ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7610/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 521 din 09 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondată, excepția nulității cererii de chemare în judecată, pentru netimbrare. A respins, ca nefondată, excepția necompetenței materiale a Tribunalului București în soluționarea cauzei. A admis excepția inadmisibilității cererii reclamanților, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 și Legii nr. 198/2004. A respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamanților C.G. și G.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. cu sediul ales la S.C.A.C.P.A. în București. Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare conform art. 137 C. proc.

civ. Cu privire la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 și Legii nr. 198/2004, având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, s-a reținut că, potrivit art. 10 din Legea nr. 198/2004, cererile adresate instanțelor judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul Român a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de plata taxei de timbru, astfel că a respins ca nefondată excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru netimbrare.

Cu privire la excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cauzei, Tribunalul a constatat că, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, competența în materia exproprierii revine Tribunalului Județean sau Tribunalului Municipiului București în a cărui rază teritorială se află imobilul, astfel că s-a respins și această excepție ca nefondată. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților, tribunalul a reținut că Legea nr. 198/2004 stabilește cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire prealabilă a executării lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale.

Prin decizia civilă nr. 141 din 29 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți C. și G.C., împotriva sentinței civile nr. 521 din 09 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA și, pe cale de consecință, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond - Tribunalul București. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: În litigiul de față, s-a efectuat astfel un raport de expertiză tehnică în faza de rejudecare. Din concluziile raportului de expertiză, rezultă că în ce privește terenul în litigiu, suprafața de 356 m.p.

- înscris în C.F. amplasată în comuna G., sat M., suprafața ocupată faptic de Autostrada A2 este suprafața de 279 m.p. delimitată în planul de situație nr. 1 și 2 prin punctele A, B,C și D. Situația de fapt a fost astfel lămurită, reieșind că este vorba de o expropriere „de facto", terenul fiind ocupat prin construirea autostrăzii, chiar dacă nu a avut loc un transfer al dreptului de proprietate și nu a fost achitată reclamanților nicio sumă de bani cu titlu de despăgubire. Conform art. 1 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, exproprierea de imobile se face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire prin hotărâre judecătorească.

Excepția inadmisibilității nu poate fi acceptată, deoarece dacă ar fi primită s-ar îngrădi în fapt accesul la justiție pentru reclamanți. Prin admiterea excepției de inadmisibilitate, instanța de fond a încălcat prevederile art. 6 din Protocolul I al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Împotriva deciziei civile mai sus menționată, a declarat recurs, în termen legal pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în calitate de reprezentantă a Statului Român, pentru motivele de nelegalitate, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Decizia civilă atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză. Instanța de apel trebuia să argumenteze de ce anume instanța de fond a soluționat greșit cauza prin admiterea excepției inadmisibilității.

Hotărârea instanței de apel se întemeiază exclusiv pe concluziile raportului de expertiză topografică, ca urmare a rejudecării apelului declarat de reclamanți. Instanța de apel a ignorat faptul că în privința imobilului identificat cadastral situat în G., județul Ilfov, nu a intervenit exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Instanța de apel nu a observat că acțiunea introductivă este inadmisibilă prin raportare la dispozițiile Legii nr. 198/2004, respectiv nu a fost emisă o hotărâre de guvern pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor. Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, ce se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art 304 pct. 9 C. proc. civ., se rețin următoarele: Reclamanții C.G.

și G.C. au solicitat instanție ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună stabilirea despăgubirilor pentru suprafața de teren de 356 m.p. situat în extravilanul comunei G., județul Ilfov, intabulat în C.F. a comunei G. Instanța de apel, prin desființarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare, a pronunțat hotărârea cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prima instanță nu ar fi intrat în cercetarea fondului. Or, din conținutul normei procedurale menționate rezultă că legiuitorul a avut în vedere acea situație în care, ca urmare a analizei efectuate, instanța de apel a apreciat că se impunea cu necesitate ca prima instanță să cerceteze fondul cauzei, nefiind astfel suficient și necesar să se constate că litigiul a fost soluționat în primă instanță în temeiul unei excepții procesuale.

Instanța de apel s-a rezumat însă la a constata că tribunalul nu a examinat fondul cauzei, fără să facă aprecieri cu privire la necesitatea cercetării fondului. Soluția instanței de fond cu privire la excepția inadmisibilității este una justă, ceea ce conduce la concluzia că, în speță, în mod corect nu s-a cercetat fondul. Corect s-a statuat că acțiunea reclamanților este inadmisibilă, deoarece în cauză nu a fost emisă o hotărâre pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, neavând loc o expropriere a imobilului respectiv. Nu poate fi reținută susținerea că a avut loc o expropriere „de facto", chiar dacă nu a avut loc un transfer al dreptului de proprietate și nu a fost achitată reclamanților nicio sumă de bani cu titlu de despăgubire.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva deciziei civile nr. 141A din 29 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Se va modifica decizia recurată în sensul art. 312 C. proc. civ., în sensul că se va respinge apelul declarat de reclamanții C.G. și G.C., împotriva sentinței civile nr. 521 din 9 aprilie 2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe care o va păstra. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei civile nr. 141A din 29 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică decizia recurată, în sensul că, respinge apelul declarat de reclamanții C.G. și G.C. împotriva sentinței civile nr. 521 din 9 aprilie 2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe care o păstrează. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2012.