ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 741/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 741/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la 28 mai 2009, P.I. și H.E. au

solicitat, în contradictoriu cu A.V.A.S. și S.R. prin M.F.P., să se constate că

au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de despăgubiri în echivalent

pentru terenul în suprafață de 6214 mp, înscris inițial în C.F. nr. 3920 nr. top

4199 și 4200, iar după dezmembrare în CF 25735 și să se oblige pârâtul S.R. la

achitarea despăgubirilor constând în valoarea de circulație a imobilului,

stabilită conform standardelor internaționale, prin expertiza ce se va efectua

în cauză.

Tribunalul Satu Mare,

secția civilă, prin sentința nr. 955/ D din 4 iunie 2010, a admis acțiunea

formulată de P.I. și H.E. în contradictoriu cu pârâții și, în consecință, a

constatat calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite la acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent, în baza Legii nr. 10/2001, pentru terenul

în suprafață de 6214 m.p. înscris în CF 3920 nr. top 4199 și 4200 transcris în

CF 25735 Satu Mare nr. top 4199/4. L-a obligat pe pârâtul S.R. prin

reprezentantul său legal să plătească reclamantelor suma de 360.400 euro la

cursul din data plății pentru terenul identificat, cu titlu de despăgubiri. A

respins excepțiile invocate. A obligat pe S.R. prin reprezentantul său legal să

plătească reclamantelor 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a constatat că în baza contractului de vânzare-cumpărare din

15 martie 1969, reclamantele, împreună cu soții lor, au cumpărat terenul în suprafață

de 6901 mp, înscris în C.F. nr. 3920 Satu Mare, sub nr. top 4199 și 4200 și că în

conformitate cu Decretele nr. 30/1977 și nr. 426/1985, o suprafață de 5719 m.p.

a fost expropriată de către stat în favoarea Întreprinderii U. Satu Mare, așa

cum rezultă din adresa unității (fila 12 din dosar).

În proprietatea

reclamantelor a rămas doar suprafața de 687 mp, ce reprezintă terenul aferent

casei, cu privire la care și-au întabulat dreptul de proprietate în baza

sentinței civile nr. 5179/1993 a Judecătoriei Satu Mare pronunțată în dosar nr.

6739/1991, rezultând o suprafață expropriată de 6214 mp.

Inițial, imobilul a

fost înscris în C.F. nr. 3920 Satu Mare nr. top 4199 și 4200, după dezmembrare,

așa cum rezultă din istoricul parcelării și din conținutul extraselor C.F. nr. 3920

și 25735, terenul sub nr. top 4199/4 fiind reînscris în C.F. 25735 în favoarea

S.R. și regăsindu-se la poziția A + 12.

În baza

certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MOS nr. 3402/1997,

asupra imobilelor de sub A + 1 - 120, dreptul de proprietate s-a întabulat în

favoarea SC U. SA Satu Mare, în baza H.G. nr. 834/1991, după care în temeiul

actului de comasare și dezmembrare autentificat sub nr. 1772/1997 și a schiței

de parcelare nr. top A + 1 - 120, respectiva societate a comasat toate

parcelele într-un singur nr. top 4219, care apoi a fost dezmembrat din nou, în

acest nr. top fiind comasate și parcelele vechi, proprietatea reclamantelor.

Cu privire la

imobilul expropriat în suprafață de 6214 m.p., s-a constatat că reclamantele au

depus notificare înregistrată la Biroul executorului judecătoresc D.G.R. sub nr.

221/2001, notificare ce a fost transmisă la A.P.A.P.S. și care nu a fost

soluționată până în prezent.

Față de această stare

de fapt, tribunalul a reținut că reclamantele, în baza art. 3 lit. a) din Legea

nr. 10/2001, republicată, au calitate de persoane îndreptățite, în înțelesul

acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după

caz, prin echivalent.

Cu privire la

situația terenului, tribunalul a constatat că acesta a fost expropriat și nu

poate fi restituit în natură, SC U. SA având atestat dreptul de proprietate

asupra terenului și acesta fiind ocupat și de construcții, așa cum rezultă din

raportul de expertiză topografică întocmit în dosarul nr. 6739/1991 al

Judecătoriei Satu Mare, atașat la dosarul instanței de fond, fiind întocmit și

planul de situație al imobilului de sub nr. top 4199/4 din C.F. 25735 Satu Mare

și nr. top 4199/12 din C.F. 3920 Satu Mare cu ocazia identificării imobilelor.

Fiind vorba de un teren expropriat care nu poate fi restituit în natură,

tribunalul a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001, precum și cele ale alin. (7) și alin. (8) din același articol.

Având în vedere că

reclamantele s-au conformat dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în sensul că au

depus notificare pentru imobilul expropriat și în condițiile legii speciale

reparatorii și-au justificat calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005

și ținând cont că din probele dosarului nu a rezultat că reclamantele în cadrul

notificării ar fi solicitat în compensare și alte bunuri sau servicii pentru

terenul expropriat în suprafață de 6214 m.p., tribunalul a considerat că de la

data formulării notificării (2001), luând în calcul inclusiv și termenul de 60

de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, înăuntrul căruia entitatea învestită,

în speță pârâta A.V.A.S., avea obligația să soluționeze notificarea, a trecut

un timp considerabil ce nu mai poate fi considerat rezonabil în înțelesul art. 6

din C.E.D.O. pentru faza administrativă a soluționării notificării.

Invocând decizia nr. XX/2007

dată de Înalta Curte în recursul în interesul legii și constatând că reclamantele

îndeplinesc condițiile Legii nr. 10/2001, privind acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent, prima instanță a constatat că acestea pot fi

considerate ca fiind titularele unei speranțe legitime de realizare a unei

creanțe, astfel încât în privința lor se aplică în mod neîndoielnic garanția

instituită de art. 1 din Protocolul 1 cu privire la dreptul de proprietate.

S-a arătat că jurisprudența

C.E.D.O. a apreciat ca fiind ineficientă procedura, în sensul că nu asigură

încasarea efectivă a despăgubirilor stabilite conform Titlului VII, fiind de

notorietate că F.P. nu este listat la B.V. București, iar D.A.D.N. nu

funcționează eficient, astfel încât statul nu și-a îndeplinit obligația

pozitivă de a asigura plata efectivă a despăgubirilor stabilite în baza Legii nr.

10/2001 și, în consecință, nu a instituit nicio garanție pentru exercitarea

dreptului efectiv de a încasa aceste despăgubiri.

Caracterul defectuos

al legislației privind retrocedarea imobilelor naționalizate a fost constatat

și în cauza F. împotriva României, hotărârea din 13 ianuarie 2009.

Față de respectivele

considerente, tribunalul a constatat că reclamantele au fost private de dreptul

lor de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul 1, motiv pentru care, ca o

reparație echitabilă, a reținut dreptul acestora la valoarea de circulație a

imobilului expropriat în cuantum de 1.478.000 lei, echivalentul sumei de

360.400 euro la cursul din data plății, conform raportului de expertiză tehnică

judiciară întocmit în cauză de expert tehnic ing. D.P. și a obligat S.R. la

plata acestei sume.

A respins excepțiile

privind lipsa calității de reprezentant al M.F.P. pentru stat, în baza art. 2 alin.

(1) lit. c) din H.G. nr. 34/2009 și a lipsei calității procesuale pasive a

statului. A constatat că lipsa calității procesuale pasive a statului a fost

invocată din perspectiva Legii nr. 10/2001, însă acțiunea reclamantelor se

întemeiază și pe jurisprudența C.E.D.O., sub acest aspect statul având calitate

procesuală pasivă.

Cu privire la

inadmisibilitatea acțiunii, în sensul că acordarea despăgubirilor este de

competența C.C.A.D., tribunalul a considerat-o neîntemeiată, având în vedere și

considerentele deciziei Înaltei Curți nr. XX/2007, precum și refuzul

entităților administrative de a soluționa notificarea persoanei îndreptățite

adiționat cu imposibilitatea adresării instanței de judecată, ce ar echivala cu

limitarea accesului la justiție.

În baza art. 274 C.

proc. civ., reținând culpa procesuală a statului, a obligat pe pârâtul S.R.

prin reprezentantul său legal să achite reclamantelor suma de 500 lei

cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expertiză conform chitanței din

dosar.

Soluția primei

instanțe a fost menținută în întregime de Curtea de Apel Oradea, secția civilă

mixtă, prin decizia nr. 42 din 16 februarie 2011 prin care s-au respins, ca

nefondate, apelurile declarate de pârâții A.V.A.S. și S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P.

Satu Mare împotriva sentinței pronunțată de tribunal.

S-a reținut de către

instanța de apel, referitor la apelul declarat de A.V.A.S., că în mod greșit s-a

invocat de către aceasta lipsa calității procesuale pasive.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în

patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, măsurile reparatorii în

echivalent se propun de către instituția publică care a efectuat privatizarea.

În speță, apelanta A.V.A.S.

este continuatoarea A.P.A.P.S. care a procedat la privatizarea SC U. SA Satu –

Mare, în activele căreia se regăsește și suprafața de teren ce face obiectul

litigiului.

Prin urmare, s-a

constatat că apelanta are calitate procesuală pasivă în cauză, în schimb nu are

interes în promovarea căii de atac, față de împrejurarea că prin dispozitivul

hotărârii atacate nu s-a stabilit nicio obligație în sarcina sa, nefiind

obligată la plata de despăgubiri și nici la plata cheltuielilor de judecată.

În ce privește apelul

S.R. prin M.F.P., s-a reținut că în mod corect instanța de fond a respins

excepțiile lipsei calității de reprezentant a M.F.P., respectiv a lipsei

calității procesuale pasive a S.R.

Astfel, s-a observat

că reclamantele și-au întemeiat acțiunea nu numai pe dispozițiile Legii nr. 10/2001,

ci și pe cele ale art. 1 din Protocolul 1 din C.E.D.O., temei în raport de care

S.R. prin M.F.P. are calitate procesuală pasivă.

În acest sens, în mod

corect s-a dispus obligarea statului la despăgubiri reprezentând valoarea de

circulație a terenului preluat abuziv de către acesta, în condițiile în care de

la data apariției legilor de retrocedare au trecut 10 ani, iar statul nu a

justificat într-un mod rezonabil întârzierea aplicării legilor respective,

activitatea autorităților desemnate de acesta fiind apreciată chiar de C.E.D.O.

ca ineficientă în sensul că nu asigură plata efectivă a despăgubirilor

stabilite conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Referitor la

calitatea procesuală a M.F.P., de reprezentant al S.R., s-a constatat că aceasta

rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 34/2009, care

prevăd că acest minister administrează veniturile statului și datoria publică,

precum și din dispozițiile art. 8 din Legea nr. 247/2005 care stipulează că

până la finalizarea procedurilor de despăgubire a foștilor proprietari, M.F.P. reprezintă

S.R., ca acționar al F.P., calitate în care-și exercită toate drepturile și

obligațiile ce-i revin.

Față de

considerentele mai sus reținute, curtea, în baza art. 296 C. proc. civ., a

respins apelurile, ca nefondate, fără cheltuieli de judecată, acestea nefiind

dovedite de către intimate.

S-a mai făcut

precizarea că motivele de apel ale S.R. au fost înregistrate la instanță după

pronunțarea hotărârii (17 februarie 2011), fiind trimise cu întârziere (în data

de 16 februarie 2011 - data poștei), pentru a mai putea ajunge în timp util la

dosarul cauzei.

Împotriva acestei

ultime decizii au declarat recursuri pârâții S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Satu

Mare și A.V.A.S.

Prin motivele

recursului, S.R. a solicitat admiterea acestuia și modificarea deciziei atacate,

în sensul admiterii excepției lipsei calității de reprezentant al M.F.P. pentru

S.R. și, pe cale de consecință, exonerarea sa de la plata despăgubirilor, precum

și excepției lipsei calității procesuale pasive a S.R. prin M.F.P.

A arătat, în ceea ce

privește acțiunea reclamantelor, că nu lasă loc de interpretări cadrul legal

fixat de acestea, respectiv competența stabilirii preluării abuzive este

atribuită prin lege unității deținătoare, aspect ce se desprinde din procedura

administrativă.

A invocat în

susținere prevederile art. 21 alin. (1) și (4) și art. 25 din Legea nr. 10/2001,

concluzionând că având în vedere că unitatea administrativ, teritorială se

pronunță asupra soluționării notificării rezultă, în virtutea principiului

simetriei, că și constatarea preluării abuzive trebuie să se pronunțe în

contradictoriu cu aceasta.

În susținerea respectivei

excepții, recurentul a mai înțeles a se prevala și de art. 62 alin. (2) din

Legea nr. 215/2001, arătând că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte prin

decizia nr. 1522/2004.

A considerat totodată

că este necesară efectuarea distincției între noțiunile de „preluare cu titlu

valabil”, „preluare fără titlu” și „preluare abuzivă” în raport de dispozițiile

Legii nr. 213/1998 și ale H.G. nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește plata

despăgubirilor, a precizat că din interpretarea prevederilor Legii nr. 10/2001,

cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 247/2005, reiese în mod

clar faptul că M.F.P. nu este abilitat nici să avizeze, nici să acorde/să

propună și nici să emită în numele și pe seama statului titluri de despăgubiri,

această competență exclusivă aparținând C.C.S.D. (Titlul VII al Legii nr. 247/2005),

în acest sens fiind și practica Înaltei Curți.

A.V.A.S., prin

motivele recursului întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a

solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii

apelului propriu, schimbarea sentinței tribunalului și respingerea acțiunii în

contradictoriu cu A.V.A.S.

A arătat că având în

vedere obiectul cererii de chemare în judecată, înțelege a reitera excepția

lipsei calității procesuale pasive în raport de solicitarea reclamantelor.

Astfel, a invocat

principiul disponibilității precum și corelativ, obligația instanței de a se

pronunța numai cu privire la obiectul acțiunii.

A precizat că

obligațiile A.V.A.S. conform Legii nr. 10/2001, republicată, se limitează doar

la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri

conform art. 29 din lege (obligație de a face), având deci competența numai de

a propune instituției competente acordarea despăgubirilor.

A invocat în

susținere prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 referitoare la

atribuțiile C.C.S.D.

A arătat, totodată,

că intimata – reclamantă H.E. a mai formulat o cerere similară, înregistrată pe

rolul instanțelor judecătorești și care face obiectul dosarului nr. 4124/83/2009,

învederând că respectiva parte nu poate beneficia de acordarea măsurilor

reparatorii pentru imobilul – teren în suprafață de 6214 m.p. atât de la M.F.P.

cât și de la A.V.A.S., acest aspect conducând la o îmbogățire fără justă cauză.

Recursul sunt fondate,

urmând a fi admise în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 10/2001, î

n cazul

în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat,

notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul, respectiv

P.M. București

, iar în

termen de 30 de zile primăria notificată este obligată să identifice unitatea

deținătoare și să comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare a

acesteia.

Î

n situația în care unitatea deținătoare nu a fost identificată,

persoana îndreptățită poate chema în judecată statul, prin M.F.P., în termenul

prevăzut de lege, solicitând restituirea.

Se reține

deci că în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, raportul juridic creat

prin aplicarea acestui act normativ se stabilește între persoana îndreptățită

și unitatea deținătoare a bunului sau unitatea implicată în privatizare [(art. 29

alin. (3) din aceeași lege)], iar S.R. poate fi subiect al respectivului raport

juridic numai în situația de excepție reglementată de alin. (3) al art. 28 din

legea specială de reparație.

Prin

urmare,

M.F.P.

are calitate procesuală pasivă doar în situația în care deținătorul bunului nu

este cunoscut, în acest sens fiind și decizia Înaltei Curți nr. 27 din 14

noiembrie 2011 dată în recursul în interesul legii.

Or, în speța supusă

soluționării ne găsim în prezența unei cu totul alte situații de fapt decât cea

premisă pentru textul de lege menționat, respectiv SC U. SA are atestat dreptul

de proprietate asupra terenului în litigiu, care este ocupat de construcții,

așa cum rezultă din raportul de expertiză topografică întocmit, fiind deci

cunoscut deținătorul imobilului.

Se reține ca fondată

și critica A.V.A.S. privitoare la încălcarea de către instanța de fond a

principiului disponibilității, potrivit căruia în exercitarea acțiunii,

reclamanta determină obiectul cererii de chemare în judecată și părțile

împotriva cărora înțelege să se îndrepte, instanța având corelativ obligația de

a se pronunța numai cu privire la acestea.

Or, în speță, prin

cererea introductivă de instanță, reclamantele au solicitat obligarea S.R. prin

M.F.P. la achitarea despăgubirilor constând în valoarea de circulație a

terenului în suprafață de 6214 m.p.

Se reține că potrivit

art. 29 din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare,

pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți

comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2)

din aceeași lege, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare

valorii de piață a imobilelor solicitate,

măsurile reparatorii în

echivalent propunându-se de către instituția publică care efectuează sau, după

caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile

în mod corespunzător.

În conformitate cu

prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, emiterea în numele și pe seama

statului a titlurilor de despăgubiri este de competența exclusivă a C.C.S.D.

În raport de aceste

considerente, se reține că este necesar a se analiza calitatea procesuală

pasivă și titularul obligației, urmând a se avea, totodată, în vedere că a mai

existat o judecată cu privire la același teren, dar urmare soluționării unei

alte notificări.

Se impune, totodată,

a se clarifica și aspectul dacă litigiul este întemeiat pe prevederile Legii nr.

10/2001 sau pe cele de drept comun, ceea ce ar conduce la aplicarea unor

regimuri juridice diferite, cu implicații inclusiv asupra admisibilității

acțiunii.

Astfel, acțiunea

directă îndreptată împotriva S.R. prin M.F.P. în care se pretinde obligarea

acestuia la plata unor despăgubiri bănești pentru imobile ce fac obiectul legii

speciale de reparație nu poate avea temei în dispozițiile art. 1 din Primul

Protocol adițional la C.A.D.O., cum greșit au reținut instanțele fondului,

deoarece în acest caz reclamantele nu se pot prevala de un bun în sensul C.E.D.O.,

în acest sens, fiind și hotărârea – pilot pronunțată la 12 octombrie 2010 de

Curtea Europeană în cauza M.A. și alții împotriva României.

Mai mult, acțiunile

formulate în contradictoriu cu S.R. prin M.F.P. prin care s-au solicitat

despăgubiri bănești în temeiul art. 480 și urm. C. civ., nu pot fi primite,

întrucât ignoră principiul specialia generalibus derogant, pentru un

raționament identic celui expus prin decizia Înaltei Curți nr. 33/2008 dată în

recursul în interesul legii.

Pentru cele ce

preced, se vor admite recursurile declarate de pârâți, se vor casa hotărârile

fondului și se va trimite cauza la Tribunalul Satu Mare, urmând ca în rejudecare să fie analizate ca apărări și celelalte motive ale recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâții A.V.A.S. și S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Satu Mare

împotriva deciziei nr. 42 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Casează decizia

atacată, precum și sentința nr. 955/ D din 4 iunie 2010 a Tribunalului Satu Mare, secția civilă.

Trimite cauza spre

rejudecare la Tribunalul Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2012.