ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3569/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 120 din 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții A.P., B.M., B.R.D., B.M., C.C., C.P., D.V., D.M., G.C., I.D., M.V., S.I., S.G., T.V. și To.V. împotriva sentinței civile nr. 452/C din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț. A admis apelul pârâtei SC A.T.P.R. SA împotriva aceleiași hotărâri. A schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins cererea de restituire a sumelor cu titlu de impozit pe venit reținut în anii 2006-2007 și a dobânzii aferente; a înlăturat mențiunea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, în speță, nu este incident termenul de prescripție de 5 ani reglementat de art. 132 C. proc. civ., pentru că raporturile dintre pârâtă și reclamanți nu pot da naștere unor creanțe fiscale. Reclamanții se prevalează eronat de incidența dispozițiilor art. 14 și art. 21 alin. (4) C. proc. fisc. pentru că, în speță, nu suntem în prezența unei creanțe fiscale. Instanța de fond a greșit când a admis pretențiile conexe formulate de reclamanți cu privire la sumele ce reprezintă impozit nelegal reținut în anii 2006 și 2007, precum și dobânda aferentă. Reclamanții nu sunt exceptați de la obligația achitării impozitelor, din interpretarea dispozițiilor legale rezultând că legiuitorul a exceptat de la impozitare veniturile obținute de titularul brevetului/licențiații acestuia din aplicarea/exploatarea invenției și cele obținute de titularul brevetului de invenție din cesiunea acestuia.

2. Recursul 2.1. Motive Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte: Instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală întrucât pretențiile reclamanților sunt creanțe fiscale calculate, reținute și virate pe nedrept la bugetul de stat. Este incontestabil că deși reclamanții nu se judecă cu organul fiscal, sunt aplicabile dispozițiile privitoare la termenul special de prescripție de 5 ani prevăzut de legislația fiscală, atât anterior intrării în vigoare a C. fisc. cât și ulterior. Temeiul de drept aplicabil speței nu este cel în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, ci cel sub imperiul căruia a luat naștere raportul juridic civil/fiscal, legea civilă nu retroactivează, astfel încât cele două texte de lege aplicabile speței erau în vigoare în perioada 2002-2004.

Atât înainte de apariția C. proc. fisc., cât și ulterior intrării în vigoare, legiuitorul a statuat ca aplicabilitate a creanțelor fiscale un termen special de prescripție de 5 ani. Creanțele fiscale aferente perioadei 1 ianuarie 2002 - 2 iulie 2007, nu sunt prescrise. În mod greșit instanța de apel a considerat că reclamanții nu se încadrează la niciuna din categoriile exceptate de la regula impozitării în temeiul art. 47 C. fisc. Reclamanții îndeplinesc toate condițiile impuse de legiuitor pentru aceasta: sunt persoane fizice; sunt inventatori în baza titulaturii prevăzute pe brevet și în baza art. 3 din Legea nr. 64/1991; au transmis prin cesiune dreptul la brevetul de invenție. 2.2. Analiza făcută de instanța de recurs Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente: Instanțele de fond au apreciat corect în privința duratei prescripției dreptului la acțiune.

În condițiile art. 138 alin. (1) din O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanțelor fiscale - abrogat la momentul sesizării instanței - dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naștere acest drept. Însă, întrucât art. 47 alin. (1) din aceeași ordonanță arată că executarea silită a creanțelor bugetare se efectuează numai în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prezentei ordonanțe de organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are sediul sau domiciliul debitorul, persoană fizică sau juridică, ori unde acesta este luat în evidență fiscală, înseamnă că și sub imperiul acestui act normativ termenul de prescripție de 5 ani este incident atunci când creditor este statul.

Dacă se urmărește restituirea de către stat a unor sume de bani, creditorul - altul decât statul - trebuie să acționeze în cadrul termenului general de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune prevăzut în Decretul nr. 167/1958. Întrucât prescripția dreptului la acțiune se analizează prin raportare la momentul sesizării instanței, în mod corect instanța de apel a soluționat problema prescripției în temeiul prevederilor C. proc. fisc. în forma în vigoare la momentul învestirii instanței. Potrivit art. 132 C. proc. fisc, în vigoare la 5 iulie 2007 când a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.

Textul este de strictă interpretare și aplicare, astfel încât este incident numai atunci când contribuabilul - calitate existentă doar în raporturile fiscale - urmărește compensarea sau restituirea unor creanțe fiscale. În speță, raportul juridic dintre părți nu este unul de natură fiscală, de vreme ce pârâta nu a reținut pentru ea sumele datorate de reclamanți cu titlu de impozit, contribuție de asigurări de sănătate și contribuție de asigurări sociale în perioada 2002-2003, 2006 și 2007, ci le-a vărsat în contul autorităților fiscale. Raporturile juridice dintre părțile litigiului sunt contractuale - având la bază contractul de cesiune - astfel încât nu sunt de natură a genera, între părțile contractului, drepturi/obligații fiscale.

Sub marginala „sfera de aplicare a C. proc. fisc. ", art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. prevede că acest Cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de C. fisc. Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că instanțele de fond au făcut aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii incidente în speță - Decretul nr. 167/1958 iar nu ale C. proc. fisc. Nu este întemeiată nici critica în sensul că reclamanții sunt scutiți de plata impozitului pe venituri.

În condițiile art. 47 C. fisc, nu sunt venituri impozabile: a) veniturile obținute prin aplicarea efectivă în țară de către titular sau, după caz, de către licențiații acestuia a unei invenții brevetate în România, incluzând fabricarea produsului sau, după caz, aplicarea procedeului, în primii 5 ani de la prima aplicare, calculați de la data începerii aplicării și cuprinși în perioada de valabilitate a brevetului; b) venitul obținut de titularul brevetului prin cesionarea acestuia [alin. (1)], De prevederile alin. (1) beneficiază persoanele fizice care exploatează invenția, respectiv titularul brevetului aplicat [alin. (2)]. Așadar, alte persoane decât cele enumerate în text nu beneficiază de aceste scutiri.

În concluzie, instanța de apel a făcut aplicarea și interpretarea corectă a legii materiale incidente, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A.P., B.M., B.R.D., B.M., C.C., C.P., D.V., D.M., G.C., I.D., M.V., S.l., S.G., T.V. și To.V. împotriva deciziei nr. 120 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.