ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1785/2011

Prin Sentința nr. 904 din 4 mai 2010, Tribunalul Dolj, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta R.A.T. Craiova, în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari 84 C.N. și a obligat pârâta la plata către reclamantă, a sumei de 129.229,90 RON, reprezentând penalități de întârziere evidențiate în facturile din perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007. Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut întemeiată acțiunea reclamantei, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, aferente furnizării energiei termice, în perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007, pentru următoarele considerente: Având în vedere Contractul de energie termică nr. 269/2005, încheiat între părți, reclamanta a emis facturi fiscale, reprezentând contravaloarea energiei termice furnizate și a penalităților de întârziere pentru plata cu întârziere a facturilor, facturi acceptate la plată de către pârâtă.

În consecință, în raport de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză și de dispozițiile art. 21 alin. (2) din Contract, care reprezintă o clauză penală, raportat la art. 969 C. civ., instanța de fond a apreciat acțiunea întemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Asociația de Proprietari 84 C.N., prin care a susținut că sentința atacată este nelegală și netemeinică, având în vedere contradicția dintre dispozitiv și considerente. Astfel, deși a fost obligată pârâta la plata penalităților de întârziere aferente perioadei ianuarie 2004 - mai 2005, contractul a fost încheiat de către părți la data de 3 mai 2005. În ceea ce privește perioada anterioară contractului, pârâta nu deținea temei pentru a pretinde penalități de întârziere.

O altă critică a fost reprezentată de faptul că valoarea penalităților depășește debitul cuprins în facturi. Dintr-un alt punct de vedere, arată că expertiza contabilă nu a răspuns la toate obiectivele fixate, iar în apel s-a solicitat completarea probatoriului cu o expertiză contabilă. Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor formulate, a reținut că potrivit expertizei efectuată în cauză, nu s-a demonstrat că penalitățile aferente vreunei facturi depășesc debitul. Pe de altă parte, s-a stabilit că au fost calculate penalități și pentru perioada anterioară contractului, respectiv ianuarie 2004 - aprilie 2005, sumă care nu este datorată de către pârâtă, în lipsa convenției.

În consecință, prin Decizia nr. 217 din 9 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul pârâtei Asociația de Proprietari 84 C.N., a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta la plata sumei de 84.590,11 RON penalități de întârziere. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta R.A.T. Craiova, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată, în sensul respingerii apelului pârâtei, și pe fond admiterea în totalitate a acțiunii. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ. În susținerea acestor motive de nelegalitate, recurenta a arătat că instanța de fond, în realitate a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere pentru perioada anterioară încheierii contractului, deci expertiza încuviințată în apel nu are fundament.

În ceea ce privește obligația încheierii contractului, susține că aceasta nu s-a întâmplat, din vina pârâtei, reclamanta înaintând contractul spre semnare cu Adresa nr. 2601 din 13 iunie 1999. În aceste condiții, pentru perioada anterioară contractului, penalitățile sunt datorate în temeiul legii, respectiv art. 42 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 51/2006 și art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 326/2001. Susține că instanța de apel nu a analizat apărările reclamantei, în sensul că obligațiile comerciale sunt probate cu facturi acceptate și cu extrase de cont. Recursul este nefondat. Înalta Curte, analizând cererea de recurs, constată că deși reclamanta a invocat în susținere motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc.

civ., criticile pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a efectua controlul de legalitate prin prisma acestui motiv de modificare. Astfel, motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., vizează depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, care se concretizează într-o imixtiune a instanței de judecată în sfera activității executive sau legislative, situație care nu se evidențiază în cauza de față. Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești, în ipotezele în care hotărârea nu arată motivele pe care se sprijină, cât și în aceea în care hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Ipostazele sus menționate, nu au fost nesocotite de către instanța de apel, astfel încât să fie incident acest motiv de nelegalitate. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., urmărește desființarea hotărârii, atunci când a fost nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., în sensul de a trece peste termenii conveniți de părți prin contract, stabilind alte drepturi ori obligații. Ori, în speța de față, instanța a interpretat corect actul juridic dedus judecății, reprezentat de contractul de furnizare energie termică, în întregul său, precum și clauzele acestuia. Singura chestiune ce poate atrage controlul de nelegalitate al instanței de recurs, în limitele conferite de art. 304 C. proc.

civ., este reprezentată de aplicarea clauzei penale, prevăzută de părți prin Contractul nr. 269 din 3 mai 2005, aferente soldului facturilor emise în perioada ianuarie 2004 - aprilie 2005, reprezentând contravaloare energie termică. Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la contravaloarea penalităților de întârziere, aferente facturilor emise pentru perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007, potrivit art. 21 alin. ( 2) din Contract.

In cauză, situația de fapt statuată de prima instanță, a fost verificată si infirmată de instanța de apel, ca instanță devolutivă, cele astfel reținute fiind fundamentate pe o analiză obiectivă a probelor administrate, respectiv raportul de expertiză efectuat în instanța de apel, prin care s-a reținut că deși facturile anexate cererii de chemare în judecată sunt emise în perioada ianuarie 2006 - decembrie 2007, din fișa de calcul a penalităților, a rezultat că au fost calculate la soldul fiecărei luni din perioada ianuarie 2004 - aprilie 2005. Din acest punct de vedere, se evidențiază două chestiuni, și anume: Instanța de apel, în mod corect a stabilit că instanța de fond a extins, prin sentința pronunțată, cadrul procesual, stabilit de către părți, în sensul că a dispus obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, pentru o perioadă anterioară celei solicitată prin acțiune.

Dintr-un alt punct de vedere, penalitățile aferente soldului facturilor emise în perioada ianuarie 2004 - aprilie 2005, nu sunt datorate de către pârâtă, în lipsa convenției încheiate între părți. Astfel, Contractul de furnizare energie termică nr. 269, a fost încheiat la data de 3 mai 2005, iar prin art. 21 alin. (2), părțile au stabilit că neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la scadență, atrage penalități de întârziere. În baza art. 1 din Anexa 2 la Ordinul nr. 233/2004 al A.N.R.S.C. și H.G.

nr. 933/2004, în vigoare la acea dată, reclamanta avea obligația încheierii de acte adiționale sau contracte noi, cu respectarea clauzelor prevăzute în Contractul cadru de furnizare a energiei termice pentru utilizatorii de tip urban, contract care a fost încheiat, așa cum s-a arătat în anul 2005. Din acest punct de vedere, vor fi înlăturate susținerile reclamantei, în sensul culpei Asociației în raport de neîncheierea contractului, întrucât încheierea acestuia, în această formă se impunea. Deși reclamanta se prevalează de dispozițiile Legii nr. 51/2006 și Legii nr. 326/2001, care prevăd dreptul reclamantei de a solicita penalități de întârziere pentru achitarea cu întârziere a facturilor pentru energie termică, aceste susțineri nu pot fi reținute, din moment ce ele nu au fost transpuse în convenția încheiată între părți, în acest sens fiind necesar acordul expres al ambelor părți.

Penalitatea reprezintă o sancțiune contractuală prestabilită, fiind rezultatul exclusiv al manifestării voinței părților contractante. Stipularea clauzei penale are drept consecință tranșarea definitivă a răspunderii pentru acea abatere, prin clauza penală determinându-se anticipat tocmai despăgubirile pe care debitorul le va plăti pentru abaterea respectivă. În cauza de față, susținerea recurentei conform căreia penalitățile sunt datorate de drept nu poate fi primită, cuantumul energiei termice fiind stabilit în baza unui contract, același regim juridic urmând a fi aplicat și penalității, pârâta neputând fi obligată la plata acestora în lipsa clauzei prevăzută în contract. În raport de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.A.T. Craiova împotriva Deciziei nr. 217 din 9 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2011.