ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1149/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei. Soluția primei instanțe Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași, secția de contencios administrativ, reclamanta Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor Prut a chemat în judecată pe pârâta SC W.S. SRL Iași, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 669.402,42 RON, reprezentând prejudiciul produs prin exploatarea de nisipuri și pietrișuri care au fost raportate la Agenția Națională pentru Resurse Minerale, dar nu au fost declarate unității, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că se află în raporturi contractuale cu pârâta, care rezultă din abonamentele de exploatare a nisipurilor și pietrișurilor nr. X/2007 și nr. Y/2008.

Reclamanta a învederat că în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a României, Departamentul XI, Direcția 2, s-a constatat că pârâta a extras cantități mai mari de nisip și pietriș, care au fost raportate la Agenția Națională pentru Resurse Minerale, dar nu au fost declarate reclamantei, pentru care s-a creat un prejudiciu total înregistrat pentru anii 2007-2008 în valoare de 669.402,42 RON, din care 193.158,03 RON reprezentând majorări de întârziere. În drept, au fost invocate prevederile art. 942, 969 și 948 C. civ.

Prin sentința nr. 624 din 25 iunie 2010, Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că natura litigiului este de contencios administrativ, în raport de faptul că actul în baza căruia reclamanta își întemeiază pretenția este un act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor art. 3 alin. (1) raportat la pct. 1 din Anexa 1 din Legea nr. 213/1998. Tribunalul a reținut că sumele solicitate reprezintă contribuții datorate în baza unui act administrativ, iar totalul acestor contribuții depășește plafonul prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004, așa încât, competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Iași.

2. Hotărârea instanței înaintea căreia s-a ivit conflictul Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 277 din 15 noiembrie 2010 a admis excepția necompetenței materiale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Iași, secția de contencios administrativ. Pentru a pronunța soluția de declinare a competenței, Curtea de apel a reținut că obiectul litigiului îl reprezintă „obligarea pârâtei la plata sumei de 669.402,42 RON, reprezentând prejudiciul produs prin exploatarea de nisipuri și pietrișuri” și, așa cum a precizat și reclamanta, suma pretinsă se întemeiază pe raporturile contractuale dintre părți, raporturi care sunt de drept administrativ, având în vedere caracterul bunurilor exploatate și caracterul de autoritate administrativă locală a reclamantei.

Curtea de apel a subliniat că valoarea pretinsă de 669.402,42 RON nu prezintă relevanță în stabilirea competenței instanței, nefiind vorba de o sumă care să reprezinte „taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora”, numai în aceste cazuri competența revenind Curții de apel. În temeiul art. 158 C. proc. civ., Curtea de apel și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, ca instanță competentă material, în raport de faptul că reclamanta este o autoritate administrativă locală, iar suma pretinsă nu reprezintă o contribuție cu caracter fiscal datorată de pârâtă, aceasta neavând calitatea de contribuabil față de reclamantă. Constatând ivit conflictul negativ de competență, Curtea de Apel Iași a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

II. Regulatorul de competență 1. Argumente de drept relevante Pentru stabilirea instanței competente să soluționeze cauza de față prezintă relevanță toate elementele acțiunii judiciare, astfel cum au fost indicate de reclamanta Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor Prut. În raport de calitatea părților și cauza acțiunii, ambele instanțe aflate în conflict au identificat corect materia contenciosului administrativ ca fiind incidentă. Într-adevăr, reclamanta este o autoritate administrativă locală, structură în teritoriu a Administrației Naționale Apele Române, operator unic al resurselor de apă, iar suma pretinsă rezultă din executarea unor contracte administrative: abonamentele de exploatare a nisipurilor și pietrișurilor nr. X/2007 și nr. Y/2008.

Problema dedusă soluționării Înaltei Curți vizează stabilirea instanței competente din punctul de vedere al ierarhiei acesteia în sistemul judiciar, respectiv dacă pricina este de competența Tribunalului, ca instanță de drept comun în materia contenciosului administrativ potrivit art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., sau a Curții de apel, în raport de câtimea obiectului cererii, după distincțiile cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004. Având în vedere calitatea reclamantei de autoritate administrativă locală, precum și obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost indicat de aceasta: obligarea pârâtei SC W.S. SRL la plata sumei de 669.402,42 RON, care reprezintă contravaloarea hidroagregatelor (nisip, pietriș) extrase suplimentar în perioada 2007-2008, Înalta Curte constată, la fel ca și judecătorul de la Curtea de Apel Iași, că, în cauză, competența revine Tribunalului Iași.

Într-adevăr, cuantumul sumei pretinse, de peste 500.000 RON nu este de natură a atrage competența Curții de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât aceasta nu vizează „taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora”. „Contribuția specifică” la care se referă art. 6 din contractele încheiate de părți nu este o contribuție fiscală, ci reprezintă, potrivit art. 16 din aceleași contracte, „plata volumelor extrase”, respectiv contravaloarea hidroagregatelor excavate. Este real că reclamanta avea la dispoziție, potrivit art. 10 alin. (3) din Anexa nr. 3 a O.U.G. nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale Apele Române, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, și posibilitatea întocmirii unui proces-verbal de reglare a debitelor-restante, supus reglementărilor cuprinse în C. proc.

fisc., însă nu a ales această cale procedurală. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse în decizie, în baza art. 22 alin. (5) C. proc. civ., se va reține că, în speță, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor Prut și pârâta SC W.S. SRL Iași în favoarea Tribunalului Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 februarie 2011.