ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1168/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

14 ianuarie 2009, sub nr. 383/63/2009, reclamanta RA T.F. Craiova a chemat în

judecată pârâta ASOCIAȚIA DE LOCATARI, pentru fi obligată pârâta la plata sumei

de 297.770,75 lei, reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de

judecată.

În motivare s-a arătat că, în fapt,

conform contractului de furnizare a energiei termice nr. 169/2005 și a

facturilor emise și acceptate la plată, reclamanta a furnizat pârâtei energie

termică și, ca urmare a neachitării sau a achitării cu întârziere a facturilor

ajunse la scadență, pârâta figurează în evidențele contabile ale regiei cu un

debit de 297.770,75 lei, reprezentând penalități de întârziere, evidențiate în

facturile din perioada ianuarie 2006 – decembrie 2007. S-a mai precizat că

pârâta a fost notificată despre existența debitului, conform adresei nr. 2507/2008,

dar nu și-a respectat obligația de plată a debitelor restante, debite ce au

fost confirmate și prin extrasul de cont atașat în copie la dosarul cauzei.

Tribunalul Dolj, secția comercială, prin

sentința nr. 1330 din 30 iunie 2009 a respins excepția prescripției dreptului

la acțiune invocată de pârâtă și pe fond a admis acțiunea astfel cum a fost

formulată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958,

prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se

prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.

Instanța apreciază astfel că, deși

în cuprinsul facturilor fiscale atestând existența debitului sunt cuprinse

mențiuni cu privire la penalități de întârziere datorate pentru servicii

prestate în anii 2004 – 2005, plățile parțiale ale debitului în baza căruia au

fost calculate aceste penalități de întârziere și chiar ale acestora, plăți

consemnate în chitanțele menționate în situația achitărilor pe facturi depuse

la dosar (filele 39-40) și efectuate pe parcursul derulării raporturilor

contractuale dintre părți, echivalează o recunoaștere a debitului și au drept

efect întreruperea prescripției dreptului material la acțiune cu privire la

aceste penalități de întârziere aferente unor debite anterioare anului 2006.

Cu privire la fondul cauzei, se

reține că, potrivit art. 21 din contractul părților neachitarea facturii în

termen de 30 de zile lucrătoare atrage penalități de întârziere stabilite

conform reglementării legale în vigoare.

Totodată, neachitarea facturii de

către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități

de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, egale cu

nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare,

conform Legii nr. 55/2006.

Potrivit art. 969 C. civ.,

„convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.

Răspunzând criticilor formulate de pârâtă,

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 39 din 3 martie 2010 a respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că cât privește perioada pentru care

s-au acordat penalitățile de întârziere, s-a apreciat că în mod corect acestea

au fost calculate atât pe perioada cât a fost în vigoare contractul de

furnizare agent termic nr. 169/2005 cât și anterior încheierii acestui

contract. Pe perioada contractului, penalitățile au fost calculate conform

clauzei înscrise în art. 21 din contract, care de fapt preia textul legii ce

reglementează furnizarea serviciilor locale de termoficare. Pe perioada anterioară

contractului penalitățile sunt datorate în temeiul legii. Această lege este

obligatorie în raporturile dintre părți, independent de încheierea vreunui

contract, fiind vorba de servicii de interes public pentru care legea

reglementează imperativ modul de prestare și regulile la care sunt supuse

prestatorul serviciului și beneficiarii.

Cât privește calculul penalităților,

acestea curg până la plata integrală a facturii, întreruperea serviciului de

furnizare fiind o facultate pentru prestator, care nu afectează curgerea

penalităților legale pentru facturi de servicii prestate anterior.

Pentru aceste considerente, Curtea

apreciază că nici nu era necesară defalcarea sumelor în trei categorii

distincte, așa cum pretinde apelanta în primul motiv de apel invocat.

În ce privește prescripția, s-a

reținut că penalitățile sunt calculate pe perioada ianuarie 2006-decembrie

2006, acestea nefiind prescrise întrucât acțiunea a fost introdusă la 12

ianuarie 2009, adică în termenul de prescripție de 3 ani. Deci nu sunt

incidente dispozițiile privind întreruperea prescripției. Pentru perioada

anterioară, 2004-2005, penalitățile au fost solicitate în cadrul unui alt

litigiu. Nu are relevanță faptul că s-au pretins penalități și pentru facturi

emise în 2004 și achitate integral abia în 2007 pentru că în materie de

penalități, în fiecare zi de întârziere se naște un nou termen de prescripție

de 3 ani, pentru penalitățile ce au curs în acea zi. Singura problemă este

aceea ca penalitățile calculate pe fiecare factură în cadrul celor două

litigii, cumulate, să nu depășească nivelul sumei facturate. Din constatările

expertului rezultă că nu s-a depășit cuantumul sumei facturate.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs ASOCIAȚIA DE LOCATARI, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind

invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se consideră că s-a făcut o

interpretare eronată a dispozițiilor privind prescripția extinctivă.

De asemenea se arată că în mod

eronat au fost obligați la plata penalităților de întârziere pentru o perioadă

în care nu au existat raporturi contractuale.

Apreciază recurenta că valoarea

reală a penalităților pe care le datorează ar fi la nivelul sumei de 195.781,37

lei.

Recursul este fondat.

Penalitatea reprezintă o sancțiune

contractuală prestabilită ceea ce înseamnă că este rezultatul exclusiv al

manifestării de voință a părților contractante.

Pe de altă parte semnarea facturilor

nu înseamnă automat și acceptarea unui procent de penalitate nemenționat pe

aceasta decât în cazul asumării acestora prin contract, prin acord de voință.

În speță contractul între părți a

fost semnat la data de 3 mai 2005, instanța anterioară în mod eronat acordând

penalități anterior acestei date încălcând principiul neretroactivității

actului juridic și principiul contractual – legea părților.

În mod eronat s-a făcut și calculul

prescripției, nefiind luat în considerație data nașterii dreptului la acțiune

în raport cu data formulării pretențiilor.

Toate aceste aspecte au fost

reținute în varianta 2 a expertizei în faza apelului, probă de care nu s-a

ținut cont de instanța de apel, aprecierile asupra prescripției și a

penalităților de întârziere ca creanțe bugetare neavând suport legal.

În aceste condiții văzând art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

ASOCIAȚIA DE LOCATARI Craiova împotriva deciziei nr. 39 de la 3 martie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, modifică decizia

recurată, admite apelul, schimbă în parte sentința, admite în parte acțiunea în

sensul obligării pârâtei la plata sumei de 195.781,37 lei penalități de

întârziere și 2.763,31 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 martie

2011.