ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 531/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 531/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la 18 martie 2011

și completată la 16 februarie 2012, reclamanta SC "F.C.P." SA

Ploiești a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. a Județului

Prahova și A.N.A.F. să se dispună anularea Deciziei de impunere nr. 100 din 15

ianuarie 2010, a Deciziei nr. 237 din 31 august 2010, obligarea pârâtelor la

restituirea sumelor încasate, cu dobânda legală, în condițiile art. 117 alin.

(1) lit. f) și art. 124 din O.G. nr. 92/2003.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că, prin actele administrativ-fiscale contestate

a fost obligată în mod nelegal la plata sumei de 1.097.923 RON, reprezentând

diferență de impozit pe profit, taxă pe valoarea adăugată, vărsăminte de la

persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate și accesoriile

aferente acestor obligații bugetare.

Cu privire la

impozitul pe profit, s-a susținut că obligația de plată a fost stabilită în mod

nelegal de organele de control care nu au avut în vedere pierderea fiscală

aferentă exercițiului financiar și nu au considerat ca fiind deductibile

următoarele cheltuieli efectuate pentru:

- echipamentul

sportiv, cazarea, masa, transportul jucătorilor profesioniști și al arbitrilor

pentru care deține documente justificative, respectiv facturi și ordine de

plată;

- serviciile de

publicitate facturate de SC "M.A.S." SRL în vederea popularizării

clubului și a imaginii acestuia;

- amortizarea

înregistrată prin nota contabilă în luna decembrie 2004.

Cu privire la taxa pe

valoarea adăugată, reclamanta a susținut că nu datorează diferența stabilită de

organele de control, cu motivarea că:

- are dreptul de

deducere a TVA în sumă de 34.887 RON pentru perioada aprilie 2004 - noiembrie

2005, în temeiul art. 145 alin. (3) C. fisc., întrucât serviciile reprezentând

consultanță, publicitate, evenimente au fost înscrise în facturile

prestatorilor de servicii SC "M.A.S." SRL Constanța, SC

"L.S." SRL Ploiești și SC "S.D.P." SRL pentru realizarea de

operațiuni taxabile;

- nu a fost corect

calculată TVA colectată în sumă de 169.139 RON, stabilită de inspecția fiscală

prin reconsiderarea unor operațiuni economice reprezentând servicii

(contravaloarea meselor servite de fotbaliști în cantonament), fără a se avea

în vedere că achiziționarea bunurilor și serviciilor s-a efectuat în scopul

desfășurării activității economice, fiind respectate prevederile art. 128 alin.

(4) lit. a) și art. 129 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 571/2003;

- nu a fost corect

calculată TVA colectată în sumă de 109.585 RON, stabilită de inspecția fiscală

prin considerarea ca fiind operațiuni impozabile a operațiunilor privind

transferurile de jucători către cluburi din România în anii 2004 și 2005,

deoarece aceste transferuri nu au fost prevăzute de lege în categoria

prestărilor de servicii impozabile.

Cu privire la

contribuția la Fondul special de solidaritate al persoanelor cu handicap,

reclamanta a arătat că organele de control nu au competența să stabilească

obligațiile de plată, întrucât această atribuție revine Inspecției Muncii,

potrivit dispozițiilor art. 77 alin. (5) din Legea nr. 448/2006.

Reclamanta a mai

arătat că nu datorează contribuția calculată prin actele contestate și față de

natura juridică a raportului dintre sportivul profesionist și entitatea

sportivă, pentru că sportivul nu poate fi considerat un angajat al entității

sportive, astfel cum au considerat organele de control.

de fond

Curtea de Apel

Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

pronunțat Sentința nr. 119 din 5 aprilie 2012, prin care a admis acțiunea

astfel cum a fost modificată, a anulat în parte Decizia de impunere nr. 100 din

15 ianuarie 2010 și Decizia nr. 237 din 31 august 2010, acte pe care le-a

menținut pentru următoarele obligații fiscale suplimentare de plată: 33.607 RON

- taxă pe valoarea adăugată, 6.310 RON - majorări de întârziere aferente,

20.042 RON - TVA dedusă în lunile februarie și iulie 2004 în baza a două

facturi externe emise de S.T. Ltd Cipru și D.R. Ltd, cu accesoriile aferente.

Prin aceeași sentință

s-a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate ca plată a

obligațiilor fiscale suplimentare anulate, cu dobândă, în condițiile art. 124

din O.G. nr. 92/2003.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut pe baza înscrisurilor depuse și a

concluziilor expertizei de specialitate efectuate în cauză că sunt nelegale

următoarele obligații fiscale suplimentare, pentru care a dispus anularea

parțială a actelor administrative atacate de către reclamantă:

- diferența de

impozit pe profit calculată prin nededucerea fiscală a cheltuielilor de cazare

și masă în sumă de 39.277 RON și prin nerecunoașterea pierderii fiscale în sumă

de 2.738.732 RON;

- TVA deductibilă în

sumă de 159.105 RON, 21.300 RON și 11.602 RON;

- TVA colectată

aferentă transferului jucătorilor de fotbal, considerat ca nefiind operațiune

impozabilă;

- contribuția la

Fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, pentru că

Inspecția Muncii are competența de a controla modalitatea de îndeplinire a

obligațiilor prevăzute de art. 78 din Legea nr. 448/2006.

Pentru suma de 39.277

RON reprezentând cheltuieli de cazare și masă considerate de organele de

control ca nedeductibile fiscal, s-a constatat că reclamanta beneficiază de

dreptul de deducere conform dispozițiilor art. 21 alin. (1) C. fisc. și pct. 22

din H.G. nr. 44/2004 întrucât prin contractele de prestări servicii încheiate

între club și jucătorii de fotbal profesioniști s-a obligat să asigure cazare

și masă jucătorilor și deci cheltuielile respective au fost efectuate în scopul

realizării de venituri impozabile.

A fost anulată și

diferența de impozit pe profit calculată prin nerecunoașterea pierderii fiscale

în sumă de 2.738.732 RON, cu motivarea că această sumă poate fi recunoscută ca

pierdere fiscală de recuperat din profitul realizat pe anul 2004, deoarece la

baza raportărilor fiscale au stat datele din evidența contabilă, reflectate

prin bilanțul contabil depus la data de 30 martie 2004, când a fost raportată

pierderea din anii precedenți în sumă de 6.275.187 RON. De asemenea, s-a avut

în vedere că, la data de 25 aprilie 2005, reclamanta a depus declarația privind

impozitul pe profit, în care este evidențiată pierderea fiscală de recuperat

din anii precedenți în sumă de 2.738.732 RON.

Instanța de fond a

recunoscut dreptul reclamantei la deducerea TVA în sumă de 159.105 RON, 21.300

RON și 11.602 RON aferentă facturilor întocmite pentru servicii care au fost

destinate utilizării în scopul operațiunilor taxabile, considerând că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 145 alin. (2) din Legea nr. 571/2003

pentru exercitarea dreptului de deducere.

Instanța de fond a

anulat și obligația de plată pentru TVA colectată stabilită de organele de

control pentru veniturile realizate de reclamantă din transferul de jucători

către cluburi din România în perioada 2004 - 2006, considerând că această

operațiune nu reprezintă prestare de servicii impozabilă pentru că nu a existat

certitudinea impunerii unor asemenea operațiuni în perioada supusă verificării.

În acest sens, s-a

avut în vedere că numai de la data de 1 ianuarie 2007 s-a reglementat prin H.G.

nr. 1.861/2006 că transferul cu plată al unui sportiv de la un club la un alt

club este considerat o prestare de servicii cu plată, în sensul dispozițiilor

art. 129 C. fisc.

Obligațiile de plată

la Fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap au fost

anulate față de dispozițiile art. 78 din Legea nr. 448/2006, reținându-se că,

potrivit acestei reglementări, numai Inspecția Muncii are competența de a

controla modalitatea de îndeplinire a obligațiilor respective, precum și de a

informa autoritățile competente despre deficiențele legate de aplicarea corectă

a legii.

Pe fond, anularea

acestor obligații a fost motivată prin faptul că, în mod eronat organele de

inspecție fiscală au constatat că veniturile obținute de sportivii

profesioniști cu începere de la data de 1 ianuarie 2006 în baza convențiilor

civile încheiate cu clubul sportiv sunt venituri de natură salarială.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. a județului Prahova și A.N.A.F.,

solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată

a acțiunii formulate de reclamantă.

Recurentele au

criticat soluția de anulare a actelor administrative pentru diferența de

impozit pe profit rezultată din nerecunoașterea caracterului deductibil pentru

cheltuielile de cazare și masă în sumă de 39.277 RON și din neacordarea

dreptului de recuperare din profitul impozabil aferent anului 2004 a pierderii

fiscale în sumă de 2.738.732 RON.

Cu privire la

cheltuielile de cazare și masă în sumă de 39.277 RON, s-a susținut că a fost

recunoscut în mod greșit caracterul deductibil, fără a se avea în vedere că

aceste cheltuieli nu au fost justificate cu documente din care să rezulte

beneficiarii serviciilor, respectiv dacă au fost achiziționate în beneficiul

jucătorilor de fotbal, dacă au fost aferente perioadelor de pregătire,

cantonament sau competiții sportive, dat fiind că legea educației și sportului

nu reglementează dreptul jucătorilor de fotbal la servicii gratuite de masă și

cazare.

Cu privire la

pierderea fiscală în sumă de 2.738.732 RON, s-a arătat că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 19 alin. (1) și art. 26 alin. (1) C. fisc. pentru

a fi recuperată din profitul impozabil, deoarece societatea intimată nu a

calculat și nu a declarat rezultatul fiscal aferent anului 2003 și nu a depus

declarația privind impozitul pe profit aferentă acestui an.

Recurentele au

criticat și soluția de anulare a actelor administrative pentru obligațiile de

plată la Fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap,

arătând că instanța de fond a aplicat greșit prevederile Legii nr. 448/2006, atât

sub aspectul competenței organelor de control, cât și în privința veniturilor

care reprezintă baza de impunere pentru contribuțiile respective.

Sub aspect

procedural, s-a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 78 alin. (3) lit. a)

din Legea nr. 448/2006, contribuția la Fondul special de solidaritate socială

pentru persoanele cu handicap se datorează și se varsă la bugetul de stat,

astfel că, această contribuție constituie un venit al bugetului de stat, parte

a bugetului general consolidat, iar controlul modului de stabilire și virare

intră în competența organelor de inspecție teritorială ale A.N.A.F. din cadrul

Ministerului Finanțelor Publice.

Referitor la temeiul

obligației de plată a contribuției în sumă de 150.485 RON, recurentele au

arătat că au avut în vedere raporturile dintre entitatea sportivă și jucători

ca fiind unele de natură salarială, dependentă, de tipul angajat - angajator,

iar nu unele de tipul prestator - beneficiar.

Recurentele au

învederat că, prin considerarea acestor venituri ca nefiind de natură

salarială, instanța de fond a preluat fără temei concluziile expertului

contabil și s-a pronunțat asupra naturii juridice a unor operațiuni pentru care

a fost desființată parțial decizia de impunere și s-a dispus reverificarea

perioadei de referință, ceea ce nu s-a finalizat prin întocmirea unui nou act.

În ultimul motiv de

recurs a fost criticată soluția de obligare a recurentelor la restituirea

sumelor achitate de intimată și la plata dobânzii aferente, arătându-se că

instanța de fond nu a avut în vedere procedura concretă reglementată prin

Ordinul nr. 1899/2004 emis de Ministerul Finanțelor Publice pentru aprobarea

procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de

acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau

rambursate cu depășirea termenului legal.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite cele două recursuri declarate în cauză,

pentru următoarele considerente:

de drept relevante

Prin Decizia nr. 237

din 31 august 2010 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor s-a dispus cu privire la contestația formulată de SC

"F.C.P." SA Ploiești împotriva Deciziei de impunere nr. 100 din 15

ianuarie 2010, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală încheiat la 15

ianuarie 2010 de D.G.F.P. Prahova - Activitatea de Inspecție Fiscală:

- respingerea ca

nemotivată a contestației pentru suma de 1.097.923 RON, reprezentând impozit pe

profit, taxă pe valoarea adăugată, vărsăminte de la persoane juridice pentru

persoane cu handicap neîncadrate și accesoriile aferente;

- desființarea

parțială a Deciziei de impunere nr. 100 din 15 ianuarie 2010 pentru suma de

11.936.120 RON, reprezentând impozit pe veniturile din salarii, C.A.S.

angajator, C.A.S. angajat, contribuția de asigurări pentru accidente de muncă

și boli profesionale, contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de

angajator, contribuția individuală pentru șomaj asigurați, contribuția

angajatorului la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale,

contribuția pentru asigurări de sănătate angajator, contribuția pentru

asigurări de sănătate asigurați, contribuții pentru concedii și indemnizații de

la persoane fizice sau juridice și accesoriile aferente acestor obligații

fiscale.

Sesizată cu acțiunea

formulată de reclamanta SC "F.C.P." SA Ploiești pentru anularea

parțială a acestei decizii cu privire la obligațiile fiscale suplimentare în

sumă de 1.097.923 RON, instanța de fond a dispus în mod greșit anularea în

parte a deciziei emise în soluționarea contestației administrative și a

Deciziei de impunere nr. 100 din 15 ianuarie 2010, acte pe care le-a menținut

pentru TVA în sumă de 33.607 RON, majorări de întârziere în sumă de 6.310 RON

și TVA în sumă de 20.042 RON, dedusă în lunile februarie și iulie 2004 în baza

a două facturi externe emise de S.T. Ltd Cipru și D.R. Ltd, cu accesoriile

aferente, obligând pârâta la restituirea sumelor încadrate ca plată a

obligațiilor fiscale suplimentare înlăturate, cu dobândă, în condițiile art.

124 din O.G. nr. 92/2003.

Cu privire la

debitele pentru care s-au formulat critici în recurs, se constată că soluția

instanței de fond nu este rezultatul analizei întregului material probator

administrat în cauză și a cadrului legislativ incident pentru fiecare obligație

fiscală, în raport cu perioada supusă verificării și s-a întemeiat în mod

exclusiv pe concluziile expertizei contabile care s-a efectuat, fără a se

proceda la verificarea acestora față de apărările și de obiecțiunile

autorităților administrative emitente ale deciziilor contestate pe calea

acțiunii în anulare.

Astfel, cu privire la

diferența de impozit pe profit calculată de organele de inspecție fiscală

pentru cheltuielile de masă și cazare în sumă de 39.277 RON, considerate ca

fiind nedeductibile fiscal, judecătorul fondului a anulat actele atacate și

obligația de plată a intimatei - reclamante pe baza concluziilor expertului

contabil, exprimate după analiza datelor din anexa nr. 2.2 la actul de control

și a conținutului facturilor emise de furnizorii de servicii prestate.

Elementele de fapt

concrete în cauză nu confirmă însă aceste concluzii în sensul îndeplinirii condițiilor

prevăzute de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 pentru deducerea fiscală

a cheltuielilor respective, deoarece intimata-reclamantă nu a prezentat

documente justificative din care să rezulte că aceste cheltuieli au fost

aferente veniturilor realizate.

Expertul contabil nu

a indicat facturile considerate ca fiind documente justificative pentru aceste

cheltuieli, iar intimata-reclamantă a depus la termenul din data de 5 mai 2011

numai tabelele nominale cu seniorii și juniorii care au servit masa, fără

anexarea facturilor menționate în opisul de documente.

De asemenea, se

constată că în cauză nu au fost depuse anexele Raportului de inspecție fiscală

din 15 ianuarie 2010, deși acestea cuprind situația fiecărei obligații fiscale

și au fost avute în vedere atât la soluționarea contestației administrative,

cât și la întocmirea raportului de expertiză contabilă.

Cu privire la

deducerea sumei de 2.738.732 RON, reprezentând pierdere fiscală pe anul 2003,

instanța de fond a preluat de asemenea în mod greșit concluziile expertizei

contabile, deși acestea nu au fost argumentate din punct de vedere juridic și

nu pot fi reținute ca temei pentru recunoașterea pierderii fiscale de

recuperat.

În atare situație, se

impunea ca legalitatea actelor contestate cu privire la pierderea fiscală în

sumă de 2.738.732 RON pe anul 2003 să fie analizată în raport cu documentele

contabile întocmite de societatea intimată, pentru a se stabili dacă au fost

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 26 alin. (1) C. fisc. și pct. 73 din

Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr.

44/2004.

Conform acestei

reglementări, pierderea fiscală, stabilită prin declarația de impozit pe

profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani,

iar recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la

fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale

în vigoare din anul înregistrării acestora.

În condițiile în care

pierderea fiscală reprezintă suma înregistrată în declarația de impunere a

anului precedent, trebuia să se verifice dacă intimata-reclamantă și-a

îndeplinit obligația legală de a depune declarația privind impozitul pe profit

pe anul 2003 și dacă, în lipsa unei asemenea declarații, există temei legal

pentru recuperarea pierderii fiscale pe anul 2003 din profitul impozabil

aferent anului 2004.

Cu privire la

contribuția în sumă de 105.485 RON la Fondul special de solidaritate socială

pentru persoanele cu handicap, instanța de fond a constatat în mod greșit

necompetența organelor de inspecție fiscală pentru stabilirea obligațiilor de

plată, având în vedere numai reglementarea cuprinsă în Legea nr. 448/2006, deși

verificarea s-a întemeiat și pe dispozițiile O.U.G. nr. 102/1999 privind

protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, dat fiind

că perioada supusă controlului a fost ianuarie 2004 - decembrie 2008.

Considerând că,

potrivit art. 78 din Legea nr. 448/2006, competența controlului în materie nu

aparține organelor fiscale, ci unităților subordonate ale Inspecției Muncii,

instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea dispozițiilor

privind monitorizarea și controlul îndeplinirii de către contribuabili a

obligațiilor fiscale respective.

Din interpretarea sistematică

a prevederilor C. proc. fisc., care de altfel reprezintă dreptul comun în

materie, rezultă că organele de inspecție fiscală au competența de a administra

impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general

consolidat al statului, inclusiv obligațiile fiscale de natura celor cuprinse

în actele normative relative la obligația de plată a vărsământului de la

persoane juridice pentru persoane cu handicap, așa cum a fost prevăzută în

O.U.G. nr. 102/1999 și în Legea nr. 448/2006.

De asemenea, se

reține că, potrivit dispozițiilor art. 19 lit. i) și art. 2 pct. 24 din Legea

nr. 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice are rolul de constituire și

gestionare generală a resurselor financiare publice, prin sistemul bugetar

(inclusiv încasarea veniturilor bugetare), asigurând și monitorizarea execuției

bugetare.

La rândul său,

A.N.A.F., aflată în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, cuprinde toate

structurile de administrare și colectare a veniturilor la bugetul de stat,

desfășurându-și activitatea în domeniul impozitelor, taxelor, contribuțiilor și

altor venituri bugetare.

Rezultă astfel fără

echivoc că și această contribuție reprezintă un venit al bugetului de stat,

parte a bugetului general consolidat, iar controlul modului de stabilire și de

virare intră în competența organelor de inspecție teritorială ale A.N.A.F., din

cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

În consecință,

instanța de fond a anulat în mod greșit cele două decizii contestate pentru

necompetența autorităților recurente de a stabili obligația de plată a

contribuției la Fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu

handicap și soluția astfel pronunțată se impune a fi casată.

Aceeași concluzie se

impune și față de soluția pronunțată pe fond cu privire la obligația de plată a

contribuției în sumă de 150.485 RON, deoarece instanța de fond a constatat că

raporturile dintre entitatea sportivă și jucători nu sunt de natură salarială,

dependentă, de tipul angajat - angajator, fără însă a expune considerentele de

fapt și de drept avute în vedere și fără a analiza cadrul legislativ aplicabil

obligației respective în toată perioada supusă verificării ianuarie 2004 -

decembrie 2008.

Instanța de fond a

definit în mod sumar și neargumentat activitatea desfășurată de jucătorii de

fotbal, deși încadrarea acesteia și stabilirea regimului juridic aplicabil sub

aspectul impunerii fiscale nu sunt cuprinse în cele două acte deduse judecății,

întrucât la pct. 2 din Decizia nr. 237 din 31 august 2010 s-a dispus

desființarea Deciziei nr. 100 din 15 ianuarie 2010 pentru obligații fiscale în

sumă de 11.936.120 RON, urmând ca organele de inspecție fiscală să reanalizeze

baza de calcul a acestor obligații în funcție de încadrarea veniturilor

obținute de sportivii profesioniști din convenții civile și de dispozițiile

normative incidente în materie în perioada verificată.

Din actele noi depuse

în recurs rezultă că această dispoziție s-a finalizat prin întocmirea

Raportului de inspecție fiscală încheiat la 25 iulie 2012, prin care au fost stabilite

obligațiile fiscale ale intimatei-reclamante ca urmare a calificării statutului

jucătorilor de fotbal care au avut încheiate convenții civile în perioada

supusă reverificării.

Ultimul motiv de

recurs este de asemenea întemeiat și determină casarea hotărârii pronunțate de

prima instanță cu nerespectarea dispozițiilor art. 117 din O.G. nr. 92/2003,

republicată, și ale Ordinului nr. 1899/2004 emis de Ministerul Finanțelor

Publice pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de

la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru

sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

Sesizată cu o cerere

de modificare a acțiunii, în sensul restituirii sumelor încasate, cu dobânda

aferentă, în condițiile art. 117 alin. (1) lit. f) și art. 124 din O.G. nr.

92/2003, instanța de fond nu a verificat dacă la data acestei solicitări - 16

februarie 2012, intimata-reclamantă îndeplinise procedura legală, atât sub

aspectul conținutului cererii de restituire, cât și în privința documentației

care trebuie depusă la organul fiscal competent să efectueze verificarea.

De asemenea, instanța

de fond nu a stabilit autoritatea administrativă care este debitor al

obligației de restituire, nu a individualizat sumele pentru care se impune

restituirea și nici data de la care se datorează dobânda, cu atât mai mult cu

cât nu s-a verificat dacă erau îndeplinite cerințele legale pentru restituirea

efectivă a sumelor încasate, în condițiile în care stingerea unora dintre creanțele

bugetare s-a realizat prin compensare, conform Notelor de compensare din 1

noiembrie 2010, 25 septembrie 2011 și 31 octombrie 2011, fără depunerea altor

înscrisuri din care să rezulte cu evidență obiectul exact al compensărilor

efectuate.

Pentru considerentele

care au fost expuse, Înalta Curte va admite recursurile și va casa hotărârea

instanței de fond, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

de recurs și temeiul juridic ale acesteia

În baza dispozițiilor

art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursurile declarate de A.N.A.F. și de D.G.F.P. a Județului Prahova, a

cărei calitate procesuală a fost transmisă prin reorganizare Direcției Generale

Regionale a Finanțelor Publice Ploiești prin H.G. nr. 520/2013, va casa

hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de D.G.F.P. Prahova, în prezent Direcția Generală Regională a

Finanțelor Publice Ploiești și de A.N.A.F. împotriva Sentinței nr. 119 din 5

aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 5 februarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ