ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1168/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 ianuarie 2009, sub nr. 383/63/2009, reclamanta RA T.F. Craiova a chemat în judecată pârâta ASOCIAȚIA DE LOCATARI, pentru fi obligată pârâta la plata sumei de 297.770,75 lei, reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că, în fapt, conform contractului de furnizare a energiei termice nr. 169/2005 și a facturilor emise și acceptate la plată, reclamanta a furnizat pârâtei energie termică și, ca urmare a neachitării sau a achitării cu întârziere a facturilor ajunse la scadență, pârâta figurează în evidențele contabile ale regiei cu un debit de 297.770,75 lei, reprezentând penalități de întârziere, evidențiate în facturile din perioada ianuarie 2006 – decembrie 2007. S-a mai precizat că pârâta a fost notificată despre existența debitului, conform adresei nr. 2507/2008, dar nu și-a respectat obligația de plată a debitelor restante, debite ce au fost confirmate și prin extrasul de cont atașat în copie la dosarul cauzei.

Tribunalul Dolj, secția comercială, prin sentința nr. 1330 din 30 iunie 2009 a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă și pe fond a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.

Instanța apreciază astfel că, deși în cuprinsul facturilor fiscale atestând existența debitului sunt cuprinse mențiuni cu privire la penalități de întârziere datorate pentru servicii prestate în anii 2004 – 2005, plățile parțiale ale debitului în baza căruia au fost calculate aceste penalități de întârziere și chiar ale acestora, plăți consemnate în chitanțele menționate în situația achitărilor pe facturi depuse la dosar (filele 39-40) și efectuate pe parcursul derulării raporturilor contractuale dintre părți, echivalează o recunoaștere a debitului și au drept efect întreruperea prescripției dreptului material la acțiune cu privire la aceste penalități de întârziere aferente unor debite anterioare anului 2006. Cu privire la fondul cauzei, se reține că, potrivit art. 21 din contractul părților neachitarea facturii în termen de 30 de zile lucrătoare atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementării legale în vigoare.

Totodată, neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, conform Legii nr. 55/2006. Potrivit art. 969 C. civ., „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Răspunzând criticilor formulate de pârâtă, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 39 din 3 martie 2010 a respins apelul ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că cât privește perioada pentru care s-au acordat penalitățile de întârziere, s-a apreciat că în mod corect acestea au fost calculate atât pe perioada cât a fost în vigoare contractul de furnizare agent termic nr. 169/2005 cât și anterior încheierii acestui contract.

Pe perioada contractului, penalitățile au fost calculate conform clauzei înscrise în art. 21 din contract, care de fapt preia textul legii ce reglementează furnizarea serviciilor locale de termoficare. Pe perioada anterioară contractului penalitățile sunt datorate în temeiul legii. Această lege este obligatorie în raporturile dintre părți, independent de încheierea vreunui contract, fiind vorba de servicii de interes public pentru care legea reglementează imperativ modul de prestare și regulile la care sunt supuse prestatorul serviciului și beneficiarii. Cât privește calculul penalităților, acestea curg până la plata integrală a facturii, întreruperea serviciului de furnizare fiind o facultate pentru prestator, care nu afectează curgerea penalităților legale pentru facturi de servicii prestate anterior.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că nici nu era necesară defalcarea sumelor în trei categorii distincte, așa cum pretinde apelanta în primul motiv de apel invocat. În ce privește prescripția, s-a reținut că penalitățile sunt calculate pe perioada ianuarie 2006-decembrie 2006, acestea nefiind prescrise întrucât acțiunea a fost introdusă la 12 ianuarie 2009, adică în termenul de prescripție de 3 ani. Deci nu sunt incidente dispozițiile privind întreruperea prescripției. Pentru perioada anterioară, 2004-2005, penalitățile au fost solicitate în cadrul unui alt litigiu. Nu are relevanță faptul că s-au pretins penalități și pentru facturi emise în 2004 și achitate integral abia în 2007 pentru că în materie de penalități, în fiecare zi de întârziere se naște un nou termen de prescripție de 3 ani, pentru penalitățile ce au curs în acea zi.

Singura problemă este aceea ca penalitățile calculate pe fiecare factură în cadrul celor două litigii, cumulate, să nu depășească nivelul sumei facturate. Din constatările expertului rezultă că nu s-a depășit cuantumul sumei facturate. Împotriva acestei soluții a declarat recurs ASOCIAȚIA DE LOCATARI, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se consideră că s-a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor privind prescripția extinctivă. De asemenea se arată că în mod eronat au fost obligați la plata penalităților de întârziere pentru o perioadă în care nu au existat raporturi contractuale. Apreciază recurenta că valoarea reală a penalităților pe care le datorează ar fi la nivelul sumei de 195.781,37 lei.

Recursul este fondat. Penalitatea reprezintă o sancțiune contractuală prestabilită ceea ce înseamnă că este rezultatul exclusiv al manifestării de voință a părților contractante. Pe de altă parte semnarea facturilor nu înseamnă automat și acceptarea unui procent de penalitate nemenționat pe aceasta decât în cazul asumării acestora prin contract, prin acord de voință. În speță contractul între părți a fost semnat la data de 3 mai 2005, instanța anterioară în mod eronat acordând penalități anterior acestei date încălcând principiul neretroactivității actului juridic și principiul contractual – legea părților. În mod eronat s-a făcut și calculul prescripției, nefiind luat în considerație data nașterii dreptului la acțiune în raport cu data formulării pretențiilor.

Toate aceste aspecte au fost reținute în varianta 2 a expertizei în faza apelului, probă de care nu s-a ținut cont de instanța de apel, aprecierile asupra prescripției și a penalităților de întârziere ca creanțe bugetare neavând suport legal. În aceste condiții văzând art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta ASOCIAȚIA DE LOCATARI Craiova împotriva deciziei nr. 39 de la 3 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, modifică decizia recurată, admite apelul, schimbă în parte sentința, admite în parte acțiunea în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 195.781,37 lei penalități de întârziere și 2.763,31 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 martie 2011.