ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.06.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3569/2010

HOTĂRÂRE
08.06.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3569/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 120 din 6 noiembrie 2009,

Curtea de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări

sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții A.P., B.M., B.R.D.,

B.M., C.C., C.P., D.V., D.M., G.C., I.D., M.V., S.I., S.G., T.V. și To.V. împotriva

sentinței civile nr. 452/C din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț. A

admis apelul pârâtei SC A.T.P.R. SA împotriva aceleiași hotărâri. A schimbat în

parte sentința apelată în sensul că a respins cererea de restituire a sumelor cu

titlu de impozit pe venit reținut în anii 2006-2007 și a dobânzii aferente; a înlăturat

mențiunea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți;

a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a reținut că, în speță, nu este incident termenul de prescripție de 5 ani reglementat

de art. 132 C. proc. civ., pentru că raporturile dintre pârâtă și reclamanți nu

pot da naștere unor creanțe fiscale.

Reclamanții se prevalează eronat de incidența

dispozițiilor art. 14 și art. 21 alin. (4) C. proc. fisc. pentru că, în speță, nu

suntem în prezența unei creanțe fiscale.

Instanța de fond a greșit când a admis

pretențiile conexe formulate de reclamanți cu privire la sumele ce reprezintă impozit

nelegal reținut în anii 2006 și 2007, precum și dobânda aferentă.

Reclamanții nu sunt exceptați de la obligația

achitării impozitelor, din interpretarea dispozițiilor legale rezultând că legiuitorul

a exceptat de la impozitare veniturile obținute de titularul brevetului/licențiații

acestuia din aplicarea/exploatarea invenției și cele obținute de titularul brevetului

de invenție din cesiunea acestuia.

2.1. Motive

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs reclamanții, critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Instanța de apel a pronunțat o soluție

nelegală întrucât pretențiile reclamanților sunt creanțe fiscale calculate, reținute

și virate pe nedrept la bugetul de stat.

Este incontestabil că deși reclamanții

nu se judecă cu organul fiscal, sunt aplicabile dispozițiile privitoare la termenul

special de prescripție de 5 ani prevăzut de legislația fiscală, atât anterior intrării

în vigoare a C. fisc. cât și ulterior.

Temeiul de drept aplicabil speței nu este

cel în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, ci cel sub imperiul

căruia a luat naștere raportul juridic civil/fiscal, legea civilă nu retroactivează,

astfel încât cele două texte de lege aplicabile speței erau în vigoare în perioada

2002-2004.

Atât înainte de apariția C. proc. fisc.,

cât și ulterior intrării în vigoare, legiuitorul a statuat ca aplicabilitate a creanțelor

fiscale un termen special de prescripție de 5 ani.

Creanțele fiscale aferente perioadei 1

ianuarie 2002 - 2 iulie 2007, nu sunt prescrise.

În mod greșit instanța de apel a considerat

că reclamanții nu se încadrează la niciuna din categoriile exceptate de la regula

impozitării în temeiul art. 47 C. fisc.

Reclamanții îndeplinesc toate condițiile

impuse de legiuitor pentru aceasta: sunt persoane fizice; sunt inventatori în baza

titulaturii prevăzute pe brevet și în baza art. 3 din Legea nr. 64/1991; au transmis

prin cesiune dreptul la brevetul de invenție.

2.2. Analiza făcută de instanța de recurs

Recursul nu este întemeiat și va fi respins

pentru următoarele considerente:

Instanțele de fond au apreciat corect în

privința duratei prescripției dreptului la acțiune.

În condițiile art. 138 alin. (1) din O.G.

nr. 61/2002 privind colectarea creanțelor fiscale - abrogat la momentul sesizării

instanței - dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare se prescrie

în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naștere

acest drept.

Însă, întrucât art. 47 alin. (1) din aceeași

ordonanță arată că executarea silită a creanțelor bugetare se efectuează numai în

temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prezentei ordonanțe de organul de executare

competent în a cărui rază teritorială își are sediul sau domiciliul debitorul, persoană

fizică sau juridică, ori unde acesta este luat în evidență fiscală, înseamnă că

și sub imperiul acestui act normativ termenul de prescripție de 5 ani este incident

atunci când creditor este statul.

Dacă se urmărește restituirea de către

stat a unor sume de bani, creditorul - altul decât statul - trebuie să acționeze

în cadrul termenului general de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune prevăzut

în Decretul nr. 167/1958.

Întrucât prescripția dreptului la acțiune

se analizează prin raportare la momentul sesizării instanței, în mod corect instanța

de apel a soluționat problema prescripției în temeiul prevederilor C. proc. fisc.

în forma în vigoare la momentul învestirii instanței.

Potrivit art. 132 C. proc. fisc, în vigoare

la 5 iulie 2007 când a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, dreptul

contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie

în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat

naștere dreptul la compensare sau restituire.

Textul este de strictă interpretare și

aplicare, astfel încât este incident numai atunci când contribuabilul - calitate

existentă doar în raporturile fiscale - urmărește compensarea sau restituirea unor

creanțe fiscale.

În speță, raportul juridic dintre părți

nu este unul de natură fiscală, de vreme ce pârâta nu a reținut pentru ea sumele

datorate de reclamanți cu titlu de impozit, contribuție de asigurări de sănătate

și contribuție de asigurări sociale în perioada 2002-2003, 2006 și 2007, ci le-a

vărsat în contul autorităților fiscale.

Raporturile juridice dintre părțile litigiului

sunt contractuale - având la bază contractul de cesiune - astfel încât nu sunt de

natură a genera, între părțile contractului, drepturi/obligații fiscale.

Sub marginala „sfera de aplicare a C. proc.

fisc. ", art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. prevede

că acest Cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice

fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat

și bugetelor locale, prevăzute de C. fisc.

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază

că instanțele de fond au făcut aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor

legii incidente în speță - Decretul nr. 167/1958 iar nu ale C. proc. fisc.

Nu este întemeiată nici critica în sensul

că reclamanții sunt scutiți de plata impozitului pe venituri.

În condițiile art. 47 C. fisc, nu sunt

venituri impozabile: a) veniturile obținute prin aplicarea efectivă în țară de către

titular sau, după caz, de către licențiații acestuia a unei invenții brevetate în

România, incluzând fabricarea produsului sau, după caz, aplicarea procedeului, în

primii 5 ani de la prima aplicare, calculați de la data începerii aplicării și cuprinși

în perioada de valabilitate a brevetului; b) venitul obținut de titularul brevetului

prin cesionarea acestuia [alin. (1)], De prevederile alin. (1) beneficiază persoanele

fizice care exploatează invenția, respectiv titularul brevetului aplicat [alin.

(2)].

Așadar, alte persoane decât cele enumerate

în text nu beneficiază de aceste scutiri.

În concluzie, instanța de apel a făcut

aplicarea și interpretarea corectă a legii materiale incidente, motiv pentru care

criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A.P., B.M., B.R.D., B.M., C.C., C.P.,

D.V., D.M., G.C., I.D., M.V., S.l., S.G., T.V. și To.V. împotriva deciziei nr. 120

din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-12-03
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6542/2010
legătură cu care a solicitat administratorului judiciar majorarea acesteia. Or, câtă vreme cuantumul creanței pe care recurentul urmează să o realizeze împotriva intimatei este contestat, pentru a se ști care este întinderea acestei creanțe
ÎCCJ 2010-12-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5623/2010
ă motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se susține că instanța de fond, cu încălcarea dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nu și-a motivat în fapt și în drept hotărârea pronunțată în condițiile în care nu
ÎCCJ 2010-03-04
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 872/2010
solicitat pârâtei plata sumei ce face obiectul litigiului întrucât această sumă de bani se referă la venituri bugetare, termenul de prescripție este de 5 ani, fiind un termen special creanțelor bugetare și se aplică art. 21 alin. (1) raport
ÎCCJ 2010-10-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4061/2010
competența în favoarea Curții de Apel Bacău, dar a înlăturat probatoriul cu expertiza tehnică judiciară efectuată, iar Curtea de Apel Bacău a constatat câștigată cauzei proba cu expertiza tehnică și a soluționat cauza; * suplimentul la rapo
ÎCCJ 2015-01-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 122/2015
reparare integrală, s-a apreciat că societatea datorează și dobânda legală, calculată conform art. 1088 C. civ. Față de circumstanțele concrete ale cauzei, prima instanță a apreciat că, în prezenta cauză, nu este incident niciunul dintre te
Sursă