cazurile în care banca poate considera debitul ca fiind scadent anticipat. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării formulate de reclamantă. În primul motiv de recurs, s-a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece instanța de fond a prejudecat fondul, pronunțându-se asupra motivelor de nelegalitate invocate în cererea de anulare. Astfel, s-a arătat că existența unui caz bine justificat a fost stabilită față de aparența unei greșeli făcute de organele fiscale referitoare la interpretarea prevederilor legale și contractuale în ceea ce privește momentul transferului dreptului de proprietate asupra lucrărilor care au făcut obiectul contractului încheiat de intimata–reclamantă SC I.C.M.

SRL. Recurenta a criticat și argumentarea instanței de fond cu privire la faptul că, vânzarea unor lucrări viitoare nu poate fi considerată venit și nu poate fi impozitată, precum și concluzia privind întocmirea actelor contestate numai în baza legislației din materia TVA, fără a observa celelalte temeiuri juridice pe care s-au întemeiat organele de control. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a susținut că în mod greșit instanța de fond și-a însușit susținerile din cerere privind riscul producerii unei pagube iminente și nu a verificat temeinicia lor față de cifra de afaceri, obligațiile de plată curente și obligațiile contractuale ale societății intimate. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 din C. proc.

civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: Cererea de chemare în judecată a fost formulată de intimata SC S.P. SA în baza dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, până la pronunțarea instanței de fond, se poate dispune suspendarea executării actului administrativ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. În sensul definit prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazuri bine justificate reprezintă împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Aceeași lege a definit în art. 2 alin. (1) lit. ș) paguba iminentă, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Hotărârea recurată în cauză a fost pronunțată cu încălcarea acestor dispoziții legale, care reglementează cadrul procesual și condițiile în care poate fi exercitat controlul judecătoresc pentru măsura provizorie de suspendare a executării actelor administrative până la pronunțarea instanței de fond. Analizând existența condițiilor de suspendare a efectelor actelor administrative, instanța de fond nu a respectat limitele învestirii sale față de obiectul și temeiul juridic al cererii, pronunțându-se asupra nelegalității actelor administrative, care nu poate fi cercetată decât în cadrul acțiunii în anulare. Astfel, cazul bine justificat presupune invocarea și dovedirea unor elemente de fapt sau de drept de natură a demonstra, în cadrul procedurii sumare de cercetare a actelor administrative contestate, existența unor indicii de nelegalitate.

În cauză, nu s-au reținut asemenea aparente elemente de nelegalitate și prin preluarea motivelor de nelegalitate invocate de intimata–reclamantă, prima instanță a dezlegat fondul pricinii, motivând suspendarea dispusă prin considerente referitoare la dreptul substanțial aplicat de organele de control, la calificarea juridică a operațiunilor comerciale supuse controlului și la efectele acestora din punct de vedere fiscal. În consecință, se dovedește a fi întemeiată prima critică formulată în recurs cu privire la prejudecarea greșită a fondului pricinii în cadrul procedurii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Nerespectarea de către instanța de fond a procedurii judiciare pentru care a fost sesizată încalcă dreptul părților la apărare și garanțiile unui proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, ceea ce are drept consecință, admiterea prezentului recurs în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și casarea hotărârii atacate, urmând a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Față de soluția dată recursului, nu se mai impune a fi examinate celelalte susțineri din recurs, urmând ca acestea să fie avute în vedere, sub forma unor apărări, cu ocazia rejudecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 4784 din 23 august 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2011.