ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 655/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, recurenta SC L.E.G.R. SRL, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - A.F.P.C.M. a județului Prahova și A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Prahova, anularea Deciziei nr. 612 din data de 06 iulie 2012 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Prahova - Biroul Soluționare contestații precum și anularea accesoriilor calculate prin Decizia referitoare la plata accesoriilor nr. 22 din 11 aprilie 2012 emisă de A.F.P.C.M. Prahova și obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea acțiunii SC L.E.G.R. SRL a arătat că pentru evidența și plata impozitelor aferente anului 2011 a depus mai multe declarații întocmite cu respectarea dispozițiilor legislației fiscale în vigoare. În cursul aceluiași exercițiu financiar, anul 2011, reclamanta a depus mai multe deconturi de TVA cu suma negativă cu opțiunea de rambursare in suma totala de 5.449.663 lei, prin deconturile de TVA cu suma negativa si solicitare de rambursare.

Astfel, din suma de 4 276 098 lei reprezentând impozit pe profit aferent trimestrului I din anul 2011 rămas de achitat în urma compensării suma de 530.655 lei care au fost stinse, după cum urmează: - suma de 239.801 lei impozit pe profit achitat în plus aferent anului 2010; - suma de 290.854 lei prin Ordin de plata nr. 865 din data de 05 august 2011. Reclamanta a arătat că, în perioada cuprinsă între data solicitărilor de rambursare TVA, controalele fiscale aferente și primirea deciziilor de rambursare a plătit în termenul legal toate impozitele și taxele aferente, iar în data de 23 aprilie 2012 SC L.E.G.R.

SRL a fost obligată prin Decizia înregistrată sub nr. 1137-SR la plata următoarelor accesorii: - impozit pe venituri din salarii 18.157 lei; - impozit pe profit 1.081.346 lei; - impozit venit persoane juridice nerezidente 110 lei; - vărsăminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate 1.154 lei; - dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoare adăugata 7.261 lei. Astfel, chiar dacă s-a plătit în mod constant și la termen, impozitele datorate pentru impozitul pe veniturile din salarii, impozitul venit persoane juridice nerezidente, vărsăminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate, taxa pe valoare adăugata, fapt recunoscut de către organul de control în mod expres in Decizia nr. 612, acesta nu a ținut cont de plățile efectuate invocând faptul că viramentele efectuate de SC L.E.G.R.

SRL au fost utilizate de sistemul informatic al A.F.P.C.M. Prahova, pentru stingerea obligațiilor de plata în ordinea vechimii lor. Organul de control nu a ținut cont de faptul ca distribuirea sumelor se poate face in ordinea vechimii sau in orice alt mod numai in cazul in care contribuabilul nu menționează care sunt impozitele ce urmează a fi stinse. Or, reclamanta a indicat de fiecare data ce fel de impozite sunt stinse prin plățile efectuate. Mai mult decât atât, în cazul în care organul de control ar fi stins datoriile față de bugetul de stat în alt mod, sau acest mod nu ar fi fost indicat, acesta avea obligația de a comunica societății cu cel puțin 5 zile înainte de următorul termen de plata a obligațiilor fiscale despre modul in care a fost efectuata stingerea.

Având în vedere faptul că nu a primit nici un fel de informări în acest, rezultă că organul fiscal nu a intervenit în modul de stingere a obligațiilor fiscale, astfel organul de control a calculat accesoriile în cauză eronat, fără a avea un temei juridic sau fiscal în acest sens, motivează reclamanta. În ceea ce privește calculul accesoriilor datorat întârzierii la plată a impozitului pe profit, organul de control a arătat că, deși SC L.E.G.R. SRL a depus deconturi pentru rambursarea taxei pe valoare adăugată și a solicitat compensarea acestora cu impozitul pe profit datorat, sumele respective nu sunt certe lichide și exigibile decât după verificarea aprobarea rambursării sumelor solicitate respective și conform dispozițiilor art. 116 alin. (5) lit. b) C. proc.

fisc., compensarea se operează la termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu suma negativă cu opțiune de rambursare. În acest fel, organul de control nu a ținut cont de dispozițiile art. 116 C. proc. fisc., nu a operat compensarea solicitată de către reclamantă prin decontul de TVA menționat mai sus și adresa înregistrată la pârâtă sub nr. 25007 din data de 03 august 2011, și a continuat să calculeze accesorii pentru suma respectivă și ulterior datei respective. Mențiunile cu privire la faptul ca sumele de TVA solicitate spre rambursare au fost achitate societății nu au niciun fel de incidență în acest caz, având în vedere faptul că pentru anul 2011 societatea nu a declarat nici un fel de profit și prin urmare sumele respective urmau să fie rambursate societății într-o formă sau alta.

Prin urmare, consideră că, sumele constituite ca accesorii sunt nefondate deoarece societatea nu a înregistrat întârzieri de plată la impozitul pe veniturile din salarii, impozit venit persoane juridice nerezidente, vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, dobânzi si penalități de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată, motivează reclamanta. Cu privire la plata impozitului pe profit datorat, a precizat că acesta trebuia să se stingă cu TVA solicitat la rambursare până în momentul depunerii declarației 101, așa cum reiese și din Certificatul de atestare fiscală nr. 240 din 10 ianuarie 2012, ba mai mult societatea reieșea cu impozit pe profit plătit în plus în sumă de 530.122 lei, organul de control calculând într-un mod eronat și nejustificat accesoriile respective, motivează aceasta în final.

1.2. Întâmpinarea formulată în cauză Pârâta D.G.F.P. Prahova a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență că, reclamanta datorează suma de 1.108.028 lei dobânzi și penalități pentru neachitarea la scadență a obligațiilor de plată, conform prevederilor art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1) și art. 120 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. 1.3. Sentința și considerentele primei instanțe Prin Sentința nr. 256 din 12 noiembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești a respins acțiunea reclamantei SC L.E.G.R. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii și A.N.A.F.

- Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că expertul contabil a arătat clar că reclamanta a menționat pe documentele de plată obligația ce urmează să fie stinsă, cu întârziere pentru impozitul pe veniturile din salarii, impozit venit persoane juridice nerezidente, vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate, precum și pentru dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată. De asemenea, potrivit documentelor verificate de expertul contabil, la data emiterii Certificatului de atestare fiscală din 10 ianuarie 2012, care se referă la obligațiile de plată ale contribuabililor până la data de 31 decembrie 2011, SC L.E.G.R.

SRL nu figura cu suma plătită în plus pentru impozitul pe profit deoarece declarația 101 aferentă impozitului pe profit anual 2011 a fost depusă în data de 14 februarie 2012, iar solicitarea de compensare a impozitului pe profit cu TVA de rambursat de către SC L.E.G.R. SRL prin adresa din 03 august 2011 nu se poate pune în aplicare decât în urma deciziei de impunere dată de A.I.F. Prahova în data de 08 martie 2012. Prin studierea anexei aferentă Deciziei nr. 22 din data de 11 aprilie 2012 și a fișei sintetice totale datată 05 aprilie 2013 se constată că accesoriile calculate sunt corect constituite conform O.G. nr. 92/2003 (art. 120 și art. 120 1 ). S-a mai apreciat că potrivit art. 119 alin. 1 și art. 120 alin. (1) și art. 120 1 din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Față de cele prezentate mai sus, s-a considerat că dobânzile și penalitățile de întârziere în sumă totală de 1.108.028 lei (440.691 lei + 667.337 lei) aferente impozitului pe profit, impozitul pe veniturile din salarii, impozitului pe veniturile persoanelor juridice nerezidente, vărsămintelor de la persoanele juridice nerezidente, vărsămintelor de la persoanele juridice cu handicap neîncadrate și taxei pe valoare adăugată, înscrise în Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 22 din 11 aprilie 2012, sunt datorate bugetului general consolidat de societatea comercială reclamantă.

2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC L.E.G.R. SRL. 2.1. Motivele de recurs În motivele de recurs, recurenta a susținut că sentința primei instanțe nu este motivată clar, logic și pertinent, că nu s-a înțeles problema de drept supusă analizei judiciare. Recurenta a reluat motivele de nelegalitate a actelor fiscale a căror anulare a cerut-o, făcând referire la greșita imputare a plăților efectuate. A mai precizat că autoritatea fiscală trebuia să procedeze la compensarea TVA de rambursat cu impozitul pe profit datorat, fără a avea relevanță sumele aprobate la rambursare. S-a arătat că sumele ce constituie obligații fiscale accesorii au fost stabilite greșit, deoarece societatea nu a înregistrat întârziere la plata impozitului pe veniturile din salarii și a altor obligații bugetare.

2.2. Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinare, intimata D.G.R.F.P. Ploiești a solicitat respingerea recursului, deoarece s-au efectuat cu întârziere plățile pentru impozitul pe veniturile din salarii, pentru impozitul persoanelor juridice nerezidente, dobândă și penalități de întârziere pentru taxa pe valoare adăugată. 2.3. Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, situația de fapt și legislația aplicabilă, constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.

Prin Decizia de impunere nr. 22 din 11 aprilie 2012 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale accesorii în sumă totală de 1.108.028 lei, reprezentând 1.081.346 lei, dobândă și penalități de întârziere aferente impozitului pe profit pentru trimestrele I și II 2011, care nu a fost achitat în termenul legal, calculul fiind efectuat pentru perioada 26 aprilie 2011 - 25 ianuarie 2012. De asemenea, au mai fost calculate dobânzi și penalități de întârziere pentru impozitul pe venituri din salarii, în cuantum de 18.157 lei, 110 lei dobândă și penalități pentru impozitul pe veniturile persoanelor juridice nerezidente, 1.154 lei dobândă și penalități pentru persoanele cu handicap neîncadrate și 7.261 lei dobândă pentru TVA datorată pentru lunile mai și august 2011. Suma de 1.081.346 lei reprezintă majorări și penalități de întârziere pentru impozitul pe profit aferent trimestrelor I și II 2011. Această sumă a rezultat din faptul că pentru trim.

I 2011, societatea a declarat la 21 aprilie 2011, impozit pe profit zero, iar ulterior, la 15 iulie 2011 a depus declarație rectificativă pentru impozitul pe profit trim. I 2011, în sumă de 4.276.098 lei, impozit ce ar fi trebuit plătit până la 25 aprilie 2011, dacă ar fi fost declarat cu respectarea termenelor legale. Pentru trim. II 2011 societatea a raportat la 15 iulie 2011 o obligație de plată pentru impozitul pe profit în sumă de 1.121.117 lei pentru ca apoi, la 26 iulie 2011 să rectifice această declarație, în sensul că a declarat impozit pe profit zero. La data de 21 aprilie 2011, reclamanta-recurentă a depus decontul 300 cu sumă negativă și opțiune de rambursare, decont soluționat prin decizia din 8 martie 2012. Suma de 1.121.117 lei plătită pentru impozitul pe trim.

II 2011, care nu era datorată, pentru că ulterior s-a rectificat declarația de impunere a fost utilizată de organele fiscale pentru stingerea obligațiilor de plată la bugetul statului declarate de societate, în ordinea vechimii, respectiv pentru stingerea parțială a impozitului pe profit pentru trim. I 2011 și a celorlalte obligații bugetare. La data de 3 august 2011 reclamanta a solicitat organului fiscal compensarea sumei de 3.745.443 lei reprezentând impozit pe profit rămas neachitat în urma operațiunilor anterioare, cu TVA solicitată la rambursare pentru decontul lunii martie (decontul 300 din 21 aprilie 2011). Cererea de rambursare, respectiv decontul 300 din 21 aprilie 2011 a fost soluționată la 8 martie 2012, după care au fost emise notele de restituire din 27 aprilie și 29 mai 2012, precum și decizia de compensare nr. 1144 din 27 aprilie 2012 (fila 54-66 dos.

fond). În speță, criticile recurentei-reclamante exprimate prin acțiune și reluate prin motivele de recurs, au în vedere nelegalitatea deciziei de impunere pentru debite accesorii, cu motivarea că în perioada pentru care s-au calculat aceste debite organul fiscal trebuia să soluționeze decontul de TVA, cu opțiunea de rambursare, precum și stingerea obligațiilor cu nerespectarea celor stabilite de contribuabil. Înalta Curte arată că potrivit Codului fiscal, calcularea și plata impozitului pe profit se efectuează până la data de 25 a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul. Ca urmare, plata impozitului pe profit pentru trim. I 2011 trebuia efectuată până la 25 aprilie 2011. Reclamanta nu a efectuat plata până la acest termen, motiv pentru care în mod corect s-au calculat debite accesorii.

Potrivit art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. (O.G. nr. 92/2003), cererile depuse de un contribuabil în temeiul acestui cod se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare. Sumele achitate de reclamantă au fost stinse prin aplicarea normelor procedurale fiscale în vigoare la data respectivă, adică potrivit ordinii de stingere a datoriilor fiscale prevăzute de art. 115 C. proc. fisc. În perioada pentru care s-au constituit obligații fiscale accesorii, în cuprinsul art. 115 C. proc. fisc., era prevăzută ordinea de stingere a datoriilor. Potrivit expertizei efectuate în cauză recurenta a făcut plățile pentru bugetul asigurărilor sociale și fondurile speciale, în termenul legal, însă cu întârziere pentru celelalte impozite care au și generat debitele accesorii contestate în prezenta cauză.

În aceste circumstanțe susținerile recurentei cu privire la nelegalitatea deciziei de impunere sunt nefundamentate. Aspectul privind compensarea datoriilor contribuabilului cu creanțele pe care organul fiscal trebuia să le ramburseze excede obiectului prezentei cauze. La data scadenței obligațiilor fiscale principale, decontul cu opțiune de rambursare nu era soluționat și nici nu expirase termenul de soluționare a acestuia, termen prevăzut de art. 70 C. proc. fisc. După cum s-a relevat mai sus, cererile de rambursare au fost soluționate în aprilie 2012, când s-au operat și compensările între datoriile reciproce. Până la data adoptării deciziei de rambursare, recurenta nu avea o creanță față de organul fiscal, deci nu putea opera compensarea prevăzută de art. 116 C. proc.

fisc. Faptul că intimatul-pârât a soluționat, eventual cu întârziere, cererea de rambursare, nu o exonerează pe reclamantă de plata debitelor accesorii calculate pentru neplata la scadență a obligațiilor bugetare. Trebuie precizat că în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua expirării termenului prevăzut de art. 70 sau art. 117 alin. (2), iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului. Din examinarea stării de fapt și a legislației incidente, se reține că în cazul analizat sunt în discuție două raporturi juridice fiscale distincte. Astfel, primul raport fiscal cuprinde obligația contribuabilului de a plăti la scadență datoriile bugetare, iar pentru neplata la termenul scadent debitorul datorează, după acest termen, dobânzi și penalități de întârziere, în condițiile art. 120 și 121 C. proc.

fisc. Acest raport juridic a format obiectul prezentului litigiu și după cum s-a explicat mai sus, dobânzile și penalitățile au fost legal calculate pentru că reclamanta nu a achitat la scadență obligațiile bugetare. Rambursarea excedentului de TVA, la care reclamanta face referire în acțiune și motivele de recurs, constituie cel de-al doilea raport juridic fiscal și constă în dreptul contribuabilului de a i se restitui excedentul de TVA, în termenul reglementat de procedura fiscală. Acestui drept îi corespunde obligația organului fiscal de a soluționa cererea de restituire în termenul legal. Potrivit legislației naționale, inclusiv aceea infralegislativă, precum și Directivei nr. 112/2006 și jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilul care a solicitat restituirea TVA are dreptul să obțină de la organul fiscal dobânzile de întârziere aferente rambursării efectuate tardiv.

În ceea ce privește stingerea prin compensare a creanțelor, acest aspect formează obiectul unui alt raport juridic fiscal, care nu a constituit obiectul cererii de chemare în judecată. Ca urmare a celor explicate în prezenta decizie se constată că organul fiscal a procedat legal când a stabilit în sarcina reclamantei obligații accesorii pentru neachitarea la scadență a datoriilor către buget, întrucât pentru soluționarea cererii de rambursare este reglementată o altă procedură, legislația fiscală națională și cea comunitară, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care prevede alte sancțiuni. Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC L.E.G.R. SRL împotriva Sentinței nr. 256 din 12 noiembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2015.