ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 931/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată, la 9 septembrie

2008, pe rolul Judecătoriei Miercurea-Ciuc, reclamanții L.M., L.C., L.S. și

L.K., în contradictoriu cu pârâta SC R.P. E.D. SA, au solicitat obligarea

pârâtei să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat

în localitatea Băile Tușnad, str. S., înscris în C.F. nr. xxx Tușnad, nr. top.

yyy/2/1/2/1/23 și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a formulat

cerere de chemare în garanție a SC T. SA, solicitând obligarea acesteia la

plata valorii actualizate a imobilului în litigiu.

Prin Sentința civilă

nr. 2695 din 11 noiembrie 2010, Judecătoria Miercurea-Ciuc a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, reținând

că valoarea imobilului în litigiu depășește 500.000 RON, situație ce atrage

incidența prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 1559 din 1 iunie 2011, Tribunalul Harghita a respins excepția

inadmisibilității acțiunii; a admis acțiunea reclamanților împotriva pârâtei

S.C. R.P. E.D. SA și a obligat-o pe aceasta să le lase reclamanților în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul situat în orașul Băile Tușnad, str.

S., județul Harghita înscris în C.F. nr. yyy/2/1/2/1/23; a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune; a respins cererea de chemare în garanție

formulată de pârâta S.C. R.P. E.D. S.A. împotriva SC T. SA; a obligat pe pârâtă

să plătească reclamantei L.M., suma de 2500 RON și reclamanților L.S. și L.K.,

în solidar, suma de 1200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins

cererea chematei în garanție privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință tribunalul a reținut, referitor la excepțiile invocate în

cauză, că excepția lipsei timbrajului a fost respinsă prin încheierea din 9

martie 2011, pe considerentul că sub acest aspect sunt incidente prevederile

art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul a reținut că reclamanților li

s-a stabilit irevocabil, încă din anul 2003, că preluarea imobilului de către

stat s-a făcut fără titlu valabil și tot de atunci a fost anulat irevocabil

titlul pârâtei (Sentința civilă nr. 1684/2002 a Tribunalului Harghita, devenită

irevocabilă prin respingerea recursului declarat împotriva deciziei de

respingerea a apelului).

Decizia nr. 33/2008,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite în recurs în

interesul legii, nu numai că nu exclude în toate situațiile posibilitatea de a

se recurge la acțiunea în revendicare, dar arată expres că acest lucru este

permis atunci când reclamanții se pot prevala de existența unui bun în sensul

art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, urmând a fi analizate circumstanțele concrete ale cauzei.

Tribunalul a

constatat că, în speță, reclamanții au dobândit un bun în sensul art. 1 din

Protocolul menționat, când s-a stabilit irevocabil că preluarea imobilului de

către stat s-a făcut fără titlu valabil, în timp ce pârâta a pierdut bunul

respectiv atunci când i-a fost anulat titlul pentru cauză ilicită. În plus,

tribunalul a reținut că, în prezent, reclamanții nu mai pot face uz de

prevederile Legii nr. 10/2001, astfel că, în lumina Deciziei nr. 33 /2008,

pronunțată de Înalta Curte, Secțiile Unite în recurs în interesul legii, aceștia

pot formula acțiune în revendicare, pentru a redobândi dreptul de proprietate

în toate atributele sale.

În ceea ce privește

excepția prescripției dreptului la acțiune pentru cererea de chemare în

garanție, tribunalul a reținut că, la data de 12 mai 2011, în urma solicitării

instanței, pârâta a precizat în scris că temeiul cererii îl reprezintă

principiul repunerii în situația anterioară ca urmare a anulării contractului

de vânzare-cumpărare încheiat cu chemata în garanție.

În aceste condiții,

s-a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 7 din Decretul nr.

167/1958, termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (1) din

același act normativ, a început să curgă cel mai târziu la 17 aprilie 2003,

când a devenit definitivă sentința prin care a fost anulat contractul de

vânzare-cumpărare în discuție. Așadar, la data de 10 octombrie 2008, când a

fost depusă cererea de chemare în garanție, dreptul la acțiune era prescris,

ceea ce înseamnă că excepția invocată de chemata în garanție este întemeiată.

Pe fondul cauzei,

tribunalul a reținut că pârâta nu are niciun drept asupra imobilului,

deținându-l fără titlu din momentul anulării irevocabile a contractului de

vânzare-cumpărare prin care a dobândit dreptul de proprietate. Corelativ,

tribunalul a constatat că reclamanții sunt proprietarii imobilului, în baza

sentinței menționate anterior, prin care s-a stabilit că acesta a fost preluat

de stat, de la autorul lor, fără titlu valabil, și s-a dispus reînscrierea

dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea fostului proprietar.

Tribunalul a constat

că, în conformitate cu prevederile art. 480 C. civ., reclamanții au dreptul de

a se bucura de proprietatea lor în mod absolut, ceea ce presupune ca pârâta să

le predea imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta SC R.P. E.D. SA.

Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția I civilă, prin Decizia nr. 18/A din 11 aprilie 2012, a menținut

sentința tribunalului prin respingerea ca nefondat a apelului pârâtei.

Împotriva acestei din

urmă decizii a declarat recurs pârâta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ.

Recursul urmează a fi

anulat ca netimbrat pentru considerentele care urmează.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru,

acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor

judiciare de timbru și se taxează în mod diferențiat după cum obiectul acestora

este sau nu evaluabil în bani cu excepțiile prevăzute de lege.

În conformitate cu

dispozițiile art. 20 alin. (1) - (3) din același act normativ, taxele judiciare

de timbru, se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost

plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii

instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată, până la primul

termen de judecată.

În speță, deși legal

citată, pentru termenul din 22 februarie 2013, cu mențiunea achitării taxei

judiciare de timbru de 6952 RON și a timbrului judiciar de 5 RON, conform

dovezii de citare din dosar, care îndeplinește toate condițiile de validitate

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.,

recurenta pârâtă nu s-a conformat obligației legale de timbrare, nedepunând la

dosar dovada plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Cum recurenta nu a

înțeles să-și îndeplinească obligația de plată a taxei judiciare de timbru și a

timbrului judiciar în cuantumul arătat, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997 și a art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995, Înalta Curte va anula recursul, ca

netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat

recursul declarat de pârâta SC R.P. E.D. SA împotriva Deciziei nr. 18/A din 14

aprilie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 22 februarie 2013.

Procesat

de GGC - NN