ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5496/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.P.D. a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilele preluate abuziv de către statul comunist de la autorul său, B.A. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar întâmpinare, în care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului. La termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2009, numitul Z.I.

a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilele anterior individualizate. La termenul de judecată din data de 13 ianuarie 2010, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție principală, apreciind că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 49 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4477 din 11 noiembrie 2010, a admis în parte acțiunea reclamantului B.P.D., a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită de îndată decizia reprezentând titlu de despăgubire aferentă dispoziției Primarului Municipiului Iași din 9 iunie 2006 și a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Z.I.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Reclamantul a început procedurile de recuperare a bunurilor litigioase sau a contravalorii acestora prin formularea notificării din 28 iunie 2001 către autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirii imobilelor preluate în mod abuziv, notificare care a fost soluționată la data 9 iunie 2006, prin emiterea dispoziției de către Primarul Municipiului Iași. După transmiterea dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamantul a întreprins mai multe demersuri pentru ca cererea sa să fie soluționată cu prioritate, din motive medicale. Cu toate acestea, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, după trecerea unei perioade de timp considerabile, a comunicat reclamantului că a încuviințat cererea sa și va proceda la înaintarea dosarului la evaluator.

Între data depunerii cererii și data introducerii acțiunii la instanța de contencios administrativ au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în această perioadă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii. Curtea a apreciat că durata excesivă a procedurii administrative derulate în prezenta cauză a încălcat în mod evident principiul celerității și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În opinia primei instanțe, împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente pentru soluționarea cererii constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantei. Punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului, care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale.

De asemenea, judecătorul fondului a apreciat că este neîntemeiată apărarea pârâtei în sensul că nedepunerea contractului de cesiune de drepturi succesorale a împiedicat emiterea titlului de despăgubire, în condițiile în care intervenientul principal a dobândit drepturi asupra imobilului situat în I., județul Iași, imobil care nu se confundă cu cel pentru care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri. În altă ordine de idei, curtea de apel a reținut că cererea de intervenție principală este nefondată, întrucât în cauza dedusă judecății nu există identitate între cele două imobile, respectiv cel al reclamantului și cel al intervenientului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, încadrabilă în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs se susține că prima instanță a obligat în mod direct autoritatea cu competențe în materie la emiterea titlului de despăgubire, fără a ține seama de faptul că, în prealabil, era necesară parcurgerea etapei evaluării, a aprobării raportului de evaluare, precum și a comunicării acestuia din urmă către beneficiari, care au dreptul de a formula obiecțiuni. Ca atare, este vorba despre o procedură administrativă complexă ce nu poate fi soluționată în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 din C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, în temeiul Legii nr. 10/2001, intimatul-reclamant B.P.D.

a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele care au aparținut autorului său, B.A., prin notificarea din 28 iunie 2001. Prin dispoziția din 9 iunie 2006 Primarul Municipiului Iași a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în cotă de ½ fiecare, intimatului B.P.D. și H.L., pentru imobilul, construcție demolată, situat în Iași.

Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv sunt proceduri complexe, care cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (de pildă, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/ 2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptățită să determine ea însăși acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, după cum s-a pronunțat în mod constant și instanța supremă. Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor preliminare, administrative, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia în mod efectiv de protecția asigurată de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speță, Înalta Curte apreciază că, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la data emiterii dispoziției Primarului Municipiului Iași de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, 9 iunie 2006, perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la întocmirea raportului de evaluare, în mod corect prima instanță a concluzionat că este vorba de o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ca atare, critica recurentei privind nesocotirea de către instanța de fond a criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența C.E.D.O., nu sunt justificate.

În plus, instanța de control judiciar consideră că nu sunt concludente nici susținerile recurentei legate de faptul că procedura administrativă a fost întârziată din motive obiective, cu atât mai mult cu cât cererea intimatului de analizare a cauzei sale cu prioritate a fost aprobată. Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C.proc.civ, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 4477 din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2011.