ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4848/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 03 septembrie 2012, reclamanta SC A.R.A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.S.A., suspendarea efectelor Ordinului nr. 15/2012 pentru punerea în aplicare a Normelor privind forma și clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor și a efectelor Normelor respective, ambele publicate în M. Of.

Partea I nr. 603 din 22 august 2012. În motivare, reclamanta a arătat că suspendarea se impune întrucât există un caz bine justificat, respectiv actul atacat, ce intră în categoria legislației secundare, este contrar legii pe care o pune în aplicare, și este necesară prevenirea unei pagube iminente, atât pentru societate, cât și pentru o mare parte din populația României asigurată împotriva dezastrelor naturale în baza unei polițe facultative sau care intenționează încheierea unei astfel de polițe. A menționat că a formulat plângere prealabilă, adresată C.S.A., solicitând revocarea Ordinului.

Reclamanta a mai arătat că aceste prejudicii certe ce vor fi cauzate societății și populației sunt determinate de dispozițiile art. 7 din Normele privind forma și clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor puse în aplicare prin Ordinul nr. 15/2012, ce prevăd obligativitatea încheierii unei asigurări obligatorii la expirarea celei facultative și care sunt contrare dispozițiilor art. 3 alin. (9) din Legea nr. 260/2008, potrivit cărora legea nu se aplică deținătorilor de poliție facultative, prevedere introdusă prin Legea nr. 248/2010. A menționat că prevederile art. 7 alin. (1) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A.

nr. 5/2009, modificate prin Ordinul C.S.A. nr. 10/2010, intrate în vigoare la data de 02 august 2010, au fost modificate, în mod tacit, prin prevederile exprese ale art. 1 pct. 5 din Legea nr. 248/2010, intrate în vigoare ulterior și având forță juridică superioară, însă prin Ordinul contestat aceste dispoziții au fost menținute, deși legislația secundară nu poate modifica legislația primară și nu poate contraveni ei. A invocat în acest sens prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Prin sentința civilă nr. 5078 din 10 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC A.R.A.

SA, în contradictoriu cu pârâta C.S.A. și a suspendat executarea Ordinului C.S.A. nr. 15/2012 și a Normelor privind forma și clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, numai în ceea ce privește efectele art. 7 din Norme. Pentru a hotărî astfel, prima instață a reținut, în esență, că prin Ordinul C.S.A. nr. 15/2012, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 603 din 22 august 2012, s-a dispus, cu începere de la data publicării," punerea în aplicare a Normelor privind forma și clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, prevăzute în anexa ordinului.

- Art. 7 din Norme prevede următoarele: „(1) Proprietarii de locuințe care au încheiate contracte de asigurare facultative privind riscurile prevăzute de Legea nr. 260/2008, republicată, au obligația de a încheia contracte de asigurare obligatorie a locuințelor la data expirării contractelor de asigurare facultativă sau, în cazul contractelor de asigurare multianuale, la data primei aniversări a acestora, după data aplicării Legii nr. 260/2008, republicată. (2) Începând cu data de 1 septembrie 2012, societățile de asigurare autorizate să încheie asigurări facultative pentru locuințe vor putea încheia asigurări facultative pentru locuințe pentru riscurile care fac obiectul contractului de asigurare obligatorie a locuințelor, numai pentru sumele asigurate care excedează sumelor asigurate obligatoriu, conform Legii nr. 260/2008, republicată.

(3) Pentru riscurile și sumele asigurate obligatoriu, prevăzute în Legea nr. 260/2008, republicată, societățile de asigurare vor putea încheia doar Pad". În ce privește condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, prima instanță a reținut următoarele: - Referitor la existența unui caz bine justificat, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, aceasta presupune existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În speță, cercetând exclusiv aparența de legalitate a Ordinului ce formează obiectul litigiului, Curtea de apel a constatat că există un caz bine justificat, din considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 3 alin. (9) din Legea nr. 260/2008, republicată, „Nu intră sub incidența prezentei legi persoanele fizice și juridice care și-au încheiat o asigurare facultativă a locuințelor care să acopere toate riscurile prevăzute în asigurarea obligatorie". Din interpretarea acestui text de lege rezultă că legea nu impune a încheierea unei asigurări obligatorii a locuinței persoanelor care au încheiate asigurări facultative pentru riscurile obligatoriu a fi asigurate. De asemenea, rezultă că este permisă încheierea unei asigurări facultative pentru riscurile acoperite de asigurarea obligatorie.

Or, art. 7 din Norme, precitat, instituie obligația încheierii unor asigurări obligatorii la expirarea celor facultative și interzice asigurătorilor încheierea de asigurări facultative pentru riscurile și sumele asigurate obligatoriu, prevăzute în Legea nr. 260/2008, respectiv pentru riscurile de cutremure, alunecări de teren și inundații și pentru sume asigurate de până la 20.000 de euro sau 10.000 de euro, în funcție de tipul locuinței. Curtea a reținut așadar că, cel puțin aparent, prevederile art. 7 din Normele puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 15/2012 contravin prevederilor art. 3 alin. (9) din Legea nr. 260/2008, republicată, iar această contrarietate constituie un caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, respectiv o împrejurare legată de starea de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În ceea ce privește paguba iminentă, a reținut prima instanță că cerința este îndeplinită, prin raportare la datele cauzei, căci interdicția încheierii de asigurări facultative a locuințelor pentru riscurile și sumele asigurate obligatoriu, cu începere de la data de 1 septembrie 2012, interdicție instituită prin art. 7 din Norme, este de natură să cauzeze un prejudiciu material, previzibil și dificil de reparat reclamantei, care va fi lipsită de primele de asigurare încasate în baza unor asemenea contracte de asigurare. Astfel, reclamanta a făcut dovada că în prezent comercializează polițe de asigurare facultativă a locuințelor care acoperă riscurile prevăzute de Legea nr. 260/2008, republicată.

Acest fapt rezultă din situația realizării planului de vânzări în a doua jumătate a anului 2011, depus la dosar, din care reiese că a încasat prime aferente polițelor Astra Pad Plus, și din polițele de asigurare și condițiile generale aferente, de asemenea depuse la dosar, din care reiese că aceste polițe facultative acoperă riscurile de dezastre naturale la care se referă Legea nr. 260/2008.

În conformitate cu Ordinul nr. 15/2012, reclamanta nu va mai putea prelungi polițele respective după data de 1 septembrie 2012 și nu va mai putea încheia altele noi, ci va fi obligată să încheie asigurări obligatorii, caz în care devin incidente prevederile art. 13 din lege și art. 14 din Norme, potrivit cărora din sumele încasate cu titlu de primă de asigurare obligatorie, asigurătorii rețin doar o cotă-parte cu titlu de comision, de maximum 20%, diferența fiind transferată în contul Paid - Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale (societate comercială de asigurare-reasigurare, constituită prin asocierea societăților de asigurare autorizate să încheie asigurări obligatorii pentru locuințe).

Prin urmare, executarea actului atacat este de natură a produce reclamantei un prejudiciu material viitor și previzibil, constând în diminuarea veniturilor, corespunzător primelor de asigurare aferente polițelor facultative de asigurare a locuințelor pentru dezastre naturale - cutremure, alunecări de teren și inundații. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Prin cererea de recurs se susține, în esență, că în mod nelegal, a apreciat prima instanță că sunt îndeplinite condițiile cumulative, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă SC A.R.A. SA a invocat rămânerea rară obiect a cererii de recurs, având în vedere că prin Ordinul C.S.A. nr. 21/2012, publicat în M. Of. al României nr. 748 din 7 noiembrie 2012 a fost abrogat art. 7 din Ordinul nr. 15/2012, a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză. Această situație a fost confirmată și de recurenta-pârâtă prin Notele scrise depuse la dosar la data de 27 martie 2013 (fila 10 dosar recurs). Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor legale incidente, inclusiv art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes. Pentru a ajunge la această concluzie, Înalta Curte are în vedere următoarele considerente.

Activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută iară justificarea unui interes legitim încălcat. Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual. Din analiza actelor depuse la dosar, coroborate cu susținerile părților în fața instanței de recurs, înalta Curte constată că după exercitarea căii de atac a recursului de către autoritatea pârâtă (24 octombrie 2012), respectiv la data de 7 noiembrie 2012 a intrat în vigoare Ordinul C.S.A.

nr. 21/2012, publicat în M.Of. al României nr. 748 din 7 noiembrie 2012, prin care a fost abrogat art. 7 din Ordinul nr. 15/2012, a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză Fată de această situație, Înalta Curte retine că la momentul judecării prezentului recurs, interesul autorității în susținerea cererii de recurs, nu mai este actual, iar o eventuală soluție de admitere a recursului, ar fi lipsită de eficacitate juridică. Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca rămas fără interes.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.S.A., împotriva sentinței civile nr. 5078 din 10 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără interes. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2013.