ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5496/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.P.D.

a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză

să dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de

despăgubire pentru imobilele preluate abuziv de către statul comunist de la

autorul său, B.A.

Pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar întâmpinare, în care

a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului.

La termenul de

judecată din data de 11 noiembrie 2009, numitul Z.I. a formulat cerere de

intervenție în interes propriu, prin care a solicitat obligarea pârâtei la

emiterea titlului de despăgubire pentru imobilele anterior individualizate.

La termenul de

judecată din data de 13 ianuarie 2010, instanța a încuviințat în principiu

cererea de intervenție principală, apreciind că sunt îndeplinite cerințele impuse

de art. 49 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4477

din 11 noiembrie 2010, a admis în parte acțiunea reclamantului B.P.D., a

obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită de

îndată decizia reprezentând titlu de despăgubire aferentă dispoziției

Primarului Municipiului Iași din 9 iunie 2006 și a respins cererea de

intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Z.I.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a început

procedurile de recuperare a bunurilor litigioase sau a contravalorii acestora

prin formularea notificării din 28 iunie 2001 către autoritatea locală cu

competențe în materia stabilirii și plății despăgubirii imobilelor preluate în

mod abuziv, notificare care a fost soluționată la data 9 iunie 2006, prin

emiterea dispoziției de către Primarul Municipiului Iași.

După transmiterea

dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamantul

a întreprins mai multe demersuri pentru ca cererea sa să fie soluționată cu

prioritate, din motive medicale.

Cu toate acestea,

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, după trecerea unei

perioade de timp considerabile, a comunicat reclamantului că a încuviințat

cererea sa și va proceda la înaintarea dosarului la evaluator.

Între data depunerii

cererii și data introducerii acțiunii la instanța de contencios administrativ

au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în această perioadă autoritățile abilitate

de lege să ajungă la finalizarea procedurii.

Curtea a apreciat că durata

excesivă a procedurii administrative derulate în prezenta cauză a încălcat în mod

evident principiul celerității și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

În opinia primei instanțe,

împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente pentru

soluționarea cererii constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea

realizării dreptului reclamantei.

Punerea în executare a

legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului, care

au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și

tratatele internaționale.

De asemenea, judecătorul

fondului a apreciat că este neîntemeiată apărarea pârâtei în sensul că nedepunerea

contractului de cesiune de drepturi succesorale a împiedicat emiterea titlului de

despăgubire, în condițiile în care intervenientul principal a dobândit drepturi

asupra imobilului situat în I., județul Iași, imobil care nu se confundă cu cel

pentru care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri.

În altă ordine de idei,

curtea de apel a reținut că cererea de intervenție principală este nefondată, întrucât

în cauza dedusă judecății nu există identitate între cele două imobile, respectiv

cel al reclamantului și cel al intervenientului.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care

a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac,

încadrabilă în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurenta

a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea acestui

motiv de recurs se susține că prima instanță a obligat în mod direct autoritatea

cu competențe în materie la emiterea titlului de despăgubire, fără a ține seama

de faptul că, în prealabil, era necesară parcurgerea etapei evaluării, a aprobării

raportului de evaluare, precum și a comunicării acestuia din urmă către beneficiari,

care au dreptul de a formula obiecțiuni.

Ca atare, este vorba despre

o procedură administrativă complexă ce nu poate fi soluționată în termenul prevăzut

de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată.

Analizând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

din C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță

a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat

în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, în temeiul Legii

nr. 10/2001, intimatul-reclamant B.P.D. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii

pentru imobilele care au aparținut autorului său, B.A., prin notificarea din 28

iunie 2001.

Prin dispoziția din 9

iunie 2006 Primarul Municipiului Iași a propus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în cotă de

½ fiecare, intimatului B.P.D. și H.L., pentru imobilul, construcție demolată,

situat în Iași.

Este indiscutabil faptul

că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv sunt proceduri complexe,

care cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate

și alte entități (de pildă, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv nu pot fi

soluționate în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/

2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Omisiunea legiuitorului

de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii

administrative nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptățită

să determine ea însăși acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile,

care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în

sensul prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, după cum

s-a pronunțat în mod constant și instanța supremă.

Termenul rezonabil se

referă atât la durata procedurilor preliminare, administrative, cât și la timpul

necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza

funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru

ca persoana îndreptățită să poată beneficia în mod efectiv de protecția asigurată

de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speță, Înalta Curte

apreciază că, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la data

emiterii dispoziției Primarului Municipiului Iași de acordare a măsurilor reparatorii

prin echivalent, 9 iunie 2006, perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la întocmirea

raportului de evaluare, în mod corect prima instanță a concluzionat că este vorba

de o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Ca atare, critica recurentei

privind nesocotirea de către instanța de fond a criteriilor pe baza cărora se apreciază

termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența C.E.D.O., nu sunt justificate.

În plus, instanța de control

judiciar consideră că nu sunt concludente nici susținerile recurentei legate de

faptul că procedura administrativă a fost întârziată din motive obiective, cu atât

mai mult cu cât cererea intimatului de analizare a cauzei sale cu prioritate a fost

aprobată.

Față de împrejurarea că

instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior

indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.

proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C.proc.civ,

raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 4477 din 11 noiembrie 2010

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie

2011.