ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 973/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestației în anulare de față,

constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 7062 din data de 16

noiembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a

constatat nul recursul formulat de reclamantul B.I. împotriva Deciziei nr. 102

A din 21 noiembrie 2011, a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Pentru a se pronunța

astfel instanța, a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit prevederilor

art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea

hotărârii, iar conform art. 303 alin. (1) din același cod, recursul se va

motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Totodată, în

conformitate cu art. 303 alin. (2) C. proc. civ., termenul pentru depunerea

motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a

făcut mai înainte.

În speță, din dovada

de primire și procesul-verbal de predare a hotărârii, aflat la dosarul de apel,

care cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 100 C. proc. civ., rezultă că

recurentului-reclamant B.I. i s-a comunicat, prin afișare, Decizia nr. 102/A

din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă la

data de 23 decembrie 2011, dată completată pe procesul-verbal de persoana

însărcinată cu comunicarea actului procedural.

Data poștei - 27

decembrie 2011 - invocată de recurentul-reclamant, cu ocazia dezbaterilor

orale, ca fiind data când i-a fost comunicată decizia reprezintă, de fapt, data

restituirii procesului-verbal - după comunicarea hotărârii către reclamant -,

în vederea atașării la dosarul de apel, ca dovadă a comunicării.

Această comunicare

s-a făcut; la data de 23 decembrie 2011, astfel cum a consemnat în cuprinsul

aceluiași proces-verbal, persoana însărcinată cu comunicarea actului

procedural, respectiv agent B.I.

În raport de această

dată, aplicând modul de calcul pe zile libere, prevăzut de art. 101 alin. (1)

C. proc. civ. pentru termenele procedurale pe zile, s-a constatat că termenul

de recurs s-a împlinit pentru reclamant la data de 09 ianuarie 2012.

Recurentul-reclamant

B.I., deși a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., nu

l-a motivat în termenul de 15 zile prevăzut de textul legal menționat, termen

care a început să curgă de la data de 23 decembrie 2011 și care s-a împlinit la

09 ianuarie 2012.

Recurentul-reclamant

a formulat motivele de recurs după expirarea termenului prevăzut de art. 301 C.

proc. civ., respectiv la data de 10 ianuarie 2012 (data poștei), astfel cum

reiese din ștampila aplicată pe plicul de expediere a motivelor de recurs,

aflat la dosar recurs.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare B.I., în temeiul art 318 alin. (1) C.

proc. civ. arătând că instanța de recurs a săvârșit o eroare materială.

Astfel, s-a susținut

că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale întrucât

instanța de recurs a reținut în mod eronat că data comunicării hotărârii

instanței de apel este 23 decembrie 2011, însă data corectă la care a fost

comunicată hotărârea este 27 decembrie 2011. În raport de această dată recursul

declarat de B.I. este formulat în cadrul termenului legal.

Se solicită admiterea

contestației în anulare, desființarea Deciziei nr. 7062 din data de 16

noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

repunerea în termenul de recurs și fixarea unui termen pentru judecarea

acestuia.

Analizând contestația

în anulare, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită, în

considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 318

alin. (1) C. proc. civ., invocat de contestator ca temei de drept al cererii

sale, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Prin urmare, textul

de lege care reglementează contestația în anulare specială instituie

posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac în două ipoteze, respectiv

o greșeală materială sau omiterea cercetării unui motiv de recurs.

În sensul textului

mai sus citat, greșeală materială înseamnă greșeală de ordin procedural de o

asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Cu

alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța

prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care

determină soluția pronunțată.

În speță, din

dezvoltarea motivelor contestației în anulare, se constată faptul că B.I.

reiterează apărările din etapa procesuală a recursului cu privire la motivarea

în termen a recursului.

Așadar, contestatorul

nu formulează critici privind o eventuală greșeală materială esențială în

sensul textului legal mai sus enunțat ci invocă în fapt o greșeală de judecată.

Ca urmare, motivul

invocat de contestator nu poate fi primit, întrucât nu se circumscrie ipotezei

prevăzute de textul de lege invocat ca temei de drept al contestației în

anulare.

Față de cele ce

preced, nu sunt îndeplinite cerințele art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.,

așa încât contestația în anulare este nefondată, urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva

Deciziei nr. 7062 din data de 16 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 februarie 2013.

Procesat

de GGC - NN