ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2439/2012

Asupra recursului de față: Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, reclamantul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, anularea deciziei de încadrare în grad de handicap din 12 aprilie 2010 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, în favoarea numitei B.L. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că numita B.L. este fiica reclamantului iar prin decizia contestată aceasta a fost încadrată în grad de handicap accentuat, permanent, fără asistență personală, situație în care decizia este nelegală deoarece având în vedere gravitatea bolii, numita B.L.

are nevoie tot timpul de asistență personală. La data de 14 septembrie 2010 s-a dispus citarea în calitate de pârât a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 68/2010 privind unele măsuri de reorganizare a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a activității instituțiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap s-a desființat, iar în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (4) din același act normativ, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale s-a substituit în toate drepturile și obligațiilor instituțiilor publice care se desființează, decurgând din: acte normative și administrative, contracte, convenții, înțelegeri, protocoale, memorandumuri, acorduri, litigii și din orice alte acte care au produs efecte juridice.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Maramureș în baza art. 10 alin. (1) Teza a II-a din Legea nr. 554/2004, autoritatea pârâtă fiind organ de specialitate al administrației publice centrale conform H.G. nr. 11/2009, fapt care impune competența Curții de apel privitor la judecarea prezentei cauze. Totodată a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată sub raportul neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Prin sentința civilă nr. 197 din 18 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 3190/100/2010 s-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Cluj, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 182/33/2011.

Prin sentința nr. 254 din 18 aprilie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de B.L. prin curator în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Autoritatea Națională pentru Persoane cu Handicap și în consecință a anulat, în parte, decizia de încadrare în grad de handicap din 12 aprilie 2010, respectiv pct. E din decizie. A dispus încadrarea numitei B.L. în gradul de handicap grav. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că este neîntemeiată, întrucât reclamanta a parcurs procedura prealabilă potrivit înscrisurilor depuse la dosar.

Împrejurarea că plângerea prealabilă a adresat-o altei autorități decât cea care a emis actul, nu poate duce la concluzia neefectuării procedurii prealabile, întrucât reclamanta a menționat expres în conținutul plângerii că se dorește încunoștiințarea autorității emitente, autoritatea învestită cu soluționarea plângerii având obligația transmiterii către emitent, în speță Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți. Cu privire la fondul litigiului, instanța a reținut următoarele considerente: Prin decizia de încadrare în grad de handicap din 12 aprilie 2010 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, reclamanta B.L. a fost încadrată în gradul de handicap accentuat (pct. E din decizie).

Reclamanta a fost anterior încadrată (2007, 2008) în gradul grav de handicap iar de la dosarul cauzei din actele medicale depuse nu rezultă că starea acesteia s-a ameliorat și că s-ar justifica încadrarea într-un grad mai puțin sever al handicapului. Curtea a apreciat că, în timp, evoluția stării de sănătate a reclamantei, așa cum rezultă din actele medicale depuse, s-a înrăutățit în sensul agravării deficienței psihice (în 2005 se constată un retard moderat și în 2008 se constată un retard sever). Prin urmare odată cu dezvoltarea somatică a reclamantei retardul acesteia s-a accentuat, în anul 2008, aceasta fiind diagnosticată cu „Retardare mentală severă cu tulburări de comportament. Tulburare schizo-afectivă tip mixt.

Balbism cu dislaxie”. Recomandarea medicală cu ocazia externării din secția psihiatrie este „supraveghere permanentă fiind incapabilă de autoîngrijire și autogestionare”. Așa fiind, Curtea a stabilit că, în raport cu actele medicale depuse la dosarul cauzei și prevederile Ordinului nr. 1.992 din 19 noiembrie 2007, emis de Ministerul Sănătății Publice comun cu Ordinul nr 762 din 31 august 2007 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, care la Cap.I, pct. 1 indică parametrii în funcție de care se face încadrarea într-un anumit grad de handicap, respectiv, întârzierea mintală profundă - (QI<21), minimă dezvoltare senzitivo-motorie, reacționarea la comenzi simple îndelung executate, nevoia de asistență permanentă, incapabili de autoconducție și autocontrol, încadrarea corectă pentru reclamantă este gradul de handicap grav.

2. Recursul exercitat în cauză. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, deoarece instanța de fond nu a aplicat criteriile medico-psiho-sociale din Ordinul comun al Ministrului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și al Ministrului Sănătății Publice nr. 762/1992/2007, raportat la concluziile anchetei sociale efectuate la 17 noiembrie 2009 - din care rezultă că intimata locuiește cu bunica, se orientează fără probleme, are dificultăți de vorbire, vizionează TV, se descurcă la activități ușoare, depinde de alții la prepararea hranei, se deplasează singură în casă, fără dispozitive și asistată în exteriorul locuinței.

Din analiza acestor aspecte se deprinde ideea că deficiența funcțională prezentată de intimată este accentuată. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit Ordinului nr. 1.992 din 19 noiembrie 2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap emis de Ministerul Sănătății Publice comun cu Ordinul nr. 762 din 31 august 2007 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse s-au aprobat criteriile medico-psihosociale de încadrare în grad de handicap.

La Capitolul 1 Funcțiile Mentale Pct. I evaluarea gradului de handicap la persoanele cu dezvoltare incompletă a funcțiilor Mentale și Psihosociale sunt indicați parametrii în funcție de care se face încadrarea într-un anumit grad de handicap. Astfel în ceea ce privește gradul de handicap grav se prevede: - întârzierea mintală profundă - (QI<21) - minimă dezvoltare senzitivo-motorie, reacționează la comenzi simple îndelung executate, au nevoie de asistență permanentă fiind incapabili de autoconducție și autocontrol. - necesită asistent personal. Raportat la actele medicale depuse la dosarul cauzei instanța de fond a apreciat în mod corect că reclamanta se încadrează în gradul de handicap grav.

Nu pot fi reținute criticile recurentei referitoare la ignorarea de către instanță a anchetei sociale, deoarece recurenta citează fragmentar constatările cuprinse în acest act aflat la dosarul de fond (Dosar nr. 3190/CC/2010 al Tribunalului Maramureș), în realitate, acest act confirmând constatările medicale, în sensul că: reclamanta nu se poate îngriji singură; nu poate comunica (nu este înțeleasă decât de persoanele cu care locuiește); nu este capabilă să se deplaseze singură în exteriorul locuinței; nu cunoaște regulile de circulație; nu știe să citească sau să facă cumpărături; nu este capabilă să-și prepare hrana. Rezultă că instanța de fond a valorificat în mod corect toate probele dosarului și a făcut o corectă aplicare a normelor incidente în cauză (Ordinul nr. 762/1992/2007), iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței nr. 254 din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2012.