ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7598/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1448/D din 7 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Satu – Mare s-a admis acțiunea reclamanților S.M. și S.Z. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință: A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 880.349 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând diferența dintre valoarea de piață și suma restituită ca preț actualizat al imobilului situat în Satu Mare, înscris în C.F. Satu Mare, în natură casă și teren aferent. Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente: Tribunalul apreciază ca fiind întemeiată solicitarea reclamanților, fiind îndeplinite condițiile angajării răspunderii Statului pentru evicțiune, în temeiul dispozițiilor art. 1337-1351 C. civ., fiind evinsă, reclamanta are dreptul să fie despăgubită pentru toate pierderile suferite.

Prin solicitarea de către reclamanți a valorii de piață, ținând seama și de jurisprudența C.E.D.O., instanța reține că aceștia și-au extins și fundamentarea temeiului juridic al cererii. Pentru a se stabili cuantumul creanței în despăgubire, la solicitarea reclamantei a fost efectuată o expertiză tehnică judiciară evaluatoare potrivit căreia valoarea totală a proprietății pierdute este de 928.349 RON. Deși Ministerul Finanțelor Publice, în reprezentarea pârâtului Statul român, prin note de ședință declară că nu își însușește această expertiză, invocând nulitatea raportului, nu solicită efectuarea unei alte lucrări și nici nu indică o altă valoare, expertiza în cauză fiind singura probă a valorii imobilului.

De altfel, pârâtul nici nu mai susține ulterior nulitatea invocată deși i s-a pus în vedere să aducă precizări în acest sens. Pentru aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea, în sensul că a obligat pârâtul Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de 880.349 RON, reprezentând diferența dintre valoarea de piață stabilită prin expertiză și suma încasată de către reclamanți. Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat apel, pârâtul – apelant Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Satu – Mare, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea recursului se arată că invocarea de către instanța de fond a prevederilor C. civ.

referitoare la evicțiune este neîntemeiată, întrucât acestea sunt prevederi de ordin general, ori în cauza dedusă judecății, incidente sunt prevederile Legii nr. 10/2001 coroborate cu prevederile Hotărârii nr. 250/2005, care sunt prevederi legale speciale, care derogă de la normele generale. Potrivit acestor prevederi speciale, legiuitorul nu despăgubește la valoarea de circulație, imobilele care au făcut obiectul contractelor de vânzare – cumpărare încheiate cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, chiriașii având dreptul doar la restituirea valorii actualizate a prețului plătit pentru imobilele cumpărate în baza Legii nr. 112/1995.

În speță, contractul de vânzare – cumpărare a fost încheiat cu nerespectarea Legii nr. 112/1995, la baza anulării acesteia stând însăși reaua – credință a reclamanților dovedită pe parcursul litigiului ce a făcut obiectul nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare, reaua credință constând în faptul că imobilul nu avea ce să caute pe lista celor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, nefiind niciodată proprietatea Statului Român. Mai mult, reclamanții au făcut toate demersurile recunoscute de legiuitor privind obligarea Statului la plata prețului actualizat în conformitate cu prevederile legale.

Examinând apelul, prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu, Curtea a reținut următoarele: Potrivit art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, proprietarii ale căror contracte de vânzare – cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

Referitor la susținerile recurentului privind neaplicabilitatea în cauză a textului de lege mai sus evocat, acestea sunt nefondate: este adevărat că prin sentința civilă nr. 5391/1998 a Judecătoriei Satu - Mare contractul de vânzare – cumpărare al reclamanților a fost anulat, reținându-se că la data încheierii acestuia vânzătorul Statul Român nu era intabulat în cartea funciară, iar cererea formulată de foștii proprietari nu fusese soluționată; cu toate acestea, nu se poate concluziona în ceea ce-i privește pe reclamanți că încheierea contractului de vânzare – cumpărare s-a făcut cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 în condițiile în care aceștia îndeplineau cerințele impuse de lege pentru cumpărarea imobilului, având calitatea de chiriași la data de intrării în vigoare a legii, ocupau imobilul la data cumpărării, nu făceau parte din categoria persoanelor prohibite la vânzare și au cumpărat după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 14. Mai trebuie arătat că răspunderea Statului se impune a fi angajată – contrar susținerilor recurentului – și prin prisma dispozițiilor art. 1337 C. civ.

care reglementează răspunderea pentru evicțiune, dar și a dispozițiilor art. 1 din Protocol 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, dispozițiile legale interne venind să confirme jurisprudența C.E.D.O. (cauza Tudor împotriva României), în sensul necesității ca despăgubirea acordată să fie reală și corespunzătoare prejudiciului suferit, urmare a anulării unui act ce conferă proprietatea asupra unui bun, în înțelesul Convenției. Prin urmare, reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață al imobilului, conform standardelor internaționale de evaluare, respectiv a diferenței dintre prețul de piață și prețul reactualizat încasat.

Sub acest aspect, suma stabilită de instanța de fond cu titlu de despăgubiri este greșită întrucât nu ține seama de faptul că terenul aferent construcției nu a fost dobândit în proprietate de reclamanți, aceștia având doar un drept de folosință, prin urmare urmează a fi redus cuantumul despăgubirilor de la suma de 880.349 RON la suma de 639.465 RON, prin deducerea din suma inițială a valorii terenului așa cum a fost stabilită de expert (880.749 RON – 240.884 RON), sens în care s-a admis apelul în baza art. 296 C. proc. civ. și a fost schimbată hotărârea instanței de fond. Împotriva deciziei civile nr. 197 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Satu Mare. Soluția legislativă actuală, introdusă prin Legea nr. 1/2009, diferă esențial fata de dreptul comun în materia răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, întrucât, potrivit art. 1344 C. civ., cumpărătorul evins are dreptul la restituirea sporului de valoare al imobilului, în caz de evicțiune totală. Se învederează instanței că nu are relevanță valoarea de circulație a imobilului în litigiu, întrucât legiuitorul nu despăgubește la această valoare imobilele care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. În raport cu spiritul reglementarilor date de art. 50 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, chiriașii au dreptul doar la restituirea valorii actualizate a prețului plătit pentru imobilele cumpărate în baza Legii nr. 112/1995.

Astfel, Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice este obligat doar la restituirea prețului actualizat, așa cum prevede art. 50 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. Or, reclamanții au fost despăgubiți în Dosarul nr. 5377/2003. În ceea ce privește pretenția reclamantei față de Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. a județului Satu-Mare referitoare la plata sumei de 880.349 RON reprezentând diferența dintre prețul reactualizat și prețul de circulație, se critică sentința atacată prin prisma următoarelor considerente: Întrucât demersul judiciar cade sub incidența de reglementare a art. de lege menționat [art. 50 alin. (1) din Legea nr. 1/2009], rezultă că reclamanții nu se încadrează în textul de lege invocat.

Mai mult, reclamanții au parcurs etapele procesuale recunoscute de legiuitor în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de către Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. a județului Satu Mare, privind obligarea Statului Român la plata prețului actualizat în conformitate cu prevederile legale. Ca urmare, în mod greșit instanța de apel, a concluzionat ca se impunea aplicarea art. 50 1 al Legii nr. 10/2001, câtă vreme acesta se referă doar la situațiile în care vânzările de imobil s-au făcut cu respectarea Legii nr. 112/1995, ceea ce în speță, conform celor expuse, nu este cazul.

Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed: Obiectul prezentei acțiuni îl constituie obligarea pârâtului Statul român la despăgubiri pentru diferența dintre valoarea de piață și suma restituită ca preț actualizat al imobilului în litigiu, invocându-se drept temei dispozițiile art. 1337 C. civ.

Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 1337 C. civ., fiind justificate motivele de recurs invocate de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, privind incidența prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 conform acestor dispoziții În ipoteza de față, aceea a încheierii contractului de vânzare - cumpărare cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cumpărătorii nu sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață (preț ce se restituie doar în cazul contractelor desființate, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, conform art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ci doar la restituirea prețului actualizat plătit, conform art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Aceste norme au caracter de drept material și, fiind înserate într-o normă specială, sunt derogatorii de la dreptul comun reprezentat de prevederile art. 1337 C. civ. În concluzie, nelegalitatea hotărârii recurate urmează a se reține exclusiv din perspectiva neaplicării la speță a dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în care se încadrează situația reclamanților care au fost de altfel despăgubiți cu valoarea prețului plătit pentru imobilul pentru care s-a încheiat acel contract de vânzare - cumpărare desființat prin hotărâre judecătorească irevocabilă și încheiat cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Așa fiind, se impune reformarea deciziei recurate, sens în care, în baza art. 312 alin. (1)-(3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, va casa decizia atacată și sentința civilă nr. 1448 D din 7 aprilie 2011 a Tribunalului Satu Mare și pe fond va respinge acțiunea. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Satu Mare împotriva deciziei civile nr. 197 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Casează decizia atacată și sentința civilă nr. 1448 D din 7 aprilie 2011 a Tribunalului Satu Mare și pe fond respinge acțiunea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2012.