ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 181/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 181/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul P.H.I. a

solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtele A.C.S.P.B.J., SC T. SA și

C.S.U.A.T. CLUJ NAPOCA, să se constate caracterul simulat al contractului de

sponsorizare, să se constate că în realitate între părți s-a încheiat un

contract de transfer al jucătoarelor junioare care activau în cadrul asociației

C.S.P.B.J. către C.S.U.A.T. CLUJ NAPOCA, și să fie obligate pârâtele la plata

unei cote părți din suma primită pentru transfer, care în realitate reprezintă

indemnizația de transfer. De asemenea, s-a solicitat să se constate

opozabilitatea față de reclamant a actului încheiat între primele două pârâte.

Acțiunea a fost precizată în

dosarul nr. 17041/2004 de reclamant care a solicitat să se constate că între

prima pârâtă și cea de-a treia s-a încheiat în realitate un contract de

transfer al jucătoarelor, cu titlu oneros, din echipele de junioare care

activau la C.S.P.B.J. către C.S.U.A.T. CLUJ NAPOCA și că sponsorizarea

reprezintă în realitate indemnizația de transfer.

Tribunalul Comercial Cluj,

prin sentința nr. 5606/2006, a admis acțiunea în parte cu privire la capetele

de cerere formulate și a respins restul pretențiilor privind acordarea

cheltuielilor de judecată. În considerentele sentinței s-a reținut că în cauză

au fost ridicate excepții în legătură cu instanța competentă raportate la

calitatea părților în proces care însă au fost respinse, în cele din urmă cauza

fiind trimisă în vederea soluționării fondului, tribunalului comercial. Pe

fond, din probele administrate s-a reținut că intenția reală a părților prin

încheierea actului a fost de a transfera jucătoarele, astfel că citând

articolul 1175 C. civ., instanța a dat eficiență contractului aparent, cu

concluzia că încheierea actului simulat a fost determinată de faptul că

regulamentul F.R.B. la acea dată nu permitea ca transferul jucătoarelor să fie

făcut cu titlu oneros, dovadă în acest sens fiind și faptul că în bugetul anului

2004 s-a alocat o sumă de 35.000 Euro care urma să fie achitată în tranșe.

Sentința tribunalului

comercial nr. 5606/2006 a fost schimbată în parte de Curtea de Apel București, secția

comercială, care prin decizia nr. 69 din 19 martie 2007, a admis apelul pârâtei

A.C.S.P.B.J. și în fond a respins acțiunea reclamantului P.H.I.

Pentru a decide astfel, instanța

de apel a reținut că poziția reclamantului în raport de actul simulat este

aceea de terț, situație în care actul secret nu poate produce nici un efect

împotriva lui, dar poate fi invocat de el când efectele pe care le-ar produce i-ar

fi favorabile. După această precizare instanța de apel a constatat că nu s-a

făcut proba simulației și că de principiu deși simulația nu constituie prin ea

însăși o cauză de nulitate a vreunuia din cele două acte încheiate de părți,

dacă prin actul secret se urmărește un scop ilicit, acest fapt atrage nulitatea

întregii operațiuni. Întrucât la data efectuării transferului acesta se putea

face numai cu titlu gratuit, Curtea a apreciat că presupusul transfer oneros

nu-i poate profita reclamantului.

În privința contractelor de

transfer instanța de apel a stabilit că acestea nu au fost semnate de club și

de finanțator prin reprezentanții legali, iar în ce privește semnătura

reclamantului pe aceste contracte, s-a reținut că nu poate fi vorba de un

mandat de reprezentare în sensul art. 1532 și 1535 C. civ., întrucât mandatul

trebuia dat de organele statutare în mod expres, cerință obligatorie în cazul

actelor de dispoziție.

Drepturile reclamantului au

fost analizate de Curte și din perspectiva contractelor nevalabile care nu

cuprindeau însă nici o clauză în legătură cu eventuale drepturi bănești

cuvenite reclamantului din trasnferul jucătoarelor.

Împotriva deciziei din apel

a declarat recurs reclamantul P.H.I. care a invocat motivul prevăzut de art. 304

alin. (9) C. proc. civ., pentru a susține că s-a făcut o greșită aplicare a

dispozițiilor art. 1175 C. civ., care reglementează simulația. Autorul a reluat

condițiile simulației argumentând că probele administrate în cauză au dovedit

caracterul secret al contractului în sensul că transferul s-a făcut cu titlu

oneros și nu gratuit cum rezultă din actul public. S-au mai formulat critici și

în legătură cu faptul că în anul 2003 transferul jucătoarelor nu se putea face

cu titlu oneros și că dispozițiile referitoare la mandat, art. 1536 și 1533 C.

civ., au fost interpretate greșit. Referitor la contractele de transfer,

recurentul a considerat că acestea au fost însușite de Club prin însăși

pregătirea sportivă efectuată în cadrul clubului ceea ce demonstrează justețea

cererii pentru plata indemnizației de transfer.

Pentru aceste motive a

solicitat admiterea recursului și în fond respingerea apelului pârâtei.

Intimatele prin întâmpinare

au solicitat să se respingă recursul, în esență, susținând că pretențiile

reclamantului nu au justificare legală întrucât acesta a semnat contracte de

pregătire sportivă fără să aibă calitatea de reprezentant legal al C.S.P.B.J. și

fără un mandat legal, cu nesocotirea art. 1532 C. civ. Aceleași intimate au

susținut că recurentul a avut calitatea de salariat al clubului sportiv, iar

singurul venit asumat față de reclamant era plata salariului. Cu privire la

sponsorizare, s-a precizat de către intimata A.C.S.P.B.J., că aceasta a fost

făcută de SC T. în favoarea clubului și nu a secției de fete și că potrivit Regulamentului

Compionatului Național de Juniori, transferurile de jucători se pot face numai

cu acordul F.R.B.

Înalta Curte, în

conformitate cu art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare excepția

de necomercialitate a litigiului dedus judecății și pe cale de consecință excepția

necompetenței instanțelor comerciale care au judecat cauza.

Asupra excepției invocate,

Înalta Curte constată următoarele:

formulată de reclamantul P.H.I. a avut ca obiect: constatarea că între pârâte

s-a încheiat un contract (cu titlu oneros) de transfer al jucătoarelor din

echipele de junioare care activau în cadrul A.C.S.P.B.J. către Clubul Sportiv U.A.T.C.N.;

constatarea că sponsorizarea făcută de SC T. SA către A.C.S.P.B.J. reprezintă

indemnizația aferentă transferului jucătoarelor; obligarea clubului la plata

indemnizației de trasfer cuvenită reclamantului, determinată ca fracție din

suma sponsorizată.

acțiunii astfel precizate, este de observat că raportul juridic dedus judecății

nu este comercial, iar prezența în litigiu a unei societăți comerciale nu este

de natură să atragă competența instanței comerciale întrucât reglementările

comerciale nu sunt rezervate persoanelor ci actelor și faptelor de comerț. Cu

alte cuvinte se urmărește comercialitatea raportului juridic în raport de

criteriul obiectiv și nu de cel subiectiv care este dat de calitatea persoanei.

Aceasta înseamnă că numai operațiunile care sunt considerate fapte de comerț

sunt supuse legilor comerciale și ca o consecință, rezolvarea acestor litigii

se îndreaptă la o instanță comercială.

În speță, așa cum s-a mai arătat

în fața instanței de fond s-a pus în discuție simulația în raport de convenția

de transfer a jucătoarelor, operațiune civilă prin natura sa supusă

reglementărilor pe care părțile le-au pus în discuție și care sunt de natură

civilă.

unui contract de sponsorizare privește numai chestiunea determinării

indemnizației reclamate care are tot natură civilă așa încât se poate reține că

izvorul obligațiilor nu se regăsește în acest contract ci acesta a fost indicat

ca probă în susținerea capătului de cerere privind plata indemnizației, ca bază

de calcul pentru suma solicitată.

reținut de instanțele care și-au declinat competența este greșit întrucât în

litigiu nu sunt fapte de comerț (în sens larg) care ar putea să dobândească un

caracter comercial datorită calității persoanelor care le săvârșesc.

comercialitate prevăzută de art. 4 C. com., a fost greșit interpretată și ca o

consecință, s-au aplicat greșit prevederile art. 56 C. com., întrucât se

socotesc ca fapte de comerț (în afară de cele obiective) celelalte contracte,

„dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însăși

actul”.

Fiind în prezența unei

operațiuni care vizează transferul de jucătoare între cluburi este evidentă

natura necomercială a actului astfel încheiat, cât și destinația necomercială a

obiectului transferului. În plus la momentul realizării transferului s-a

cunoscut caracterul necomercial al operațiunii juridice privită în sens de negotium.

legalitatea transferului de jucătoare sub aspectul aplicării articolului 1175 C.

civ. și numai consecința acestei operațiuni privește determinarea unei eventuale

indemnizații conform modului de calcul propus de reclamant așa încât competența

de a se pronunța asupra acestor cereri revine instanțelor civile determinate în

conformitate cu art. 1 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, constatând că

instanțele anterioare au încălcat normele de competență, norme imperative,

conform art. 304 alin. (3) raportat la art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

decizia nr. 69/2007 pronunțată de curtea de apel și sentința nr. 5606/2006

pronunțată de tribunal vor fi casate și se va trimite cauza instanței

competente conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de

necompetență a instanțelor comerciale. Admite recursul declarat de reclamantul P.H.I.

împotriva deciziei civile nr. 69/ Ap din 19 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială contencios administrativ și fiscal, casează decizia recurată și

sentința comercială nr. 5606 din 15 noiembrie 2006 a Tribunalului Comercial

Cluj și trimite cauza la Judecătoria Cluj Napoca pentru judecata în fond a

acțiunii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2008.