ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 931/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la 9 septembrie 2008, pe rolul Judecătoriei Miercurea-Ciuc, reclamanții L.M., L.C., L.S. și L.K., în contradictoriu cu pârâta SC R.P. E.D. SA, au solicitat obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în localitatea Băile Tușnad, str. S., înscris în C.F. nr. xxx Tușnad, nr. top. yyy/2/1/2/1/23 și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a SC T. SA, solicitând obligarea acesteia la plata valorii actualizate a imobilului în litigiu. Prin Sentința civilă nr. 2695 din 11 noiembrie 2010, Judecătoria Miercurea-Ciuc a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, reținând că valoarea imobilului în litigiu depășește 500.000 RON, situație ce atrage incidența prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ. Prin Sentința civilă nr. 1559 din 1 iunie 2011, Tribunalul Harghita a respins excepția inadmisibilității acțiunii; a admis acțiunea reclamanților împotriva pârâtei S.C. R.P. E.D. SA și a obligat-o pe aceasta să le lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în orașul Băile Tușnad, str. S., județul Harghita înscris în C.F. nr. yyy/2/1/2/1/23; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune; a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C. R.P. E.D. S.A. împotriva SC T. SA; a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei L.M., suma de 2500 RON și reclamanților L.S. și L.K., în solidar, suma de 1200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins cererea chematei în garanție privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut, referitor la excepțiile invocate în cauză, că excepția lipsei timbrajului a fost respinsă prin încheierea din 9 martie 2011, pe considerentul că sub acest aspect sunt incidente prevederile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul a reținut că reclamanților li s-a stabilit irevocabil, încă din anul 2003, că preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără titlu valabil și tot de atunci a fost anulat irevocabil titlul pârâtei (Sentința civilă nr. 1684/2002 a Tribunalului Harghita, devenită irevocabilă prin respingerea recursului declarat împotriva deciziei de respingerea a apelului).

Decizia nr. 33/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite în recurs în interesul legii, nu numai că nu exclude în toate situațiile posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, dar arată expres că acest lucru este permis atunci când reclamanții se pot prevala de existența unui bun în sensul art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a fi analizate circumstanțele concrete ale cauzei. Tribunalul a constatat că, în speță, reclamanții au dobândit un bun în sensul art. 1 din Protocolul menționat, când s-a stabilit irevocabil că preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără titlu valabil, în timp ce pârâta a pierdut bunul respectiv atunci când i-a fost anulat titlul pentru cauză ilicită.

În plus, tribunalul a reținut că, în prezent, reclamanții nu mai pot face uz de prevederile Legii nr. 10/2001, astfel că, în lumina Deciziei nr. 33 /2008, pronunțată de Înalta Curte, Secțiile Unite în recurs în interesul legii, aceștia pot formula acțiune în revendicare, pentru a redobândi dreptul de proprietate în toate atributele sale. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru cererea de chemare în garanție, tribunalul a reținut că, la data de 12 mai 2011, în urma solicitării instanței, pârâta a precizat în scris că temeiul cererii îl reprezintă principiul repunerii în situația anterioară ca urmare a anulării contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu chemata în garanție.

În aceste condiții, s-a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (1) din același act normativ, a început să curgă cel mai târziu la 17 aprilie 2003, când a devenit definitivă sentința prin care a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare în discuție. Așadar, la data de 10 octombrie 2008, când a fost depusă cererea de chemare în garanție, dreptul la acțiune era prescris, ceea ce înseamnă că excepția invocată de chemata în garanție este întemeiată. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că pârâta nu are niciun drept asupra imobilului, deținându-l fără titlu din momentul anulării irevocabile a contractului de vânzare-cumpărare prin care a dobândit dreptul de proprietate.

Corelativ, tribunalul a constatat că reclamanții sunt proprietarii imobilului, în baza sentinței menționate anterior, prin care s-a stabilit că acesta a fost preluat de stat, de la autorul lor, fără titlu valabil, și s-a dispus reînscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea fostului proprietar. Tribunalul a constat că, în conformitate cu prevederile art. 480 C. civ., reclamanții au dreptul de a se bucura de proprietatea lor în mod absolut, ceea ce presupune ca pârâta să le predea imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC R.P. E.D. SA. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, prin Decizia nr. 18/A din 11 aprilie 2012, a menținut sentința tribunalului prin respingerea ca nefondat a apelului pârâtei.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recursul urmează a fi anulat ca netimbrat pentru considerentele care urmează. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru și se taxează în mod diferențiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani cu excepțiile prevăzute de lege. În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) - (3) din același act normativ, taxele judiciare de timbru, se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată, până la primul termen de judecată.

În speță, deși legal citată, pentru termenul din 22 februarie 2013, cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 6952 RON și a timbrului judiciar de 5 RON, conform dovezii de citare din dosar, care îndeplinește toate condițiile de validitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 alin. (3) C. proc. civ., recurenta pârâtă nu s-a conformat obligației legale de timbrare, nedepunând la dosar dovada plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. Cum recurenta nu a înțeles să-și îndeplinească obligația de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul arătat, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și a art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995, Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC R.P. E.D. SA împotriva Deciziei nr. 18/A din 14 aprilie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2013. Procesat de GGC - NN