ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 655/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 655/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de

chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

Ploiești, recurenta SC L.E.G.R. SRL, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele

A.N.A.F. - A.F.P.C.M. a județului Prahova și A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului

Prahova, anularea Deciziei nr. 612 din data de 06 iulie 2012 emisă de A.N.A.F. -

D.G.F.P. a Județului Prahova - Biroul Soluționare contestații precum și

anularea accesoriilor calculate prin Decizia referitoare la plata accesoriilor nr.

22 din 11 aprilie 2012 emisă de A.F.P.C.M. Prahova și obligarea pârâtelor la

cheltuieli de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea acțiunii

SC L.E.G.R. SRL a arătat că pentru evidența și plata impozitelor aferente

anului 2011 a depus mai multe declarații întocmite cu respectarea dispozițiilor

legislației fiscale în vigoare.

În cursul aceluiași

exercițiu financiar, anul 2011, reclamanta a depus mai multe deconturi de TVA

cu suma negativă cu opțiunea de rambursare in suma totala de 5.449.663 lei,

prin deconturile de TVA cu suma negativa si solicitare de rambursare.

Astfel, din suma de 4

276 098 lei reprezentând impozit pe profit aferent trimestrului I din anul 2011

rămas de achitat în urma compensării suma de 530.655 lei care au fost stinse,

după cum urmează:

- suma de 239.801 lei

impozit pe profit achitat în plus aferent anului 2010;

- suma de 290.854 lei

prin Ordin de plata nr. 865 din data de 05 august 2011.

Reclamanta a arătat că,

în perioada cuprinsă între data solicitărilor de rambursare TVA, controalele

fiscale aferente și primirea deciziilor de rambursare a plătit în termenul

legal toate impozitele și taxele aferente, iar în data de 23 aprilie 2012 SC

L.E.G.R. SRL a fost obligată prin Decizia înregistrată sub nr. 1137-SR la plata

următoarelor accesorii:

- impozit pe venituri

din salarii 18.157 lei;

- impozit pe profit

1.081.346 lei;

- impozit venit

persoane juridice nerezidente 110 lei;

- vărsăminte de la

persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate 1.154 lei;

- dobânzi și penalități

de întârziere aferente taxei pe valoare adăugata 7.261 lei.

Astfel, chiar dacă

s-a plătit în mod constant și la termen, impozitele datorate pentru impozitul

pe veniturile din salarii, impozitul venit persoane juridice nerezidente, vărsăminte

de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate, taxa pe

valoare adăugata, fapt recunoscut de către organul de control în mod expres in

Decizia nr. 612, acesta nu a ținut cont de plățile efectuate invocând faptul că

viramentele efectuate de SC L.E.G.R. SRL au fost utilizate de sistemul

informatic al A.F.P.C.M. Prahova, pentru stingerea obligațiilor de plata în

ordinea vechimii lor. Organul de control nu a ținut cont de faptul ca

distribuirea sumelor se poate face in ordinea vechimii sau in orice alt mod numai

in cazul in care contribuabilul nu menționează care sunt impozitele ce urmează

a fi stinse. Or, reclamanta a indicat de fiecare data ce fel de impozite sunt

stinse prin plățile efectuate. Mai mult decât atât, în cazul în care organul de

control ar fi stins datoriile față de bugetul de stat în alt mod, sau acest mod

nu ar fi fost indicat, acesta avea obligația de a comunica societății cu cel puțin

5 zile înainte de următorul termen de plata a obligațiilor fiscale despre modul

in care a fost efectuata stingerea. Având în vedere faptul că nu a primit nici

un fel de informări în acest, rezultă că organul fiscal nu a intervenit în

modul de stingere a obligațiilor fiscale, astfel organul de control a calculat

accesoriile în cauză eronat, fără a avea un temei juridic sau fiscal în acest

sens, motivează reclamanta.

În ceea ce privește

calculul accesoriilor datorat întârzierii la plată a impozitului pe profit,

organul de control a arătat că, deși SC L.E.G.R. SRL a depus deconturi pentru

rambursarea taxei pe valoare adăugată și a solicitat compensarea acestora cu

impozitul pe profit datorat, sumele respective nu sunt certe lichide și

exigibile decât după verificarea aprobarea rambursării sumelor solicitate

respective și conform dispozițiilor art. 116 alin. (5) lit. b) C. proc. fisc.,

compensarea se operează la termenul prevăzut de lege pentru depunerea

decontului cu suma negativă cu opțiune de rambursare.

În acest fel, organul

de control nu a ținut cont de dispozițiile art. 116 C. proc. fisc., nu a operat

compensarea solicitată de către reclamantă prin decontul de TVA menționat mai

sus și adresa înregistrată la pârâtă sub nr. 25007 din data de 03 august 2011, și

a continuat să calculeze accesorii pentru suma respectivă și ulterior datei

respective.

Mențiunile cu privire

la faptul ca sumele de TVA solicitate spre rambursare au fost achitate societății

nu au niciun fel de incidență în acest caz, având în vedere faptul că pentru

anul 2011 societatea nu a declarat nici un fel de profit și prin urmare sumele

respective urmau să fie rambursate societății într-o formă sau alta.

Prin urmare, consideră

că, sumele constituite ca accesorii sunt nefondate deoarece societatea nu a

înregistrat întârzieri de plată la impozitul pe veniturile din salarii, impozit

venit persoane juridice nerezidente, vărsăminte de la persoanele juridice

pentru persoanele cu handicap neîncadrate, dobânzi si penalități de întârziere

aferente taxei pe valoare adăugată, motivează reclamanta.

Cu privire la plata

impozitului pe profit datorat, a precizat că acesta trebuia să se stingă cu TVA

solicitat la rambursare până în momentul depunerii declarației 101, așa cum

reiese și din Certificatul de atestare fiscală nr. 240 din 10 ianuarie 2012, ba

mai mult societatea reieșea cu impozit pe profit plătit în plus în sumă de

530.122 lei, organul de control calculând într-un mod eronat și nejustificat

accesoriile respective, motivează aceasta în final.

1.2. Întâmpinarea

formulată în cauză

Pârâta D.G.F.P.

Prahova a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii

ca neîntemeiată, arătând în esență că, reclamanta datorează suma de 1.108.028

lei dobânzi și penalități pentru neachitarea la scadență a obligațiilor de plată,

conform prevederilor art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1) și art. 120

1

din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

1.3. Sentința și

considerentele primei instanțe

Prin Sentința nr. 256

din 12 noiembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești a respins acțiunea reclamantei SC

L.E.G.R. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Administrația Finanțelor

Publice pentru Contribuabili Mijlocii și A.N.A.F. - Direcția Generală a

Finanțelor Publice Prahova, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut că expertul contabil a arătat clar că

reclamanta a menționat pe documentele de plată obligația ce urmează să fie

stinsă, cu întârziere pentru impozitul pe veniturile din salarii, impozit venit

persoane juridice nerezidente, vărsăminte de la persoanele juridice pentru

persoane cu handicap neîncadrate, precum și pentru dobânzi și penalități de

întârziere aferente taxei pe valoare adăugată.

De asemenea, potrivit

documentelor verificate de expertul contabil, la data emiterii Certificatului

de atestare fiscală din 10 ianuarie 2012, care se referă la obligațiile de plată

ale contribuabililor până la data de 31 decembrie 2011, SC L.E.G.R. SRL nu

figura cu suma plătită în plus pentru impozitul pe profit deoarece declarația

101 aferentă impozitului pe profit anual 2011 a fost depusă în data de 14

februarie 2012, iar solicitarea de compensare a impozitului pe profit cu TVA de

rambursat de către SC L.E.G.R. SRL prin adresa din 03 august 2011 nu se poate

pune în aplicare decât în urma deciziei de impunere dată de A.I.F. Prahova în

data de 08 martie 2012.

Prin studierea anexei

aferentă Deciziei nr. 22 din data de 11 aprilie 2012 și a fișei sintetice

totale datată 05 aprilie  2013 se constată că accesoriile calculate sunt corect

constituite conform O.G. nr. 92/2003 (art. 120 și art. 120

1

).

S-a mai apreciat că

potrivit art. 119 alin. 1 și art. 120 alin. (1) și art. 120

1

din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pentru neachitarea la termenul

de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest

termen dobânzi și penalități de întârziere calculate pentru fiecare zi de

întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până

la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Față de cele

prezentate mai sus, s-a considerat că dobânzile și penalitățile de întârziere

în sumă totală de 1.108.028 lei (440.691 lei + 667.337 lei) aferente

impozitului pe profit, impozitul pe veniturile din salarii, impozitului pe

veniturile persoanelor juridice nerezidente, vărsămintelor de la persoanele

juridice nerezidente, vărsămintelor de la persoanele juridice cu handicap

neîncadrate și taxei pe valoare adăugată, înscrise în Decizia referitoare la

obligațiile de plată accesorii nr. 22 din 11 aprilie 2012, sunt datorate

bugetului general consolidat de societatea comercială reclamantă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC L.E.G.R. SRL.

2.1. Motivele de

recurs

În motivele de

recurs, recurenta a susținut că sentința primei instanțe nu este motivată clar,

logic și pertinent, că nu s-a înțeles problema de drept supusă analizei

judiciare.

Recurenta a reluat

motivele de nelegalitate a actelor fiscale a căror anulare a cerut-o, făcând

referire la greșita imputare a plăților efectuate.

A mai precizat că

autoritatea fiscală trebuia să procedeze la compensarea TVA de rambursat cu

impozitul pe profit datorat, fără a avea relevanță sumele aprobate la

rambursare.

S-a arătat că sumele

ce constituie obligații fiscale accesorii au fost stabilite greșit, deoarece

societatea nu a înregistrat întârziere la plata impozitului pe veniturile din

salarii și a altor obligații bugetare.

2.2. Întâmpinarea

formulată în cauză

Prin întâmpinare,

intimata D.G.R.F.P. Ploiești a solicitat respingerea recursului, deoarece s-au

efectuat cu întârziere plățile pentru impozitul pe veniturile din salarii,

pentru impozitul persoanelor juridice nerezidente, dobândă și penalități de

întârziere pentru taxa pe valoare adăugată.

2.3. Analiza

motivelor de recurs

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, situația de fapt și

legislația aplicabilă, constată că recursul este nefondat potrivit

considerentelor ce se vor expune în continuare.

Prin Decizia de

impunere nr. 22 din 11 aprilie 2012 s-au stabilit în sarcina reclamantei

obligații fiscale accesorii în sumă totală de 1.108.028 lei, reprezentând

1.081.346 lei, dobândă și penalități de întârziere aferente impozitului pe

profit pentru trimestrele I și II 2011, care nu a fost achitat în termenul

legal, calculul fiind efectuat pentru perioada 26 aprilie  2011 - 25 ianuarie 2012.

De asemenea, au mai

fost calculate dobânzi și penalități de întârziere pentru impozitul pe venituri

din salarii, în cuantum de 18.157 lei, 110 lei dobândă și penalități pentru

impozitul pe veniturile persoanelor juridice nerezidente, 1.154 lei dobândă și

penalități pentru persoanele cu handicap neîncadrate și 7.261 lei dobândă

pentru TVA datorată pentru lunile mai și august 2011.

Suma de 1.081.346 lei

reprezintă majorări și penalități de întârziere pentru impozitul pe profit

aferent trimestrelor I și II 2011.

Această sumă a

rezultat din faptul că pentru trim. I 2011, societatea a declarat la 21 aprilie

2011, impozit pe profit zero, iar ulterior, la 15 iulie 2011 a depus declarație

rectificativă pentru impozitul pe profit trim. I 2011, în sumă de 4.276.098

lei, impozit ce ar fi trebuit plătit până la 25 aprilie 2011, dacă ar fi fost

declarat cu respectarea termenelor legale.

Pentru trim. II 2011

societatea a raportat la 15 iulie 2011 o obligație de plată pentru impozitul pe

profit în sumă de 1.121.117 lei pentru ca apoi, la 26 iulie 2011 să rectifice

această declarație, în sensul că a declarat impozit pe profit zero.

La data de 21

aprilie  2011, reclamanta-recurentă a depus decontul 300 cu sumă negativă și

opțiune de rambursare, decont soluționat prin decizia din 8 martie 2012.

Suma de 1.121.117 lei

plătită pentru impozitul pe trim. II 2011, care nu era datorată, pentru că

ulterior s-a rectificat declarația de impunere a fost utilizată de organele

fiscale pentru stingerea obligațiilor de plată la bugetul statului declarate de

societate, în ordinea vechimii, respectiv pentru stingerea parțială a

impozitului pe profit pentru trim. I 2011 și a celorlalte obligații bugetare.

La data de 3 august 2011

reclamanta a solicitat organului fiscal compensarea sumei de 3.745.443 lei

reprezentând impozit pe profit rămas neachitat în urma operațiunilor anterioare,

cu TVA solicitată la rambursare pentru decontul lunii martie (decontul 300 din

21 aprilie 2011).

Cererea de

rambursare, respectiv decontul 300 din 21 aprilie 2011 a fost soluționată la 8

martie 2012, după care au fost emise notele de restituire din 27 aprilie și 29

mai 2012, precum și decizia de compensare nr. 1144 din 27 aprilie  2012 (fila

54-66 dos. fond).

În speță, criticile

recurentei-reclamante exprimate prin acțiune și reluate prin motivele de

recurs, au în vedere nelegalitatea deciziei de impunere pentru debite

accesorii, cu motivarea că în perioada pentru care s-au calculat aceste debite

organul fiscal trebuia să soluționeze decontul de TVA, cu opțiunea de

rambursare, precum și stingerea obligațiilor cu nerespectarea celor stabilite

de contribuabil.

Înalta Curte arată că

potrivit Codului fiscal, calcularea și plata impozitului pe profit se

efectuează până la data de 25 a lunii următoare trimestrului pentru care se

calculează impozitul.

Ca urmare, plata

impozitului pe profit pentru trim. I 2011 trebuia efectuată până la 25 aprilie

2011.

Reclamanta nu a

efectuat plata până la acest termen, motiv pentru care în mod corect s-au

calculat debite accesorii.

Potrivit art. 70 alin.

(1) C. proc. fisc. (O.G. nr. 92/2003), cererile depuse de un contribuabil în

temeiul acestui cod se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare.

Sumele achitate de

reclamantă au fost stinse prin aplicarea normelor procedurale fiscale în

vigoare la data respectivă, adică potrivit ordinii de stingere a datoriilor

fiscale prevăzute de art. 115 C. proc. fisc.

În perioada pentru

care s-au constituit obligații fiscale accesorii, în cuprinsul art. 115 C.

proc. fisc., era prevăzută ordinea de stingere a datoriilor.

Potrivit expertizei

efectuate în cauză recurenta a făcut plățile pentru bugetul asigurărilor

sociale și fondurile speciale, în termenul legal, însă cu întârziere pentru

celelalte impozite care au și generat debitele accesorii contestate în prezenta

cauză.

În aceste

circumstanțe susținerile recurentei cu privire la nelegalitatea deciziei de

impunere sunt nefundamentate.

Aspectul privind

compensarea datoriilor contribuabilului cu creanțele pe care organul fiscal

trebuia să le ramburseze excede obiectului prezentei cauze.

La data scadenței

obligațiilor fiscale principale, decontul cu opțiune de rambursare nu era

soluționat și nici nu expirase termenul de soluționare a acestuia, termen prevăzut

de art. 70 C. proc. fisc.

După cum s-a relevat

mai sus, cererile de rambursare au fost soluționate în aprilie 2012, când s-au

operat și compensările între datoriile reciproce.

Până la data

adoptării deciziei de rambursare, recurenta nu avea o creanță față de organul

fiscal, deci nu putea opera compensarea prevăzută de art. 116 C. proc. fisc.

Faptul că

intimatul-pârât a soluționat, eventual cu întârziere, cererea de rambursare, nu

o exonerează pe reclamantă de plata debitelor accesorii calculate pentru

neplata la scadență a obligațiilor bugetare.

Trebuie precizat că

în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au

dreptul la dobândă din ziua expirării termenului prevăzut de art. 70 sau art. 117

alin. (2), iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului.

Din examinarea stării

de fapt și a legislației incidente, se reține că în cazul analizat sunt în

discuție două raporturi juridice fiscale distincte.

Astfel, primul raport

fiscal cuprinde obligația contribuabilului de a plăti la scadență datoriile

bugetare, iar pentru neplata la termenul scadent debitorul datorează, după

acest termen, dobânzi și penalități de întârziere, în condițiile art. 120 și

121 C. proc. fisc.

Acest raport juridic

a format obiectul prezentului litigiu și după cum s-a explicat mai sus,

dobânzile și penalitățile au fost legal calculate pentru că reclamanta nu a

achitat la scadență obligațiile bugetare.

Rambursarea

excedentului de TVA, la care reclamanta face referire în acțiune și motivele de

recurs, constituie cel de-al doilea raport juridic fiscal și constă în dreptul

contribuabilului de a i se restitui excedentul de TVA, în termenul reglementat

de procedura fiscală.

Acestui drept îi

corespunde obligația organului fiscal de a soluționa cererea de restituire în

termenul legal.

Potrivit legislației

naționale, inclusiv aceea infralegislativă, precum și Directivei nr. 112/2006

și jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilul care a

solicitat restituirea TVA are dreptul să obțină de la organul fiscal dobânzile

de întârziere aferente rambursării efectuate tardiv.

În ceea ce privește

stingerea prin compensare a creanțelor, acest aspect formează obiectul unui alt

raport juridic fiscal, care nu a constituit obiectul cererii de chemare în

judecată.

Ca urmare a celor

explicate în prezenta decizie se constată că organul fiscal a procedat legal

când a stabilit în sarcina reclamantei obligații accesorii pentru neachitarea

la scadență a datoriilor către buget, întrucât pentru soluționarea cererii de

rambursare este reglementată o altă procedură, legislația fiscală națională și

cea comunitară, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene

care prevede alte sancțiuni.

Având în vedere

considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se

va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC L.E.G.R. SRL împotriva Sentinței nr. 256 din 12 noiembrie 2013 a

Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2015.