ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1149/2011

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

primei instanțe

Prin cererea înregistrată

inițial pe rolul Tribunalului Iași, secția de contencios administrativ, reclamanta

Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor Prut a chemat în judecată

pe pârâta SC W.S. SRL Iași, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 669.402,42

RON, reprezentând prejudiciul produs prin exploatarea de nisipuri și pietrișuri

care au fost raportate la Agenția Națională pentru Resurse Minerale, dar nu au fost

declarate unității, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că se află în raporturi contractuale cu pârâta, care rezultă

din abonamentele de exploatare a nisipurilor și pietrișurilor nr. X/2007 și nr.

Y/2008.

Reclamanta a învederat

că în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a României, Departamentul XI,

Direcția 2, s-a constatat că pârâta a extras cantități mai mari de nisip și pietriș,

care au fost raportate la Agenția Națională pentru Resurse Minerale, dar nu au fost

declarate reclamantei, pentru care s-a creat un prejudiciu total înregistrat pentru

anii 2007-2008 în valoare de 669.402,42 RON, din care 193.158,03 RON reprezentând

majorări de întârziere.

În drept, au fost invocate

prevederile art. 942, 969 și 948 C. civ.

Prin sentința nr. 624

din 25 iunie 2010, Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței materiale invocată

din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de

Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că

natura litigiului este de contencios administrativ, în raport de faptul că actul

în baza căruia reclamanta își întemeiază pretenția este un act administrativ, în

sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor

art. 3 alin. (1) raportat la pct. 1 din Anexa 1 din Legea nr. 213/1998.

Tribunalul a reținut că

sumele solicitate reprezintă contribuții datorate în baza unui act administrativ,

iar totalul acestor contribuții depășește plafonul prevăzut de art. 10 din Legea

nr. 554/2004, așa încât, competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Iași.

înaintea căreia s-a ivit conflictul

Învestită cu soluționarea

cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ

și fiscal, prin sentința nr. 277 din 15 noiembrie 2010 a admis excepția necompetenței

materiale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalul Iași, secția de contencios administrativ.

Pentru a pronunța soluția

de declinare a competenței, Curtea de apel a reținut că obiectul litigiului îl reprezintă

„obligarea pârâtei la plata sumei de 669.402,42 RON, reprezentând prejudiciul produs

prin exploatarea de nisipuri și pietrișuri” și, așa cum a precizat și reclamanta,

suma pretinsă se întemeiază pe raporturile contractuale dintre părți, raporturi

care sunt de drept administrativ, având în vedere caracterul bunurilor exploatate

și caracterul de autoritate administrativă locală a reclamantei.

Curtea de apel a subliniat

că valoarea pretinsă de 669.402,42 RON nu prezintă relevanță în stabilirea competenței

instanței, nefiind vorba de o sumă care să reprezinte „taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora”, numai în aceste cazuri competența

revenind Curții de apel.

În temeiul art. 158 C.

proc. civ., Curtea de apel și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Iași, ca instanță competentă material, în raport de faptul că reclamanta

este o autoritate administrativă locală, iar suma pretinsă nu reprezintă o contribuție

cu caracter fiscal datorată de pârâtă, aceasta neavând calitatea de contribuabil

față de reclamantă.

Constatând ivit conflictul

negativ de competență, Curtea de Apel Iași a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

II. Regulatorul de competență

relevante

Pentru stabilirea instanței

competente să soluționeze cauza de față prezintă relevanță toate elementele acțiunii

judiciare, astfel cum au fost indicate de reclamanta Administrația Națională Apele

Române - Direcția Apelor Prut.

În raport de calitatea

părților și cauza acțiunii, ambele instanțe aflate în conflict au identificat corect

materia contenciosului administrativ ca fiind incidentă.

Într-adevăr, reclamanta

este o autoritate administrativă locală, structură în teritoriu a Administrației

Naționale Apele Române, operator unic al resurselor de apă, iar suma pretinsă rezultă

din executarea unor contracte administrative: abonamentele de exploatare a nisipurilor

și pietrișurilor nr. X/2007 și nr. Y/2008.

Problema dedusă soluționării

Înaltei Curți vizează stabilirea instanței competente din punctul de vedere al ierarhiei

acesteia în sistemul judiciar, respectiv dacă pricina este de competența Tribunalului,

ca instanță de drept comun în materia contenciosului administrativ potrivit

art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., sau a Curții de apel, în raport de câtimea

obiectului cererii, după distincțiile cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere calitatea

reclamantei de autoritate administrativă locală, precum și obiectul cererii de chemare

în judecată, astfel cum a fost indicat de aceasta: obligarea pârâtei SC W.S.

SRL la plata sumei de 669.402,42 RON, care reprezintă contravaloarea hidroagregatelor

(nisip, pietriș) extrase suplimentar în perioada 2007-2008, Înalta Curte constată,

la fel ca și judecătorul de la Curtea de Apel Iași, că, în cauză, competența revine

Tribunalului Iași.

Într-adevăr, cuantumul

sumei pretinse, de peste 500.000 RON nu este de natură a atrage competența Curții

de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât aceasta nu

vizează „taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora”.

„Contribuția specifică”

la care se referă art. 6 din contractele încheiate de părți nu este o contribuție

fiscală, ci reprezintă, potrivit art. 16 din aceleași contracte, „plata volumelor

extrase”, respectiv contravaloarea hidroagregatelor excavate.

Este real că reclamanta

avea la dispoziție, potrivit art. 10 alin. (3) din Anexa nr. 3 a O.U.G. nr. 107/2002

privind înființarea Administrației Naționale Apele Române, în forma în vigoare la

data introducerii acțiunii, și posibilitatea întocmirii unui proces-verbal de reglare

a debitelor-restante, supus reglementărilor cuprinse în C. proc. fisc., însă nu

a ales această cale procedurală.

adoptate

Pentru considerentele

expuse în decizie, în baza art. 22 alin. (5) C. proc. civ., se va reține că, în

speță, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Iași, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Administrația Națională Apele Române

- Direcția Apelor Prut și pârâta SC W.S. SRL Iași în favoarea Tribunalului Iași,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2011.