ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4848/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la

data de 03 septembrie 2012, reclamanta SC A.R.A. SA a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta C.S.A., suspendarea efectelor Ordinului nr.  15/2012 pentru

punerea în aplicare a Normelor privind forma și clauzele cuprinse în contractul

de asigurare obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de

teren și inundațiilor și a efectelor Normelor respective, ambele publicate în M.

Of. Partea I nr. 603 din 22 august 2012.

În

motivare, reclamanta a arătat că suspendarea se impune întrucât există un caz

bine justificat, respectiv actul atacat, ce intră în categoria legislației

secundare, este contrar legii pe care o pune în aplicare, și este necesară

prevenirea unei pagube iminente, atât pentru societate, cât și pentru o mare

parte din populația României asigurată împotriva dezastrelor naturale în baza

unei polițe facultative sau care intenționează încheierea unei astfel de polițe.

A menționat că a formulat plângere prealabilă, adresată C.S.A., solicitând

revocarea Ordinului.

Reclamanta

a mai arătat că aceste prejudicii certe ce vor fi cauzate societății și

populației sunt determinate de dispozițiile art. 7 din Normele privind forma și

clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuințelor

împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor puse în aplicare

prin Ordinul nr. 15/2012, ce prevăd obligativitatea încheierii unei asigurări

obligatorii la expirarea celei facultative și care sunt contrare dispozițiilor art.

3 alin. (9) din Legea nr. 260/2008, potrivit cărora legea nu se aplică

deținătorilor de poliție facultative, prevedere introdusă prin Legea nr. 248/2010.

A menționat că prevederile art. 7 alin. (1) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A.

nr. 5/2009, modificate prin Ordinul C.S.A. nr. 10/2010, intrate în vigoare la

data de 02 august 2010, au fost modificate, în mod tacit, prin prevederile

exprese ale art. 1 pct. 5 din Legea nr. 248/2010, intrate în vigoare ulterior

și având forță juridică superioară, însă prin Ordinul contestat aceste

dispoziții au fost menținute, deși legislația secundară nu poate modifica

legislația primară și nu poate contraveni ei. A invocat în acest sens

prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative.

Prin sentința civilă

nr. 5078 din 10 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta

SC A.R.A. SA, în contradictoriu cu pârâta C.S.A. și a suspendat executarea

Ordinului C.S.A. nr. 15/2012 și a Normelor privind forma și clauzele cuprinse

în contractul de asigurare obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor,

alunecărilor de teren și inundațiilor, numai în ceea ce privește efectele art. 7

din Norme.

Pentru a

hotărî astfel, prima instață a reținut, în esență, că prin Ordinul C.S.A. nr. 15/2012,

publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 603 din 22 august 2012, s-a

dispus, cu începere de la data publicării," punerea în aplicare a Normelor

privind forma și clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a

locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor,

prevăzute în anexa ordinului.

-

Art. 7 din Norme prevede următoarele:

„(1)

Proprietarii de locuințe care au încheiate contracte de asigurare facultative

privind riscurile prevăzute de Legea nr. 260/2008, republicată, au obligația de

a încheia contracte de asigurare obligatorie a locuințelor la data expirării

contractelor de asigurare facultativă sau, în cazul contractelor de asigurare

multianuale, la data primei aniversări a acestora, după data aplicării Legii nr.

260/2008, republicată.

(2) Începând cu

data de 1 septembrie 2012, societățile de asigurare autorizate să încheie

asigurări facultative pentru locuințe vor putea încheia asigurări facultative

pentru locuințe pentru riscurile care fac obiectul contractului de asigurare

obligatorie a locuințelor, numai pentru sumele asigurate care excedează sumelor

asigurate obligatoriu, conform Legii nr. 260/2008, republicată.

(3) Pentru

riscurile și sumele asigurate obligatoriu, prevăzute în Legea nr. 260/2008,

republicată, societățile de asigurare vor putea încheia doar Pad".

În ce

privește condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea

executării unui act administrativ, prima instanță a reținut următoarele:

-

Referitor la existența unui caz bine

justificat, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, aceasta presupune existența unor

împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În speță,

cercetând exclusiv aparența de legalitate a Ordinului ce formează obiectul

litigiului, Curtea de apel a constatat că există un caz bine justificat, din

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit

art. 3 alin. (9) din Legea nr. 260/2008, republicată, „Nu intră sub incidența

prezentei legi persoanele fizice și juridice care și-au încheiat o asigurare

facultativă a locuințelor care să acopere toate riscurile prevăzute în

asigurarea obligatorie".

Din interpretarea acestui text de lege

rezultă că legea nu impune

a

încheierea unei asigurări obligatorii a

locuinței persoanelor care au încheiate asigurări facultative pentru riscurile

obligatoriu a fi asigurate. De asemenea, rezultă că este permisă încheierea

unei asigurări facultative pentru riscurile acoperite de asigurarea

obligatorie.

Or, art. 7 din

Norme, precitat, instituie obligația încheierii unor asigurări obligatorii la

expirarea celor facultative și interzice asigurătorilor încheierea de asigurări

facultative pentru riscurile și sumele asigurate obligatoriu, prevăzute în

Legea nr. 260/2008, respectiv pentru riscurile de cutremure, alunecări de teren

și inundații și pentru sume asigurate de până la 20.000 de euro sau 10.000 de

euro, în funcție de tipul locuinței.

Curtea a

reținut așadar că, cel puțin aparent, prevederile art. 7 din Normele puse în

aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 15/2012 contravin prevederilor art. 3 alin.

(9) din Legea nr. 260/2008, republicată, iar această contrarietate constituie

un caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, respectiv o împrejurare legată de

starea de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ.

În ceea

ce privește paguba iminentă, a reținut prima instanță că cerința este îndeplinită,

prin raportare la datele cauzei, căci interdicția încheierii de asigurări

facultative a locuințelor pentru riscurile și sumele asigurate obligatoriu, cu

începere de la data de 1 septembrie 2012, interdicție instituită prin art. 7

din Norme, este de natură să cauzeze un prejudiciu material, previzibil și

dificil de reparat reclamantei, care va fi lipsită de primele de asigurare

încasate în baza unor asemenea contracte de asigurare.

Astfel,

reclamanta a făcut dovada că în prezent comercializează polițe de asigurare

facultativă a locuințelor care acoperă riscurile prevăzute de Legea nr. 260/2008,

republicată. Acest fapt rezultă din situația realizării planului de vânzări în

a doua jumătate a anului 2011, depus la dosar, din care reiese că a încasat prime

aferente polițelor Astra Pad Plus, și din polițele de asigurare și condițiile

generale aferente, de asemenea depuse la dosar, din care reiese că aceste

polițe facultative acoperă riscurile de dezastre naturale la care se referă

Legea nr. 260/2008.

În conformitate

cu Ordinul nr. 15/2012, reclamanta nu va mai putea prelungi polițele respective

după data de 1 septembrie 2012 și

nu va mai putea încheia

altele noi, ci va fi obligată să încheie asigurări obligatorii, caz în care

devin incidente prevederile art. 13 din lege și art. 14 din Norme, potrivit

cărora din sumele încasate cu titlu de primă de asigurare obligatorie,

asigurătorii rețin doar o cotă-parte cu titlu de comision, de maximum 20%,

diferența fiind transferată în contul Paid - Pool-ul de Asigurare împotriva

Dezastrelor Naturale (societate comercială de asigurare-reasigurare,

constituită prin asocierea societăților de asigurare autorizate să încheie

asigurări obligatorii pentru locuințe).

Prin

urmare, executarea actului atacat este de natură a produce reclamantei un

prejudiciu material viitor și previzibil, constând în diminuarea veniturilor,

corespunzător primelor de asigurare aferente polițelor facultative de asigurare

a locuințelor pentru dezastre naturale - cutremure, alunecări de teren și inundații.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta C.S.A., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

Prin cererea

de recurs se susține, în esență, că în mod nelegal, a apreciat prima instanță

că sunt îndeplinite condițiile cumulative, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004

pentru suspendarea executării actului administrativ.

Prin

întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă SC A.R.A. SA a invocat

rămânerea rară obiect a cererii de recurs, având în vedere că prin Ordinul C.S.A.

nr. 21/2012, publicat în M. Of. al României nr. 748 din 7 noiembrie 2012 a fost

abrogat art. 7 din Ordinul nr. 15/2012, a cărui suspendare se solicită în

prezenta cauză. Această situație a fost confirmată și de recurenta-pârâtă prin

Notele scrise depuse la dosar la data de 27 martie 2013 (fila 10 dosar recurs).

Examinând

cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor legale

incidente, inclusiv art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este lipsit de interes.

Pentru a

ajunge la această concluzie, Înalta Curte are în vedere următoarele

considerente.

Activitatea

judiciară nu poate fi inițiată și întreținută iară justificarea unui interes

legitim încălcat.

Literatura de

specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o

condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul

oricărui

proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării

acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Interesul

reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce

investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim,

personal, născut și actual.

Din analiza

actelor depuse la dosar, coroborate cu susținerile părților în fața instanței

de recurs, înalta Curte constată că după exercitarea căii de atac a recursului

de către autoritatea pârâtă (24 octombrie 2012), respectiv la data de 7

noiembrie 2012 a intrat în vigoare Ordinul C.S.A. nr. 21/2012, publicat în

M.Of. al României nr. 748 din 7 noiembrie 2012, prin care a fost abrogat art. 7

din Ordinul nr. 15/2012, a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză

Fată de

această situație, Înalta Curte retine că la momentul judecării prezentului

recurs, interesul autorității în susținerea cererii de recurs, nu mai este

actual, iar o eventuală soluție de admitere a recursului, ar fi lipsită de

eficacitate juridică.

Pentru

considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. va respinge recursul ca rămas fără interes.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta C.S.A., împotriva sentinței civile nr. 5078 din 10

septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca rămas fără interes.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2013.