ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1785/2011

Prin Sentința nr. 904

din 4 mai 2010, Tribunalul Dolj, secția comercială, a admis acțiunea formulată

de reclamanta R.A.T. Craiova, în contradictoriu cu pârâta Asociația de

Proprietari 84 C.N. și a obligat pârâta la plata către reclamantă, a sumei de

129.229,90 RON, reprezentând penalități de întârziere evidențiate în facturile

din perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007.

Pentru a dispune

astfel, tribunalul a reținut întemeiată acțiunea reclamantei, prin care a

solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, aferente

furnizării energiei termice, în perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007, pentru

următoarele considerente:

Având în vedere Contractul

de energie termică nr. 269/2005, încheiat între părți, reclamanta a emis

facturi fiscale, reprezentând contravaloarea energiei termice furnizate și a

penalităților de întârziere pentru plata cu întârziere a facturilor, facturi

acceptate la plată de către pârâtă. În consecință, în raport de concluziile

raportului de expertiză efectuat în cauză și de dispozițiile art. 21 alin. (2)

din Contract, care reprezintă o clauză penală, raportat la art. 969 C. civ.,

instanța de fond a apreciat acțiunea întemeiată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta Asociația de Proprietari 84 C.N., prin care a

susținut că sentința atacată este nelegală și netemeinică, având în vedere

contradicția dintre dispozitiv și considerente. Astfel, deși a fost obligată

pârâta la plata penalităților de întârziere aferente perioadei ianuarie 2004 - mai

2005, contractul a fost încheiat de către părți la data de 3 mai 2005. În ceea

ce privește perioada anterioară contractului, pârâta nu deținea temei pentru a

pretinde penalități de întârziere. O altă critică a fost reprezentată de faptul

că valoarea penalităților depășește debitul cuprins în facturi. Dintr-un alt

punct de vedere, arată că expertiza contabilă nu a răspuns la toate obiectivele

fixate, iar în apel s-a solicitat completarea probatoriului cu o expertiză

contabilă.

Curtea, examinând

sentința prin prisma criticilor formulate, a reținut că potrivit expertizei

efectuată în cauză, nu s-a demonstrat că penalitățile aferente vreunei facturi

depășesc debitul. Pe de altă parte, s-a stabilit că au fost calculate

penalități și pentru perioada anterioară contractului, respectiv ianuarie 2004 -

aprilie 2005, sumă care nu este datorată de către pârâtă, în lipsa convenției.

În consecință, prin Decizia

nr. 217 din 9 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a

admis apelul pârâtei Asociația de Proprietari 84 C.N., a schimbat în tot

sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a

obligat pârâta la plata sumei de 84.590,11 RON penalități de întârziere.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta R.A.T. Craiova, prin care a solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei recurată, în sensul respingerii

apelului pârâtei, și pe fond admiterea în totalitate a acțiunii.

Cererea de recurs a

fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc.

civ.

În susținerea acestor

motive de nelegalitate, recurenta a arătat că instanța de fond, în realitate a

respins cererea privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere

pentru perioada anterioară încheierii contractului, deci expertiza încuviințată

în apel nu are fundament.

În ceea ce privește

obligația încheierii contractului, susține că aceasta nu s-a întâmplat, din

vina pârâtei, reclamanta înaintând contractul spre semnare cu Adresa nr. 2601

din 13 iunie 1999. În aceste condiții, pentru perioada anterioară contractului,

penalitățile sunt datorate în temeiul legii, respectiv art. 42 alin. (10) lit. b)

din Legea nr. 51/2006 și art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 326/2001.

Susține că instanța

de apel nu a analizat apărările reclamantei, în sensul că obligațiile

comerciale sunt probate cu facturi acceptate și cu extrase de cont.

Recursul este

nefondat.

Înalta Curte,

analizând cererea de recurs, constată că deși reclamanta a invocat în susținere

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

criticile pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., urmând a efectua controlul de legalitate prin prisma acestui

motiv de modificare.

Astfel, motivul

prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., vizează depășirea atribuțiilor

puterii judecătorești, care se concretizează într-o imixtiune a instanței de

judecată în sfera activității executive sau legislative, situație care nu se

evidențiază în cauza de față.

Motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează nemotivarea unei hotărâri

judecătorești, în ipotezele în care hotărârea nu arată motivele pe care se

sprijină, cât și în aceea în care hotărârea cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii. Ipostazele sus menționate, nu au fost nesocotite de

către instanța de apel, astfel încât să fie incident acest motiv de

nelegalitate.

Motivul prevăzut de art.

304 pct. 8 C. proc. civ., urmărește desființarea hotărârii, atunci când a fost

nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., în sensul de a trece peste

termenii conveniți de părți prin contract, stabilind alte drepturi ori

obligații. Ori, în speța de față, instanța a interpretat corect actul juridic

dedus judecății, reprezentat de contractul de furnizare energie termică, în

întregul său, precum și clauzele acestuia.

Singura chestiune ce

poate atrage controlul de nelegalitate al instanței de recurs, în limitele

conferite de art. 304 C. proc. civ., este reprezentată de aplicarea clauzei penale,

prevăzută de părți prin Contractul nr. 269 din 3 mai 2005, aferente soldului

facturilor emise în perioada ianuarie 2004 - aprilie 2005, reprezentând

contravaloare energie termică.

Prin acțiunea

introductivă de instanță, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la

contravaloarea penalităților de întârziere, aferente facturilor emise pentru

perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007, potrivit art. 21 alin.

(

2) din Contract.

In cauză, situația de

fapt statuată de prima instanță, a fost verificată si infirmată de instanța de

apel, ca instanță devolutivă, cele astfel reținute fiind fundamentate pe o

analiză obiectivă a probelor administrate, respectiv raportul de expertiză

efectuat în instanța de apel, prin care s-a reținut că deși facturile anexate

cererii de chemare în judecată sunt emise în perioada ianuarie 2006 - decembrie

2007, din fișa de calcul a penalităților, a rezultat că au fost calculate la

soldul fiecărei luni din perioada ianuarie 2004 - aprilie 2005.

Din acest punct de

vedere, se evidențiază două chestiuni, și anume:

Instanța de apel, în

mod corect a stabilit că instanța de fond a extins, prin sentința pronunțată,

cadrul procesual, stabilit de către părți, în sensul că a dispus obligarea

pârâtei la plata penalităților de întârziere, pentru o perioadă anterioară

celei solicitată prin acțiune.

Dintr-un alt punct de

vedere, penalitățile aferente soldului facturilor emise în perioada ianuarie

2004 - aprilie 2005, nu sunt datorate de către pârâtă, în lipsa convenției

încheiate între părți. Astfel, Contractul de furnizare energie termică nr. 269,

a fost încheiat la data de 3 mai 2005, iar prin art. 21 alin. (2), părțile au

stabilit că neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la scadență, atrage

penalități de întârziere.

În baza art. 1 din

Anexa 2 la Ordinul nr. 233/2004 al A.N.R.S.C. și H.G. nr. 933/2004, în vigoare

la acea dată, reclamanta avea obligația încheierii de acte adiționale sau

contracte noi, cu respectarea clauzelor prevăzute în Contractul cadru de

furnizare a energiei termice pentru utilizatorii de tip urban, contract care a

fost încheiat, așa cum s-a arătat în anul 2005. Din acest punct de vedere, vor

fi înlăturate susținerile reclamantei, în sensul culpei Asociației în raport de

neîncheierea contractului, întrucât încheierea acestuia, în această formă se

impunea.

Deși reclamanta se

prevalează de dispozițiile Legii nr. 51/2006 și Legii nr. 326/2001, care prevăd

dreptul reclamantei de a solicita penalități de întârziere pentru achitarea cu

întârziere a facturilor pentru energie termică, aceste susțineri nu pot fi

reținute, din moment ce ele nu au fost transpuse în convenția încheiată între

părți, în acest sens fiind necesar acordul expres al ambelor părți.

Penalitatea

reprezintă o sancțiune contractuală prestabilită, fiind rezultatul exclusiv al

manifestării voinței părților contractante. Stipularea clauzei penale are drept

consecință tranșarea definitivă a răspunderii pentru acea abatere, prin clauza

penală determinându-se anticipat tocmai despăgubirile pe care debitorul le va

plăti pentru abaterea respectivă.

În cauza de față,

susținerea recurentei conform căreia penalitățile sunt datorate de drept nu

poate fi primită, cuantumul energiei termice fiind stabilit în baza unui

contract, același regim juridic urmând a fi aplicat și penalității, pârâta

neputând fi obligată la plata acestora în lipsa clauzei prevăzută în contract.

În raport de acestea,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

reclamantei este nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta R.A.T. Craiova împotriva Deciziei nr. 217 din 9

noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2011.