ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1992/2011

Asupra recursului de față :

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj, la data de 04 februarie 2009, reclamanta R.A.T. Craiova, în

contradictoriu cu pârâta Asociația de Locatari Eroilor Craiova a solicitat

instanței să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 190.890,23 lei,

reprezentând penalități de întârziere evidențiate în facturile din perioada

ianuarie 2006 - decembrie 2007 și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 167 din 17 februarie

2010, Tribunalul Dolj, secția comercială a respins acțiunea pe considerentul că

s-a omis să se precizeze în cuprinsul contractului cuantumul penalităților de

întârziere și prevederile contractuale nu pot fi completate cu alte dispoziții

legale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat

apel reclamanta R.A.T., care a învederat că penalitățile au fost calculate la

un sold debitor potrivit O.G. nr. 92/2003, din care rezultă cu certitudine că

procentul de penalitate de 0,1% se aplică pentru fiecare zi de întârziere

începând cu prima zi după data judecății și până la achitarea facturii în

totalitatea ei.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială,

prin decizia nr. 219 din 10 noiembrie 2010 a admis apelul reclamantei R.A.T.

Craiova, a schimbat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea și a

obligat pârâta la plata sumei de 36.985,44 lei, reprezentând penalități de

întârziere aferente debitelor datorate în perioada ianuarie 2006 - decembrie

2007.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a apreciat că, între părți a fost încheiat contractul de furnizare a

energiei termice nr. 248 din 03 mai 2005, care la art. 21 alin. (2), stipulează

că neachitarea facturii în termen de 30 de zile lucrătoare atrage penalități de

întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, astfel că, nu

se poate reține că părțile nu au reglementat convențional această problemă a

cuantumului penalităților de întârziere, ele

convenind

să fie aplicată această penalitate în vigoare la data respectivă.

În acest sens, prin expertizele

efectuate, s-a solicitat de către instanța de apel refacerea calculului privind

suma datorată de pârâtă, având în vedere penalitățile ce provin din neachitarea

debitului aferent lunii ianuarie 2006, tară să fi fost luat în considerare

soldul penalităților existent la 31 decembrie 2005.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, reclamanta R.A.T. Craiova a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și

reapreciind probele administrate să fie schimbată hotărârea atacată în sensul

admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Critica adusă deciziei atacate se

referă în esență la faptul că în mod greșit instanța de apel a admis în parte

acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 36.985,44 lei reprezentând

penalități de întârziere aferente debitelor datorate în perioada ianuarie 2006

- decembrie 2007, având în vedere că pârâta figurează în evidențele contabile

ale recurentei cu un debit de 190.890,23 lei reprezentând penalități de

întârziere pe perioada menționată.

O altă critică se referă la faptul că

în mod greșit instanța de apel a solicitat refacerea calcului privind suma

datorată de pârâtă, fără ca expertul să ia în considerare soldul existent la

data de 31 decembrie 2005, considerând că în raport de data promovării acțiunii

introductive (04 februarie 2009) se ridică problema prescripției.

Analizând decizia atacată în raport de

criticile formulate și de temeiurile de drept invocate, se constată că recursul

reclamantei este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Din analiza motivelor de nelegalitate

invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte reține că, deși reclamanta își

motivează recursul prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 punct 4, 7, 8 și

9 C. proc. civ., dezvoltarea motivelor privește doar motivul de recurs

întemeiat pe art. 304 punct 9 C. proc. civ. care se referă la faptul că

hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce

privește modul de calcul al penalităților de întârziere.

Susținerea recurentei, potrivit

căreia, instanța de apel, în mod greșit a obligat pârâta la plata sumei de

36.985,44 lei reprezentând penalități de întârziere, deși aceasta figura în

evidențele sale cu un debit mult mai mare, se constată că nu poate fi primită,

întrucât raportul de expertiză contabilă dispus în cauză, de către instanța de

apel, a avut ca obiectiv, verificarea penalităților menționate pe facturile

emise de reclamantă în perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007, iar după

refacerea expertizei contabile au fost calculate penalitățile ce provin din

neachitarea debitului aferent lunii ianuarie 2006, fără a se lua în calcul

soldul penalităților existent la data de 31 decembrie 2005.

În acest sens se constată că în mod

corect a dispus instanța de apel refacerea expertizei contabile, având în

vedere penalitățile ce provin din neachitarea debitului aferent lunii ianuarie

2006, fără să ia însă în considerare soldul penalităților existente la 31

decembrie 2005, întrucât în raport de data promovării acțiunii introductive,

respectiv 04 februarie 2009, intervenea instituția prescripției acțiunii.

Față de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Curtea constată că susținerile recurentei vizează interpretarea și

reaprecierea probatoriilor administrate în cauză, aspecte care nu mai pot face

obiectul analizei în această fază procesuală, având în vedere caracterul

nedevolutiv al recursului și împrejurarea că recurenta a avut la dispoziție

apelul cu caracter devolutiv, în care toate chestiunile invocate au fost puse

în discuție și soluționate.

Pe cale de consecință, întrucât

critica adusa deciziei pronunțată de Curtea de Apel este nefondată, potrivit art.

312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta R.A.T. CRAIOVA împotriva deciziei nr. 219 din 10 noiembrie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

24 mai 2011.