ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7598/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1448/D din 7 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Satu – Mare s-a

admis acțiunea

reclamanților S.M. și S.Z. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și în consecință:

A obligat pârâtul să

plătească reclamanților suma de 880.349 RON cu titlu de despăgubiri

reprezentând diferența dintre valoarea de piață și suma restituită ca preț

actualizat al imobilului situat în Satu Mare, înscris în C.F. Satu Mare, în

natură casă și teren aferent.

Pentru a pronunța astfel,

instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Tribunalul apreciază ca

fiind întemeiată solicitarea reclamanților, fiind îndeplinite condițiile angajării

răspunderii Statului pentru evicțiune, în temeiul dispozițiilor art. 1337-1351

C. civ., fiind evinsă, reclamanta are dreptul să fie despăgubită pentru toate pierderile

suferite. Prin solicitarea de către reclamanți a valorii de piață, ținând seama

și de jurisprudența C.E.D.O., instanța reține că aceștia și-au extins și fundamentarea

temeiului juridic al cererii.

Pentru a se stabili cuantumul

creanței în despăgubire, la solicitarea reclamantei a fost efectuată o expertiză

tehnică judiciară evaluatoare potrivit căreia valoarea totală a proprietății pierdute

este de 928.349 RON. Deși Ministerul Finanțelor Publice, în reprezentarea pârâtului

Statul român, prin note de ședință declară că nu își însușește această expertiză,

invocând nulitatea raportului, nu solicită efectuarea unei alte lucrări și nici

nu indică o altă valoare, expertiza în cauză fiind singura probă a valorii imobilului.

De altfel, pârâtul nici nu mai susține ulterior nulitatea invocată deși i s-a pus

în vedere să aducă precizări în acest sens.

Pentru aceste considerente,

tribunalul a admis acțiunea, în sensul că a obligat pârâtul Statul român prin Ministerul

Finanțelor Publice să plătească reclamantei suma de 880.349 RON, reprezentând diferența

dintre valoarea de piață stabilită prin expertiză și suma încasată de către reclamanți.

Împotriva acestei sentințe,

în termen a declarat apel, pârâtul – apelant Statul Român, reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Satu – Mare, solicitând modificarea hotărârii atacate

în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului

se arată că invocarea de către instanța de fond a prevederilor C. civ. referitoare

la evicțiune este neîntemeiată, întrucât acestea sunt prevederi de ordin general,

ori în cauza dedusă judecății, incidente sunt prevederile Legii nr. 10/2001 coroborate

cu prevederile Hotărârii nr. 250/2005, care sunt prevederi legale speciale, care

derogă de la normele generale.

Potrivit acestor prevederi

speciale, legiuitorul nu despăgubește la valoarea de circulație, imobilele care

au făcut obiectul contractelor de vânzare – cumpărare încheiate cu eludarea dispozițiilor

Legii nr. 112/1995 și desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile,

chiriașii având dreptul doar la restituirea valorii actualizate a prețului plătit

pentru imobilele cumpărate în baza Legii nr. 112/1995.

În speță, contractul de

vânzare – cumpărare a fost încheiat cu nerespectarea Legii nr. 112/1995, la baza

anulării acesteia stând însăși reaua – credință a reclamanților dovedită pe parcursul

litigiului ce a făcut obiectul nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare,

reaua credință constând în faptul că imobilul nu avea ce să caute pe lista celor

înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, nefiind niciodată proprietatea Statului

Român.

Mai mult, reclamanții

au făcut toate demersurile recunoscute de legiuitor privind obligarea Statului la

plata prețului actualizat în conformitate cu prevederile legale.

Examinând apelul, prin

prisma motivelor invocate precum și din oficiu, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv

în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, proprietarii ale căror contracte

de vânzare – cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995

cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive

și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit

conform standardelor internaționale de evaluare.

Referitor la susținerile

recurentului privind neaplicabilitatea în cauză a textului de lege mai sus evocat,

acestea sunt nefondate: este adevărat că prin sentința civilă nr. 5391/1998 a Judecătoriei

Satu - Mare contractul de vânzare – cumpărare al reclamanților a fost anulat, reținându-se

că la data încheierii acestuia vânzătorul Statul Român nu era intabulat în cartea

funciară, iar cererea formulată de foștii proprietari nu fusese soluționată; cu

toate acestea, nu se poate concluziona în ceea ce-i privește pe reclamanți că încheierea

contractului de vânzare – cumpărare s-a făcut cu eludarea dispozițiilor Legii

nr. 112/1995 în condițiile în care aceștia îndeplineau cerințele impuse de lege

pentru cumpărarea imobilului, având calitatea de chiriași la data de intrării în

vigoare a legii, ocupau imobilul la data cumpărării, nu făceau parte din categoria

persoanelor prohibite la vânzare și au cumpărat după expirarea termenului de 6 luni

prevăzut de art. 14.

Mai trebuie arătat că

răspunderea Statului se impune a fi angajată – contrar susținerilor recurentului

– și prin prisma dispozițiilor art. 1337 C. civ. care reglementează răspunderea

pentru evicțiune, dar și a dispozițiilor art. 1 din Protocol 1 al Convenției Europene

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, dispozițiile

legale interne venind să confirme jurisprudența C.E.D.O. (cauza Tudor împotriva

României), în sensul necesității ca despăgubirea acordată să fie reală și corespunzătoare

prejudiciului suferit, urmare a anulării unui act ce conferă proprietatea asupra

unui bun, în înțelesul Convenției.

Prin urmare, reclamanții

sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață al imobilului, conform standardelor

internaționale de evaluare, respectiv a diferenței dintre prețul de piață și prețul

reactualizat încasat.

Sub acest aspect, suma

stabilită de instanța de fond cu titlu de despăgubiri este greșită întrucât nu ține

seama de faptul că terenul aferent construcției nu a fost dobândit în proprietate

de reclamanți, aceștia având doar un drept de folosință, prin urmare urmează a fi

redus cuantumul despăgubirilor de la suma de 880.349 RON la suma de 639.465 RON,

prin deducerea din suma inițială a valorii terenului așa cum a fost stabilită de

expert (880.749 RON – 240.884 RON), sens în care s-a admis apelul în baza art. 296

C. proc. civ. și a fost schimbată hotărârea instanței de fond.

Împotriva deciziei civile

nr. 197 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă a declarat

recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Satu

Mare.

Soluția legislativă actuală,

introdusă prin Legea nr. 1/2009, diferă esențial fata de dreptul comun în materia

răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, întrucât, potrivit art. 1344 C.

civ., cumpărătorul evins are dreptul la restituirea sporului de valoare al imobilului,

în caz de evicțiune totală.

Se învederează instanței

că nu are relevanță valoarea de circulație a imobilului în litigiu, întrucât legiuitorul

nu despăgubește la această valoare imobilele care au făcut obiectul contractelor

de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și

desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. În raport cu

spiritul reglementarilor date de art. 50 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu

art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, chiriașii au dreptul doar la restituirea

valorii actualizate a prețului plătit pentru imobilele cumpărate în baza Legii

nr. 112/1995.

Astfel, Statul Român reprezentat

de Ministerul Finanțelor Publice este obligat doar la restituirea prețului actualizat,

așa cum prevede art. 50 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 13 alin. (6) din

Legea nr. 112/1995.

Or, reclamanții au fost

despăgubiți în Dosarul nr. 5377/2003.

În ceea ce privește pretenția

reclamantei față de Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin

D.G.F.P. a județului Satu-Mare referitoare la plata sumei de 880.349 RON reprezentând

diferența dintre prețul reactualizat și prețul de circulație, se critică sentința

atacată prin prisma următoarelor considerente:

Întrucât demersul judiciar

cade sub incidența de reglementare a art. de lege menționat [art. 50 alin. (1) din

Legea nr. 1/2009], rezultă că reclamanții nu se încadrează în textul de lege invocat.

Mai mult, reclamanții

au parcurs etapele procesuale recunoscute de legiuitor în contradictoriu cu Statul

Român reprezentat de către Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. a județului

Satu Mare, privind obligarea Statului Român la plata prețului actualizat în conformitate

cu prevederile legale.

Ca urmare, în mod greșit

instanța de apel, a concluzionat ca se impunea aplicarea art. 50

1

al

Legii nr. 10/2001, câtă vreme acesta se referă doar la situațiile în care vânzările

de imobil s-au făcut cu respectarea Legii nr. 112/1995, ceea ce în speță, conform

celor expuse, nu este cazul.

Analizând recursul declarat

prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat pentru considerentele

ce succed:

Obiectul prezentei acțiuni

îl constituie obligarea pârâtului Statul român la despăgubiri pentru diferența dintre

valoarea de piață și suma restituită ca preț actualizat al imobilului în litigiu,

invocându-se drept temei dispozițiile art. 1337 C. civ.

Instanța de apel a interpretat

și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 1337 C. civ., fiind justificate motivele

de recurs invocate de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

privind incidența prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 conform acestor

dispoziții

În ipoteza de față, aceea

a încheierii contractului de vânzare - cumpărare cu eludarea prevederilor Legii

nr. 112/1995, cumpărătorii nu sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață

(preț ce se restituie doar în cazul contractelor desființate, încheiate cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, conform art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

ci doar la restituirea prețului actualizat plătit, conform art. 50 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001.

Aceste norme au caracter

de drept material și, fiind înserate într-o normă specială, sunt derogatorii de

la dreptul comun reprezentat de prevederile art. 1337 C. civ.

În concluzie, nelegalitatea

hotărârii recurate urmează a se reține exclusiv din perspectiva neaplicării la speță

a dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în care se încadrează situația

reclamanților care au fost de altfel despăgubiți cu valoarea prețului plătit pentru

imobilul pentru care s-a încheiat acel contract de vânzare - cumpărare desființat

prin hotărâre judecătorească irevocabilă și încheiat cu eludarea dispozițiilor Legii

nr. 112/1995.

Așa fiind, se impune reformarea

deciziei recurate, sens în care, în baza art. 312 alin. (1)-(3) raportat la

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul,

va casa decizia atacată și sentința civilă nr.

1448 D din 7 aprilie 2011 a

Tribunalului Satu Mare și pe fond va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Satu Mare împotriva deciziei civile nr. 197 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel

Oradea, secția I civilă.

Casează decizia atacată și sentința

civilă nr. 1448 D din 7 aprilie 2011 a Tribunalului Satu Mare și pe fond respinge

acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie

2012.