Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.03.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1571/2011

HOTĂRÂRE
16.03.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1571/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 160/F-Cont. din 14 iulie 2010 a Curții de Apel Pitești, a fost admisă excepția privind lipsa calității procesual pasive a Administrației Finanțelor Publice Curtea de Argeș și, în consecință, a fost respinsă cererea reclamantei Asociația Fotbal Club Internațional Curtea de Argeș, față de această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, instanța a admis cererea reclamantei de suspendare a executării deciziei nr. 691 din 21 aprilie 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 4203 din 8 octombrie 2010, a respins ca tardiv formulat recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, reținând că în raport de dispozițiile art. 14 alin. (4) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportate la art. 101 și 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare pentru recurs, și având în vedere modalitatea de calcul a termenului, cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale legii.

Împotriva acestei decizii recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș a formulat contestației în anulare, în temeiul art. 318 C. proc. civ.. Contestatoarea a susținut că, recursul pe care l-a declarat a fost în termen, ultima zi de depunere fiind 2 august 2010 față de data de 27 iulie 2010, când a fost înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș sentința civilă nr. 160/F-Cont din 4 iulie 2010. Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, în afara motivelor prevăzute la art. 317 C. proc. civ., când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța admițând recursul numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Textul se referă la greșeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anulare lui ca insuficient timbrat, ori făcut de o persoană fără calitate, deși la dosar se găsesc dovezi din care se învederează că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat etc. În speță, sentința nr. 160/F-CONT din 14 iulie 2010 a fost comunicată contestatoarei - recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș la data de 22 iulie 2010 iar termenul de recurs este de 5 zile de la comunicare art. 14 alin. (4) Legea nr. 554/2004 împlinindu-se la data de 28 iulie 2010, neavând nici o relevanță juridică data când a fost înregistrată de recurentă sentința comunicată de instanță.

În consecință, decizia nr. 4203 din 8 octombrie 2010, contestată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș fiind temeinică și legală, în cauză negăsindu-și aplicarea dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș împotriva deciziei civile nr. 4203 din 8 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4985/2011
comunicarea deciziei nr. 183 din 26 mai 2009, care a început să curgă de la data de 18 iunie 2009, dată la care această decizie a fost publicată pe site-ul Direcției Generale a Finanțelor Publice Argeș. Împotriva acestei sentințe a declarat
ÎCCJ 2011-11-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5099/2011
a formulat cerere de revizuire, solicitând, în esență, admiterea cererii, desființarea deciziei atacate, cu consecința respingerii recursului formulat de DGFP Argeș ca nefondat și menținerii Sentinței civile nr. 238 din 27 octombrie 2010 a
ÎCCJ 2011-02-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1085/2011
se constată că prin cererea introductivă din 4 octombrie 2010, reclamanta a solicitat suspendarea executării ambelor decizii emise de D.G.F.P. Argeș, nr. 1081 din 12 octombrie 2009 și nr. 182 din 20 martie 2009. La aceeași dată, 4 octombrie
ÎCCJ 2010-09-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3854/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios admini
ÎCCJ 2011-04-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2331/2011
pot fi efectuate acte noi de procedură și în orice caz nu mai pot fi adoptate soluții care, la rândul lor, sunt susceptibile de căi de atac. Înalta Curte apreciază așadar că în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor sus menționate C. proc.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă